KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

decis să ajungi cu ea lângă grilajul grădiniței de copii, dincolo de care fetița, se joacă, mănâncă, doarme, dansează, alături de ceilalți copii. Când se Întâmplă să fie În curte Își strecoară mânuța durdulie prin grilajul plin de rugină și Îți mângâie obrajii cu degetele ei fragile, ca un orb care vrea să cunoască trăsăturile unui chip drag. Nopțile când citești ore În șir, nemișcat pe scaunul vienez ți se pare că omuleți extratereștri nu-ți dau pace, te sâcăie, Îți apar În fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
ochii fără să aibă În față superbele vitralii venețiene, Înfățișând păsări și principese. Era Întins pe canapea, și papucii Îi căzuseră din picioare. Ea s-a apropiat cu sfială de canapeaua pe care zăcea bătrânul și l-a săruta pe obraji. Era sărutul morții, a comentat după dispariția bătrânului, femeia care-l Îngrijea. Optsprezece iulie Am visat după multe zile un ozene uriaș care, Înainte de-a se roti deasupra unei mări calme, a aruncat limbi de foc transformându-le pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
nelămurit, iar fantoma resemnării dă la o parte cu mâinile ei străvezii, viitorul, ca pe o perdea care obstrucționează vederea. Nu există oglinzi, deci nu ai cum să-ți vezi chipul. Și apoi, la ce bun? Ce folos să vezi obraji veștejiți de sărăcie și ochi Înfundați În orbite? Din când În când, societatea, alege cu parșivenie exemplare umane, pe care le examinează cu mijloacele tehnicii de ocrotire, după care le lasă să fugă În lumea largă, arătându-și indignarea sinceră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

serios, despre ceva fatal. Se întoarse spre mine, dar fără să mă privească în ochi. I-am dat la o parte câteva șuvițe de păr auriu care-i căzuseră pe fruntea palidă și ridată și mi-am lăsat mâna pe obrazul ei în jos spre gură. Ea închise ochii pentru o clipă, rămânând în continuare crispată. — Hai, iubito, nu mai sta așa. Arăți de parcă ai fi în fața plutonului de execuție. Liniștește-te și mai bea puțin. Uite, am să-ți mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
poate n-ar fi rău să te culci cu el! Dar nu-mi vorbi despre divorț, nici nu vreau să aud de așa ceva! — Martin! exclamă Antonia șocată. Apoi adăugă, și vocea îi reveni monotonă: Deja m-am culcat cu el. Obrajii mi s-au aprins din pricina valului de sânge care mi s-a urcat la cap, de parcă m-ar fi izbit ceva. Genunchiul meu îl atingea pe al Antoniei. Cu mâna stângă i-am prins ambele mâini, care încă se agățau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
aveam senzația că, prin plecarea ei, ea îmi lua totul. Era ca și cum aș fi fost jecmănit. Sau, mai exact, ca și cum globul luminos al existenței mele, care fusese o replică perfect modelată după sufletul meu, era acum sfărâmat, lăsându-mă cu obrazul gol în bătaia vântului rece și a întunericului. Și totuși reacționasem bine. Așa se pare și ăsta era principalul lucru care mi se tot repetase cu o blândețe insistentă. Reacționasem bine, fapt care dăduse naștere la o stare de caldă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
trup, am spus. Trupul unduitor al Antoniei era o componentă esențială a ființei ei. — Într-adevăr, unii oameni sunt, mai mult decât alții, reprezentați de trupul lor, zise Alexander făcând lumina să danseze peste sculptură și scoțând în evidență un obraz. Totuși, în mod fundamental suntem reprezentați de cap, este încununarea ființei noastre. Cred că partea cu adevărat minunată din munca Creatorului Suprem este aceea de a făuri capete. — Să-ți spun drept, capul sculptat separat nu-mi place, am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
din loc, spuse Rosemary. Trebuie să recunosc că mi-am rupt picioarele de atâta mers. Am să aduc cheia înapoi diseară. Pa, Martin, pa, Antonia. Mă bătu ușurel pe umăr, se ridică pe vârfuri și o sărută pe Antonia pe obraz. Ea și soția mea păreau foarte apropiate acum. Antonia o conduse până la ușă unde îi spuse: — Aștept să-mi spui cum ți s-a părut. Ușa se închise. Am rămas în picioare lângă șemineu privind flăcările și încercând să curăț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
puternice și am încercat să-mi dau seama ce o făcea - în afara unui aer vag de autoritate - să semene cu fratele ei; căci adevărul este că Palmer era un bărbat frumos în timp ce ea era aproape urâtă. I-am privit atent obrajii supți ce licăreau ca ceara, părul negru, lucios și unsuros, tuns cu brutalitate. Era un model potrivit pentru un tablou de Goya. Numai linia nărilor și cea a buzelor sugerau, cu o putere de convingere evreiască, un posibil rafinament evreiesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
eu și Antonia încă dormim. Ar fi bine să nu rămână în drum. Ce drăguț din partea ta! — Îmi pare grozav de rău, am repetat, uitându-mă la Antonia care încă ștergea covorul. Ea se ridică iute și mă sărută pe obraz. — N-ai nici un motiv să-ți faci probleme. Nu-i așa, Anderson? Te rog să-mi promiți. — Îți promit, am spus râzând stingher și am început să mă retrag spre ușă. Antonia s-a așezat din nou pe pat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
reflectarea propriilor mele spaime, m-am simțit profund mișcat. — Am fost absolut șocată, la început nu mi-a venit să cred, am spus și eu că totul este doar în imaginația mea, zise Antonia și lacrimi mari îi curgeau pe obraji. Dar el era atât de rece și nu mă slăbea din ochi. De parcă aș fi omorât pe cineva. Să-i fi spus cineva ceva despre mine? — Ce-ar fi putut să-i spună cineva despre tine? — Nu știu, răspunse Antonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
uit. I-am dat mâna la o parte cu multă blândețe. Crispată din cauza luminii, fața lui Palmer prezenta primele semne ale unui ochi vânăt de toată splendoarea. Ochiul era complet închis, iar carnea din jurul lui era umflată și tumefiată. Pe obraz, în locul în care-l lovisem, se vedea puțin sânge. — N-am cu ce să te tratez, am spus. N-ar fi rău să te duci acasă. Am să-ți chem un taxi. — Dă-mi, te rog, o batistă. În clipa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
termine totul și o să mă pot întoarce la o viață normală. Era atâta amărăciune în glasul ei încât m-am ridicat și, aplecându-mă spre ea, am sărutat-o pe frunte. Sprijinindu-mă ușor de umărul ei, am rămas cu obrazul lipit de părul ei auriu bogat. Începuse să încărunțească. Într-o zi, fără a băga de seamă transformarea, voi constata că nu mai este auriu. 23 După ce rămăsese stabilit să mă duc ca mesager în Pelham Crescent, am vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie încearcă să-și controleze o grimasă care-i tot alunga zâmbetul. Dar nu putea controla valul de sânge care îi aprinsese în mod vizibil obrajii. După ce-mi aruncă o primă privire scurtă, evită să se mai uite la mine. Alexander ne studia pe amândoi încordat, vinovat; dar avea, în același timp, fără a încerca să-l ascundă, aerul unui învingător. — Ce zici, Martin, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
același timp, fără a încerca să-l ascundă, aerul unui învingător. — Ce zici, Martin, ne ierți? rosti Alexander. Sigur că vă iert, nebunilor, nici n-am ce ierta, am răspuns. M-am apropiat și am sărutat-o pe Georgie pe obrazul îmbujorat. Nu a fost ușor. Am simțit că tremură. I-am strâns mâna lui Alexander. — Ești un tip al dracului de norocos! am spus. — Știu, zise el umil și aruncă o privire scurtă spre Georgie. Apoi adăugă: Viața e plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
poate da o binecuvântare din toată inima? Oricum, aveți binecuvântarea mea. Aș vrea să o sărut pe copila asta. O sărută pe Georgie care o privi lung pe Antonia și o prinse de braț când aceasta depuse un sărut pe obrazul ei. Am turnat șampania în pahare. Alexander și Georgie au schimbat o privire. Am ridicat paharele și am spus: — Dați-mi voie să fiu eu cel care rostește urarea: un final fericit la o poveste stranie! De la Antonia și Martin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
bine stăpânit ținându-și paharul la gură cu o mână sigură. Băutura o refăcea întotdeauna. Cu paharul în mână, într-o poziție egipteană, Antonia îl privea fix pe Alexander. Colțurile gurii i se lăsaseră în jos. Am remarcat fardul de pe obrajii ei și cât de mult îmbătrânise. Dar, în definitiv, și eu îmbătrânisem. Mi-a trecut prin minte că eram doi părinți vârstnici care le făceam urări de fericire celor tineri. Pentru a pune capăt tăcerii care se prelungea prea mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
familie adevărată, să fie copii acolo. În clipa în care am spus aceste cuvinte mi-am dorit să nu le fi spus, căci am auzit-o pe Georgie inspirând adânc. Închise ochii și două lacrimi mari i se rostogoliră pe obraji. Antonia remarcă reacția lui Georgie și se întoarse spre ea. Văzu expresia de pe fața lui Georgie. Exclamă scurt „Ah!”, gura i se strânse, fruntea i se înroși, iar din ochii ei, ca din două izvoare mari, țâșniră lacrimi. Își plecă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
lămpilor, în atmosfera caldă, uscată și învăluitoare. Palmer era singur. Stătea întins pe canapea. Era îmbrăcat în pijama, pe deasupra avea halatul violet și în picioare papuci roșii, groși. Deși stătea cu spatele spre lumină am observat imediat pata verzuie de pe obraz, consecința ochiului învinețit. Am rămas surprins când am văzut-o, căci uitasem că l-am lovit sau poate că nici nu-mi închipuisem că și trupul lui era vulnerabil. Când am intrat, își făcea de lucru cu o cutie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
o faci, rămâne în seama ta. Asemenea subtilități sunt, oricum, de domeniul tău. — Antonia vrea să mă vadă? întrebă Palmer. L-am privit cu atenție. Își ținea ațintiți asupra mea ochii inteligenți. Mâna lui se pregătea să arunce un șervețel. Obrazul puțin învinețit îi stătea bine, amintind parcă vag de un portret al lui Dionis. E convins că i-am spus Antoniei, mi-am zis în gând. — Nu, am răspuns. Palmer mă mai studie câteva minute, apoi oftă și zise: — Așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
fi pus mâna pe un cadavru. Și totuși, mânat de o nevoie de abandon total, din care nu lipsea și o urmă de dorință, m-am întins pe jos lângă ea, cu fața aproape de a ei. Îi simțeam respirația în obraz. Au trecut câteva minute. Am auzit un zgomot la ușă și am început să mă ridic. Sprijinit într-un cot, am văzut pe cineva intrând. Ușa s-a închis. Honor Klein se uita de sus la mine. M-am ridicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în scurt timp pe altcineva. Cred că ești foarte mândră de tine, i-am spus. Până la urmă se vede că toată lumea te iubește pe tine. — Mă pricep la chestia asta! spuse ea cu un zâmbet triumfător. Apoi mă mângâie pe obraz. Nu te opune iubirii mele, Martin. Tu trebuie să rămâi în plasa iubirii mele. Să știi că te vom ține prizonier acolo, n-o să-ți dăm drumul niciodată! De fapt, te-ai aflat acolo și până acum. Poate cu toții am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
eu aș fi avut mai mult curaj. Și dacă o să fim buni și cuminți, totul o să fie mai bine, mult mai bine, acum că suntem cu adevărat sinceri. Antonia vorbea cu glas moale și în tot acest timp îmi mângâia obrazul, ca și cum mi-ar fi aplicat o pomadă fermecată. I-am dat mâna la o parte și mi-am șters obrazul. — Oricum, e minunat că nu va trebui să-ți schimbi numele. O să fie mai simplu pentru comercianți. Mă bucur că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mai bine, acum că suntem cu adevărat sinceri. Antonia vorbea cu glas moale și în tot acest timp îmi mângâia obrazul, ca și cum mi-ar fi aplicat o pomadă fermecată. I-am dat mâna la o parte și mi-am șters obrazul. — Oricum, e minunat că nu va trebui să-ți schimbi numele. O să fie mai simplu pentru comercianți. Mă bucur că te păstrăm în sânul familiei. Antonia râse binevoitor. Ah, dragul meu, te cunosc atât de bine! Iubitul meu cu limba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mai jos, complet fascinat de ceea ce vedeam. Nu-mi puteam crede ochilor, într-atât de puțin satisfăceau lăcomia minții mele imaginile pe care ochii mi le ofereau. Honor și Palmer îmi arătau doar câte un umăr și o parte din obraz. Georgie era complet întoarsă cu spatele la mine și numai uneori, când privea spre Palmer sau spre Honor, îmi arăta profilul ei. Cei doi păreau că o tratează cu cea mai mare atenție pe tânăra lor însoțitoare. Se aplecau spre ea plini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]