2,380 matches
-
Waltan! Trăiești! Și tata?... El îi răspunse cu greutate: — L-au ucis! Vino repede! Frediana șovăia; se uită în spate, către trupul neînsuflețit al slujitoarei sale, răsturnat într-un colț al carului, peste bagajele învălmășite, cu capul într-o poziție nefirească. Nu era vreme de pierdut. — Las-o! îi porunci Waltan, gâfâind. Are gâtul rupt... Și haide odată, cei din spate nu sunt de-ai noștri! Pe când își apropia calul de car ca să o ajute să urce, privi în lungul drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acea prăpastie a înfrângerii și a singurătății. încet-încet, atent să nu o trezească, se lungi cu fața în sus, renunțând să-și dea mâna la o parte. Nu știa unde să-și pună mâna dreaptă, aflat acum într-o poziție nefirească astfel că îl trase înapoi și îl înălță, cu intenția să se întoarcă pe urmă pe o parte și să revină la poziția de mai înainte, însă ea, cu un mic geamăt, se strânse și mai tare în el, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Craig întinse mâna nervos și atinse metalul. Instantaneu își smuci mâna înapoi, dar și-o forță din nou să se lase în jos, atinse metalul, și mai rapid, de data aceasta. Și nu era nici un dubiu. Metalul era rece, rece. Nefiresc, rece ca gheața. Un rece înghețat, de moarte. Craig lăsă capota jos și stătu acolo pe drumul liniștit, stătu foarte țeapăn și foarte încordat. Dar numai după o lungă pauză înțelese adevărul. Nypers îi făcuse prima aluzie că ceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de ascuns. Vocea îi era dură, aproape răgușită, când rosti: - Dar eu nu sunt Lesley Craig. Lesley Craig este un om de cincizeci de ani care și-a pierdut un picior în 1944. Ea păru să nu observe tonul încordat, nefiresc al vocii lui. - O, Les, prostuțule, spuse ea. Nu înțelegi? Ești un caz medical celebru. Ai fost găsit rătăcind pe marginea unui drum, fără memorie, fără să ai habar cine ești. Ai fost luat în primire de doctorii unei fundații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
nevoiți să cerem ajutor oamenilor într-o astfel de împrejurare neghioabă..." Ce dracu tot scrii acolo? se răsti Carol la el într-una din zile, nemaiputând-se abține; nu mai suporta tensiunile datorate întrebărilor fără răspuns, acumulate de a lungul nefireștilor și prea lungilor tăceri. îți redactezi împuțitele tale de memorii de fost comisionar? Filip mesagerul zeilor... Se va vinde ca pâinea caldă, în fascicole, pe care călugărițele le vor ascunde în chilia lor, în spatele icoanei, iar servitoarele și elevele de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și-ar fi strigat numele: "Ligheaaaauuunn!". Se amuză lovind de câteva ori obiectul cu voce omenească, dar Filip nu se mișcă din loc, se apropie de el și-l privi cu atenție. Ochii îi erau deschiși și aveau un luciu nefiresc, de parcă n-ar fi fost privirea lui Filip nici când dormea, nici când era treaz. Carol simulă o aprigă criză de tuse. Din partea lui Filip nici o reacție. "O fi murit?", se gândi Carol. "Și ce-mi pasă mie! Un gardian
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
facerii, de bătrânețe, din neatenție, din sacrificiu, din eroism, din prostie, din nepăsare, din întâmplare... ți se oferă atâtea posibilități de a muri; nu-ți rămâne decât să aștepți. Oricum, numai de bună voie nu. E imoral! strigă burghezul. E nefiresc! strigă medicul. E ilegal! strigă procurorul. E necreștinesc! strigă preotul..." "Cică a te sinucide e ca și cum i-ai arunca lui Dumnezeu în față darul pe care ți l-a dat. însă dacă Dumnezeu poate să-și ia darul înapoi și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în care zăcea corpul unei fete de vreo treisprezece ani, în rochie de mireasă, cu cunună de lămâiță pe cap și doi bani de argint pe ochi. Avea un chip obișnuit, dar moartea o înnobilase cu o frumusețe aparte. Trupul, nefiresc de mic și de anemic, stătea crispat din cauza cocoașei. Coșciugul, construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ce va răspunde graful, cât tonul pe care îl va folosi. Spune-le să-și vadă de drum; nu aici e omul pe care îl caută, răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp în viața lui Jordan. Poate puțin cam târziu. Graful părea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
nu o poate vedea bine decât numai o femeie. Bărbatul, prin definiție, e neatent la munca de ceas cu ceas a femeii gospodine, fără nici o strălucire și fără efecte vădite și apreciabile. 22. Un om care-și pompează în chip nefiresc toată energia lacreier, e deja un bătrân. Un intelectual bătrân e un bătrân la pătrat. Femeia știe toate acestea inconștient. De aceea, pe o femeie "fină" mai degrabă o va "cuceri" un domn tomnatic simplu, decât unul tomnatic la puterea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
datei nunții. „Era un ger de crăpau pietrele astă-seară la raport și vreo șase oameni din plutonul nostru au leșinat în timp ce fanfara cânta la nesfârșit Drapelul smălțuit de stele. Presupun că dacă ai o circulație normală, nu poți înțepeni în nefireasca poziție militară de drepți. Mai ales dacă ții o pușcă încărcată la «Prezentați arm’!». Eu nu am circulație, nu am puls. Imobilitatea e starea mea generală. Ritmul Drapelului smălțuit de stele și cu mine suntem într-o armonie desăvârșită. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Nu există Henshawi. O să vrei să mi-o mai citești o dată? Te rog, pune-te de acord cu puterea ta de judecată. N-o să te părăsească, Buddy. A o da la fund, din proprie inițiativă, e la fel de rău și de nefiresc ca și cum ți-ai da la fund adjectivele și adverbele pentru că așa vrea prof. B. Ce știe el despre toate acestea? Ce știi tu, cu adevărat, despre propria ta putere de judecată? Stau și rup note adresate ție. Am dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
rostindu-se numele lui Socrate și cel al Xantipei, ortacii se muiară. În sală se făcu din nou liniște. Se auzeau doar fălcile lui Ippolit mestecând nu mai știu al câtelea peștișor sărat. „Dacă și Socrate...“, spuse unul spărgând tăcerea nefirească așternută peste masă. „Da, chiar și Socrate“, făcu Ippolit, abordând un aer de superioritate ce contrasta cu Înfățișarea sa. Subotin avea o nevastă aprigă, care nu prea știa multe și, atunci când se enerva, Îl făcea În toate felurile, aruncând În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cuvintele, dându-le un Înțeles obscen? Nu cumva spunându-i aceste lucruri Îi lăsa să se Înțeleagă oaspetelui că ar avea nevoie de-un bărbat? „Nu are decât“, Își spuse ea și Își acompanie cuvintele cu un chicotit atât de nefiresc, Încât vizitatorul o privi nedumerit, ridicând din sprâncene și clătinând din cap. - Slăbiciuni muierești, conchise el, luând de pe platou o bucățică de caș și o măslină. Deodată, În timp ce discutau, un nor roșu lunecă pe cer și lumina zilei Începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul peste Brodina și-mprejurimi. În casa Mașei se-ntunecă de-a binelea. - Ce lună-ngrozitoare, exclamă deodată gazda. - A sosit timpul, spuse oaspetele, dând să se ridice de pe scaun. Pe chipul său palid se citea tristețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
primăvară Își vestise debutul Într-un mod cu totul neașteptat; În zorii zilei de 21 martie 1971, puternice rafale de vânt Însoțite de lapoviță și ninsoare, ținuse Încordată atenția locuitorilor milenarei capitale Elene vreme de două ceasuri. Apoi, În mod nefiresc, văzduhul se liniștise iar „Astrul Ceresc”, cu un zâmbet ștrengăresc Își arătase bunăvoința În mod promițător. Aparentă acalmie: soarele se refugie uimitor de repede printre nori, În vreme ce forțele deslănțuite ale naturii se desfășurase În toată măreția lor. O furtună violentă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o zi fericită pe uscat. Ceea ce s-a ridicat din râu în ziua aceea n-a mai fost nici bărbat, dar nici pește nu era. Lângă coaste i-au apărut branhii, inima lui caldă a început să pompeze un sânge nefiresc de rece, iar vârfurile degetelor au prins să-i sclipească din cauza solzilor argintii. Omul-pește a început să bântuie malurile râului, icnind în căutarea apei și ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
nu mai văzuse niciodată o fantomă. A coborât de pe verandă și-a prins-o pe Jina din urmă dincolo de gardul grădinii. Femeia era așezată pe jos și lovea pământul cu pumnii. Una dintre glezne i se răsucise într-un unghi nefiresc în jurul unei rădăcini. Jina din fața lui Zach arăta mai puțin a fantomă și mai mult a o fetiță uitată de lume și furioasă. Bărbatul s-a lăsat pe vine, întrebându-se cum de se putea ca, după ce trecuse prin atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
de la bucurești până dimineață a încercat să-i învețe pe pârnăiași calculul diferențial când i-au dat drumul și-a lăsat acolo umbra să se joace de-a păianjenul de companie se întâmpla ceva, oamenii se apropiau de noi, treceau nefiresc de repede ziua ne înfășura în fire de mătase ca să ne digere mai târziu din biroul lui sensul giratoriu pare cutia de rezonanță a unei mandoline pe un perete o pereche de ukulele păzește un flaut chinezesc de bambus tragi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Era peltică și părea că veșnic se alintă când vorbea, dar mie îmi devenise drag acest mic defect al ei din primul moment în care l sesizasem. Toate cuvintele în care se includeau “s”-uri deveneau sâsâieli, iar limba ei nefiresc de lungă și îngustă adormea pe acea consoană de parcă abia învăța să o pronunțe. Nu pot spune că era deosebit de frumoasă, dar cu siguranță era tare simpatică și știa să se facă plăcută tocmai prin felul ei natural de a
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Doar Mihai se întreba ce hram port. Gigi, prietenul lui, îl cuprinse pe după umeri ca să-i arate că-i este aproape. Eu alergam fără să-mi pese. Nu eram pe pământ în acele momente. Pașii mă purtau într-un zbor nefiresc. Ea rămânea tot mai în urmă așa că a trebuit să încetinesc lăsând-o să creadă că mă va prinde, apoi eschivând, mi-am schimbat brusc direcția. Îi scăpasem chiar de sub nas și râdeam mândru de mine. Dă-mi picsssul înapoi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
la fel de verde și boltit, dar lipsea capelmaistru care dirija și se înclina spre public, în timp ce noi glumeam râzând, că pentru noi anume. 4. A doua zi după sosirea mea în oraș - asta în iulie - mă prezentasem președintelui tribunalului, care fusese nefiresc de politicos, cu toată distanța de vârste dintre noi, lăsând chiar impresia unei bucurii personale pe care prezența mea i-ar fi prilejuit-o. Nu eram nou pentru el, mă cunoscuse în primăvara anului anterior, în 1945, când îmbrăcat pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
firii. O iubisem dincolo de adevăr, timpul se întinsese până în miezul lui iunie, trăisem lângă ea apoteoza sfârșitului adolescenței; privindu-mă, ochii îi scânteiau de un miracol neîntâlnit. Este cu adevărat greu să reconstitui șirul acelor întâlniri pentru că mai totdeauna lunecau, nefiresc, din realul în care aveau loc, într-o irealitate care le mărturisea substanța. Și toate câte au urmat... sau poate n-au urmat. Așezarea mea, acum, în casa simpaticului meu proprietar și a soției sale, în apropierea grădinii publice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era palidă cum nu i-o cunoscusem niciodată, ochii cu privirea mărită. Nu mi-am lepădat încă, după cum vezi, voalul de mireasă, nici coronița de lămâiță de pe cap”. Nu puteam vorbi. Mi se uita în ochi cu fixitatea unei lumi nefirești. „Nu mi-am dat jos toate acestea de pe mine, au rămas așa de atunci, pentru că am venit aici, în mijlocul acestei câmpii să ne căsătorim. Ce te uiți așa? A sosit timpul nunții noastre.” Se apropie, îmi întinse mâinile, apoi mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vârstă, încât Ana întâlnindu-l în cerdacul casei, acum când primăvara se afla în toiul împlinirii ei, se opri în fața lui - a Timpului - cât să se oglindească în apele-i adânci și limpezi, căci el avea ochii de o deschidere nefirească în care te puteai răsfrânge cât pofteai; ea se privi doar câteva secunde, aranjându-și părul prins deasupra capului: se bucură că-și păstra tinerețea, neatinsă încă de adierea marii câmpii, uitând în clipa aceea că trecuse abia un an de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]