8,023 matches
-
În colțul din stânga, sus, ca o viză de liberă trecere, portretul binevoitor al doctorului Chelemen; dedesubt, la talpa gazetei, într-un chenar negru, fapt divers: paznicul, întins pe un cearșaf alb, își continua somnul, țigara pe jumătate fumată, între degete. Mirosea a piele arsă până în gara Nicolina. (Despre Matei, psihopatul de la Socola, un medic a scris o carte, apoi și-a violat copiii, apoi i-a ștrangulat, i-a aruncat în fântână, apoi s-a spânzurat de ciutură ca o pecetluire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
tocul ușii, eu am insistat să evadăm. Peste șotronul Geniei plin de rouă, alt șotron vinețiu, cu ochii ieșiți din orbite, cu buzele galbene de nicotină, cu mâinile noduroase și pline de negi, cu țigara arsă pe jumătate între degete miroase a hoit acest contur lăbărțat de pământ putred. Se desenează singur în mijlocul drumului, are forma pașilor ce fug, părinte. Eu am ucis fetița din grădina botanică. Avea 9 ani și era atât de frumoasă! Alerga după fluturi, semăna cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
A violat-o, a ucis-o, i-a mâncat sânii, a aruncat-o în gârla Bahluiului. Am citit în ziar despre Ioana. Eu l-am împușcat pe Matei. Am comandat: "Foc!" Plutonul a executat ordinile mele. Uite, și acum îmi miroase cămașa a praf de pușcă. Ochii rup sângele și-l scuipă-n în țărână: "Foc!" Nenea Matei, 21 de gloanțe pentru o singură viață. Sunt vinovat, părinte! Acolo, gratiile erau pentru îngeri, nenea se simțea liber ca liliacul sub grindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-și deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină cu stele coapte. Noaptea, zborul se întâmplă ca o căutare a instinctelor, neprihănirea cocea spic în poala cămășii, aureole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
evidențiate îndestulările pântecelui: pește prăjit, borș de pește, chifteluțe de pește, icre de pește, saramură de pește, o cană, două căni, trei căni de vin bunătățurile monahului de obște abureau așteptările, trapeza puțea a cherhana, leușteanul împrospăta aparențele. Paginile calendarului miroseau a inimă largă, tataia dezlega limbile cât să intuiască prioritățile, mântuirea era mai accesibilă cu paharul plin. Rânduiala schitului era după canoanele Sfântului Vasile cel Mare: uleiul burdușea candelele, pâinea dormea în spic, vinul hodinea în butoaie, coliva îndulcea nevoințele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
burțile pline de schije își rupeau apele deasupra schitului, ploua cu amar peste amarul fiecăruia. Părinții Gherasim și Ilarion sfredeleau cu briceagul o bucată de cer: Ochii nu trebuie să vază, gura nu trebuie să vorbească, nasul nu trebuie să miroase, urechi da, mai decupează o ureche și încă una, întoarce felia pe partea cealaltă. Sfredele, părinte, sfredele, să auză păcătosul porunca Domnului, să auză." Noaptea, după miezonoptică, două umbre curgeau pe sub șopronul cu lemne, pe lână fântână, pe lângă coada iazului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca în fiecare zi, îndrăznesc cu evlavie să-ți aduc rugăciune. Preacurata mea iubire, lasă-mă să-mi plec genunchii sub icoană! Ieri a fost vremea sărutului peste spicul de grâu, astăzi în uleiul candelei ard, inima cuptor încins, sângele miroase a pâine coaptă. Lasă-mă să mă culeg piatră de râu din nisipul scoicilor și să mă întorc sub umbra ta salcie. În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
porumb, lacătul, lanțul, centură de castitate pusă îngerului păzitor: "E bine, așa e bine, fără iroseală, va fi foamete mare, foamete..." și s-a dus. Până la cimitir, a pășit în urma căruței. În biserică i-a sărutat craniul rece, mâinile. (Tătuța mirosea a pământ cu o săptămână înainte să moară.) Groapa era ca o gaură în cer. A sărutat craniul, apoi a vrut să spună și el ceva sau poate că a spus, nu-și mai amintește. La un moment dat, sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Paștelui și ce ascunde noaptea în sân? Chipul ei blând, din care tomnatica poveste s-a desprins și bătrânul cu buzunarele întoarse pe dos, moșul ce-și peticește rănile de gloanțe cu frunze de brusture, de ce mă cheamă la ei? Miroase a tranșee mâlită de cer, supraviețuirea de unul singur mă înspăimântă. Dumnezeule, de ce atâta neglijență sub cerul tău? Cine este îngerul ce doarme într-un registru cu pagini nescrise, peste care ai vărsat călimara: cămașa albastră, sarafanul albastru, ciorapii albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Înfundate castanele, Augustin a dat glas cîtorva pagini. Am amețit amîndoi și am pornit-o pe patru cărări spre Terasa Chios. Cele două sticle de bere ne-au mai trezit. Dacă la Întoarcerea În internat ne-ar fi prins că mirosim suspect, nu mai călcam noi pe străzile Clujului pînă la sfîrșit de trimestru. Consemnul de a nu părăsi incinta liceului de care am pomenit mai sus Îl Încasasem pentru că intervenisem În sprijinul unui coleg, Îi susținusem cauza. Băiatul protestase Împotriva
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ajunși acasă. Cu dolarii aduși de la Chicago, femeia lui refăcuse mare parte din averea prădată a doua oară de tribunal. Așteptau acum reforma agrară făgăduită de regele Ferdinand, iar pînă atunci, cultivau mai ales tutun pentru că Floare, de Îndată ce se Întorsese, mirosise că se poate lega o afa cere cu iarba asta. Drept care, de una singură, În cea dintîi primăvară, s-a apucat de noul deal. Se cîștiga bine cu tutunul, numai că munca era și ea pe măsură: trebuia să te
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ca de obicei, mai special. Pe de o parte, întâlnim o mefiență cronică față de acest corpus literar din partea teologilor, a așa-zișilor „creștini adevărați”, a zelatorilor „ortodoxiei pure”, a păzitorilor „tradiției nealterate”. Pentru aceștia, nu mai încape vorbă, cuvântul „apocrif” miroase a pucioasă și nu-și are locul în vocabularul pravoslavnic. Dacă te ocupi, în România ortodoxistă, de apocrife, imediat ajungi „eretic”, prin urmare direct în fundul iadului. De partea cealaltă, întâlnim o pasiune smintită, necontrolată pentru aceste scrieri, văzute ca un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
începea poteca spre mare... sau unde se sfârșea, pentru cei care urcau de pe mal... Urlase lung și sfâșietor de vreo două ori... Acum intrase în casă și se cuibărise lângă foc, scuturându-se din când în când, cu blana udă, mirosind a frig și ceață și alge ca orice câine care-și făcea veacul mai mult prin fiord decât pe lângă casă. Ea se așezase la fereastră, cu lumina stinsă, încercând să zărească ceva în noapte. Își strânse mai bine șalul în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
anului, trece o rază de lumină care desenează jos, pe altar, o floare. O floare mică, albă, strălucitoare, pe Sfânta ostie. Și Sfânta ostie are atunci mirosul tuturor florilor de pe pământ așa spune lumea. Dar mie mi se pare că miroase numai și numai a trandafir. Și a cer senin. Fiindcă am uitat să vă spun dar pe măsură ce înălțam biserica, norii se risipeau, soarele putea fi văzut toata ziua, nu numai însângerat, la apus. Oamenii cenușii nu s-au mai întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Poate că mă aude, poate că înțelege... Dar bătrânul i-a luat-o înainte: și-a deschis brațele, l-a cuprins ușor și l-a ținut așa, la pieptul lui, fără să spună un cuvânt... și era cald și bine, mirosea a grâu, a flori, a ploaie, a soare, a munte și mare, a ape repezi și pajiști întinse, a miei și câini și cai și veverițe și cocori... a stat așa până când nu s-a mai temut. Și atunci Bătrânul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un miros necunoscut: miros de soare, de clopoței albaștri, de trandafiri de dulceață, de levănțică și gutui coapte de la bunica, de zăpadă proaspătă și de țurțuri strașnic de buni și-și spuse că numai un cioban tare frumos putea să miroase așa. Îl ținea de după gât și-și afundase fața în pletele lui. Era așa de bine acolo, așa de cald dar altfel de căldură decât a soarelui încât adormi. Când se trezi, își văzu prietenii dormind în poieniță. Ursei, câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
oile soarele era sus și îi era foame. Când deschise pumnul, ce să vezi ! Înăuntru era o bucățică mică de pâine albă, pătrată, cât o înghițitură. Își trezi prietenii și fiecare avea în mână o bucățică de pâine mică, pătrată, mirosind a soare, a trandafiri de dulceață, a zăpadă și țurțuri... O mâncară. Era bună și dulce, atât de dulce cum niciodată nu fusese vreo mâncare. Se uitau uimiți unul la altul, nu le venea să creadă. "O să-i spunem cabanierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ies în recreație, să văd ce mă înțeapă în buzunarul tricoului. În fine, a sunat ! Am băgat mâna să văd și n-o să vă vină să credeți ! Acolo, în buzunarul de la piept, era un spic de grâu. Cu boabe galbene-aurii, mirosind a... grâu ! Era primăvară și grâul copt n-avea ce căuta și eu, oricum, nu adun, niciodată, nici boabe de grâu, nici spice ! ... Doar aseară, când învățam, mă uitam la icoana de pe peretele din cameră, cu Iisus și ucenicii trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a spus să nu-i mai spun prostii că nu mă mai lasă să merg de capul meu unde-mi văd ochii. Ce era să-i mai spun : că atunci când m-a luat în brațe, parcă înflorise toată via și miroseau brațele lui a pâine caldă și a struguri, și a câmp reavăn, și a soare, și a ploaie și-mi era bine și cald ca atunci când mă mângâia mama să adorm... Și, nu știu cum, când s-a întors să spună ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri. De fapt, spun asta pentru voi, fiindcă pentru mine timpul nu mai există. ...Era tare frumos afară. Stăpânii mă hrăniseră bine și pe urmă mă legaseră lângă casă. Mă tolănisem la soare. Mirosea iarba fragedă, mirosea și aerul , dulce-amărui, așa, ca primăvara a soare cald, a miere, a flori și zumzet de albine, vedeam cu un ochi cum se suia pe firul de iarbă o buburuză... vedeam petele negre pe aripile stacojii... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
s-ar fi întâmplat ieri. De fapt, spun asta pentru voi, fiindcă pentru mine timpul nu mai există. ...Era tare frumos afară. Stăpânii mă hrăniseră bine și pe urmă mă legaseră lângă casă. Mă tolănisem la soare. Mirosea iarba fragedă, mirosea și aerul , dulce-amărui, așa, ca primăvara a soare cald, a miere, a flori și zumzet de albine, vedeam cu un ochi cum se suia pe firul de iarbă o buburuză... vedeam petele negre pe aripile stacojii... și cred că adormisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
după colb și pietre... dar veșmântul, fluturând lin în aerul călduț, cădea până la pământ... m-am uitat mai sus am văzut cum își întinde mâna la botul meu cred că degetele lui erau din lumină, fiindcă numai așa puteau să miroase ca aerul încărcat de soare și miere și flori... chiar așa erau, fiindcă, atunci când m-au atins, am simțit căldura soarelui pe bot, în gură, în inimă și m-am simțit îndestulat (nu "sătul", ca de la mâncare, ci altfel, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar acum viața nu venea, cum știam, din pământ și nici din cerul de deasupra. Nu. Venea chiar de lângă mine, înfiorându-mă, așa cum face vântul călduț primăvara, când vin binecuvântate ploi... Dar era altfel... Era, așa, ca o respirație și mirosea ca florile noastre sau ca pământul după ploaie, sau așa cum miroase apa depărtărilor și norii... Cei care respiră sunt oamenii. Dar oameni vedeam mai mereu și știam cum vorbesc, cum respiră, cum merg, știam foșnetul hainelor și cum arată urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din cerul de deasupra. Nu. Venea chiar de lângă mine, înfiorându-mă, așa cum face vântul călduț primăvara, când vin binecuvântate ploi... Dar era altfel... Era, așa, ca o respirație și mirosea ca florile noastre sau ca pământul după ploaie, sau așa cum miroase apa depărtărilor și norii... Cei care respiră sunt oamenii. Dar oameni vedeam mai mereu și știam cum vorbesc, cum respiră, cum merg, știam foșnetul hainelor și cum arată urma pașilor (mai ales de asta mă feream cât puteam, ba chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să bată clopotul mai încet... mai tare... mai încet... Ah ! Cât se ocupase de îngerași, pierduse deja vreun sfert din film. Degeaba se mai uita ! Pierduse începutul ! Mai bine s-ar fi dus cu ceilalți la colindat... În toate casele mirosea a cozonac fierbinte, a brad, în casele mai vechi se făceau chiar și turte cu nucă sau cu spumă-de-cânepă (bătrânii îi spuneau "julfă") și parcă le și simțea gustul... Toate erau pentru colindători... ai casei nu mâncau până nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]