2,234 matches
-
decepție. Voința de Înălțare, mărire a obiectului este frînată de irepresabila, inepuizabila dezamăgire. Se pune astfel Întrebarea dacă Gr. Alexandrescu nu-și construiește, sub influența literaturii, o morală decepționistă. Pentru mentalitatea lirică a epocii a suferi este un titlu de noblețe. Poetul Anului 1840 nu-i unicul proprietar al decepției. Interesează, În fond, mai puțin dacă morala este făcută sau dacă poetul se naște cu ea. Importantă este morala exprimată. În versuri, ea dă dualitatea de care aminteam Înainte: o ramă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
rece. Depinde Însă de noi de a regăsi În ea, În orice moment, bucuria proaspătă a unui prim angajament, unde spiritul acceptă să aibă un corp și să se bucure [... ]; de la acest risc Îi vine, În orice moment, Întreaga lui noblețe...” Spiritul romantic trăiește din plin, În orice caz, bucuria acestui angajament. El primește ideile, locurile comune cu sentimentul că totul i se cuvine, fără a fi stînjenit În ideea de originalitate. Simțul proprietății este abolit. Retorica este proprietatea tuturor. Chiar
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Simbolismului genealogic leșesc Îi corespunde un simbolism al nobleței moldave: Coman de la Comana „un uriaș de munte”, Balaur de la Galu, Ciolpan din Pipirig (care) „rid și de frigul morții cum rîd de-al iernii frig”, Velcea „bastard lui Serpe”... O noblețe a vitejiei și a simplității. Simetria Între tabere este aproape perfectă: lui Toporski, veteranul armiei leșești, Îi corespunde bătrînul CÎrjă, Înconjurat, ca și cel dinainte, de feciori și gineri... Ca să ridice pe unul, poetul nu coboară pe celălalt. Românul elogiază
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de dorința ca „Areti pe el călare cu ochii ei a-l vedea / Și sulița să apuce ca un viteaz luptător / Să se arate pre sine peste toți biruitor”... Cu alte cuvinte: vrea să Înnobileze la modul cavaleresc sentimentul său. Noblețea cîntecului nu-i suficientă. Trebuie și noblețea armelor. Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul spre inima Stăpînei. Doamna lui Erotocrit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cu ochii ei a-l vedea / Și sulița să apuce ca un viteaz luptător / Să se arate pre sine peste toți biruitor”... Cu alte cuvinte: vrea să Înnobileze la modul cavaleresc sentimentul său. Noblețea cîntecului nu-i suficientă. Trebuie și noblețea armelor. Erotocrit este, În fond, un trubadur care Într-o mină ține chitara, semnul inspirației, și În alta lancea, semnul curajului viril. Două arme care deschid drumul spre inima Stăpînei. Doamna lui Erotocrit este Însă o copilă care nu cunoaște
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trece influxul subtil care pleacă din inima subiectului spre inima obiectului erotic sau invers. În poemul citat ochii sînt numiți „la porte claire, pure et lumineuse”... În fin amor trebuie să eviți viciile, să iubești sincer, să-ți servești cu noblețe Stăpîna, să fii discret, să nu clevetești, să ceri iertare și să fii recunoscător față de binele și răul pe care ți-l aduce iubirea. Pèire de Monlasur recomandă umilința cea mai mare: „L’amant véritable doit donc s’humilier, implorer
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Printre trubaduri era celebru Macabru pentru canso-urile sale sarcastice Împotriva femeilor. Un discipol al lui Betrand de Born, Peire de Bossinhac din Dordogne, scrie un veritabil pamflet contra femeilor pe care le acuză de lipsă de loialitate, de inimă, de noblețe. Satira misogină apare și la Pann, și la alții, Îngrijorați de istericalele femeii modiste. Unii trubaduri fac deosebirea Între femna (noțiune peiorativă) și dòmna, aceea care unește, „joie et plaisir avec corps gracieux et parfait”... Stamati, Pann și alți misogini
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fac bisericile creștine? . - Cum poți permite tu, ca ministru, lui Ioanide să-ți rîdăîn nas și să strice estetica orașului? Neapărat trebuie să-l împiedici. Altă dată, chiar alterat sufletește, Pomponescu s-ar fi sprijinit pe argumente de bun-simț și noblețe: "Exagerezi, Mamy, crezând că un ministru are căderea să se amestece în asemenea chestii. Nu este elegant. E în dreptul oricărui arhitect să primească o comandă. Că nu ne place monumentul, asta e altceva, putem să-l criticăm. Ioanide își poate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
tot exista oameni săraci, lipsiți de apărare sau vulnerabili. Cu toate acestea cineva aflat într-o asemenea situație n-ar trebui să se simtă mai puțin demn. ’’Trăiește într-o sărăcie plină de demnitate.” Demnitatea este condiția statuară a omului. Noblețea se manifestă mai ales pe fondul unor circumstanțe precare:sărăcie demnă, bătrănețe demnă, suferință demnă. Fiecare episod din viață este un test. Omul se naște după moare... Dar cănd omul moare? Moare în clipa în care își pierde propria demnitate
Valoarea supremă a omului. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Laura Alexandra Mutulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2293]
-
postbelică Își asumă angajamentul istoriei, Eliade vrea ca „literatura să-și asume angajamentul sacrului camuflat În profan” (/164). De aici decurge funcția inițiatică și recuperatoare a narațiunii mitice imaginate de Eliade: „revelează omului care a „uitat” originile lui mitice și noblețea lui pierdută cât de mediocră i ar fi condiția, omul modern este un purtător de semn și are șansa unei inițieri spre și În sacralitatea lui” (/164). Mitul reprezintă spațiul de securitate al omului, iar literatura nu poate fi decât
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
descurcăm cu forțele proprii (potrivit principiului puterii și al darwinismului social). Alții, aflați în fața aceleași fundamentale dileme și cruciale opțiuni, consideră că între elementele esențiale ale vieții noastre sunt relațiile umane, comunitatea cu cei asemeni nouă. Ele ne dau consistență, noblețe și forță de a trăi. Privit din punctul acestora de vedere, individualistul luminat "trăiește din ce în ce mai mult ca un străin printre străini, mistuit de un dor deznădăjduit după un atașament pe care propria sa gândire l-a distrus" (Scruton, 2011, p.
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
existenței noastre. Munca re-prezintă desfășurarea unei activități, fizice sau intelectuale, într-un anumit scop. Munca este legea lumii moderne. Activitatea productivă (valori materiale și spirituale) reprezintă scopul unei vieți sănătoase. Numai munca, în toate formele, conferă dreptul omului, titlul de noblețe, caracterul esențial al vieții, progresul, moralitatea. Munca este legea existenței organizate, este sensul vieții individului și societății. În fața datoriei de a munci toți oamenii sunt egali. Domeniul necesității, al muncii, este determinat de obiective și funcții. Tipul normal de muncă
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
este satisfacția născută din imaginea unui lucru trecut, înregistrat împotriva în-doielilor noastre, exprimând o expansiune sufletească, o trecere a omului de la o mai mică la o mai mare desăvârșire. Altfel spus, bucuria este pasiunea prin care sufletul trece la o noblețe mai mare. "Bucuria nu se învață, este individuală și se consideră adevărată dacă este și a altora" (C. Noica). Bucuria trebuie să fie rațiunea existenței noastre, să constituie starea de spirit normală a omului. Cu cât dezvoltarea intelectuală și morală
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
grotesc, și Wittgenstein era excentric. Ei și? De unde atunci prezumția că putem vorbi despre Noica, Heidegger și Wittgenstein cu aplombul cu care îi invocăm pe "optzeciști"? Cum de se mariază atât de bine ignoranța și morga? Este un semn de noblețe mentală să știi să admiri ceea ce te depășește. În principiu, fiecare dintre noi poate, dacă are timp pentru asta și interesul nu îi lipsește, să acceadă la orice domeniu: fizică atomică, astrologie, filozofie sau cultură japoneză. Altminteri, orice domeniu în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
capățîna de-i afli cauzele, calculezi cu cifre pozitive și nu imaginare, iluzorii, își scurtezi din plapomă binișor și te-ntinzi numai pe cât ți-ai scurtat-o... devii onest și econom. Pozitivism! Al treilea e că: văzând răul, surâzi cu noblețe și dispreț și-ți zici în minte: Țara e bogată, țara va plăti... Timpul va șterge și urmele. Optimism! Să analizăm toate aceste trei moduri in rebus. Cel dentîi și cel de al treilea sânt cele obicinuite în România, cel
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
cooperare în folosul obștii și al fiecăruia în parte, stimulând și întreținând dragostea și atașamentul pentru pământul strămoșesc. Toate aceste trăsături distinctive, susținute prin practici și obișnuințe moștenite și transmise din tată în fiu, reprezintă calități și virtuți de incontestabilă noblețe și ele vor sta la baza intransigenței răzeșilor noștri față de orice aspect cu tentă denigratoare, răzeșii având permanent conștiința că descind din oameni liberi de orice servituți social-politice. De aici și natura semeției și a mândriei oricărui neam de răzeș
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
prima zi rostește o istorioară prin care o femeie mândră și zeflemitoare primește o replică de la un bărbat matur și înțelept, care o iubea cinstit și pe care tânăra văduvă va învăța să-l prețuiască nu după aparențe, ci după noblețea inimii. Povestirea a doua a Pampineei se deschide cu formula „prealuminate doamne” 171 , deoarece lidera grupului indiscutabil dorește să-și plaseze suratele într-o sferă a luminii, a cunoașterii și a purității. Este aici nu doar o aluzie la originea
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Ibidem, p. 322. 179 Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 62. 180 Ibidem, p. 63. 181 Ibidem. 182 Ibidem, p. 64. 71 plămădite la fel în orice ținut, așadar regele putea găsi și în țara sa ceea ce râvnise de la ea. Noblețea în lumea boccaccescă nu este doar atributul unui titlu, ci ține mai ales de calitățile personale. Inteligentă și întreprinzătoare, dinamică și diplomată, marchiza, pe lângă abilitatea în păstrarea fidelității, se remarcă, în absența soțului, prin dexteritatea de a conduce un întreg
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
femeia dezlănțuindu-se într-o adevărată tiradă de ponegrire a presupusului vinovat și anticipând-o pe târgoveața din Bath a lui Geoffrey Chaucer. Suntem la antipodul eleganței de până acum, dacă cuvântul de spirit salva o lume și îi conferea noblețe, cuvintele-injurii deconstruiesc, atenuează și chiar fărâmă o unitate și implicit o armonie prin furia și violența cu care sunt rostite. Ghismonda, personajul central al Fiammettei din ziua a patra, luptă împotriva autorității abuzive paterne care nu îi acceptă iubirea pentru
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
într o operă cu o viziune predominant înnoitoare, renascentistă. Lauretta, al cărei nume se dorește o prefigurare a recunoașterii și elogierii povestirilor, realizează, în prima zi a întrunirii, un elogiu lumii curtenești de altădată, ce păstra intacte ceremonialul și curtoazia, noblețea sufletească, onoarea, spiritul justițiar, și care se găsea, la sfârșitul Evului Mediu, într-o degradare a idealurilor sale. Curteanul se transformă într-un intrigant, ideea însăși de cavalerism a dispărut, a decăzut imaginea bărbatului plecat în căutarea iubirii pure, absolute
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
unele cu altele și încercarea ei de a pleda pentru eliberarea femeilor sfârșește prin a nu convinge. Narațiunea târgoveței pare, în același timp, ambiguu și ambivalent, feministă și antifeministă. 409 Discursul ei nu este didactic și nici nu evocă, indirect, noblețea virtuților, reprezintă, fără îndoială, o predică burlescă. Prologului, văzut ca o satiră la adresa femeilor, îi lipsește greutatea morală, nu poate fi o sursă de imitație, un 404 Britton J. Harwood, art. cit., p. 269. 405 Ibidem, p. 273. 406 James
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
statutul unor doamne din înalta societate, sunt niște provinciale de condiție socială modestă, dețin taine ale misterului feminin și domină bărbatul pe care îl iubesc, pot fi încadrate în tipologia maleficului, deși bătrâna insistă mai mult pe ideea moralității, a nobleții, „nobilitas sola est atque unica virtus” fiind o temă frecventă în romanele medievale. 419 „Femeia mică și bătrână simbolizează tot ce se opune luminii: întuneric, noapte, vrăjitorie, e totodată imaginea rebeliunii, a dezordinii, a impurității.”420 Lumea magică a zânelor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dimensiune elevată, spirituală, așa cum fusese personajul feminin dantesc. Aceasta inspira o dragoste lumească, dar reușea să-l determine pe poet să transceandă mundanul și să pătrundă, în cele din urmă, în sfera celestă. Autorul Divinei Comedii considera că iubirea și noblețea sunt îngemănate 582, iar frumusețea își găsește sălaș acolo unde se află virtutea, el construind astfel un lanț indestructibil: iubire - noblețe - frumusețe - virtute. Iubirea devine catharsis, purificatoare de patimi. Atât Beatrice, cât și Laura provocau poeților ce le-au dat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
dar să nu o uite. Doamna povățuitoare în acest pelerinaj îi reproșează naratorului înclinația spre senzualitate, spre dragostea profană, pe care însă acesta o refuză, mărturisind că s-a convertit spre o altă formă de iubire, care presupune castitatea, puritatea, noblețea. Iubind-o pe Fiammetta, metamorfozare a bunătății, cea care l-a cucerit complet, naratorul s-a convertit, la rândul său, într-un simbol, acela al sufletului creștin. Cu toate acestea, pasionalitatea nu este abolită, bărbatul o râvnește mereu pe această
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
toată lauda. Naratorul clarifică din Introducere faptul că va vorbi despre femei păgâne și nu creștine, deoarece acestea din urmă au fost deja lăudate de către alții și credința lor le-a făcut virtuoase. Deși mulți scriitori au surprins virtuțile și noblețea bărbaților (și naratorul exemplifică opera lui Petrarca despre bărbații iluștri), niciunul nu s-a aplecat asupra virtuților femeilor, care merită, de asemenea, să fie lăudate, când se dovedesc demne și curajoase, luând în considerare slăbiciunile lor firești, intrinseci. Opera debutează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]