2,300 matches
-
țopăind după ea, ca un cățeluș în lesă. Camera era o versiune modestă a celei pe care o ocupa Weber la MotoRest, deși era cu mult mai scumpă. Pat, măsuță de toaletă, birou, televizor, măsuță de cafea, două scaune. Pe măsuța de toaletă stăteau două ilustrate cu desene în culori vii și cu mesajul „Multă sănătate“. Lângă ele era un maimuțoi de pluș antic, căruia îi lipsea un ochi făcut dintr-un nasture. Pe birou era o combină, înconjurată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mobilier lucioase de living. În jurul canapelei se învârtea o mică armată de camere de filmat. Fără ochelari, lumea era un tablou de Monet. Îl așezară la masă lângă prezentator, care se uita în jos la ceea ce părea a fi o măsuță de cafea, dar era de fapt un prompter. Lângă el stătea o femeie - o soție simbolică. Femeia îl prezentă, deformând mai multe informații. Prima întrebare veni de nicăieri. —Gerald Weber. Ați scris despre atâția oameni care suferă de atâtea boli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și numerele sunt varză. Nu știu, Mark. Deocamdată nu prea cred că e o idee bună. Nu? Se încruntă și-și ridică mâinile neajutorate. N-ai decât. Luă un număr din Kearney Hub vechi de o săptămână, care stătea pe măsuța de cafea pe post de mușama, și luă la rând anunțurile cu mașini vechi pe care le însemnase deja cu pixul. Ea se întinse și apăsă butonul de oprit al telecomenzii. El se răsuci spre ea. Dacă nu te superi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că mă aflu aici. Mark se încruntă la Weber. —Zău? Vrei să spui că...? Stai așa. Las-o dracului! Nici vorbă să însemne așa ceva. Începu să mâzgălească în carnețelul lui. Se lăsă pe spate, pe canapea, își puse picioarele pe măsuța de cafea și privi fix un punct din celălalt colț al camerei. Tresări, ridicându-și brațul și arătând cu degetul lui tremurător. Se ridică nesigur și se duse la computer. Lovi de mai multe ori monitorul cu unghia arătătorului. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lui Bonnie și o găsește pe fată înnebunită. La început, nu vrea să spună de ce. Nu face decât să repete întruna „Nu-i nimic. Nici o problemă“. Dar nu se poate concentra și până la urmă arde plăcintele. Karin găsește vinovatul pe măsuța de cafea a lui Bonnie: noua carte a lui Weber, prin care fata își croise drum conștiincioasă, în ritmul de o pagină pe zi, în ultimele câteva luni. Asta te-a supărat? întreabă Karin. Ceva de-aici? Încă o scuturare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
navigheze prin tot internetul, să termine textul început în computer, alegerile o copleșesc, e amețită ca un prizonier proaspăt eliberat care nu știe cum să facă față libertății, în cele din urmă pare că se hotărăște, se îndreaptă tremurând către măsuța cu laptopul, îl aprinde, și, în clipa aceea, glăsciorul tău răsună din dormitor, te-ai trezit, puiul meu, ceva ți-a tulburat somnul tău paradiziac în care abia te cufundaseși, o spaimă fără nume sau poate una dintre acele inexplicabile
Cântec de leagăn. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Adina Rosetti () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1779]
-
parte din mobilă. În salon era un singur loc unde se putea sta jos: o canapea. Nu se vedeau nici un fel de scaune și nu exista decât o masă mică și un telefon de cabinet. În bucătărie se afla o măsuță fixată în perete, o sobă zidită și un frigider de asemenea zidit, mare. De pe rafturile, zidite, lipseau cam trei sferturi din farfuriile care trebuiau să fi existat cândva acolo. Erau două dormitoare, unul, cu un singur pat mare și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Desigur, erau ziare de vînzare în apropierea gării, care se contraziceau și începeau să se lupte unele cu altele chiar de la prima pagină. De dimineața devreme înainte, vînzătorii de ziare le tot ridica în slăvi conținutul și obișnuitul evantai de pe măsuța joasă din Eden Hotel nu era nimic mai mult decît ordinea temporară a unei lumi ocupate să-și împacheteze bagajele, în procesul plecării, gata să se îndepărteze și să nu se mai întoarcă niciodată, nimic mai mult decît ordinea artificială
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
singur și împreună. El era imaginea mea din oglindă, iar eu eram a lui. Prin David, ajunsesem să mă iubesc pe mine. IV Aproape nici o lumină nu era aprinsă în Eden Hotel, în aceste zile. Nu mai sînt ziare pe măsuța lustruită din hol și nimeni nu stă pe fotoliile de pluș așteptînd pe cineva. Toată lumea așteaptă, dar nu pe cineva anume. Orașul așteaptă cu vitrinele lui goale și oamenii lui supți. Nu pentru că ar avea o întîlnire, ci pentru că nu
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
urcă într-un GAZ cu număr mic, așa cum, peste ani, vor avea parlamentarii noștri de toate culorile care tocmai ne dirighează. În excursie cu societatea civilă Stăm la noul café-bar, amenajat după exigențele lumii noi, cu scaune ergonomice și cu măsuțe frumos împodobite cu scrumiere inscripționate cu marca de țigări Marlboro. Stăm și discutăm una, alta cu Iosif Bobinaș și cu încă vreo doi demni căutători ai adevărului. Bine ne este, adânc tragem fum în piept, duios sorbim din pahare vodca
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
civilă", și pe când spune el asemenea vorbe, din Dacia papuc sunt aduse la timp câteva coroane, feciorul șturlubatic strânge drapelul de luptă, îl duce la mașină, mergem mai departe. Meșteșugita amestecare a regimului ficțional cu acela al non-ficționalului Stăm la măsuța de la café-bar și ascultăm, cu interes domol, povestea unuia adus de feciorul neastâmpărat, acela cu poezia și cu steagul. Domnul tocmai dezvăluie adevăruri despre revoluție, știe despre teroriști, știe despre serviciile secrete, știe despre cum au fost arse cadavre la
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
din foaierul unui cinematograf. Pe un palier, la două treimi din înălțimea scării era o ușă spre sala de cinema, dar cei care frecventau cafeneaua Elite urcau mai sus, pînă într-o încăpere cu aer ponosit, înțesată de scaune și măsuțe joase. Camera părea ponosită nu din pricina faptului că era murdară, ci din pricina luminii. Pe podea era un covor roșu-aprins, scaunele erau tapițate cu stofă stacojie, tavanul jos era ornamentat cu spirale din ipsos roz, dar lămpile din pereți, ce răspîndesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vă rog, o tînără? Să-l ducă pe domnul Thaw în sala de așteptare?... Foarte bine... Ați putea să așteptați aici puțin, domnule? — Da, vă rog, spuse Thaw simțindu-se umilit pentru că i se spusese domnule. Se duse spre o măsuță pe care erau aranjate cu grijă o serie de reviste în șiruri suprapuse. Neavînd curajul să strice ordinea, se mulțumi doar să se uite la coperte: Directorul - O REVISTĂ PENTRU OMUL DE AFACERI MODERN. Afaceri Moderne - O REVISTĂ PENTRU DIRECTORI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
risipite pe pernă. Fără să-și deschidă ochii, murmură: — Continuă povestea. CARTEA A DOUA CAPITOLUL 21. Copacul Dormitorul din față era plin de praf, perdelele murdare, cărțile și hîrtiile erau puse peste pieptenii din baga și cutiile cu agrafe de pe măsuța de toaletă. Pe peretele de lîngă pat era prinsă o fotografie cu ramă neagră a fostului rege, lîngă singura pictură a lui Thaw care îi plăcuse mamei lui - o imagine copilăroasă a unui copac din care cădeau frunze bătute de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
niște acuarele reprezentînd lacul Lomond, care atîrnaseră cîndva pe pereții livingului din Riddrie. Recunoaște și biblioteca, biroul și un vas de tutun din lemn în formă de bufniță. Taică-său citește într-un șezlong lîngă o sobă caldă. Pe o măsuță, la cotul lui, e un ceainic cu o acoperitoare, cîteva cești, un zaharniță din sticlă, o cană cu lapte și o farfurie cu biscuiți. Pe canapeaua de vizavi stau două femei. Una e căruntă, de vreo șaizeci de ani, cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în formă de galion. Bărbatul înalt puse telefonul în furcă și zise: — Asta-i tot. Mă numesc Gilchrist. Mă bucur să vă cunosc. Dădură mîna și Lanark observă că are semnul consiliului pe frunte. Se așezară pe scaune lîngă o măsuță, și Gilchrist zise: — Cred că ne trebuie o cafea. Neagră sau albă, Lanark? Ocupă-te de asta, domnișoară Maheen. Am auzit că ești în căutarea unui post de profesionist, Lanark. — Da. — Dar nu ești prea lămurit despre ce fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din față și bîjbîi o vreme după cheie. Inima lui Lanark bătea puternic, gîndindu-se că o va reîntîlni pe Rima. Printr-un panou din sticlă văzu un salon cu focul aprins, în care stăteau patru persoane sorbind cafea la o măsuță. Lanark îl recunoscu pe unul dintre ei. — E și Gilchrist acolo! zise el. — Bun. L-am invitat. — Dar Ghilchrist e de partea consiliului! — Nu în problema sanitară. în privința asta e de partea noastră, și e important să ne arătăm uniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de partea consiliului! — Nu în problema sanitară. în privința asta e de partea noastră, și e important să ne arătăm uniți în fața jurnaliștilor. Nu te teme, e unul dintre admiratorii tăi. Intrară într-un mic hol. Sludden luă un bilet de pe măsuța telefonului, îl citi și se încruntă. — Rima e-n oraș. Alex e sus, în camera cu televizor. Presupun că dorești să-l vezi pe el mai întîi. — Da. — Prima ușă la dreapta, la etaj. Urcă o scară îngustă, acoperită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Dacă doriți o fotografie, secretara domnului Gilchrist vă poate da una. Regret că soția mea nu e aici să vă ofere niște răcoritoare mai tari, dar veți găsi o sticlă de coniac și o jumătate de sticlă de whisky pe măsuța de la telefon, în hol. Consumați-le după cum doriți. Domnul Gilchrist vă va duce cu mașina în oraș. Toți se ridicară în picioare. Sludden îi conduse pe Gilchrist și pe jurnaliști. Doamna căruntă oftă și zise: — Comunicarea cu presa e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
moment erau doar un clarinetist care cînta o piesă comică și un baterist, care atingea încet cinelele cu baghetele de sîrmă. Mai sus cu un etaj, erau patru bufete bine aprovizionate și la ultimul etaj se aflau multe scăunele și măsuțe libere și cîte un bar la fiecare capăt; patru fete stăteau pe scaunele înalte de lîngă unul din baruri. Libby îl duse pe Lanark la ele, și zise: — Martha, Solveig, Joy și cealaltă Joy, dînsul este știți cine din Unthank
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
vântului. „Mă temeam că n-ai să vii“, mi-a spus, părea speriată. Am trecut prin vreo două-trei încăperi până în camera ei, n-am s-o descriu. Am să spun doar că acolo se aflau, printre altele, două fotolii, o măsuță și o sofa. Ar fi putut să mi placă dacă în lumina crepusculară n-aș fi văzut zvârcolindu-se jos, pe covor, o fetiță de șase-șapte ani. Deși atât de mică, fetița mi-a amintit în mod ciudat de fata
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
că n-o să-mi răspundă nimeni. Apoi am sărit gardul. Sub pașii mei foșneau frunze uscate, nucile se înnegriseră, cădeau, călcam și peste ele. Ușa era întredeschisă, dar n-am intrat. M-am dus pe veranda din fața casei, lângă o măsuță, m-am așezat pe o bancă șubredă. În jurul meu vedeam urme proaspete de locuire, ca și cum casa ar fi fost părăsită de puțină vreme, în mare grabă. Veranda aceea de câțiva metri pătrați, înecată în liniște pustie, avea două laturi acoperite
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o tastă, care declanșa un sunet ca un clinchet de clopoței. - Parcă aș fi iar copil și aș fi trimis la culcare murmură McCann. Tii, ce somn mi s-a făcut! Și, fără să vrea, căscă. Grosvenor deschise sertarul unei măsuțe de lângă instrument și scoase de acolo doua caschete dintr-un material translucid. - Pune-ți-o pe cap, îi spuse el geologului, întinzându-i una dintre caschete și punându-si-o pe cealaltă pe propriu-i cap. McCann făcu la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de catifea și soarele năvăli înăuntru, fixându-se pe unul din rafturile bibliotecii, pe câteva titluri cărora le dădu o strălucire neașteptată. Fără să mai întrebe, Zaharia îi aduse stăpânului micul dejun, destul de modest, și-l puse pe una din măsuțele gigogne, se ocupă de foc și ieși. Conu Costache nu-l băgă în seamă. Deschise cu nerăbdare cărțoiul, mai spre sfârșit, O... P... R, R? Nu, monogramele erau ordonate după numele de familie, o idee preluată din fișele de la Poliție
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am știut dacă să-mi spăl dinții. Până la urmă i-am spălat, dar cu grijă la măseaua care mai mult pulsa decât mă durea. M-am îmbrăcat în rochia gris souris. Șase unghii fuseseră deja tăiate și stăteau grămăjoară pe măsuța de toaletă, iar patru mai erau, cu arcul lor subțire și alb, pe mâna dreaptă a celei care scrie aceste rânduri. Firește, acum, când scriu, și cele patru s-au dus după cele șase. Dar situația era așa cum am descris
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]