1,600 matches
-
posibile, aflată încă în trupul poetal care se vede ca real, căci el este ca realul pro-mis, transcendentul realului demis. Transferul este o proiecție în posibil, pe calea semnificabilului care iese din inaparență, arată o imagine care se mișcă între neființă și ființă, tranzitând pustiul ființării. Iar "ceea ce se află între a nu fi și a fi s-a dovedit, într-un sens, de pe acum mai semnificativ decât neființa sau ființa în fixația lor", un ar fi să fie care, aducând
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
semnificabilului care iese din inaparență, arată o imagine care se mișcă între neființă și ființă, tranzitând pustiul ființării. Iar "ceea ce se află între a nu fi și a fi s-a dovedit, într-un sens, de pe acum mai semnificativ decât neființa sau ființa în fixația lor", un ar fi să fie care, aducând posibilitatea și astfel un început de întemeiere, invocă "legea de dinainte ca lucrul să fie"19. Înainte ca lucrul imaginii să fie, ea e în lucrarea (în)ființării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nașterea sufletului, îmbrățișează chipul înfiripat, înaripat în "taina ce-nconjoară și ține cerul/ cum ții un fulg/ în palmă, de zăpadă"37. Ce înseamnă acum faptul că ceea ce se vede și face imagine luminează tăinuind? Ceea ce ajunge la manifestare din neființa celor ce vor fi se arată ca imagine a începutului, dar începutul în sine luminează fără a fi văzut, pune în lumină fără să apară ca lumină. Deși văzut în lumina care îl înconjoară, cerul sufletului rămâne inaparentul nemanifestat, retras
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nevăzutul"48. Răscrucea nu doar strivește vizibilul; îl risipește, îl împinge departe, "până departe-ntunecime", în "marele Departe" unde domnește nevăzutul 49. În depărtare vizibilul dispare împreună cu orice imagine care l-ar pune în vedere; se topește nu în bezna neființei absolute, ci în vederea invizibilului, în slujba lucrurilor care nu se văd, slăvind întru "slava celor de departe"50. Și atunci perspectiva se deschide înapoi, în spatele ochiului care trebuie să se întoarcă, să se lase răsfrânt în vâltoarea acestei curgeri. Vederea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
vederii, calea întoarsă în originar, resorbită în izvorul din care tot văzutul începe să ființeze. "Totul curge-ntr-acolo": "Curge muntele și abisul, steaua curge către/ Stingerea sa, curge amurgul și viforul,/ Curg ploile spre semințele lor: norul/ Curge spre neființă, vine marea spre țărm"53. Vederea trebuie să se întoarcă spre sine, să coboare în adâncul nevederii pentru a putea lua totul de la capăt. Ea se afundă în departele neființării unde nu mai e de văzut decât dispariția, stingerea oricărei
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o întoarcere în timp, în locul și în clipa din care ai plecat; vederea se întoarce în ea însăși în nelocul și în netimpul în care niciodată nu a fost, se răsucește spre lăuntru, în interiorul imposibilității de a fi, în cuprinsul neființei posibile. "Totu-i de-acum să știi să te întorci" spre ceea ce te întoarce, în zarea acestui posibil al imposibilului, "să-ți pregătești marele tău drum/ Călătoria ta-ntr-acolo", spre "altundeva și altcum"55. "Ceasul întoarcerii" nu e prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
te întoarce spre viață "pe drumul spre moarte", dar a te întoarce în viață, după ce ai avut revelația morții. De aceea " Ieșirea este întoarcere", regăsire a adevărului vieții prin ocolul "Drumului pustiu"58. Drumul spre ființă trece prin pustiu, prin neființa în care totul e desființat, redus la pulberea deșertului, din care ne e dat "să ieșim/ cât mai degrabă în lumină"59. Pentru a ne lăsa văzuți de chipul nevăzutului, ne lăsăm pradă nevederii, morții care ne închide ultima vedere
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
singura cale de întoarcere, prin fața absenței, prin chipul nelumii. Înțeleasă în acest fel, ca fenomenologie a inaparentului, "pustia nu-i decât ieșire", "deschidere este pustia, fără margini/ Răsărit, a fi"60. Intrăm în pustiu fără să fim, ieșind în calea neființei, la fel cum, pentru a ieși în perspectiva nevăzutului, vederea intră în nevedere. "Poate că numai nefiind poți fi", " Numai nefiind aici,/ Ne-ntoarcem la izvoare"61. Întoarcerea nu este ieșire decât cu prețul acestei lepădări, al dezgolirii de toate
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cele văzute, nu mai depinde de ceea ce vede; fără obiect, căzută în orbire, ea se lasă văzută, pătrunde în golul care o absoarbe, află "izvorul tainic/ Din pustie"62. Vederea e acum saltul în gol, salt mortal al ființei în neființă, în urma ștearsă a vieții, pe fața lumii defuncte. "Atunci să știi că ești pe drumul bun,/ Că ai intrat în urme pân'la sânge/ Că ai ajuns la miezul grăitor/ De unde-ncep luminile a curge"63. Drumul prin pustiu duce
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
aflat încă pe drum, buna vestire a întoarcerii: "cu bucurie mare,/ Vestim întoarcerea", "extaz în nevăzut"68. Orbită, ființa nu este, căci expropriată din câmpul vizibilului suferă bucuria de nespus a golirii, evacuarea care o lasă pustiită, smerită în "umila neființă". Ce se poate vedea, ce se arată pe pragul cel mai de jos al drumului care apleacă vederea, al unui peisaj care pleacă din vedere? Nimic decât bucuria aspră care inundă ochiul smerit 69, nimicul ascezei care golește umplând: Nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
o putere de dispunere inițiatoare, o pune în ființare, aducând-o la prezență, la un a fi de față al unei existențe determinate? Dar nimic nu e de față în chipul natural, în felul de a fi al naturii; necuvânt, neființă, neputință - acestea sunt determinațiile negative ale finitului retras în infinitul departelui. O absorbție a naturii în disoluția finitudinii, evacuarea orizontului, descreșterea - cutremurătoare - până în departele de- naturat al creșterii. Acolo crește imaginea, în sfârșitul (télos) "luat drept țel și pus drept
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înnoiește, noul fiind însă posibil abia în deschisul vechiului, în ștergerea semnelor vizibile. Căci tot ce se vede trece, e trecut cu vederea, e deja trecutul care iese din vedere. Trece și face loc, dă loc noului vizibil, ieșit din neființă la ființă, precum durata pustie și albă se pierde pentru a se regăsi în lumea fenomenală, trece pragul manifestării și durează în urma lăsată la vedere. Daimonul apare și dispare, înnoiește lumea și se retrage în urma pe care o lasă în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ci și a manifestării ca exterioritate: "și cu mâinile întinse, beznă./ adică nimic. mergând cu mâinile întinse/ într-un gol, unde nu există mișcare". În absența luminii - a imaginii -, exteriorul se reduce la ceea ce nu se poate manifesta, la nimicul neființei, la golul inert al nevederii. Întinderea mâinilor în gol, în beznă, nu e o extensie compensatorie a vederii; "ceea ce este în jur" de fapt nu este, nu e decât exterioritatea amorfă, nimicul care nu se dă vederii. Nimic nu se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pentru care "totul este prezent". Prezentul acesta însă e fără prezență, lipsit de un conținut ontologic ce s-ar putea prezenta în forma unei apariții. Martorul nu atestă decât existența unei privațiuni, carența de prezență a prezentului. Înregistrează eclipsa, prezentul neființei 5. Aici nu orizontul ontologic ni se deschide, ci un inaparent fenomenologic. Căci totul este prezent, dar fără ființa prezenței, imprezentabil. În prezența martorului se arată ceva ce nu poate fi arătat, transparența prin care mărturia devine vizibilă, stârnește arătarea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imagine tăcută a neînțelesului însuși? Ce dă totuși de înțeles imaginea neînțelesului, a unei rostiri întunecate care dă de văzut? Imaginea își acoperă atât de bine sensul încât ceea ce se spune se vede precum în golul care atrage vederea spre neființă, punând-o în adânc pe orbita (și în orbirea) unei alte căi10. Într-adevăr, "Totul în juru-mi/ a nu fi, șoptește". În jurul vederii, nimic de spus, nimic de înțeles, dar de văzut ca împrejmuire evacuată, ecranată. Ce înseamnă în jurul în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
în orbirea) unei alte căi10. Într-adevăr, "Totul în juru-mi/ a nu fi, șoptește". În jurul vederii, nimic de spus, nimic de înțeles, dar de văzut ca împrejmuire evacuată, ecranată. Ce înseamnă în jurul în care șoptește a nu fi? Nu e neființa absolută, ci încă neajungerea la ființă, pre-ființarea posibilului care deja este, conturul vag al unui aproape-nimic, bord invizibil neabordat de nicio privire. Dar acolo unde vedere nu e, în jurul de neînțeles ia naștere haloul unei imagini răsturnate 11. Imaginea nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care deja este, conturul vag al unui aproape-nimic, bord invizibil neabordat de nicio privire. Dar acolo unde vedere nu e, în jurul de neînțeles ia naștere haloul unei imagini răsturnate 11. Imaginea nu reflectă ceea ce este ca și cum n-ar fi, nimicul neființei care pune stăpânire pe lume. Ea pune în vedere posibilul contrar: acolo unde totul pare imposibilitate a oricărui înțeles al ființării, posibilul apare în rama inaparentului: "Fluturare de aur/ pe ochi mi se așează". Nimic predictibil și previzibil în această
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
decât în virtutea dispariției, căci ceea ce vedem se arată pieritor, coborâtor în negura unui decor pustiit, mistuit de absență. Dar nu chiar totul e absent; ceea ce rămâne în urma deprezentificării strălucește ca urmă a ceea ce a fost, dâră luminoasă a trecerii spre neființă. Lumina e fiică a timpului; apare și dispare în voia curgerii temporale. Apare și dispare în timp, înaintează și se retrage, măsurând ritmul vizibilului. Aici retragerea ei e o celebrare paradoxală. Căzută-n genunchi lângă râu, pregătită de jertfă, ea
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care se va stinge/ departe lângă durerea/ acestui râu// în curând o să crească/ flori negre din brațele tale/ și mereu adâncindu-te-n noapte/ vei asculta lumina mea pierdută". Ne aflăm în timpul suspendat al fulguranței prezentului, între trecutul trecut în neființă și viitorul în care lumina se va stinge. Lumina trece prin chiar intervalul derizoriu al trecerii, fiind în același timp "departe" și "lângă". Contrar logicii comune, nimic nu fisurează această insolită asociere 14. Dacă stingerea luminii se va consuma departe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cântec. Cuvântul care se vede (Gellu Naum) Un poem vizionar al genezei imaginale este Gură de aur de G. Naum20. Tabloul pe care îl creionează, doar din câteva tușe esențiale, surprinde nașterea rostirii originare, starea genuină a desprinderii semnificabilului din neființa celor mute și întunecate: "Semănător al recoltelor pure/ pe un podiș cam prea arid/ el venea sub cerul de pâine și sare". Reduse la minimul elocvent, semnele peisajului trasează liniile unui decor cu doar două dimensiuni: podișul arid și cerul
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
a acestei infraexistențe nimic nu este ori abia mai este. Să fie oare capătul de drum al ființei ce se stinge, adunarea sa în puținul ce-și așteaptă moartea, în restul pândit de mistuire sau, dimpotrivă, începutul, dimineața trezirii din neființă, ființarea incipientă a unei zvâcniri, rumoarea nerăbdătoare a unei iviri? La ambele capete, ființa stă în aceeași reculegere de sine, strânsă în așteptare, fie că stă să dispară, fie că stă să vină, să apară. Afară poate că-i toamnă
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
anotimpurilor, înghețul născătoarelor stele, crângul) vibrează haosul unui adânc opac, unde nimic nu face imagine întrucât nu numai că lumină nu e, dar nici lucruri ce ar putea fi reflectate. Nimic al invizibilului care nu e inaparentul în sine, ci neființa fără chip, exilul non-manifestării, liniștea înghețată a stingerii. E o putere care trage înapoi în voluptatea tristă a dispariției, regresia în neantul unui târziu definitiv: "Și acest suflet care se înclină/ fără punți și ochii ca niște fântâni/ înghețate în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de a fi al celor ce cresc în lumină. Sfințenia e pustia, fără suprafață ori câmp al vizibilului. Pustia nu are față, nu arată decât ștergerea din vedere, adâncul coborâtor în noaptea ființei, reflux al categoriilor ființării, până la absorbția în neființă. Iar ultima noapte nu e cu adevărat pragul premergător al marii Zile a opta, limbul clar-obscur între părăsire și accedere, întunecare și iluminare?64 A fi în Ultimul - ca și cum n-ai fi - înseamnă deja întrezărire a Primului, primultimitatea unei prezențe
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ajuns în amurgul existenței, dar nu ar fi decât un exemplu particular al unui adevăr general uman, dictat de timpul care ne apropie de moarte. Nu de această moarte este vorba, nu de existentul macerat de ireversibil, adus până în pragul neființei. Trupul își pierde ființa, nu mai participă la faptul-de-a-fi care îl așază în lume. Dezontologizarea înseamnă însă și o implicită dezimaginare. Ce mai are el de arătat lumii, într-o exterioritate în care el nu este, nu ocupă loc în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fără voia sa, în lipsa care îi urmează resorbția. Rămân în urmă vestigii, imagini în trecere, zdrențe ale sensibilului în bernă, în ruina vizibilului: ziduri uscate, flori scuturate, inimi secate 87. Ce se (mai) vede nu e decât această trecere spre neființă, închiderea într-un subiect dezafectat. Căci subiectivitate mai este, dar nu în determinațiile ipseității emergente; închis în sine, în mineitatea exfundată a pasivității, eul e evacuat, ocultat de chiar ceea ce i se ia din vedere. Nu mai are persoană, proprietate
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]