2,025 matches
-
bine decât toate calmantele"), protagonistul își dă foarte repede seama de ineficientă acesteia: la țară, pe moșia acestuia, departe de forfota orașului monstruos, care înghite lacom viața locuitorilor "vulnerabili", certitudinea propriei căderi e încă și mai vie. Mai mult, obsesia onirica se rezolvă, nefericit, în senzațional, adâncind neliniștea premonitorie a jucătorului avid de succes, favorizându-i deplină alunecare într-un spațiu halucinant, al tensiunii extreme, al angoasei: însoțindu-l pe Alexandru pe domeniul unui moșier decăzut, care și-a pierdut cea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
cravată îngustă înnodata pe gulerul înalt și tare, de unde se vedea vârful metalic al butonului, hainele acelea demodate, dar periate până la ultimul fir de praf, toate îmi erau cunoscute până la cel mai mic amănunt". De aici, începe, așadar, întrepătrunderea dintre oniric și real, dintre vedenie și adevăr, prin care tânărul intra într-o țesătura complicată de stări confuze, delirante, vecine cu nebunia. La nici una dintre interogațiile ce încep să îl macine ("Ce înseamnă asta?"; "De unde ieșea vedenia?"; Cum pătrunsese omul din
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
piardă conștiința de sine, într-un prim pas spre pierderea totală a simțurilor: "Desigur, așa începe nebunia îmi spuneam și îmi fu deodată o groaznică și nestăvilita frică de mine însumi". Nu de puține ori, are chiar senzația că realitatea onirica devine cu mult mai palpabila și mai intensă că cealaltă reiterează situațiile din vis, evident însoțit, de fiecare dată, de acelasi personaj ambivalent, împărțit acum între cele două planuri. Este motivul pentru care incearca, disperat, o nouă, la fel de inutilă tentativă
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
evident însoțit, de fiecare dată, de acelasi personaj ambivalent, împărțit acum între cele două planuri. Este motivul pentru care incearca, disperat, o nouă, la fel de inutilă tentativă de evadare din această realitate alterată, constituită din aliajul extrem de puternic de real și oniric, de fapt. Fugă de pe moșia campestra și revenirea în spațiul citadin, regăsit la fel de sumbru că odinioară, nu face altceva decât să-i ofere o iluzorie senzație că a scăpat de obsesie. Mai mult, se readâncește în viciul pe care îl
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
dimineață un praf de stricnina. Pentru el? Pentru mine? Unul singur ajunge pentru amândoi"), ce unifica astfel pe deplin realitatea și visul, cele două realități la fel de halucinante între care a pendulat permanent, fără vreo putință de scăpare. Căci jocul cu oniricul, cu un dincolo periculos prin trădarea realului (doar în vis s-a putut, practic, realiza protagonistul încă din adolescență, transformând realitatea într-o eboșa imperfecta a acestuia), prelungit într-un și mai periculos joc cu alteritatea reprezentată de Ordeanu, și-
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
din adolescență, transformând realitatea într-o eboșa imperfecta a acestuia), prelungit într-un și mai periculos joc cu alteritatea reprezentată de Ordeanu, și-a cerut tributul. Firește că această istorie în fond previzibilă articulata pe tiparul glisării între real și oniric nu a stârnit decât interesul teoreticienilor genului fantastic românesc. În special Sergiu Pavel Dan îi acordă câteva paragrafe mai mult decat binevoitoare, în care observa atuurile acestui text tocmai prin raportare la specificitatea genului: "Înregistrăm astfel, odată mai mult, interesul
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
un copil bolnăvicios și întunecat); una dintre consecințele neașteptate ale vizitei la țară, pe domeniul prietenului Alexandru, este întâlnirea cu Ordeanu, moșierul scăpătat, dar încă rafinat, în care Theodorescu este convins că se incarnează straniul salvator din vis; materializarea cuplului oniric și în special relația bizară cu Ordeanu îi provoacă dramatice și din ce in ce mai frecvente treceri dincolo de graniță realului; în fine, la fel ca în nuvelă, partida de cărți în care Theodorescu îl atrage pe moșier se încheie cu falimentul și sinuciderea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
românesc, care stă, indiscutabil, sub semnul alunecării insinuante, demonice înspre o moarte care nu dovedește practic nimic. Căci în Glissando totul curge, într-adevăr, conform principiului enunțat, discret, de protagonist ("Lucrurile alunecă, domnule Ordeanu!"), totul glisează între realul terifiant și oniricul nu mai puțin coșmaresc, între o viață asfixianta și o moarte egal sufocanta, în sfârșit, între o istorie agonica și o alta, identic deliranta. Dintre comentatorii recenți ai filmului, doar Cristian Tudor Popescu a observat, destul de exact, finalitatea acestui perpetuu
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
este totală, atât la nivel ideatic, cât și al formei, al compoziției, se poate vorbi de o mare îndrăzneala chiar în ceea ce privește limbajul, iar regiunea existențiala dobândește o pluralitate de zone în acord cu formele și modalitățile narative folosite (fantastice, mitice, onirice, realist-atroce), având ca urmare, toate la un loc, o incandescenta și un impact uman necunoscute de la Dostoievski încoace. Acestui incipient modernism latino-american ce survine că o propunere și o încercare necesară de a dialogă cu cultura europeană și internațională, autorii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că-l confruntă pe romancierul Sábato cu subiectivitatea cu care deja ne-au obișnuit romancierii, ci și cu zonele profunde ale subconștientului și ale inconștientului. De aici rezultă un alt atribut al demersului sau: absența logicii, strâns legat de prezență oniricului și a fantasticului, căci în lumea nocturnă, subterană, în care coboară Sábato cu personajele sale, determinismul și logica obiectivă nu mai sunt valabile, apărând o altă lume, privită din unghiul Ego-ului. O lume în care coexista bine și rău, înger
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
disperați, Sábato printre ei, așa au văzut această mișcare. Există un ecou suprarealist în Raportul despre orbi46, pe care unii critici îl compară cu Cantos de Maldoror al lui Lautréamont, ambele de o frumusețe "veninoasa și malignă", creații fantastice și onirice, depozitare ale destinului tragic al ființei umane, dar și ale bunătății sale, unde autorul este uneori narator, alteori personaj, întotdeauna protagonist al scenelor pe care "creatorii lor smintiți le țes pentru a ilustra absurdul existenței umane"47. În mansarda friguroasa
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la uter, este noaptea". Simbolul focului care apare în halucinațiile lui Fernando Vidal (ochiul gigant al statuii, a cărui fosforescenta se datoreaza unui foc interior care se mișcă și scade) este, tot din punct de vedere psihanalitic, unul din semnele onirice cele mai semnificative. Este asociat forței instinctive, puterii spiritului, dar mai ales excitației sexuale. Este o viziune purificatoare, de aceea Alejandra își da foc, iar Nebunul Barragán (personaje din Sobre héroes y tumbas și Abaddón), ca un profet, prevestește că
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu naratorul"10. Incursiunile pe care naratorul însuși la face în propriul text pentru a demasca identitatea contelui sunt în spiritul autenticității. De altfel, scriitorul se inserează în text printr-un ,,zbor suprarealist", visul său situându-se, ca și scenariile onirice din romanele de mai târziu, la granița dintre reverie și coșmar. Zburam prin săli haotice cu pereții de nouri bulbucați și bolnavi. Eram agățat de vitrinele roze ale jumătății-de-câine călătoare, cu degetele înfipte în ele. Picioarele mele, prea lungi, atingeau
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de o gratuitate stridentă și calofilă, în asocierile deconcentrate de simboluri și reprezentări"28. Criticul observa rolul important pe care-l are inconștientul în toată opera autorului, nu numai în poeziile sale. Astfel, în inconștient originează halucinațiile, viziunile și scenariile onirice ale eului creator. Țeposu nu este de acord cu asocierea acestor ,,himere" cu cele ale scriitorilor romantici, afirmând că în cazul lui Blecher, ele sunt provocate de un eu captiv care dorește extrovertirea. Totuși, o apropiere a operei lui Blecher
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
opinia lui Nicolae Manolescu, de Kafka, Breton și Schulz, în proza cărora nimic nu mai este cu certitudine real: ,,Universul nu mai este explorat psihologic, ci poetic și vizionar. Blecher nu jură pe realitate, ci pe irealitate, care poate fi onirică, suprarealistă, fantomatică sau mitică"45. Naturalismul expresionist al Întâmplărilor în irealitatea imediată nu se mai regăsește în romanele care urmează, fizionomiile descrise aici determinându-l pe Manolescu să-l apropie pe Blecher de Urmuz. Criticul consideră Vizuina luminată o carte
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
domenii. Organizarea interioară a universului fantastic, propusă de Vax în studiul său Arta și literatura fantastică 61, se realizează tematic, printr-un univers al ,,motivelor angoasante". Fantasticul e dual tocmai datorită faptului că oamenii sunt situați în contexte inexplicabile. Scenariile onirice ale personajului blecherian, percepțiile acestuia asupra spațiilor dar și asupra personajelor, se plasează la granița dintre fantastic și real, în contextul în care ele izvorăsc din interiorul unui suflet angoasat și chinuit. O situație oarecum similară o întâlnim în literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
celor trei romane ale lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, scrise la date apropiate, observăm referirea la același obiect: suferința eului narator și încercarea disperată a acestuia de a se refugia în spații închise și onirice, cu semnificații bivalente. Modul obsesiv în care personajul lui Blecher încearcă să-și găsească refugiul în aceste spații închise: pivnițe, poduri, case uitate, săli de cinematograf, etc., trimite aparent la o încercare de evadare a personajului din lume. Dacă urmărim
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
prin a afirma că mitul personal al lui Blecher a fost încercarea de a-și construi o altă identitate fapt nerealizat, personajul resemnându-se cu condiția de a fi închis în propriul său trup bolnav sursă a viziunilor și scenarilor onirice halucinante. Ideea pe care o propun este de a aborda, mai întâi, interdisciplinar textul lui Blecher, de a observa modul în care în opera lui se întrepătrund cel puțin trei tipuri de limbaj/ discurs: literar, filosofic și grafic/ pictural, fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Abordând transdisciplinar textul lui Blecher observăm că toate aceste locuri reprezintă căi prin care naratorul-personaj poate transgresa limita și trece ,,dincolo". Paradoxal, observarea în detaliu a acestor lumi mimetice îi permite personajului accesul la adevărata autenticitate. Viziunile, halucinațiile și scenariile onirice care se nasc în urma contemplării acestei lumi sunt ,,niveluri ale realității" în care personajul blecherian trăiește autentic, ghidat de propriile sale percepții. Într-un dialog interior ce, cred, nu se sfârșea niciodată, sfidam câteodată puterile malefice din jurul meu, după cum altădată
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
interior. Într-un accident de stradă, de pildă... vedeam deodată, oamenii și toate lucrurile din jurul meu, din punctul de vedere al rănitului... și cu senzația vie a sângelui ce se scurge din mine142. Cu o asemena perspectivă asupra vieții, scenariile onirice și halucinațiile proiectate subliniază clar originea lor. Încercând să definească ,,autentismul" romanelor lui Blecher, Dumitru Micu consemna că, mai ales în cazul primului și ultimului volum, autorul narează ,,sub formă de confesiune", deosebindu-se de romanele clasic încadrate în acest
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
aibă în vedere ,,nivelurile ficționale"174 ale textului sau ceea ce teoria literară numește mise en abyme. Textul vorbește despre el însuși prin aceste ,,niveluri ficționale". În cazul lui Blecher, ,,lumea" și mesajul textului se reflectă în halucinațiile, viziunile și scenariile onirice pe care le are personajul. Acestea vorbesc, în fapt, despre ceea ce însuși textul enunță: drama unui eu captiv într-o identitate nedorită. În afara identității captive, nivelurile textului blecherian configurează o poetică a spațiului și timpului deosebit de sugestivă pentru interpretarea din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
întâlnim în sonetul bacovian: ,, Și cad, recad, și nu mai tac din gură"311. O altă metaforă a textului este visul, somnul pe care Lichtenberg îl definea ca fiind o a doua realitate, o prefigurare a morții. În planul experienței onirice, sau mai bine spus al trăirii onirice, care devine substanță epică în proza lui Blecher, se șterg contururile eului și individualitatea se sublimează prin contopirea ei cu exterioritatea. Eul blecherian se află în iposibilitatea de a distinge între vis și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și nu mai tac din gură"311. O altă metaforă a textului este visul, somnul pe care Lichtenberg îl definea ca fiind o a doua realitate, o prefigurare a morții. În planul experienței onirice, sau mai bine spus al trăirii onirice, care devine substanță epică în proza lui Blecher, se șterg contururile eului și individualitatea se sublimează prin contopirea ei cu exterioritatea. Eul blecherian se află în iposibilitatea de a distinge între vis și real: ,,este cred același lucru a trăi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de hârtie și să le transcriu. Îmi place, de asemenea, să cred că în lumea somnului există cel puțin o plachetă de versuri semnată de mine, pe care oamenii adormiți o citesc în coșmar...313. La acest nivel, al trăirii onirice se întâlnesc cele mai importante nareme ale textului: ,,urmăresc de mulți ani în vis o acțiune ce revine în același decor și pe care dacă o însemn aici, în momentul de față încă nu pot discerne prea bine în care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
revine în același decor și pe care dacă o însemn aici, în momentul de față încă nu pot discerne prea bine în care jumătate a vieții mele se petrece ea în fond..."314. Acest lucru nu este întâmplător, deoarece între oniric și real există o continuitate, tot așa cum există omologarea între figuri și evenimente ale realului și personaje și evenimente ale visurilor. Această omologare o putem decripta la nivelul textului, enunțată fiind chiar de narator. Visul reiterant al personajului: ,,în decorul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]