9,387 matches
-
cenzură din cauza «tendințelor sale antisociale», Cele patru anotimpuri este primul volum de nuvele ale prestigioasei scriitoare române Ana Blandiana. Autoarea recurge la fantastic pentru a denunța, într-un mod indirect, dimensiunea grotesca a existenței într-un stat totalitar. Aceste patru nuvele aparțin atît literaturii fantastice cît și literaturii mărturisirilor: narațiunea Anei Blandiana combină tonul confesional al unui jurnal realist cu incursiunile imaginației vizionare.”
Cele patru anotimpuri de Ana Blandiana în presa spaniolă by Redacția () [Corola-journal/Journalistic/5424_a_6749]
-
de redare cît mai exactă a narațiunii împrumută Serenelei Ghițeanu o alură rigidă de ochi didactic. Dar impulsul ei pedagogic are o rigoare fără scorțoșenie și o exactitate fără mania minuției oarbe. Obiceiul de a face rezumatul romanelor, eseurilor sau nuvelelor comentate o așază pe autoare în categoria cronicarilor măcinați de grija fidelității față de original. Ea judecă un volum numai după ce s-a asigurat că cititorul a înțeles despre ce este vorba în rîndurile lui, pentru ca apoi, în ultimele paragrafe ale
Cronicarul blînd by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5429_a_6754]
-
pagină, capitol după capitol. Dacă ar fi fost compuse în versuri, numeroasele scene pasionale erau poate mai acceptabile. De altfel, pe măsură ce acțiunea din Elena avansează, apelul la poezie devine din ce în ce mai frecvent. La fel scriau, în epocă, și N. Filimon în nuvelele sale, și ceilalți romancieri improvizați; Bolintineanu îi depășește însă pe toți prin fantezie verbală și lipsă de măsură. Cît despre verosimilul acțiunilor romanești, el rămîne în afara oricărei discuții. În Manoil, situațiile se răstoarnă radical la o cotitură de frază, iar
D. Bolintineanu, poet și nimic altceva by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5431_a_6756]
-
proză scurtă. De ce ați ales forma aceasta de expresie? De ce nu poezia sau eseul? Fiindcă experiența lecturii, felul în care începe să citească, precum și ce anume citește sunt esențiale în destinul unui scriitor. Eu am început să citesc de timpuriu nuvele și romane, iar pe cele din alte limbi am căutat să le traduc în timpul facultății, iar începutul acesta s-a întipărit în obișnuințele mele epice. Sunt prins în modul acesta de expresie, și de fapt nici nu am stat la
prezențe la Festivalul „Zile și nopți de literatură“, Neptun, 2011 Ognjen Spahić (laureatul Premiului pentru un Tînăr Scriitor): „Eu trăiesc literatura din interior“ by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5457_a_6782]
-
urșii. Ceea ce s-a și întâmplat.” Ca să-i caut un echivalent acestei ingenioase găselnițe, ajunsesem până la dramele pariziene ale lui Alphonse Allais. Prea departe, adică! Ce nu știam pe vremea aceea e că scena fusese preluată de Sadoveanu dintr-o nuvelă a junimistului N. Gane, Catrințaș. Îi datorez profesorului Ștefan Cazimir această prețioasă informație.
Sadoveanu pentru toți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5145_a_6470]
-
nuanțe, și nu tipar lexical de gustare a unui ritm. E o fatalitate a naturilor logice ca, puse în fața cuvintelor, să le jertfească estetica de dragul sensurilor pe care le sugerează. Din acest motiv, beletristica lui Russell (alcătuită din romane și nuvele că- zute azi în uitare) e insignifiantă, în vreme ce scrierile filosofice îi rămîn în picioare, așa cum se întîmplă și cu cochetul volum În căutarea fericirii, unde vedem cum un logician se apleacă asupra unor probleme de morală cotidiană. Cazul e cu
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5181_a_6506]
-
nuanțe, și nu tipar lexical de gustare a unui ritm. E o fatalitate a naturilor logice ca, puse în fața cuvintelor, să le jertfească estetica de dragul sensurilor pe care le sugerează. Din acest motiv, beletristica lui Russell (alcătuită din romane și nuvele că- zute azi în uitare) e insignifiantă, în vreme ce scrierile filosofice îi rămîn în picioare, așa cum se întîmplă și cu cochetul volum În căutarea fericirii, unde vedem cum un logician se apleacă asupra unor probleme de morală cotidiană. Cazul e cu
Lauda plictisului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5182_a_6507]
-
Gabriel Dimisianu Nu ar fi chiar fără temei să se spună despre unul ca mine, mă gândesc, că am fost un însoțitor al cărților lui Constantin Țoiu. Despre multe am scris la apariție, începând cu volumul de nuvele Duminica muților din 1967. Despre altele mai târziu. Am însoțit așadar, cu textele mele critice, cărțile lui Constantin Țoiu, căutând între ele legături, continuități tematice de subiecte, de personaje sau de tehnici narative, urmărind felul în care prozatorul a evoluat
Însoțitorul by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5416_a_6741]
-
așadar, cu textele mele critice, cărțile lui Constantin Țoiu, căutând între ele legături, continuități tematice de subiecte, de personaje sau de tehnici narative, urmărind felul în care prozatorul a evoluat de la o scriere la alta, mereu în orizonturi lărgite. În nuvele l-am deslușit pe romancierul de anvergură de mai târziu și e un motiv pentru mine de satisfacție să constat acum acest lucru. Scriam în finalul cronicii la Duminica muților (să mi se ierte autocitarea - un păcat în care, totuși
Însoțitorul by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5416_a_6741]
-
chiar dacă proza sa nu e în primul rând de evenimente, ci de sugestie și de atmosferă psihologică. Rămâne ca prozatorul să încorporeze cazuistica sa morală, de care e preocupat astăzi, marilor probleme, în construcții de perspective ample și ecouri adânci. Nuvelele aștern premisele fecunde pentru o astfel de întreprindere”. Lucrul s-a întâmplat. Galeria cu viță sălbatică am citit-o în manuscris, în 1975, producându-mi sentimentul întâlnirii cu o mare carte. La fel (1981), la fel Căderea în lume (1987
Însoțitorul by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5416_a_6741]
-
rară. Prietenia noastră a început chiar din anul venirii mele în Suedia și ea a înflorit de-a lungul anilor, eu devenind una din traducă- toarele ei în limba română ( În inima de rubin, poeme, Editura Univers, și Vieți duble, nuvele, Editura Polirom). Din acel an și până azi n-a existat zi în care să nu recitesc interviul nostru făcut în 1976 pentru a asculta prin cuvintele ei tonul magic al prozei-poezie. Era mereu vorba despre poezie. * Este poezia o
Birgitta Trotzig: „Mă identific atât cu binele, cât și cu răul, cu negrul, ca și cu albul“ () [Corola-journal/Journalistic/5421_a_6746]
-
răul, cu negrul și cu albul. Nu există nici un personaj în cărțile mele care să nu fie mai mult eu însămi decât altele. La ce vârstă ai vrut să scrii un roman? Am debutat la 21 de ani cu trei nuvele, apoi am scris un roman. Erau detalii care trăiau în acest roman. Dar restul era ceva voit, artificial. N-am scris niciodată cu o intenție programată. Aveam o intenție, în general, o lipsă, o necesitate, nu de a mă confesa
Birgitta Trotzig: „Mă identific atât cu binele, cât și cu răul, cu negrul, ca și cu albul“ () [Corola-journal/Journalistic/5421_a_6746]
-
1990, în condițiile în care haosul și nepăsarea au contribuit la marginalizarea probabil iremediabilă a câmpului cultural. M-am gândit de mai multe ori că ar merita scrise cronici literare nu doar despre cărți, ci și despre povestiri, fragmente de nuvele, grupaje de poezii publicate în reviste. Ar fi un semn de „democratizare” și, firește, de ironică participare la relativismul care oricum a invadat viața publică și culturală. Scriind rândurile de mai sus, aveam de fapt în minte o țintă precisă
Cronică literară by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5129_a_6454]
-
care vocile autorității și rațiunii se dizolvă așa cum umanitatea se pierde devorată de ancestrale pulsiuni. Chiar dacă plasarea localizarea întregii povești rămâne incertă, progromurile din Galiția și Rusia stăruie în mintea lui Leiba configurând de fapt un spațiu interstițial, liminal. Spre deosebire de nuvela lui Caragiale, Leiba trăiește în două lumi, a cârciumii unde domnesc latențele vindicative ale mușteriilor burzuluiți și un antisemitism „istoric” asociat unei evidente tribalizări și a interiorului burghez, elegant, o grefă insolită asemeni hanului aflat departe de burg. Nebunul, personaj
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
ori cel mai prestigios premiu literar al țării sale - Prêmio Jabuti - , e considerată inventatoarea unui nou gen literar, „romanul crimei”, ilustrat prin trilogia ce conține titlurile Trageți în Sofia, Cazul Alice și Sânii Pandorei. A publicat mai multe culegeri de nuvele și povestiri în care construiește migălos philogii bizare pentru personaje deseori insignifiante, sau pentru avatari ai propriei sale persoane, cum pare să fie și ultimul text prezentat aici. Cu toate acestea, deși apare în antologii colective de proză scurtă în
Două povestiri de Sônia Coutinho () [Corola-journal/Journalistic/5357_a_6682]
-
publicat cu o nedorită întârziere - „cenzura de partid” -, abia în 1946). Pe tărâmul răspândirii culturii, principala realizare a lui A.Toma (și a soției sale, Sidy) a fost publicarea săptămânală, în colecția „Lectura”, timp de peste 6 ani, a câte unei nuvele valoroase din opera unui scriitor de seamă, dintr-o țară sau alta. Traducerea în versuri, din limba franceză, a comediei lui Moliere, Tartuffe, s-a bucurat de o excelentă apreciere, piesa fiind „jucată”, timp foarte îndelungat, pe scena „Naționalului”. După
Sorin Toma (redactor-șef al „Scânteii“ între 1947-1960): „Articolul despre poezia lui Arghezi, l-am scris din însărcinarea conducerii superioare de partid” () [Corola-journal/Journalistic/5201_a_6526]
-
nu era lipsită câtuși de puțin lipsită de o intenție estetică. În genere, știm că scurtmetrajul reprezintă o etapă necesară, intermediară prin care trec toți regizorii pe care-i cunoaștem mai ales prin lungmetraje. Într-un fel, scurtmetrajul are destinul nuvelei în literatură: oricât de bună ar fi, este obnubilată de roman, care reprezintă confirmarea pentru un scriitor. Însă, ca și nuvela, scurtmetrajul are propria sa poetică, propria sa lume, propriile festivaluri și un public al lui. În montajul realizat de
Filmul românesc la Coimbra și Porto by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5231_a_6556]
-
prin care trec toți regizorii pe care-i cunoaștem mai ales prin lungmetraje. Într-un fel, scurtmetrajul are destinul nuvelei în literatură: oricât de bună ar fi, este obnubilată de roman, care reprezintă confirmarea pentru un scriitor. Însă, ca și nuvela, scurtmetrajul are propria sa poetică, propria sa lume, propriile festivaluri și un public al lui. În montajul realizat de Laurențiu Damian comparația era inevitabilă, dar nu știu cât de acută pentru publicul portughez format în cea mai mare parte din studenți. Scurtmetrajele
Filmul românesc la Coimbra și Porto by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5231_a_6556]
-
România prima traducere, Simfonia cipriotă a lui Thodosis Pieridis (poet care a trăit zece ani la București), s-au publicat 20 de titluri, între care figurează 7 plachete poetice (dintre care 3 sunt ediții bilingve), 5 romane, 2 volume de nuvele. Un loc aparte ocupă cele două cuprinzătoare antologii de poezie (Surâsul Afroditei. Poeți ciprioți contemporani, Iași, 1995, realizată de Andreas Rados în colaborare cu Leonida Maniu și Leonidas Rados) și de nuvelă (Suflet cipriot. Antologia nuvelei cipriote, București, 1997, rod
Centrul cipriot al PEN CLUB-ului – 30 de ani de activitate by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/6658_a_7983]
-
sunt ediții bilingve), 5 romane, 2 volume de nuvele. Un loc aparte ocupă cele două cuprinzătoare antologii de poezie (Surâsul Afroditei. Poeți ciprioți contemporani, Iași, 1995, realizată de Andreas Rados în colaborare cu Leonida Maniu și Leonidas Rados) și de nuvelă (Suflet cipriot. Antologia nuvelei cipriote, București, 1997, rod al colaborării unui colectiv alcătuit din 9 traducători). 15 din cele 20 de titluri au apărut în ultimii 18 ani, majoritatea la editurile Omonia (în colecția "Biblioteca de Literatură Neoelenă") și Meronia
Centrul cipriot al PEN CLUB-ului – 30 de ani de activitate by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/6658_a_7983]
-
romane, 2 volume de nuvele. Un loc aparte ocupă cele două cuprinzătoare antologii de poezie (Surâsul Afroditei. Poeți ciprioți contemporani, Iași, 1995, realizată de Andreas Rados în colaborare cu Leonida Maniu și Leonidas Rados) și de nuvelă (Suflet cipriot. Antologia nuvelei cipriote, București, 1997, rod al colaborării unui colectiv alcătuit din 9 traducători). 15 din cele 20 de titluri au apărut în ultimii 18 ani, majoritatea la editurile Omonia (în colecția "Biblioteca de Literatură Neoelenă") și Meronia (care a inițiat, în
Centrul cipriot al PEN CLUB-ului – 30 de ani de activitate by Elena Lazăr () [Corola-journal/Journalistic/6658_a_7983]
-
vernisajul unei expoziții de fotografii realizate în timpul filmărilor pentru documentarele din cadrul campaniei, iar pentru că anul 2012 este „Anul Caragiale”, din programul galei nu au lipsit momentele artistice din opera cunoscutului dramaturg. Cerasela Iosifescu și Florin Zamfirescu au recitat fragmente din nuvelele și publicistica lui I. L. Caragiale. Nici muzica nu a fost lăsată deoparte, violoncelistul Marin Cazacu oferind un moment muzical special publicului venit la Teatrul Odeon. În finalul Galei Premiilor TVR Cultural, publicul a fost încântat cu spectacolul de teatru „Doi
TVR Cultural și-a premiat personajele și subiectele din documentare () [Corola-journal/Journalistic/66782_a_68107]
-
Nicolae Manolescu Primii noștri romancieri, toți de școală franceză, contemporani cu bătrânii,în mentalitatea secolului XIX, Hugo și Dumas, au fost de obicei raportați la Balzac și la Sue. Doar nuvelele lui Filimon au părut, mai ales prin subiect, stendhaliene. Romanele franceze la care s-a făcut cel mai des trimitere sunt acelea bazate pe o sociologie romantică, jumătate reală, jumătate mitică. Și nu doar aceea din "Mizerabilii", ci și aceea
O referință ignorată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6683_a_8008]
-
rețeaua infinită de semne ale lumii pe care încearcă să o înțeleagă nu este pusă cu mai mare claritate ca în The Figure in the Carpet/Desenul din covor, (re)tradus, foarte recent, în limba română, la Humanitas. Scurtul roman (nuvelă, după unii) constituie un monument de ambiguitate. Publicat în 1896, textul ar putea fi lecturat și ca o replică obscură, dată nemulțumiților cu stilul (vag) jamesian, nemulțumiți dornici de "clarificare" in extenso. Parabola căutării din text disimulează, în fond, obsesia
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
întregii șarade). Din interacțiunea lor, iese universul epic, cu inconsecvențele și contradicțiile sale. Nu se ivește totuși, să recunoaștem, și mult-rîvnitul "adevăr absolut", pentru care mulți, în text, sînt pregătiți să plătească și cu viața. De aici, morala imediată a nuvelei: literatura trăiește din "enigmele" pe care le implică și prea puțin din "explicațiile" pe care le solicită. Și, desigur, o morală pe termen lung: autenticitatea "desenului" se află mai curînd pe fața întoarsă, obscură, a "covorului" decît pe cea comună
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]