1,363 matches
-
vestmântul mohorât, / Lung din cer până-n pământ. / Lucia, măre, soarele, / Iar la dreapta stelele. / S-a făcut pârâu de vin, / Dumnezeu că mi-a sosit. / Se scăldară, / Se-mbăiară, / Cu sfânt mir se miruiră, / Cu veșmânt de primăvară, / Veșmânt negru, mohorât. / Tare-i lung până-n pământ, / Parcă-i soare răsărind. Mai de la vale de el, / Scaldă-se și Moș Crăciun, / Dar Dumnezeu ce-mi grăia: / Măi, tu cui te-mpotrivești? / Ție că mă-mpotrivesc, / De mă scald, de mă-mbăiez, / C-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu ceilalți și cu munca noastră (Manz, 2005, pp. 23-24). Când suntem bine dispuși, lumea, viața, oamenii, viitorul ni se par importante; suntem plini de speranță, totul ni se pare minunat. Când suntem prost dispuși, ele ni se par întunecate, mohorâte, derizorii, îndoielnice, fără sens. În relațiile interpersonale, disciplina emoțională ne poate ajuta să ne împăcăm mai bine unii cu alții, să ne apropiem mai mult, să ne respectăm, să ne sprijinim/să ne susținem. Disciplina emoțională implică angajamentul de a
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
deciziilor și acțiunilor partenerului ca fiind inoportune, nejustificate, insuficiente, greșite, hazardate etc.); • disprețul, ura, minimalizarea partenerului; • închiderea afectivă și verbală; • izolarea; • dorința prea mare de control sau de putere 77; • dezaprobarea (și/sau contestarea) unicității partenerului; • (constanta) proastă dispoziție; atitudinea mohorâtă, îmbufnată, de neîmpăcare; • batjocorirea, umilirea partenerului; • lipsa de interes, de atenție, de grijă față de el; • starea încordată, de permanentă nemulțumire; • găsirea de obstacole în calea cooperării; • neglijarea stărilor emoționale ale partenerului; • lipsa de sensibilitate și dificultatea de a găsi o
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
o imagine mult mai autentică despre sine. Sociabilitatea se diminuează, făcând loc rezervei, discreției; asta se Întâmplă Întricât lucrurile care altădată Îl amuzau acum i se par dintr-odată superficiale și lipsite de interes. Conjuncție disonantă: Perioadă de stări sufletești mohorâte. Maturizarea inerentă acestui tranzit dă impresia că Îl „Îmbătrânește brusc” pe individ, iar bilanțul pare negativ. Individul adoptă un comportament distant, morocănos, sever. Pe de altă parte, toate neplăcerile de ordin fizic ce apar În timpul unui tranzit al lui Saturn
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
director de liceu și, apoi, timp de opt ani (1972-1980), director al Teatrului Național din Cluj-Napoca. A debutat cu versuri în 1938, în „Luceafărul” (revista elevilor Liceului „G. Barițiu” din Cluj), iar editorial, în 1943, cu volumul de poezii Cetini mohorâte. A elaborat manuale școlare (în colaborare) și a publicat versuri, reportaje, însemnări în „Universul literar”, „Pagini literare”, „Ardealul” și, după o lungă întrerupere, în „Tribuna”, „Steaua”, „Contemporanul”, „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Vatra”, „Pagini bucovinene” ș.a. Membru al Uniunii Scriitorilor, după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
exclusivitate scrisului. A mai semnat Petre Bucșia, Barbu Petreanu. Alcătuit din poeme scrise în proximitatea unui moment tragic din istoria națională (desprinderea Ardealului de Nord din trupul țării, ca urmare a Dictatului de la Viena, din 30 august 1940), volumul Cetini mohorâte îl situează pe B. în familia poeților (ardeleni) răzvrătiți și profetici, precum Octavian Goga (căruia îi închină o elegie îndoliată, în 1938), Aron Cotruș, Mihai Beniuc (din etapa debutului). Generate de „jalea Transilvaniei sfâșiate”, cântecele, baladele și elegiile din această
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
un „modernism figurativ” moderat (Petru Poantă). Proza lui B., adunată în volumele Dincolo de uitare (1984) și Când cocoșii uitară să mai cânte (1998), este una rememorativă, nutrită dintr-un climat afectiv și existențial similar aceluia al poeziei sale. SCRIERI: Cetini mohorâte, Zlatna, 1943; De n-ar veni noaptea..., București, 1969; Ceremonii, Cluj-Napoca, 1978; Cutremurul cuvintelor, Cluj-Napoca, 1982; Dincolo de uitare, Cluj-Napoca, 1984; Mereu iubirea, București, 1988; Însoritele izvoare, București, 1989; Inscripții pentru mileniul trei, Cluj-Napoca, 1989; Trecând prin anotimpuri, pref. Petru Poantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
ca poezie parnasiană. Procedeul figurației (Pastel pustiu, Priveliște) așa de frecvent în Philippide, se acopere de precedentul indiscutabil al lui Novalis". Este emoționantă și în totul admirabilă atitudinea față de un alt poet, contemporan lui, atitudine atît de rar întîlnită în mohorîtele noastre zile: "Dar elogiul meu absolut se îndreaptă către pictorul Celui din urmă om. Nimeni în poezia noastră nu ne-a dat fiorul unui haos fără posibilități de revenire, opusul haosului virgin și biblic: teroarea unui haos terminal. Philippide înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
de la Banca Mondială în anul școlar 2002-2003, aspectul este modest, sărăcăcios, cu mobilier învechit, holuri înguste, săli de clasă friguroase și neîngrijite. Atât elevii, cât și cadrele didactice aveau o ținută vestimentară în ton cu atmosfera din școală: modestă și mohorâtă. Unul dintre puținele aspecte comune între cele două școli este acela că toate cadrele didactice intervievate sunt de părere că școala în care-și desfășoară activitatea e amplasată într-o zonă defavorizată (cartier muncitoresc - în mediul urban, sat, comună foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
și Artaxerxes?" Iar Lumea îi răspunde cu blând sarcasm: "Să știi, că numai cu o feleagă de pânze învăliți, ca cum ar fi în cămeașa cea de mătasă învăscuți; și într-un sicriu așezați, ca în haina cea de purpură mohorâtă îmbrăcați; și în gropniță aruncați, ca în saraiurile și palaturile cele mari și desfătate așezați, s-au dusu-se; iară altă nemică nici în sin, nici în spate n-au rădicat, cu sine să ducă". Mai târziu disputa devine aridă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească!), contestația, zic, mai apare o dată, Într-un limbaj mai calm. Este contestația de după consumarea crizei erotice. O izbăvire tristă, o pace mohorîtă. Îndrăgostitul și-a regăsit „dreapta gîndire”, și-a regăsit și prospețimea simțurilor: liniștea interioară Îi permite să redescopere peisajul, obnubilat pînă acum de pasiunea nimicitoare: „La al tău zîmbet, l-a ta mînie, A mea mîhnire sau bucurie Nu pot
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cărei tristă zare Sub cer, În fund, departe, misterios dispare, Nici casă, nici pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu-i place obiectul, e prost dispus În fața temei, Însă, ce bizar!, reaua stare afectivă provoacă o mai bună dispoziție a imaginației. Există, lîngă imaginația literară, o mai clar conturată imaginație materială: pămînt ars de soare, vîrtejuri de colb, iarbă mohorîtă, sîrmoasă și, deasupra tuturor, o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o cumpănă de fîntînă ca gîtul unui struț, semn al unei precare fertilizări (umanizări) a pustiului. O. poetică, Încă modestă, se prefigurează aici: o poetică a carbonizării, o reverie a pustietății: „focul verii”, „pustietatea goală sub arșița de soare”, „iarba mohorîtă”, „mari vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
el este În portretul moral. Iată pe acela al femeii senile și rele: „O văduvă-n vîrstă, bătrînă, zbîrcită, Cu doi dinți În gură, barba ascuțită, Nas cît pătlăgeaua, la vorbă-nțepată, Cu ochii ceacîră, gura lăbărțată, Fruntea-i cucuiată, fața mohorîtă, Peste tot negoasă și posomorită, Umbla-ntunecată și tot Înnorată, Nu o vedea nimeni să rîză vrodată, N-o puteai cunoaște cînd e mulțămită, Că ea-n toată vremea era necăjită.” Încerc să desprind din aceste istorii colorate un demers
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
harpoanelor lor; într-un cuvânt, că totul fusese umplut cu spermanțet, în afară de buzunarele pantalonilor căpitanului, pe care acesta și le păstra pentru a-și vîrî mîinile, în semn de adîncă mulțumire. Pe măsură ce această norocoasă și veselă corabie se apropia de mohorîtul Pequod, auzeam dinspre teuga ei sunetele barbare ale unor tobe enorme; cînd s-a apropiat și mai mult, am văzut o mulțime de marinari adunați în jurul cazanelor uriașe, care, acoperite cu pielea pergamentoasă a stomacului unei balene, răsunau puternic sub
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cuvînt, aidoma stelelor ce strălucesc deasupra izvoarelor necunoscute ale Nigerului! Și aici, viața moare cu fața spre soare, încă plină de credință! Dar abia s-a stins, că moartea îi și răsucește cadavrul, îndreptîndu-l într-o altă direcție. O, tu, mohorîtă jumătate hindusă a Naturii, care i-ai durat din oasele înecaților tronul, undeva în miezul acestor mări fără verdeață - regină păgînă, îmi vorbești în graiul ucigătoarelor taifunuri, dar și în cel al liniștii de mormînt ce le urmează. Balena asta
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
acreditați la Helsinki nu era înregistrată ca act oficial, formal adoptat, documentul propus de România urma să fie primul luat în discuție, ceea ce pentru delegația română constituia o poziție de un cert avantaj. Finlanda ne-a întâmpinat cu o vreme mohorâtă, încețoșată și umedă. La aceasta se adăugau scurtimea zilelor și nopțile nesfârșite. De fapt, zilele erau un fel de amurguri cenușii, o luminozitate aproximativă cernându-se cu zgârcenie dinspre cerul plumburiu. Iluminatul public funcționa incontinuu. La fel, în spațiile de
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
în pustia Bărăganului. Vă mai amintiți cum arăta acest sediu în '90, '91, '92, cînd partidul lui Maniu era împroșcat de ticăloșii din formațiunile securist-iliesciene cu cele mai mîrșave scorneli? Boierescul palat se afla sub o continuă stare de asediu, mohorît și cotropit de întuneric. Acum, chipul celui care a modificat structural starea țării, chip îngîndurat, dar și lucid vizionar, e mîngîiat de cele două lampioane cu lumină caldă, băncile de sub el sînt gata oricînd să-i primească pe cei ce
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
o sală de aurit ștaif aristocrat, purtînd numele unei Aglae Pruteanu (care nu s-ar fi ocupat nicicînd de... defectele limbii). Nelipsit de la nici una din mesele frumos fardate ce urmau premierei, calamburgiul personaj al protipendadei locale oricum vesel contaminant în mohorîtul răstimp avea uluitoarea dexteritate de a subtiliza de pe masă bunătăți rar găsite în comerțul socialist și a le strecura într-o pungă, e-adevărat, ceva mai elegantă decît a Corcodușei, nu însă și mai puțin hapsînă. Era hapsînia în sine
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bunicilor ei.Totul era foarte frumos și pe cer parcă scria cu litere aurii: A venit Toamna ! Brândușa Cojocaru O NOAPTE DE TOAMNĂ O stea albastră își varsă tăcută lacrimile de cristal peste frunzișul pământului. Roua argintie cade peste frunzele mohorâte, după care încet își face loc peste pielea neagră a pământului. Este o zi superbă de octombrie. Stau la geam și privesc cum peisajul multicolor se îmbogățește sub paleta unei mari artiste -TOAMNA. În curând, frunzele vor începe să cadă
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
un galben auriu, un roșu ca sângele și rar, chiar foarte rar, verdele. Păsările, stăpânele cerului, au luat în bejania lor soarele, purtându-l pe aripi până în țările calde, iar cuiburile lor sunt luate de vânt și duse departe. Cerul, mohorât, plânge cu stropi mici. Basmul toamnei, început cu glasul stins de sfială al unei frunze, va fi terminat de către iarnă. Toamna are și ea multe bucurii. Oamenii culeg fructele și cerealele. Vinul dulce și plăcut mirositor te îmbie și te
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
subțiri. Printre umbre și fantasme , se zăresc doi ochi strălucitori și înfricoșători. O formă ciudată cu sprâncene în formă de V sta pe un braț al unei arătări. Deodată își ia zborul, căci se aud fâlfâiri de aripi în văzduhul mohorât.Violetul amurgului nu lasă ca tălpilor cu codiță să li se observe culorile. De departe, se aude glasul plăpând și firav al unui greieraș. Frunzele își șoptesc una celeilalte: despre ce oare ? Vorbesc despre concertul unei vrăbiuțe care, în timpul zilei
Compunerea şcolară by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Science/652_a_1025]
-
reface ci-și perpetuează pieirea. Lacrimă după lacrimă de am pune nu ar vindeca rănile pricinuite de viciul uman. Continuăm să trăim într-o tenebroasă rutină. Natura divină își cere iertare după ce curcubeul sparge cu gingășia sa de culori zidul mohorât clădit de furtună. Atunci vor apărea zburdalnici mieii albi, năzdrăvanii văzduhului ce filtrează în lâna lor mițoasă blândele mângâieri ale soarelui. Copacii se vor reface oblojiți de vraciul blond purces din răsăritul lumii. Degetele strivite vor înverzi și-n semn
FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
nu lasă În afară nici omul, nici lumea, nici dimensiunea spirituală a vieții 739. Las deoparte aceste gânduri ce mă Împresoară din toate părțile. O anumită parte din vină o are și furtuna care nu mai contenește iar marea este mohorâtă. Vântul suflă cu turbare iar rafalele lui alungă norii Întunecoși și smulge spuma albă de pe crestele valurilor uriașe. Albatroșii Însoțesc nava plutind În aer fără să dea din aripi, planând deasupra valurilor și urmând contururile sinuoase ale suprafeței mării agitate
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]