3,384 matches
-
acordul vostru? Bărbații se uitară unii la alții și apoi îi răspunseră în cor. —Dumnezeu e mare. Capitolul 42 Ierusalim, joi, 6.23 p.m. Se întoarseră în liniște la hotel. Uri porni din nou muzica rap, pentru a acoperi orice microfon care i-ar fi putut asculta, dar Maggie nu se simți în stare să suporte. Ar fi preferat să tacă decât să-i bubuie capul de zgomot. Oricum îi bubuia. Scrisese în grabă pe hârtie câteva notițe în timpul mesajului video
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
plus în camera ei. Managerul de noapte îi opuse ceva rezistență, dar cedă repede. Luă cheia veche, înlocuind-o cu cea de la camera 302 și trimise un portar să-i mute lucrurile. Se întoarse și clipi către Uri: Nu sunt microfoane în camera 302. Insistă să o conducă în camera ei. Imediat ce ajunseră la ușă, îl întrebă unde avea de gând să doarmă. Părea să nu se fi gândit la asta până în acel moment. — Păi, apartamentul meu e urmărit. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
camera ei într-o încăpere întunecoasă, pustie și rece. Era un singur terminal părăginit. Dar a mers, a întrebat-o numărul camerei ei și nimic altceva. Asta era OK: personalul hotelului putea vedea ce face, ea se ferea doar de microfoane, hackeri și spioni. Accesă din nou e-mailul de la Liz, scrise numele - Lola Hepburn! - și parola pe care ea i le trimisese și dădu clic pe link. Ecranul se făcu imediat negru, apoi afișă o imagine. Bine ai venit în Second
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a lucrat ture de noapte la hotel, ca mine, știe un lucru: toate au o spălătorie de rufe undeva. Trebuie doar s-o găsești și să intri prin efracție. Dar de ce? —Nu-ți dai seama? Oamenii ăștia ne-au pus microfoane și ne-au urmărit ca să-i conducem la tăbliță. Și acum au ce și-au dorit. Știu că răspunsul e pe insula aceea și îl vor obține. Nu mai au nevoie de noi, Maggie. Le stăm în cale. Inima începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
discute. Fiecare îl invita pe celălalt să continue. Atunci Uri își aminti să bage mâna în geanta lui de umăr ca să scoată radioul portabil pe care îl luase de dimineață. Îl dădu tare și îi explică printr-un singur cuvânt: microfoane. Apoi o luă de la capăt, întâi prezentând-o pe Maggie, abia după aceea trecând la subiect. —Mustafa, îți mulțumesc mult pentru că ai venit până aici. Știu că nu e ușor. Am noroc că locuiesc în Ierusalim. Altfel, din Ramallah, ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
plăcuse întotdeauna aspectul teatral al meseriei ei, să joace, să pozeze, să compună tablouri vii, să regizeze numere. Asta e! — Care asta? întrebă Darlene. — Ideea, idioato, răspunse Lana, ținând țigara în fața buzelor și vorbind spre ea de parcă ar fi fost microfonul unui regizor. Ascultă ce zic eu. Ai să fii o domnișoară din vechiu’ sud, o fecioară frumoasă și delicată de pe o plantație, care ține mult la pasărea asta a ei. Dă-i drumu’ că-mi place, spuse cu entuziasm Darlene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
e foarte important. Compania e acum într-o poziție perfectă. — Ăsta e motivul pentru care ai acceptat să ții discursul? îl întrebă Diehl. Watson îl privi lung. — Tu chiar crezi că am vrut să vin în Vegas? Iisuse. Își desfăcu microfonul și i-l întinse lui Diehl. — Ai grijă și de ăsta. — Sigur, Jack. După care Watson se întoarse și se îndepărtă de el, fără nici un alt cuvânt. Rick Diehl se cutremură. Slavă Domnului pentru banii lui Karen, își spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de ceilalți, agitați. — Șșșșt! șuieră el. — Care-i problema? zise unul. Credeam că ăsta este un sanctuar. — Sssst! — Dar ei sunt protejați aici ... — Sssst! Hagar avea nevoie de liniște. Băgă mâna în buzunar și apăsă butonul de înregistrare. Își desfăcu microfonul de la rever și îl ținu în mâna întinsă. Erau acum cam la treizeci de metri de urangutan. Trecură pe lângă un indicator de pe cărare, pe care scria „Sanctuarul urangutanilor Bukut Alam“. Acela era locul în care urangutanii orfani erau îngrijiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
se îndepărtase. Stătea atârnat într-o mână, legănându-se în aer, cu capul înclinat într-o parte, privindu-i. Animalele mai tinere din frunziș dispăruseră. Cel cu pată albă rămase pe loc și îi privea fix. Zece metri. Hagar întinse microfonul în față. Turiștii își scoteau aparatele de fotografiat. Urangutanul se uita direct la Hagar și scoase un sunet ciudat, ca o tuse. — Dwaas. Hagar repetă sunetul. — Dwaas. Urangutanul îl privea fix. Buzele curbate se mișcară. O secvență de mârâituri guturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de unde să știu, spuse Hagar. — Eu, da. Animalul a spus: „Lasă-mă în pace, prostule“. Apoi a zis: „Fără lumini“. Când s-au declanșat blițurile. Nu știu ce au fost sunetele acelea, zise Hagar. — Dar le înregistrezi. — Doar din curiozitate ... — Ai scos microfonul mult înainte să înceapă sunetele. Știai că animalul va vorbi. — Urangutanii nu pot vorbi, zise Hagar. — Ăsta poate. Se holbară cu toții la urangutan, care se legăna încă, într-un singur braț. Cu brațul liber se scărpina. Era liniște. Bărbatul solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
pentru fauna din sălbăticie, experimentate în munca de teren. Nimeni nu-l ascultase. În loc de asta, trimiseseră în grabă la Berastagi echipele care se aflau cel mai aproape, iar rezultatul era că jumătate din ei își țineau reporterul pe poziție și microfoanele pregătite, ca și cum ar fi așteptat să ia prin surprindere un șef de stat. Așteptau de trei ore. Până în clipa aceea, urangutanul vorbitor nu apăruse și Hagar nici nu se aștepta să apară. Prinse privirea unui membru al echipei franceze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
clipa aceea, echipele fură cuprinse de un val de agitație. Săriră cu toții la camerele de filmat, își reglară trepiedele și începură să filmeze. Hagar auzi murmurul slab al vocilor, în multe limbi. În apropiere, tipul de la Sky TV își ținea microfonul aproape de buze și vorbea șoptit, pe un ton dramatic: — Suntem aici, în adâncul junglelor Sumatrei și iată, chiar vizavi de noi, vedem animalul care a declanșat speculații în lumea întreagă ... cimpanzeul despre care se spune că vorbește ... și chiar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Hagar. Se întoarse să vadă ce filmau. Văzu ceva blană maronie și un cap negru. Animalul avea maxim șaizeci de centimetri și scoase aproape imediat strigătul jos și tânguitor al macacului cu coadă de porc. Echipele de filmare erau electrizate. Microfoanele erau îndreptate ca niște țevi de pușcă spre animalul care se deplasa rapid. Auziră alte tânguieli din frunzișul îndepărtat. Era evident că acolo era un grup măricel. Germanii îl recunoscură primii. — Nein, nein, nein! Cameramanul se îndepărtă iritat de cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
toate în partea din spate a camerei, iar în partea din față erau fotografii, cu obiectivele lor telescopice masive. Reflectoarele se aprinseră în clipa în care profesorul Shen Zhihong, șeful Institutului de Biochimie și Biologie Celulară din Shanghai, păși spre microfoane. Îmbrăcat într-un costum negru, Shen era un bărbat cu aspect distins, iar engleza lui era excelentă. Înainte să devină șeful Institutului, petrecuse zece ani la Cambridge, Massachusetts, ca profesor de biologie celulară, la MIT. — Nu știu dacă ceea ce vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
vreme. — Ai mai făcut asta? Gorevici aprobă din cap. — Cu urangutani? — Cimpanzei. — Cimpanzeii sunt diferiți. — Serios? replică Gorevici, sarcastic. Cei doi bărbați căzură într-o tăcere jenată. Gorevici scoase o cameră video și un trepied și le instală. Apoi, un microfon cu rază mare și cu o antenă de treizeci de centimetri diametru, pe care o prinse deasupra camerei video, pe un suport. Hagar își spuse că era o aparatură greoaie, dar eficientă. Gorevici se lăsă pe vine și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
con. Era un sunet jos, gutural, ca al unui bețiv, într-un bar. — Fungele a usted. Gorevici porni camera. Nu își dădea seama de unde venea vocea, dar putea să o înregistreze. Învârti obiectivul într-un arc lent, în timp ce urmărea nivelul microfonului. Cum microfonul era direcțional, putea să determine de unde venea sunetul ... dinspre sud. Din stânga, față de poziția lui. Se uită prin obiectiv, mări amplificarea. Nu vedea nimic. Jungla se întuneca cu fiecare clipă. Hagar stătea nemișcat alături, privind. Se auzi un foșnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
un sunet jos, gutural, ca al unui bețiv, într-un bar. — Fungele a usted. Gorevici porni camera. Nu își dădea seama de unde venea vocea, dar putea să o înregistreze. Învârti obiectivul într-un arc lent, în timp ce urmărea nivelul microfonului. Cum microfonul era direcțional, putea să determine de unde venea sunetul ... dinspre sud. Din stânga, față de poziția lui. Se uită prin obiectiv, mări amplificarea. Nu vedea nimic. Jungla se întuneca cu fiecare clipă. Hagar stătea nemișcat alături, privind. Se auzi un foșnet de crengi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
urcând. Dolly făcu semn cu capul spre casa de la capătul străzii. — Aceea e reședința Kendall. Vezi mașina lui Burnet în față. E acolo de o oră. Vasco se încruntă. — Ce se întâmplă? Ea clătină din cap. — Aș putea plasa un microfon direcțional, dar ar trebui să fim perpendiculari pe ferestre, și presupun că nu ai fi vrut să parchez mai aproape. — Exact, n-aș fi vrut. Vasco se lăsă pe spate, pe scaun. Oftă lung și se uită la ceas. — Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
alta și alta. Chipul Zelihăi se schimonosi de neplăcere. Nu-i plăcea faptul că o rugăciune ce fusese la origini destinată tonalităților pure ale vocii omenești era dezumanizată, preschimbată Într-un muget electronic ce se ridica deasupra orașului, răbufnind din microfoane și boxe. Curând larma deveni atât de asurzitoare, Încât ea Își Închipui că era ceva În neregulă ce sistemul de difuzoare al moscheilor din apropiere. Ori asta, ori urechile ei deveniseră extrem de sensibile. — O să se termine Într-o clipă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a cinebusului: „Popa la biserică, Învățătorul În clasă și proprietarul În sala lui de cinema!“. La Bruxelles, ședințele aveau uneori loc În săli de cinema adevărate, cu loji și balcoane, săli În care știam că tata va solicita să Încerce microfonul Înainte de sosirea publicului. Dacă organizatorii erau ei Înșiși tați de familie, se gîndeau să-mi ofere ciocolată la gheață sau o punguță cu bomboane de mentă. Dar cel mai des eram primiți În niște localuri ținînd de cîte o biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
scrisese el pentru a defini educația copiilor săi. Dimineața, fără să fi dormit, m-am ras cu cea mai mare grijă. Tatei Îi plăcea să fiu bine ras. În catedrală, un preot mi-a făcut semn să mă apropii de microfon ca să citesc textul. Făcusem un montaj din diferite pasaje alese din ultimele cărți ale tatei. Am fost gata să plîng citind aceste cuvinte adresate copiilor săi: „Încă o mărturisire, copiii mei. Vreau ca voi să știți cît mi-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
fost observat și se bucură... privirea ei e fascinantă, hipnotică, transmite totul și îl captivează, el simte mai mult decît poate crede că avea să simtă și nu poate să-și ia ochii de la ea. “Bună seara”, spune ea la microfon, zîmbește și cu fiecare gest el simte că e tot mai acaparat de această prezență. O ascultă cum vorbește, ea începe să cînte și toate melodiile parcă îi merg la suflet lui Romeo... e prea frumoasă, își spune, îi place
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
etichetei. Trebuia să iasă la aer înainte să leșine cu adevărat. Așa se întâmplă că nu se afla în sală când, pe neașteptate, Jack Allen mai zăbovi pe scenă și adăugă că voia să mai spună ceva înainte dea lăsa microfonul din mână. — Nu știu câți dintre voi au avut norocul să aibă un mentor, o persoană mai în vârstă, cineva care nu a profitat de ocazia de a vă face să vă simțiți mărunți pentru că erați tineri și lipsiți de experiență și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
bandajate. Miere: „știu ce înseamnă fapta asta, că-mi tai toate avantajele. Știu că ce încredere să mai aveți, dacă îmi pierd cumpătul ușor pe pușcărie, la liberare înseamnă că o să-mi pierd cumpătul.“ Meseviștii le-au furat cablul și microfonul unor baptiști veniți cu propăvăduirea. A urmat o leapșa, cam așa: „Bă scoateți dracu alea, că ne facem de râs.“ „Nu știu, dom comandant, eu am fost la dentist, dar ei de ce pun meseviști să-i ajute?“ Pisica lui Gavrilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
la Încă o ședință foto. Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat Între două vîrste, aproape chel, Într-un costum care se vedea că prinsese și zile mai bune, care a luat un microfon și a bătut nervos În el. — Știu că nu se mai aștepta nimeni la Încă un discurs, spuse tata, iar eu m-am făcut mică, știind că era un gest spontan, și jenată la culme la gîndul a ceea ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]