2,809 matches
-
mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui. 8. Atunci pămîntul s-a cutremurat și s-a clătinat; temeliile cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mîniase. 9. Fum se ridică din nările Lui și un foc mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țîșneau din ea. 10. A plecat cerurile, și S-a coborît: un nor gros era sub picioarele Lui. 11. Călărea pe un heruvim, și zbura; venea pe aripile vîntului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
să-I răsune glasul; 15. a aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei; a aruncat fulgerul, și i-a pus pe fugă. 16. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite, de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui. 17. El și-a întins mîna de sus din înălțime; m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; 18. m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei care erau mai tari decît mine. 19
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85050_a_85837]
-
am decis că eram mult prea nerăbdătoare ca să-mi mai pese și că aveam să-mi fac griji, în legătură cu acest detaliu, mai târziu. Cu gesturi solemne, am scos din cutie mingea roșie și lucioasă de ciocolată. Mirosul mi-a umplut nările. Disperată să încep să-mi îndes în gură bucăți de ciocolată, m-am chinuit să desfac staniolul cu mare grijă. Odată treaba asta încheiată, cele două jumătăți ale oului s-au desfăcut, dând la iveală punguța foșnitoare de celofan cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
încercat eu o remarcă amuzantă. N-ar fi trebuit să încerc. Ochii lui Luke s-au luminat și s-au întunecat în același timp. Iar eu am fost cotropită de tot felul de amintiri și senzații. Aproape că simțeam în nări parfumul pielii lui, parfumul pe care-l respirasem când fusesem în același pat cu el. Buna dispoziție din atmosferă s-a risipit. Iar locul ei a fost luat, imediat, de o încordare însoțită de o tristețe strivitoare și de niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
abuza, dar aș vrea să ne revedem, din când în când. Așadar, un biet pescuitor de pradă mică, așadar el, Tolea, nu merita decât această iscoadă oarecare? Se simțea jignit, zău așa! Un gust de vomă îi umplu gura și nările. De la balcon, vedea piața pustie și întunecată. Rareori, jetul luminos al vreunui vehicul. Trecut de miezul nopții, liniște deplină. Barul Levcenco, de la parterul blocului, murise în urmă cu 40 de ani, pierdut în noaptea care tot înghite orașul, deceniu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a-și da examenul de absolvire la arhitectură, de unde fusese pe neașteptate exmatriculată chiar în pragul absolvirii. Făcea și ea parte din cercul tânărului profesor Vancea. Viitorul personaj Tolea era deja un personaj. Păi, cum! Păi, cum! Profesorul scotea pe nări flăcări și ghirlande, își perfecționa acrobațiile, glumele în doi peri, calambururile, mojiciile simpatice, poantele neglijente, arogante. O întâlnise cândva pe stradă, ce faci Irina, parcă așa te cheamă, chiar așa dom’ profesor, nu bănuiam că îmi rețineți numele. Domnișoara aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
tot timpul cât am stat acolo n-am făcut decât să zac în patul îngust. Corpul îmi era conectat la un monitor cardiac și, cu un ac de perfuzie înfipt în braț și tuburi de plastic pentru oxigen vârâte în nări, nu aveam de ales, trebuia să stau întins pe spate. Mi se lua sânge o dată la patru ore. Dacă aș fi suferit un atac de cord, bucățele de țesut afectat s-ar fi desprins din inimă și s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
așternut, pe urmă ridicând ochii în bagdadie realizam, după indigoul în care se colora totul, că nervul meu optic avea nevoie de odihnă, mă lăsam pe scândurile patului cu fața-n sus și pe fruntea mea, pe nasul grecesc, în nări, pe linia buzelor subțiri, moștenire de familie, începeau imediat să se preumble muștele tacticoase ca pe un... Când dădeam cu mâna moale, roiul se înălța ca-n filmele lui Hitchcock - odihna asta, pe care o lăsam nervului cât număram rar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
citi... (de unde Dumnezeu vorba asta nouă la ea, se stilase cu trupa, observ că lucrase și la formele ei, începând să poarte haine negre care-i alungesc trupul fost bondoc. Ochii mari și sprâncenele distanțate îngustându-i fruntea, nasul cu nările înguste vibratile vădesc o tensiune nervoasă nouă, care mă face și la izbucnirile ei de râs să tresar speriat. Aveam să-mi dau seama că orice activitate, fumatul, discuțiile lungi cu mine, privitul la televizor, chiar efortul de-a adormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
sus într-un coc și mân calul în galop. Călăresc peste dealuri și pe malul râului. Vântul care îmi adie pe față mă face să simt primăvara. Zâmbind în vânt, mă gândesc în sinea mea: Sunt o fată-bandit! Călăresc până când nările calului se lărgesc de la gâfâit și pătura s-a umezit de la transpirația lui. Și apoi îmi mai înfig călcâiele în el pentru un ultim galop. Doamna Mao Jiang Ching e mulțumită, dar plictisită în același timp. Începe să se sature
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul de plumb spre care zboară hârtii, stofe sfâșiate, flori vineții de magnolie. Mai bine ascunde-te după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
luat cu ea secretul cozonacilor. Coca dulce, lipicioasă care dă pe de lături, scurgându-se peste marginea ligheanului, muiată În căldura aromată a bucătăriei Încinse, hai, Daniel, vrei și tu un pic de cocă? Și ghemotoacele de vată vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, negru, sângele... nu, asta nu, asta nu, asta nu, gândește-te la altceva, la ce? La cimentul negru care trage, acoperit de un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Înnegriți, lângă schela rămasă de astă-vară, de când au Început zugrăvitul bisericii, atunci Încă mai trăia, și Buni, și Mihnea... Ah, cât se zbate sufletul, când se desparte de trup, spre oameni se Întoarce atunci... Și ghemotoacele de vată, vârâte În nările galbene, Încremenite, prin care se prelinge, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele. Nu! Amintește-ți altceva, altceva, altceva! Pomenește-i, Doamne, pe Ion, Constantin, Rozalia, Ivana, Alexandru, Neacșa, Corneliu, Gheorghiță, Petre, Mănăilă, Ana Maria, Mihnea. Pomenește-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tot nu venise Salvarea. — Te doare? Vroiam să-l Întreb, dar n-am făcut nimic decât să mă uit. Nu-mi dădeam seama de unde vine șuieratul neomenesc prin gura deschisă și șuvițele de sânge prelingându-se din colțul buzelor, din nări și ochii care Încă mai priveau din fața Încremenită. — Te doare? Te doare? Te doare? Și, undeva, Încă mai sclipind, Înțelegătoare, lumina cât un vârf de ac. Încă mai licărind, fumegos, pupila strânsă, concentrată, ca un vârf de ac. Te doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
și să strig: — Al cui ești? Al cui ești? Al cui ești? Te doare? — J’irai sous la terre et toi tu marcheras dans le soleil. Și pe urmă nimic altceva decât ghemotoacele de vată pe care le Împingeam În nările galbene, Încremenite prin care se prelinge, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort, sângele, necontenit, mort... * Ajunge! Pisăloaga Casandra sună de cinci minute la ușă, iar și-a uitat acasă cheia: — Daniel! Deschide, Daniel! Deschide, că am scrisoarea! Am scrisoarea de la Rectorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
emana prestanța agresivă a unui tânăr lup de mare. Ridică luneta la ochi și privi atent. Discul luneca ușor. O lua când la dreapta, când la stânga. Revenea, oscila nehotărât, apropiind sau îndepărtând de el cortina de ninsoare. Un fulg gâdilă nara calului, făcându-l să-și scuture nervos capul. Călărețul se grăbi să îl liniștească, după care își șterse promoroaca de pe obraji și privi din nou prin lunetă. Discul porni iar peste întinsul câmpiei. Reveni. În sfârșit, se opri. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
își mușcă buzele. ținta lui era în continuă mișcare acum. Imposibil de prins. Trecea de la un cal la altul. Un zâmbet, o mângâiere, o întrebare ca între prieteni. Și caii răspundeau, dădeau din cap, își scuturau coamele, nechezau, își afundau nările în palma sau sub haina bărbatului, în căutarea căldurii. Asista la o minune? Avea halucinații? Omul scăpase cu viață. Nu-l vătămase nici glonțul anume pregătit pentru el, nici herghelia dezlănțuită. Doar un om ocrotit de un cerc de vrajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
era! Iancu se răsuci sub pilotă, scoase o mână afară, dar o băgă repede la loc. Privi surprins spre bălăriile țepoase crescute peste noapte la fereastra lui. Răspândeau mireasma frigului cumplit de afară și acea mireasmă îi îngheță dintr-odată nările. Își acoperi nasul cu pilota, închise ochii și încercă să reia visul întrerupt. Dibui undeva, prin ființa lui somnoroasă din adânc, dar nu-și mai regăsi visul. În schimb, țâșni foarte clar, negru pe roz, afișul spectacolului minunat. De când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
apăruseră și elemente noi. Recunoștea prea bine febrilitatea asta, dorința asta spontană de a fi remarcat și plăcut de la prima vedere. Mai văzuse asta la Alecu, fostul ei soț. În fiecare an, spre primăvară, alerga către o nouă iubire, cu nările fremătând, cu poalele anteriului în vânt, parfumat și dichisit... ca să se întoarcă, după o zi, o săptămână sau o lună, cu totul stors, șifonat și murdar, ca un cotoi de pripas. Se întreba dacă moțul ei iubit va călca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pleca și eu! Toinette pândea printre perdelele dormitorului. Știa că soțul ei are o „întâlnire diplomatică” în pavilionul din fundul parcului. Era ceva mai însuflețită decât de obicei. Oricum, nu arăta ca o soție pregătită să-și petreacă noaptea dormind. Nările fine tresăreau, pentru că... pentru că și ea avea o întâlnire. Și, în așteptarea Hermelinului, ținea să se asigure că poate să-l primească fără riscuri. Într-adevăr, cu o jumătate de oră înainte de miezul nopții, își zări soțul mergând triumfal, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
instrucțiuni. Contele îl mai informa că Ciciagov plecase deja din Sankt Petersburg, nu singur, ci însoțit de o adevărată suită. În încheiere, contele își exprima speranța că scrisoarea va ajunge cu mult înaintea sosirii amiralului la București. Kutuzov pufni pe nări, fără să-și seama de asta, și măsură odaia de câteva ori. Senatorul îi dezvăluise conținutul celor două rescripte semnate și încredințate de țar lui Ciciagov. În cazul în care, la sosirea acestuia în capitala țării Românești, tratatul de pace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
putea mândri că înșfăcase o bucățică bună din Moldova și chiar o bucățică din Dunăre. Ospătarul reveni și îi așeză dinainte păstrăvii aburinzi, cu aripioarele crocante, exact așa cum și-i dorea. Generalul aspiră pe îndelete, etalând voluptatea unui rafinat gurmand. Nările lui tresăriră, stârnite de pătrunzătoarea mireasmă. Stoarse puțină zeamă de lămâie, luă cuțitul pentru pește și, cu ghilotina lamei, decapită scurt capul unuia din cei doi păstrăvi. Apoi, cu un zâmbet enigmatic, îl împinse ușor în farfurioara pentru resturi. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai vor să știe de nici o alianță militară, de nici o bătălie și în nici un caz de un nou război. Ceea ce am făcut e bun făcut! Și, în actualul context, nimeni n-ar fi putut să facă mai mult!”. Replicase cu nările fremătând: „Ei bine, dacă n-ai făcut-o tu, am s-o fac eu, Pavel Vasilievici Ciciagov. În calitatea mea de comandant șef al armatei ruse, de amiral al flotei Mării Negre și de guvernator al principatelor voi dispune începerea imediată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
i s-ar pierde cu totul urma. Ucis, aruncat în pădure, mâncat de fiare, cu oasele risipite... Zăpada, ploile ar șterge orice urmă... Întoarse capul speriat. Un cerb mare cu coarne înalte, spectaculos ramificate, îl privea neclintit, mișcându-și ușor nările, ca și cum ar fi știut că era cineva acolo, după perdea, în trăsură. Apărură și câteva ciute. Apoi, pe neașteptate, fugiră cu salturi lungi, sincronizate, înapoi în pădure. Manuc își simți gura uscată. Abia reuși să-și dezlipească limba de cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
seamă, cară singură lucrurile și le coboară În beci la ei. Stau În calidor și privesc În voie - mama e ocupată. Sălciile de la marginea imașului abia se deslușesc din pricina fumului. Fumul a devenit cenușiu; fumuriu - și mirositor, pișcă, nu numai nările, dar și ochii, a ajuns pân-la noi, pe calidor. Ciolovecii de sub sălcii trag Într-una, trag fără oprire, trag și când nu vin avioane de-ale noastre, românești. În pauzele dintre un Îndemn și altul la adresa mamei (să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]