2,065 matches
-
dacă l-ar fi luat de pe cruce înainte de a intra definitiv în nimic, el n-ar mai fi avut nici măcar această concesivitate, această indulgență, care este mai mult o aluzie la iubire decât iubire. Iubire din suferință? Ea poate fi nemărginit de mare, dar florile acestei iubiri nu se înrădăcinează mai puțin în otravă. Totul este posibil și nimic nu e posibil; totul e permis și nimic. În orice direcție ai apuca, nu este mai bine decât în nu importă care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de viață simte dorința de moarte și care nu devine simbol decât prin renunțare, n-a fost niciodată un ideal sau un cult francez. Dar ce putea crește din barbaria, din excesul infinit al sufletului germanic, altceva decât un cult nemărginit pentru erou ca atare? Germania niciodată n-a fost creștină în sensul propriu al cuvântului. Cultul eroului a fost pentru sentimentul ei intim mai mult decât cultul sfințeniei. Orice neamț este interior mai aproape de viziunile eroice ale mitologiei germane, decât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
despre a lumei orânduială dumnezeiască dupre cum toate pentru pământ a fi zidite se arată de cătră înduratul Dumnezeu - de pe grecie pe românie tâlcuită cu adăugire a înrîurinței zodiilor asupra vieței omenești. Și cu o dedicațiune: "celui întru ființa sa nemărginit, întru fapturile mînurilor sale minunat Dumnezeu spre vecinică laudă afierosită. " Tablele erau pline de schemele unei sisteme lumești imaginare, pe mărgini cu portretele lui Platon și Pitagora și cu sentințe grecești. Două triunghiuri crucișe încunjurate de sentința: "Director coeli vigilat
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
veac în veac, acelaș suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit. Bine zici, meștere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metem-psicoza lor. Bine zici cumcă în sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decât varga magică de a ne transpune în oricare punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ș-am fost tras de-o mână nevăzută în vremi ascunse în viitorul sufletului meu. Câți oameni
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care-i împărtășește toate îndoielele, dar și toate descoperirile lui tăinuite. Înțeleptul evreu se uita cu oarecare curiozitate la fața visătoare a lui Dan. - Ei? - Pe deplin așa cum mi-ai spus-o, dascăle - zise Dan - azi sânt încredințat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor. Îți spun, acuma am doi oameni cu totului deosebiți în mine - unul, călugărul Dan, care vorbește cu tine și trăiește în vremile domniei lui Alexandru-vodă, altul cu alt nume, trăind
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un mărgăritar albastru stropit cu stropi de aur și cu-n miez negru. Mărimea fiind numai relativă, se înțelege că atomii din miezul acelui mărgăritar a cărui mărgini li era cerul, a cărui stropi soare, lună și stele, acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie, și poeții lor nu găseau în univers destule metafore și comparațiuni pentru apoteoza eroilor. Dan se uită cu ocheana prin coaja acelui mărgăritar și se miră cum de nu pleznește de mulțimea urei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țărm, se sui și pluti în josul râului până ce, ajungând pe luciul înalt al mării, el aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție, și astfel - un grăunte plutitor pe aria nemărginită a apelor - adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și merse în josul râului până ce, ajungând pe pla ***, {EminescuOpVII 149} înaltă a mării, el aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție albastră și astfel, un grăunte plutitor pe aria nemărginită ginită a apelor, el adormi adânc. A doua zi - soarele era sus când își deschise ochii - el văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele domnea pe cer și împlea sânul mării de lumină. La malul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mărei. În momentul în care strigă, jăratecul se stinse. Atunci pierdu toată speranța... Ea se mai ținea pe suprafață ca la lumina de fulger să vadă direcția-n care era insula. Insulă și țărm departe, și ea lăsată pradă mărei nemărginite. Un fulger cumplit încruși noaptea -ntreagă - atunci ea zări ca zece pași departe o luntre neagră [și-n] ea *, stând drept în picioare, cu fața adâncă, aspră, neîmpăcată - Castelmare. Atunci înțelese totul. Ea străvăzu într-un moment toată starea ei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
țărm, se sui și pluti în josul râului până ce, ajungând pe luciul înalt al mării, el aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție, și astfel - un grăunte plutitor pe aria nemărginită a apelor - adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră.,. Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Rămăsesem singura mângâiere a tatălui meu celui amărât. Eram lumina ochilor săi, cugetul minței, speranța bătrânețelor sale. Când eram mic mă duceam la preotul cel bătrân al satului, care, țiindu-mă pe genunchi, îmi dete primele lecțiuni în citire. O dorință nemărginită, o sete arzătoare de studiu se trezise în mine, care, vai, era să-mi devie fatală. De-aș fi rămas în munții mei, să-mi fi încîntat inima cu doine și capul cu fantasmagoriile basmelor, poate că eram mai fericit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
audă! Arătă cu ochii la tată-său, ce stătea pierdut în durerea lui mută și adâncă. Mai stăturăm câtva... foarte puțin... ș-apoi ne-am întors înspre casă... Inima mea era înecată-n raze, sufletul meu - îmbătat de-o dulceață nemărginită și plin numai de-un chip, de - unul singur... Poesis! Ioan se despărțise de mine. Eu intrai în casă și, trîntindu-mă dinaintea mesei cu cărți: - Poesis, murmurai răpit, te iubesc! Am visat... am cântat, am scris, toate despre ea... ființa
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea. Pe când stăteam estaziat, cu capul plecat în pământ, răpit ca de-o suvenire și setos să mai ascult vocea ei, ce încetase, aud în dreptul meu un foșnit de rochie... îmi ridic ochii... era ea... Se uita cu o milă nemărginită, c-un amor nemărginit asupra figurei mele îngenuncheate. - Poesis, șoptii eu, ridicîndu-mă și întinzîndu-mi brațele. O clipă, și zăcea ca înmărmurită pe sânul meu, încungiurînd cu brațele ei albe și goale gâtul meu. Cu buzele mele căutam fața ei, ce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu capul plecat în pământ, răpit ca de-o suvenire și setos să mai ascult vocea ei, ce încetase, aud în dreptul meu un foșnit de rochie... îmi ridic ochii... era ea... Se uita cu o milă nemărginită, c-un amor nemărginit asupra figurei mele îngenuncheate. - Poesis, șoptii eu, ridicîndu-mă și întinzîndu-mi brațele. O clipă, și zăcea ca înmărmurită pe sânul meu, încungiurînd cu brațele ei albe și goale gâtul meu. Cu buzele mele căutam fața ei, ce se ascunsese pe pieptul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de mătase sură. Tălioara ei subțire, s-o coprinzi cu mâna, zâmbetul și ochiul ei cel viclean, apoi un fel de slăbiciune molatecă, ce coprinsese toate mișcările ei ca adorminde, făceau ca ochii mei să se aprindă de-o dorință nemărginită și nențeleasă. Am tras un fotoliu față cu căminul ce ardea și răspândea o căldură moleșitoare și am silit-o mai mult să se arunce în el. Lumina roșie ce-o revărsa focul sobei peste fața și fruntea ei palidă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fața și fruntea ei palidă, zîmbietul ei trist și vesel ce părea că acordă totul, genele ei deja pe jumătate închise... și eu, ce îngenuncheasem în față, țiindu-i amândouă mînile cu mînile mele și uitîndu-mă cu sete și cu amor nemărginit în fața ei. Am coprins cu amândouă brațele gâtul ei, eu însuși mă ridicam încet, încet, ca poate să-i răpesc o sărutare lungă și fărmăcată. Dar ea păru că se trezi din visăria ei molatecă și somnolentă... își deschise pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toată turburarea lor, o seriozitate adâncă făcea ca fața ei să pară mai slabă și espresivă de cum era totdeuna. Am aflat în urmă cumcă nu dormea nopțile, cumcă adesea, visând reverii infinite pe clapele pianului, ea amesteca, într-un solfegiu nemărginit, numele meu. Îmi părea rău de acest copil inocent care părea a deveni de marmură, care nu mai surâdea decât când i se pronunța numele meu, care, cu fața visătoare, combina în aer cu lumina ochilor ei stinși o singură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mă poți tu iubi pe mine? Eu dezbinai mînele ei, cari căzură în jos, o mână a mea îi coprinse gâtul ei de lebădă, iar cu cealaltă îi dezmierdam fruntea ei nebună de amor. - Sofia! zisei eu c-o milă nemărginită, Sofia, fii sora mea, *copilul meu, căci amorul tău, deși e amorul vergin a unui înger, totuși ar trebui să stingă în sufletul meu icoana unei alte, unei moarte, dar spre-a-o stinge trebuie să ucizi acest suflet. Fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stelele sunt tot atâtea lumi... el va găsi-o paradox. - Dar cu toate acestea e adevărul. - Adevărul? Cum vrei... Cum dispar, cum devin pe-ncetul nepipăite chiar teoriile mișcării când presupunem ceea ce ni se impune de sine... că spațiul e nemărginit!... Unde-i mișcarea când spațiul e nemărginit?... Pământul a făcut o bucată... Bine... Deasupră-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit... va să zică ce a parcurs el, când n-a parcurs nimica, căci pretutindenea stă în același loc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
găsi-o paradox. - Dar cu toate acestea e adevărul. - Adevărul? Cum vrei... Cum dispar, cum devin pe-ncetul nepipăite chiar teoriile mișcării când presupunem ceea ce ni se impune de sine... că spațiul e nemărginit!... Unde-i mișcarea când spațiul e nemărginit?... Pământul a făcut o bucată... Bine... Deasupră-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit... va să zică ce a parcurs el, când n-a parcurs nimica, căci pretutindenea stă în același loc, în același centron, în nemărginire, și dac-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ncetul nepipăite chiar teoriile mișcării când presupunem ceea ce ni se impune de sine... că spațiul e nemărginit!... Unde-i mișcarea când spațiul e nemărginit?... Pământul a făcut o bucată... Bine... Deasupră-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit... va să zică ce a parcurs el, când n-a parcurs nimica, căci pretutindenea stă în același loc, în același centron, în nemărginire, și dac-ar sta pe loc și dacă s-ar mișca, tot atâta ar fi... Care-i criteriul mișcării
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nu-i de cugetat fără ca să punem totodată ființa noastră. Pământul îmblă cum îmblăm noi în vis. Departe ajungem, și totuși pe loc suntem... În urmă și-nainte nici nu s-a mărit, nici n-a scăzut distanța - căci e nemărginită. - Dar timpul? - O, acest blestemat de timp, care e când lung, când scurt, fiind cu toate acestea același, cel puțin remontoriul o spune... Când așteaptă cineva iarna la portița vrunui zaplaz pe drăguța lui... și ea nu vine... și așteaptă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
minții sănătoase, spună-i-se că stelele sunt atâtea lumi - el va găsi-o paradox. Dar vorbind drept... cum dispar, cum devin pe-ncetul nepipăite chiar teoriile mișcării noastre *, când presupunem, ceea ce ni se impune de sine,... că spațiul e nemărginit... Unde-i mișcarea când spațiul e nemărginit?... Pământul a făcut o bucată. Bine. Deasupra-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit... va să zică ce-a parcurs el când n-a parcurs nimică, căci pretutindenea stă în același
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sunt atâtea lumi - el va găsi-o paradox. Dar vorbind drept... cum dispar, cum devin pe-ncetul nepipăite chiar teoriile mișcării noastre *, când presupunem, ceea ce ni se impune de sine,... că spațiul e nemărginit... Unde-i mișcarea când spațiul e nemărginit?... Pământul a făcut o bucată. Bine. Deasupra-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit... va să zică ce-a parcurs el când n-a parcurs nimică, căci pretutindenea stă în același loc, pretutindeni e în nemărginire, și dac-
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
chiar teoriile mișcării noastre *, când presupunem, ceea ce ni se impune de sine,... că spațiul e nemărginit... Unde-i mișcarea când spațiul e nemărginit?... Pământul a făcut o bucată. Bine. Deasupra-i și dedesuptu-i a rămas tot atâta spațiu, căci e nemărginit... va să zică ce-a parcurs el când n-a parcurs nimică, căci pretutindenea stă în același loc, pretutindeni e în nemărginire, și dac-ar sta pe loc, și dacă s-ar mișca tot atâta ar fi... Care-i criteriul mișcărei lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]