KorAP: Find »[drukola/base=nedumerit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...93 >

2,311 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

nici măcar n‑am deschis‑o? Deschid pachetul și mă holbez la un sul de 50 de metri de folie pentru curcan la cuptor. Folie pentru curcan? De ce aș cumpăra eu așa ceva? Când am vrut eu să fac curcan la cuptor? Nedumerită, iau scrisoarea de deasupra și văd cuvintele „Bine ați venit în lumea Country Ways. Suntem foarte bucuroși că prietena dumneavoastră, doamna Jane Bloomwood, v‑a recomandat catalogul nostru...“ O, Doamne, sigur că da. Asta‑i chestia aia pe care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
fata de la check‑in veselă. Îmbarcarea începe la 4.30. Se mai uită o dată în pașaportul meu și i se schimbă expresia. Hei! Dumneavoastră sunteți cea de la Cafeaua de dimineață, nu? — Am fost, spun cu un zâmbet politicos. — Aha, zice nedumerită. În timp ce îmi dă pașaportul și tichetul de îmbarcare, îi cad ochii pe FT‑ul meu și se oprește la fotografia lui Luke. Ridică ochii spre el, apoi se uită iar la ziar. — Stați puțin. Dumneavoastră sunteți? zice, arătând spre poză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mărgele strălucitoare. Eșarfa mea. Eșarfa mea Denny and George. Simt că mi se scurge tot sângele din obraji. — Cum ai...? Înghit în sec. Tu erai anonimul de la telefon? Dar... te‑ai retras. Cealaltă fată a obținut... Tac și îl privesc nedumerită. — Amândouă erau trimise de mine. Îmi încolăcește blând eșarfa în jurul gâtului, se uită la mine câteva secunde, apoi mă sărută pe frunte. După care se întoarce și pleacă, amestecându‑se în mulțime. Optsprezece Două luni mai târziu — OK. Deci e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

Huang Jing și este secretarul general al Partidului care răspunde de toată partea de nord-vest. De fapt, tovarășă Lan Ping, Yu Qiwei ar putea fi o persoană foarte bună să te ajute să-ți construiești trecutul. Văzându-mă un pic nedumerită și pierdută într-o clipă a amintirii, mă sfătuiește: Haide, lasă trecutul acolo unde e. Își dă ochelarii jos și se uită țintă la mine. Ai fost atentă când am zis cuvântul „a construi”? Așa că pricep. Sunt recunoscătoare, Kang Sheng

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
cu preferata tovarășului președinte? Da, fii creativ și îndrăzneț. Îmi educ prietenii trimițându-le lucrări de referință, printre ele „Tămâia de la miezul nopții”, o piesă clasică de operă chinezească, și celebrul cântec italian „Întoarcerea la Sorento”. La început, ei sunt nedumeriți - sunt obișnuiți cu gândirea liniară tradițională. Le lărgesc orizontul și, treptat, ei profită de pe urma învățăturii mele. Se dezvoltă din ideile mele. Există câteva minți strălucite. Un compozitor este atât de ager la minte, că transformă „Valsul florilor” de Ceaikovski într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
fără cuvinte. Găsește pretexte să plece. Este sensibil și este slab în confruntări. Îl rog stăruitor să stea, iar el insistă să plece. Facem ceea ce eu numesc „mișcarea de ferăstrău” de câteva ori pe zi. Uneori, în public. Lumea e nedumerită când îmi ridic glasul la Yu. Nu mă asculți niciodată, Yu Hui-yong! țipă ea, aproape isteric. O să vină o zi în care o să ne despărțim. Și mie nu-mi va fi teamă! El se duce zorit spre ușă și pleacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
demonstrează un resentiment evident. Îl bănuiește pe prietenul lui Zhou, recent avansatul premier Deng Xiaoping, că pune la cale o trădare. Cu vorbe bălmăjite și pe jumătate înghițite, Mao ordonă înlăturarea lui Deng Xiaoping. Ordinul este imediat îndeplinit. Națiunea e nedumerită. Doamna Mao Jiang Ching nu pierde deloc timpul. Profită de situație și își face apariția în scenă țopăind. În numele lui Mao, ea îi promovează pe membrii viitorului ei cabinet: Chun-qiao ca premier, discipolul său Yiao ca vicepremier, Wang ca ministru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

orașului, pe bicicletă. Oricum, atunci când m-am trezit acolo, cu mâna Întinsă spre soneria care nu mai exista de ani de zile, mi-a fost greu să-mi explic, chiar și mie, de ce venisem. De ce stă În stradă și privește nedumerită geamul până la care ajung crengile platanului? Ce bine știe cum Înaintează umbra crengilor Înfrunzite de la ceas la ceas, acoperind pe rând colțurile camerei ei, la această vreme de sfârșit de aprilie... Când deschide geamul, crengile Înfrunzite Îi intră În odaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
servească chiar el clienții. Într-o zi a Închis-o, a vândut și a plecat În Elveția. Era un om gentil, dar foarte prudent, a simțit ce se apropie și nu mai vroia să Îndure alt război... De ce se uită nedumerită lafosta lor grădină, plină de doamne cu copii, paharele de cristal și lingurițele de argint licăresc În soare și ei Înghit lacom, la măsuțele albe, cochete, imensele porții de Înghețată, cu pișcoturi aurii Înfipte În mormanele de frișcă, fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
primești cât de curând un telefon: tocmai a sosit și vrea să te vadă. Poate poți să-l ajuți cu o recomandare pentru el și pentru pe fiica lui, pe care s-o introduci... Christa râde, Traian, nu. Tinerii surâd, nedumeriți. El nu râde pentru că nu-l amuză decât setul lui de glume didactice? Nu râde pentru că are simțul umorului educat pentru alt tip de umor? Glumele ei vor rămâne pentru el glumele unei limbi străine. Și după atâția ani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
a dat Întâmplător prin buzunar. Întâmplătoare pare să fie și Întrebarea, pusă cu vocea politicoasă pe care o rezervă străinilor. * —Bunicii și-au ascuns cum au putut durerea lor, numai ca să mă remonteze pe mine! Traian se uită la ea nedumerit, iar Christa Își coboară cu un ton vocea răstită. — „Înțelege că nu ești tu de vină pentru moartea mamei sau surorii tale!” Bunicul Îmi repeta zilnic asta ca să mă scoată din șocul bombardamentului. El mi-a explicat că membrii familiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
tine să fi vrut să Îți ceară câte ceva! În sărăcia care spui că domnea acolo, nu văd cum le-ar arde de sentimentalismele tale! Ce Dumnezeu, suntem oameni În toată firea, cu picioarele pe pământ! El Îi aruncă o privire nedumerită, dar tace. Dacă i-ar atrage atenția că gesticulează prea mult și și că vocea ei sună strident pe această străduță unde este aproape la fel de liniște ca În parc, pentru că foarte rar trec mașini, publicul de la concert a plecat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Ce demodat, ce arhaic poți să fii! Demodat, nedemondat, arhaic, cum vrei, dar sunt aproape convins că toată această paradă de complicitate a memoriei avea un scop al ei. Servea la ceva... — Servea la ceva? La ce să servească? Privirea nedumerită a Christei, aruncată pieziș și pe urmă reîntoarsă cuminte la volanul ei. În dreapta, imensa budincă Dr. Oetker de pe panoul publicitar, așteptând ora apropiată când i se vor aprinde luminile multicolore. În stânga, zidurile, Întunecate de seară, ale caselor pe lângă care trec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

puștiului scuturându-l timid, deși nu se aștepta la nici un fel de reacție. Numai că, la început, mâna băiatului s-a mișcat spasmodic, apoi s-a ridicat în aer, ca să-i frece ochii acum deschiși, care clipeau în gol, foarte nedumeriți. A, salut! V-ați întors, a spus Jake relaxat. Acum Fionei nu-i mai venea să plângă. Jake trăia și era bine mersi, iar ea era cuprinsă de o furie turbată. De-a ce dracu’ ai tu senzația că te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
la comanda ta, nu? — Păi, știi că eu sunt dislexică, a miorlăit Julia plină de sinceritate. Și știi ce înseamnă asta... că niciodată nu trebuie să spun „îmi pare rău“. Fiona și Susan au râs sonor, în vreme ce Alison a rămas nedumerită, fiind neobișnuită cu umorul Juliei. Atrasă de zgomote, chelnerița cea idioată s-a materializat finalmente lângă masă, cu carnețelul de comenzi pregătit. După plecarea fetei, Julia și-a netezit fusta și și-a așezat coatele pe masă. Oricum, ceea ce am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
tocmai rele pentru mine. Dar asta probabil fiindcă părinții lui Caitlin n-au mai venit să stea la noi. O să vină însă sâmbătă, așa că nu mă îndoiesc că la următoarea noastră întâlnire o să am de ce să mă plâng. Alison părea nedumerită. — Cine e Caitlin? — Fosta soție a lui Nick. Și părinții ei încă mai vin să stea la voi în casă? Alison era complet șocată. Susan tocmai băgase în gură o bucată masivă de șuncă. Așa că a înghițit cu greutate, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
le spunem să stea jos și să tacă din gură. Acum înțeleg de ce unele animale își mănâncă puii. Poate că eu am noroc că Paolo și Giorgio n-au voie să stea și la noi, a remarcat Alison. Înregistrând privirea nedumerită a Juliei, a adăugat: —Copiii lui Luca. Fiona a zâmbit, dar a clătinat din cap. Înțeleg de ce spui asta, dar n-ai dreptate. Oricât de mare bătaie de cap e Jake - și crede-mă că e - eu tot vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
stricată și chinuindu-se să îndese un șurub la locul lui. Să știi că n-o face cu răutate, a bolborosit el cu o voce înfundată, din cauza ușii de la dulap care făcea zis în calea sunetelor. —Poftim? Susan era sincer nedumerită în legătură cu ce sau la cine se referise Bill. —Jenny. Nu e în intenția ei să fie așa de dură cu tine. Așa e felul ei. După ce a așezat cana cu ceai pe podea, lângă Bill, Susan s-a ridicat repede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
bărbat care trage de fiare. Ceea ce, după pieptul lăsat al lui Michael, pentru Julia fusese o încântare să remarce. — Bună, îi spusese ea zâmbind larg și întinzându-i mâna în calitate de „gazdă“ a unei cine de caritate în favoarea sportivilor. Arăți puțin nedumerit. Pot să te ajut? Oricine-ar mai fi avut nevoie de ajutorul „gazdei“ trebuia să se descurce pe cont propriu, pentru că, din clipa aia, Julia l-a angajat pe James într-o conversație sclipitoare pe tema fundației de caritate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
gândit c-ar fi drăguț dac-am putea să ne cunoaștem. Expresia lui Deborah era profund suspicioasă. —De ce? Tu și James ați descoperit cumva vreo asigurare de viață veche, care avea trecut pe ea numele meu? — Poftim? Julia era complet nedumerită. —Păi, în cazul ăsta, ați avea nevoie să vă semnez un acord de renunțare la orice drept, deci poate că ăsta e motivul pentru care m-ai invitat la masă, a explicat femeia ridicând o sprânceană într-un gest întrebător

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
era deloc șoricica pe care și-o închipuise ea. Era un adversar formidabil. Dintr-odată, senzația de vomă a fost înlocuită de gâlgâitul unui hohot de râs, care s-a comprimat, la suprafață, într-o pufnitură reprimată. Deborah părea ușor nedumerită. Ce găsești de râs? Clătinând din cap la gândul propriei naivități, Julia a semnat chitanța de card și i-a returnat-o chelnerului. — Știi, am venit încoace așteptându-mă să cazi răpusă de șarmul meu, să-mi accepți umilă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
jumătățile astea de adevăr? —Vreau să spun, a zis ea fără să se grăbească, că persoana care a propus despărțirea a fost mama ta și tot ea a fost prima care a început să se vadă cu altcineva. Jake părea nedumerit. —Nu-i adevărat. —Ba da, Jake. De fapt, mama ta încă se mai întâlnea cu bărbatul respectiv atunci când l-am cunoscut eu pe tatăl tău. — Cine era tipul? Băiatul se împurpurase. — Era tatăl singur al uneia dintre vechile tale colege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
a răspuns Jade și i-a strâns mâna lui Paul. Deși, nu tu ai fost ăla care a făcut pipi în cutia cu cosmetice a păpușii mele Barbie? Zâmbetul de întâmpinare al lui Deborah s-a transformat într-o expresie nedumerită. Acesta este fratele meu Paul, i-a explicat Jade. Paul, ea e Deborah, o prietenă de-a lui James și a Juliei. —De fapt, a intervenit Julia veselă, Deborah e prima nevastă a soțului meu! Dacă Paul a fost șocat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
seară grozavă, nu-i așa? Alison și Susan au dat din cap entuziaste, dar fără voce. Nu în ultimul rând, a șoptit Julia uitându-se peste umăr, pentru că ăia doi s-au înțeles așa de bine. Alison a privit-o nedumerită. —Iartă-mă, cine? —Deborah și Paul, i-a răspuns Julia sucindu-și gâtul în direcția locului unde stătuseră cei doi. Paul e tipul cu care discută acum. Cu puțin noroc, omul o s-o invite să iasă cu el și-o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
nimic de Deborah? a ciripit ea făcându-i lui Jade cu ochiul, în speranța de a da un aer nonșalant acelei probleme teribil de serioase. De pildă, dacă nu cumva ăsta a fost începutul unei relații minunate? Jade a râs nedumerită. Nu-și dăduse seama dacă Julia glumea sau nu. —N-am aflat nimic în sensul ăsta, în schimb știu că Paul a sunat-o acum două zile și-au aranjat ca mâine seară să meargă împreună la cinema. —La cinema

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]