1,977 matches
-
a mușcat din lemn, i-a venit sufletul la loc; i se părea că prinde viață, hrănit și eliberat în același timp. Chiliile aproape că au rămas neatinse, dar mănăstirea s-a cam ruinat, iar podul și poarta au fost mistuite fără urmă. Călugării au rămas în continuare acolo, slujind în biserica cea mică din fundul curții, până în 1512, când Neagoe Basarab a rezidit din temelii mănăstirea Snagovului. 15. Cum a scăpat din platanul porții, primul lui gând a fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mult prin ploaie... sunt făcute la bătrânețe... N-au mai apucat să zboare prin ploaie... Mor ca proastele. (HAMALUL își aprinde și el o țigară; stau amândoi în jurul focului și privesc în grămada care se carbonizează.) HAMALUL (Privind cum flăcările mistuie ultimele păsări.): Asta-i. Așa-mi încep eu ziua. Cu scârboșeniile astea. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Amintindu-și brusc.): Dar ceilalți? Unde-s ceilalți? Unde-i Ioana? HAMALUL: Hm. Ceilalți? (Plictisit.) S-au dus după apă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: După apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
atât. Inexprimabilul chiar asta e. 5 februarie Iulia privește pe fereastra sălii de repetiție de la Operă. Stoluri mari de grauri urcă și coboară, dau roate și spirale pe lângă râu, apoi se avântă din nou în înălțimi, când zgomotoase, când tăcute, mistuite în slava cerului. Când trece pe lângă pian, Cornel îi face cu ochiul și-i spune din buze, fără să-și întrerupă hărmălaia: La revedere, iubito! Ne vedem mâine! Iulia nu răspunde nimic, făcând doar cu mâna. Nu poate spune dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sensurile ascunse. Făcându-le să se nască atunci pline de arome de timp vechi, încărcate de aburul greu al nostalgiilor și amintirilor nenăscute încă. Cuvinte tăinuite până atunci în cine știe ce cotloane de suflet și el chemându-le, născându-le și mistuindu-le apoi în dansul acela învăluitor. Se sprijini ușor de umărul lui, cu ochii închiși, lăsându-se dusă de insul acela apărut din senin. Se juca ușor cu degetele pe spatele ei și se înfiora de atingere, ca și cum o pisică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de atingerea unui vânticel nestatornic, dându-i șovăitoar, întrebătoar, fremătător atât de râvnite târcoale, necutezând să-și ostoiască goana, să încenunche și să sărute sfios soreanca, să-i șoptească dorul de-l pustiise până atunci, să atingă cu buzele lui mistuite de arșiți răcoreala mămoasei deschideri a străpătrunderilor pustiitoare, să asculte cum, furnicate de sfâșierea pormbei din străfund, fierbinți și tremurânde ca frunzele plopului când îi cântă spânzuratului, buzele deschizătoarei gem cu țipătul celei din adânc de trup, râd cu urletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tot timpul cât duraseră festivitățile, apoi la masă și tot nu putea pricepe unde s-a dus tot timpul acela care trecuse și peste el, și peste ea. Ciudatul sentiment că nici nu fusese timp. Sau tot ce fusese se mistuise, se amestecase, se revărsase acum ca dintr-un sac cu fulgi și zburătăceau crâmpeie de amintiri precum funigeii plopilor, primăvara, stârniți de cine știe ce joacă a vântului. Rămăsese cu câteva pietricele în pumnul strâns. Când se așezaseră pe banca din fața fostei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fi aperitivele, ci desertul, în zori de zi. Acum vom merge la un restaurant, și apoi la ea acasă. Perfect. Țigara, fumată doar pe jumătate, îi atârna în scrumieră; în timp ce-i vorbisem nu se atinsese de ea și Davidofful se mistuise singur. Mi-am amintit deodată de Andreea. Am scos mobilul din buzunar și l-am închis. Nici nu m-a interesat dacă mă căutase. Oricum îl dădusem pe silențios. Orice altceva era în plus. Aici și acum aveam ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
mitralieră trase din fortăreața lui Mallami, aflată în apropierea unei alte fabrici de bere. Înainte de a muri, Carol a lansat un proiectil special care a explodat în mijlocul fabricii și a provocat un incendiu devastator, cu neputință de oprit. Focul a mistuit toată construcția metalică, făcând-o să se îndoaie, să pârâie, să crape. Apoi rezervoarele au explodat, și uite așa a pierit a doua sursă de venit din Whipie. A mai rămas una pe dealul Forsythe, controlată de Frank Sun. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
limite , de cunoaștere, accesibile numai divinului... sacrului. În liniștea aceea din cameră, Iorgu își auzea bătăile inimii. - E adevărat că durerea ta, e întotdeauna numai a ta. În durerea morală cât și în cea fizică, omul e osândit să se mistuie singur. Există suferințe pe care trebuie să le consumi până la capăt. Stau în tine ca un șobolan într-un cadavru. Trebuie să te roadă până la os, până nu mai ai carne deloc si nu mai suferi. Până la urmă ajungi la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
când Dumnezeu i s-a arătat sub formă de rug aprins lui Moise: Iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce iese dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise și-a zis: Mă duc să văd această arătare, minunată, că rugul nu se mistuieste!”. Iar, dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug și a zis: ”Moise! Moise!” și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Am pierdut-o, Doamne, am pierdut-o!... De ce mi-ai luat-o, Doamne, de ce mi-ai luat-o?!... Nu, nu se poate... nu-i adevărat, nu cred, Doamne!... striga în el durerea. Ajută-mă să mă trezesc din coșmar, Doamne!” Mistuit de gânduri rele, alerga pe stradă bezmetic, urla se lovea de trecători... Nu putea crede că s-a întâmplat cu adevărat,... pașii scrșnind pe zăpadă sticloasă, parcă îi număra cuvintele: ”nu cred... nu cred” ” Am pierdut-o, Doamne”. Alerga în
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
întâmplat cu adevărat,... pașii scrșnind pe zăpadă sticloasă, parcă îi număra cuvintele: ”nu cred... nu cred” ” Am pierdut-o, Doamne”. Alerga în gerul aspru al iernii, fără vlagă, cu mergsul unui om în care s-a cuibărit o boală devastatoare, mistuindu-l ascuns. Zvârcolindu-se în somn, se trezi nădușit de sudoare, strigând... ”nu se poate... nu cred!” Dar, era adevărat... Odată cu ea, se stingea... se ducea ultimul lucru bun care îl mai lega de viață. ... Era sâmbătă, înaintea de ”Sf.
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Preotul, apoi, a dat Binecuvântarea de dezlegare. Pe buzele ei, încă îi mai pluteau ultimele gânduri... Pe față i se putea citi împăcarea și speranța de iertare în fața lui Dumnezeu. Suferința ei cumplită, ca și fitilul de lampă, s-a mistuit încet-încet, până la capăt, clipă de clipă, ceas de ceas, zi și noapte cu credință în Dumnezeu că o va ierta. Moartea se simțea ca o umbră, ca o suflare rece, ca un Duh, ca un fior negru... venise s-o
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Iartă-mă, Fata, pentru tot ce ți- am greșit. M-am mărturisit duhovnicului, la Mănăstire, dar, tu ești aceea care mi le poți ierta...! În ultimele nopți fu năpădit de vise de coșmar... câte două, trei pe noapte, care îl mistuiau... Dar, întâmplarea de la bibliotecă, de înainte cu mulți, mulți ani, îi stătea în memorie ca un stâlp de referință... era cea mai dragă sufletului său... Pentru o clipă, gândul că o întâlnise atât de întâmplător... gândul că fusese un moment
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ploaie de cenușă, sufocându-l. -Este un Dumnezeu acolo Sus, care conduce Universul, murmură bătrânul, și în fața acestui Dumnezeu, am învățat să mă plec. Dacă nu-L înțeleg, este vina mea, nu a Lui... încerc să-L înțeleg. Si, așa, mistuit de gânduri, alunecă obosit întrun somn adânc cu vise... Se făcea că Iorgu era pe coridorul unei scoli de fete, si aștepta să sune de recreație, să iasă fetele de la clasă. Ușa de la calse se deschise și profesorii ieșiră. In
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
eroul nostru s-a pomenit umăr la umăr cu cel al cărui nume l-am pomenit ceva mai sus. Așa a ajuns el În vârful istoriei acelor clipe, și zile, a istoriei anilor care au urmat și continuă să se mistuie, În neant, asemeni unui lanț, care, În clipita existenței se vede, iar, de Îndată ce clipita consumată a intrat În umbra celei ce o urmează, gata!, lanțul a dispărut, și el, odată pentru totdeauna. Eroul nostru, Însă, nu a dispărut. Dimpotrivă. A
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
toată această scenă provocă o enormă perplexitate printre cei prezenți. nimeni nu știu cum să reacționeze la acest gest. Cîțiva scriitori se aplecară să culeagă cîte un flaier și se grăbiră să-l citească, înainte de a încerca să stingă flăcările care îl mistuiau pe colegul lor. Cum vremea era aproape caniculară, majoritatea celor ieșiți la o țigară erau îmbrăcați lejer, în cămași și tricouri, iar femeile în rochițe de in. Dacă oamenii ar fi avut sacouri pe ei, poate că și le-ar
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de mare caracter, care a fost foarte bun cu mine... Odată îți voi spune mai multe. Ei, acum vii la țară? - Vin, zise Felix. Seara, Felix simți nevoia de a mărturisi cuiva noua încredere în Otilia, sentimentele profunde care îl mistuiau în legătură cu ea. Neavând însă pe nimeni, deschise un caiet gol și scrise pe el: "Trebuie să stimez totdeauna pe Otilia și să am încredere în ea". V Pe la începutul lunii august, după-amiază, Marina aduse de alături vestea că a venit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu tutun negru, iute și să deschidă gura. După aceea, cădea zăpada. Întâi, vremea bolea, umed. Frigul scădea. Începea să ningă mărunt. Peste Cutarida se așternea o pulbere albă. După o zi, nămeții acopereau groapa și câmpul. Mahalalele vecine se mistuiau într-un nor coclit. Auzeau numai dinii, afară, scuturindu-și blănile de ușa bordeiului. Noaptea, urlau spre funduri, înspăimîntător. Nu mai ieșeau. Grigore se apuca să împletească mături. Avea strânse de cu vară grămezi de nuiele de vișin. Aglaia uda într-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
punea mâna pâlnie la gură și striga: - Care ești, mă, acolo, măăă? Nu răspundea nimeni. Trecuseră zile după zile, unii muriseră, el văzuse nunți și petreceri, copiii mahalagiilor crescuseră sub ochii săi bătrâni, își aducea aminte de un foc ce mistuise casele, de niște întîmplări de care mai râdea și acum, că așa e viața, ca o panoramă... 11 Nuntă Stere nu mai scăpase de gura muierii: nu și nu, că să-l însoare. Aglaia îl știa de când sosise la groapă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la fiert și adu drojdia să ciocnim cu bidiviul! Nicu cară un săculețe plin cu mălai și un ceaun, pitite în mărăcini. Le așternu în fața lor. Oacă plecă după apă. Alerga aplecat într-o parte și trupul lui scund se mistui repede în întunericul abia lăsat. - Da neamuri ai? mai cercetă Bozoncea. - Nu, zise ucenicul. M-a făcut mama de fată și a murit de oftică. Mai mult nea Florea m-a ținut din pomană. Fur de când mă știu... - Ești de-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care abia se mișca sub zaua lui neagră, și lungile mustăți ale lăcustei, și pielea albicioasă a rimelor grase, și culoarea ochilor de broscoi, și amestecul țarinei, și adâncimea cerului depărtat. Deasupra gropii, pluteau într-o lungă călătorie corăbiile norilor, mistuite în ceasuri întregi, destrămate de vântul nesimțit. De aici, ea putea să-și închipuie mai bine mările la fel de albastre și galioanele cuprinse de foc pe oceanele îndepărtate. Și, auzind din când în când nechezatul sălbatic al armăsarilor lui moș Leu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
decât foarte încet. Oamenii răsuflară ușurați. Preotul făcea cruci mari, cu fața la biserică. Abia la vreun ceas sosiră și pompierii. Până să așeze tulumbele, focul ostenise. Ardea, numai într-un jar, inimi, inimi pe locul zidarilor. Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. Își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
șterg sudoarea, constituie o categorie de oameni pe care toți mizerabilii globului îi fericesc cu indiferența lor. Săracii sânt singura forță a universului. Ei trebuie să fie proști sau nebuni, de permit fericirea alături de ei. Oamenii talentați și dotați se mistuiesc în mizerie și boală, capetele productive ale omenirii își consumă energia în utopii, pentru ca bogații să poată visa. Iar bogații cine sînt? Nefericiți din fericire, sterili și plictisiți, emasculați și dezgustători. Lumea este atât de nedrept organizată, încît nu poți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de pe el... pusei lancea în șanțul de - alăturea drumului împărătesc, înfipsei de căciula mea o pană roșie și, suindu-mă pe cal, intrai în stradele aprinse din amândouă părțile ale orașului. Vuietul cel sălbatec al tobelor inamice, casele năruindu-se mistuite de flacări, prin ferestrele plesnite ieșind flacăra neagră - roșie. cu fum negru... astfel șirele caselor păre[u] pus[e] în ordine de bătălie cu capetele arzînde, cu ochii cei plini de flacără și fum. Oamenii alergau și țipau, stradele negre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]