1,702 matches
-
noapte de coșmar - „sau mai multe, uită-te la mine!“ - sau mai multe, în care vor visa aproape tot ce se petrecuse acolo, deformând vorbele și gesturile în mod grotesc, ca în orice vis, și tocmai de aceea devenind mai obsedant, dar mai știind, atunci când le plesnea capul de durere, că măcar s-a spart buba și s-a risipit tensiunea în care lucraseră luni întregi, încât poate vor reintra toate în normal a doua zi sau a treia zi - „În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
la spital, la căpătâiul celui ce acum mișca, deschidea ochii, zâmbea, i se ridica o piatră de pe inimă, n-au fost atinși centri vitali, nu dorea în clipa aceea decât ca el să trăiască, oricum, se speria imediat de gândul obsedant, spunându-și și spunându-le și celorlalți că nu trebuie să facă nici o supoziție, că trebuie să aștepte și că important e că, dar nu-și mai continua vorbele, ori de câte ori ajungea în punctul acesta nu mai era în stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
își legănau în vântul rece crengile bolnave de pui de frunze de un verde palid. Andrei simțea renașterea lumii în drumurile scurte prin orașul amețit de zgomote, ca un bolnav în convalescență, pregătindu-se să redevină colcăitor, amețitor, tumultuos, enervant, obsedant. Pe trotuare reapăreau desenele stângace ale șotroanelor. După prânz, copiii chiuiau. La colțuri de stradă, țigăncile vindeau flori proaspete, de câmp, nu de seră. Îi plăcea să le privească, de fiecare dată când se ducea în vreo vizită, oricât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
așadar, pentru o moarte într-adevăr „frumoasă”, neatinsă de hidoșenia putreziciunii și nici de spaima fantomelor ce se întorc chemate de magicieni. Despre alianța ambiguă a iluzoriei și adevăratei morți, a morții frumoase și a celei ce stârnește oroare, alianță obsedantă pentru universul shakespearian, două piese ar putea sta mărturie mai mult decât toate celelalte: Romeo și Julieta și Regele Ioan. Romeo și Julieta este, fără îndoială, piesa în care moartea aparentă și moartea adevărată par cel mai strâns împletite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
se află clipă de clipă la cheremul strigoilor. În Rosmersholm, spiritul răposatei Beate domină întreaga acțiune, fără a-și face vreodată apariția în mod efectiv, căci forțele care l-ar fi putut materializa rămân invizibile, insesizabile. Puterea amintirii, a trecutului obsedant e figurată în locuința familiei Rosmer prin galeria de portrete ale strămoșilor. Rosmer însuși este o chintesență a acestei îndelungate tradiții familiale și a superstițiilor oamenilor din partea locului, care cred că morții se pot întoarce printre cei vii, așa cum afirmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
acel lung jgheab al delăsării, care duce, În ultimă instanță, doar la lacul artificial al morții. Doar existau atât de multe locuri unde te puteai dezintegra plăcut: Port Said, Shanghai, părți din Turkestan, Constantinopol, mările Sudului -ținuturi cu muzică tristă, obsedantă, și multe mirosuri, unde patima carnală poate fi un mod de viață și o expresie a ei, unde culorile cerului noptatec și ale amurgurilor ar da impresia că reflectă numai pasiuni: culorile buzelor și ale macilor. PLIVIND MAI DEPARTE Cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
19 ani în "Orizont" la Timișoara, publicat încă de câteva ori mai apoi de Ion Arieșanu, pe care l-am întâlnit doar pentru un sfert de oră mult mai târziu. Din lunga perioadă a debutului, am rămas cu amintirea adâncă, obsedantă a așteptărilor febrile la chioșcul de ziare până soseau revistele literare (măcar atunci soseau!), a grabei cu care le cumpăram și le răsfoiam cu fundul pe prima bordură, nerăbdând să ajung cu ele acasă, a tușului care-mi înnegrea mâinile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
E bine că ai pus înverșunat în ghilimele. Nu sunt atât de înverșunat cât să-mi pierd uzul rațiunii. Generația '80 are, totuși, rolul ei cu adevărat important în istoria literaturii române. Dacă generația '60 a venit să reînnoade, peste obsedantul deceniu proletcultist, mai timid sau mai nonșalant, firul cu literatura interbelică, generația '80 a desăvârșit acest lucru și se află la apogeu după treizeci de ani, când douămiismul se naște în mari dureri. Le place sau nu unora sau altora
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cărți importante care nu pot fi evitate într-o discuție serioasă despre acest fenomen care a fost în anii 80, schimbarea paragmei în spațiul unei literaturi dominate de un soi de leneveală lirică în poezie și în proză de un obsedant realism care promovează falsurile literare. Este adevărat că prin colecția de la Editura Axa am încercat să demonstrez că această generație există și se manifestă, chiar dacă vârfurile ei, dintr-un motiv sau altul, lipsesc. O antologie de ansamblu le va cuprinde
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și cea sârbă, reprezintă o șansă pentru poezia ta? Cât și ce datorezi fiecăreia? S-ar putea ca "substratul magic" pe care îl invoci (sau citezi) să vină, dacă vine, dintr-o supradimensionare a realului care a devenit, se pare, obsedant în rândurile pe care le scriu de mai bine de treizeci de ani. E drept că m-am format în preajma sau în miezul a două literaturi și acest lucru socot că este benefic mai ales deoarece îți permite, la o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
încearcă să răstoarne toate aceste formule „liniștitoare”: nu e ciudat că de când acești doi bărbați de talent s-au despărțit în aprecierea „normalului” și a „anormalului”, de când banii i-au interesat mai mult decât caracterele, de când succesul a devenit mai obsedant decât adevărul prieteniei lor, de când propria persoană și „persoanele” au căpătat mai multă importanță decât etc., nu e ciudat, oare, că de atunci operele lor „normale” sau „anormale” n-au mai zguduit lumea, inspirația lor n-a mai ajuns la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
iar în următoarea te trăgeau la fund. Erau feluri de mâncare ce lăsau un gust care exploda în tine și care te lăsau cu răsuflarea tăiată la o jumătate de oră după ce le mâncai. Unele erau delicate, cu o aromă obsedantă care te necăjea ca o amintire a ceva ce ai cunoscut cândva, dar care acum îți scăpa. Lămâi verzi murate, umplute cu nucșoară și chimen, creaturi crepusculare, fierte la foc mic pe lemn de copac parfumat, pește mic de râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
verde cel modest, care-l necăjise atâta vreme, îl înnebunise și îl sedusese cu trilurile sale fluide, cu amintirile cele dulci... sfredelitoare... legate de cântece din filme vechi, pe care mama lui le asculta pe când era copil. Ah, tristețea aceea obsedantă, vocea aceea limpede care se scurgea direct în inimi din gâtul Latei Mangeshkar, o voce care cânta despre moarte și despre iubirea pierdută, despre picioare ca florile de lotus și piele de santal, despre ochi negri și migdalați, despre singurătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
sa ne asigure că în evazionistul de azi nu zace scriitorul angajat de mâine. Maladia însă, în sine, merită să fie discutată. În ce constă ea? Așa cum spune și numele, ea constă în ocolirea premeditată, programatică a problemelor reale și obsedante ale timpului și societății noastre contemporane, și în evadarea, cu ajutorul unor torente de cuvinte și imagini, într-un univers al închipuirii, care nu reprezintă nimic din ceea ce frământă nici măcar conștiința scriitorului evazionist, necum conștiința contemporanilor săi. Un prozator care a
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
a căpătat, datorită acestor lecturi, un vocabular criptic și sumbru, în timp ce sufletul lui îl vezi parcă zbătîndu-se să iasă la lumină prin această platoșă de fier a ideilor. Abia deschide buzele, se uită drept înainte necruțător, iar imaginea lui e obsedantă, desculț cum stă pe prispa casei, pământiu la față și pătat de o bătrânețe care începe să-i ia din violența gândirii, dar fără să-i aducă împăcarea. Are o fată care e chiar el, dar cuminte, cu greu spune
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
subtil printre ale lui era tulburătoare, sugerând existența unui conflict inconștient. Memoria reprimată a lui Trask căuta să se exteriorizeze. Era oare posibil ca personalitatea savantului să irumpă așa de puternic, punând stăpânire pe conștiința lui Marin? Cu acest gând obsedant în cap, Marin intră într-o cabină telefonică și sună la Societatea "Plăcerea". Răspunse o voce feminină. După ce Marin se identifică, vocea îl instrui: \ DOUĂ PERSOANE TE VOR AȘTEPTA LA NIVELUL TREI AL ADĂPOSTURILOR. URMEAZĂ-LE INDICAȚIILE CU STRICTEȚE. EI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
cu un spectacol de penetrare urbană acută și acidă - Sado-Maso Blues Bar - care accentuează punctul forțe al creațiilor regizoarei: atitudinea reactiva față de o realitate socială extrem de vulnerabilă. În STOP THE TEMPO - Teatrul LUNI -, Gianina Cărbunariu valoriza un triunghi săturat de obsedanta supraviețuire în fugă de la un job la altul, de la o zi la alta, de la o Românie cu identitate incertă la o Românie-reclamă penibilă la detergent. Trei tineri bântuiau nopțile prin cubluri, încercând să se deconecteze de la vârtejul care le torpila
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
acolo simt eu cel mai bine emoțiile artistice și nu numaiă, apoi în inimă. Și nu oricum, ci rău de tot. Pitică la înălțime pe lângă uriașul (căpcăunulă Diego Rivera, Frida Kahlo părea să fie o școlăriță cuminte, în imaginile ei obsedante cu cozile împletite peste cap. Apoi mai exista un amănunt fizic ce o individualiza în mod aparte: mustața ei niciodată rasă ori epilată, mustață de femeie care nu își reneagă masculinitatea, ci se mândrește cu ea și face din respectiva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
sunt eu și ceea ce este în capul meu, declarase Frida. Ce-i drept, cu excepția lui Vincent van Gogh (ale cărui autoportrete în avalanșă programatică pot fi zărite la muzeul van Gogh din Amsterdamă, nici un alt pictor nu are atâtea autoportrete obsedante (despre Frida dinafară și cea dinăuntru, ori despre ambele Fride, siameze terifianteă precum Frida Kahlo. Părul ei împletit în cozi rar s-a desfăcut și atunci doar ca să puncteze o răscolire, o devastare interioară, o traumă, moartea ei trăită de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
o stare morbidă ce făcea pe doctor și pe Ada să se uite unul la altul cu grijă. Congestia se desfășura normal și fără riscul unui deznodământ rău, dar, orișicând, plămânul putea lua, inițiativa uneia din acele hemoptizii așa de obsedante altădată pentru Maxențiu. De aceea, fără declarări formale, adevărul se punea din ce în ce mai deslușit asupra boalei. Ada și doctorul nu mai simulau unul către altul; cel mult, Ada dorea ca boala lui Maxențiu să nu devie publică, dar acolo, în casă
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cine e, Ioan Buduca îl contrazice, încă de la prima pagină, pe Einstein, pretinzând că teoria relativității este greșită. Apoi aduce în discuție o particulă subcuantică, G, invenție a sa, despre care crede că populează întregul univers. Particulele G revin apoi obsedant în demonstrațiile fantasmagorice din care se compune cartea. Autorul le definește și redefinește, desfășurând în gol ritualul gândirii științifice: „Încât celulele G (de energie zero) ce au a fi? Ferestre ale Multiuniversului prin care putem privi, dar nu simultan prin
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Dincolo de ora trei îl chinuia îngrozitor timpul, se agita prin oraș, intra peste tot și vorbea cu toată lumea, presat de ceva fizic, ceva care-l strivea din spate. Ce să le spun, ce trebuie să le mai spun? se întreba, obsedant, Manase Hamburda. Cum să-i facă să înțeleagă? Cum să-i facă să simtă primejdia în același fel în care o simțea el? Pentru că despre primejdie era vorba, împotriva primejdiei pleda el, pentru abolirea primejdiei prin conștientizarea ei“. La fel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]
-
la cel românescă și-a deplasat substanțial atenția spre zonele mai puțin lămurite ale antichității și medievalității, spre misterele biblice, ale ezoterismului, alchimiei, templierilor etc., în format de policier. E o modă și asta care, precum la noi moda romanului „obsedantului deceniu“, va trece. Cu siguranță. O sută de ani de zile la Porțile Orientului a apărut în cea de-a treia ediție la Polirom. În acest roman ați mers „pe structuri sadoveniene“. Cum v-au influențat scrierile lui Sadoveanu? M-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
Stătea drept și cu atenția încordată, alunecându-și degetele pe țeava lungă și rece și simțind în spate tăria copacului, ca pe o a doua coloană vertebrală. Și în timp ce se gândea la tânărul acela, o altă imagine i se strecură obsedant în minte: antilopa pe care o împușcase cu un an în urmă și o văzuse zăcând neînsuflețită la picioarele lui, cu limba atârnându-i în praf; și când o ridicase, era de atât de puțin timp moartă, încât i se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
teacă, totul devenea mai complicat. Victoria năștea Întrebări. Iar ceasurile de după victorie erau, din nou, cele mai grele. Alexandru se gândi că, poate, fiecare luptător Își avea propriile Întrebări, de care uitase În vâltoarea confruntării, dar care reveneau, grele și obsedante. Viața continua. Pierderile erau minime. Pentru aproape toți Apărătorii, viața continua. Iar asta Însemna că o sumă de necunoscute Își așteptau rezolvarea. Târziu, prea târziu pentru un adevărat luptător, Alexandru Își dădu seama că În imediata lui apropiere se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]