5,154 matches
-
Chiril fără rezerve pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
interpersonale, atitudinea față de școală sunt evidente. S-a încetățenit chiar și expresia de „ruptură între generații” (generation gap). Există un disens axiologic-atitudinal, dar există și continuitate. O serie de investigații arată că sublinierea doar a conflictelor valorice nu este justificată ontologic. A. Percheron (1980) constată că atitudinile și opiniile tinerilor manifestă mari abateri de la tradițional atunci când e în joc comportamentul cotidian personal (sex, îmbrăcăminte, coafură etc.), în schimb majoritatea se raliază la valorile și normele sociale dezirabile atunci când e vorba de
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
În noua casă, fiecare persoană avea spațiul și posesiunile ei private, ceva nemaiîntâlnit În epoca medievală. Separarea unui spațiu privat a făcut fiecare persoană mai conștientă de individualitatea și autonomia ei. Noțiunea de spațiu privat - un concept fără o bază ontologică În Evul Mediu târziu - a devenit rapid pecetea noului individ autonom. A avea un spațiu privat Însemna abilitatea de a-i exclude pe alții și era un semn al noii priorități acordate vieții personale În detrimentul relațiilor de familie extinse, care
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
notabil pentru diversitatea sa culturală”, observă sociologul Barrington Moore de la universitatea Harvard. „Numai sărăcia”, notează Moore, „este caracterizată prin unitatea sa”5. Împrumutând din lucrări anterioare ale lui Arnold Gehlen și Helmut Plessner, Turner observa că „ființele umane sunt fragile ontologic și... aranjamentele sociale sau instituțiile sociale sunt precare”6. Oamenii sunt expuși dezastrelor naturale, foametei și bolilor, urii semenilor, Îmbătrânirii naturale și morții. Acum, aceste slăbiciuni sunt amplificate de imprecizia cauzată de densitatea crescută a schimburilor umane și de introducerea
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
relația axiologică prin analogie cu cea a cunoașterii (Kallos și Roth, 1968), astfel încât purtătorii materiali ai valorilor apar obiectele, fenomenele, situațiile, prin semnificațiile lor axiologice. Același obiect poate fi purtător al mai multor valori și poate fi, de asemenea, obiect ontologic sau gnoseologic, în funcțiede modalitățile de însușire a lumii de către om (subiect epistemic, subiect axiologic etc.). O atare rezolvare se referă însă la evaluarea, la valorizarea realității înconjurătoare, și nu la valori ca principii de sine stătătoare. Desigur, raportul dintre
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
altor indivizi -, faptul că în lumea modernă și postmodernă oamenii aparțin concomitent mai multor grupuri (au identități multiple) și, de aici, dialectica redefinirilor de „noi”, scopurile supraordonate (vezi și „ipoteza contactului” și a „contactului extins”, „modelul in-group-ului”), alături de amintita flexibilizare ontologică a grupurilor umane, determină ca, pe ansamblu și ca tendință globală, toleranța intergrupală să crească. La nivel mai general, și cele trei modele - asimilativ, al creuzetului cultural și multiculturalist - se amalgamează tot mai mult, așa cum remarcă și A. Giddens (2000
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
primordial, revelat unui număr restrâns de „aleși”. Iar calea cea mai sigură pentru surprinderea acestui adevăr este studiul mitului. Spre deosebire de mentalitatea modernă, pentru care mitul nu este altceva decât o fabulă, o poveste, științele tradiționale îl consideră a fi explicația ontologică a lumii, „adevărul penultim”, în spatele căruia se întrezărește, într-o străfulgerare, chipul Creatorului. Pentru exeget, mitul este o „realitate ambiguă”, „echivocă”, a cărei esență antinomică nu poate fi surprinsă cu mijloacele cunoașterii de tip științific. Încercarea de explicare, de definire
LOVINESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287855_a_289184]
-
totalitară (2003) constituie un temeinic studiu de caz focalizat asupra societății comuniste românești, percepută ca o permanentă „negociere a resurselor identitare între actorii sociali și partidul-stat”. „Actorii sociali” aleși pentru exemplificare sunt scriitorii, ale căror reacții oscilează între un pol „ontologic” (atitudinea constantă) și unul „pragmatic” (adaptarea conjuncturală). Fără a emite judecăți morale, autorul realizează o clasificare și o analiză minuțioasă a „strategiilor identitare” din lumea literară, de la rezistența poltică până la autocenzură. O temă similară abordează și studiul Povestirile vieții (2003
LUNGU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287919_a_289248]
-
Inventatorul iubirii. Parcurg imposibilul. Moartea moartă, ambele tipărite în 1945, sunt sonde aruncate în profunzimea temelor suprarealiste: hazardul obiectiv, iubirea, visul, conștientul și inconștientul, natura, imaginea poetică. Obiectivul pe care și-l fixează autorul este nu numai estetic, dar și ontologic: el vizează construirea unui univers nonoedipian, eliberat de constrângerile și frustrările mitului grec, reinterpretat de Freud. Carte după carte, L. își urmărește proiectul cu o remarcabilă coerență. Toate descoperirile suprarealiștilor sunt puse în serviciul acestei ontologii, chiar dacă ea nu este
LUCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
în context cultural românesc, prin comparație cu Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu și G. Călinescu, și în context european, prin trimitere la Jean-Jacques Rousseau, Voltaire, S⁄oren Kierkegaard și F. M. Dostoievski. Romanele lui Marin Preda sunt investigate la nivel ontologic (înscrierea personajelor în istorie, în sensul că ele cuceresc o anume ascendență asupra istoriei de îndată ce procedează la o „istorisire”), la nivel moral (relația personajului cu „rolurile” pe care le încarnează în sfera unei umanități ce ține de o etică a
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
și scriitori bisericești»”, „dând prospețime, adâncime și autentic duh teologic expunerilor dogmatice” (Dumitru Radu). În înțelegerea sa, dogmatica ortodoxă își va păstra ecumenismul și va fi deschisă către dezbatere câștigând un temei filosofic. Învățatul român a știut să descopere încărcătura ontologică prezentă în scrierile patristice fără a depăși primejdios delimitările propuse de dogme: centralitatea lui Hristos (acestui obiectiv fundamental al credinței creștine i-a consacrat, între altele, studiul Iisus Hristos sau Restaurarea omului, 1943), semnificațiile Sfintei Treimi, Biserica și rosturile ei
STANILOAE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289881_a_291210]
-
dureroasă cu care „scepticul de serviciu” scrutează tradiția și identitatea culturală a românilor, dar și iluziile omului occidental și ale omului în genere; de la Mircea Eliade dialectica sacrului, lectura „semnelor” și soteriologia, propuse omului secularizat pentru a-și depăși paupertatea ontologică. Cu toată încărcătura ei de disperare și de scepticism, literatura lui S. nu își refuză rostul de a provoca, de a neliniști spiritele și de a propune soluții. E unul din puținii scriitori de azi, aproape singurul, pentru care literatura
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
înseamnă dispariție a simțului axiologic și răsturnare diabolică a valorilor, dezeroizare și desacralizare, uniformizare și depersonalizare, somnul conștiinței și dictatura lui „Nimeni”. Iar în cazul distopiei prospective, echivalează cu existența în „postreligie”, „contrainițierea”, destine „necoagulate” și lipsite de orice „racord ontologic”, dictatură a minorităților și a „corectitudinii politice” și, nu în ultimul rând, „marea cacealma” (substantivul revine adesea), constând în inventarea „celor mai perfecționate mijloace de comunicare, apoi date pe mâna unor ființe care nu au ce să comunice”. Aceasta este
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
de vedere privind condiția umană la sfârșit și început de mileniu. De aici provine încărcătura metafizică a narațiunilor. Cel de-al treilea plan este de natură esoterică și spirituală. Protagoniștii traversează o mutație la palierul ființei; o „trecere de nivel” ontologic. Este un fenomen de metanoia, care apare de timpuriu în proza lui S., unde individul cunoaște la un moment dat o fază de iluminare, precum povestitorul din narațiunea titulară din Eu și iadul sau cum se întâmplă cu profesorul din
STANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289861_a_291190]
-
de Chiril fără rezerve, pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mîntuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție îi permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală, atît de prețuită de Chiril; din perspectivă antiohiană, dimpotrivă, sacerdoțiul cade în seama ființei umane
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puțin cunoscuți în altă parte. Poezia este urmărită în realizările ei individuale (la Nichita Stănescu, Nichita Danilov, Aurel Ștefanachi, Nicolae Panaite, Daniel Corbu, George Vulturescu, Lucian Vasiliu, Liviu Ioan Stoiciu, Cassian Maria Spiridon și mulți alții) mai ales prin perspectivă ontologică: viziunea "ontologică asupra moralei" la Nichita Stănescu, aspectele de mitologie poetică și "înalta misiune a poeziei", vizionarismul sau, dimpotrivă, "golul metafizic, absența mitologiei" care dezvoltă o "mitologie a lipsei de mitologie" sînt aspectele urmărite în majoritatea comentariilor. Poeții preferați sînt
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
în altă parte. Poezia este urmărită în realizările ei individuale (la Nichita Stănescu, Nichita Danilov, Aurel Ștefanachi, Nicolae Panaite, Daniel Corbu, George Vulturescu, Lucian Vasiliu, Liviu Ioan Stoiciu, Cassian Maria Spiridon și mulți alții) mai ales prin perspectivă ontologică: viziunea "ontologică asupra moralei" la Nichita Stănescu, aspectele de mitologie poetică și "înalta misiune a poeziei", vizionarismul sau, dimpotrivă, "golul metafizic, absența mitologiei" care dezvoltă o "mitologie a lipsei de mitologie" sînt aspectele urmărite în majoritatea comentariilor. Poeții preferați sînt de tip
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
mitologie a lipsei de mitologie" sînt aspectele urmărite în majoritatea comentariilor. Poeții preferați sînt de tip expresionist, pentru care "autodefinirea estetă, livrescă și halucinant implicată" (ca la Constantin Hrehor) nu distruge vechea idee a precarității ființei, "sensul originar, de natură ontologică", bătrîna transcendență a poeziei moderne. Toți aceștia refuză sau trec dincolo de textualism, biografism sau experimentalism. Reacția la "simplele și descărnatele experimente textualiste" de care s-ar face vinovați optzeciștii bucureșteni este constantă și aproape că funcționează ca o cumpănă a
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
și puerilă, evitând orice dexterități tehnice și literare” și viziunea unui „uriaș teatru de păpuși al lui Dumnezeu”, în care I. „a primit dintru început să fie măscăriciul lui Dumnezeu, un saltimbanc metafizic”, a cărui dramă „nu este estetică, ci ontologică”. Un univers strâns „într-o cutie de păpușă”. Se pare că, totuși, caligrafiile delicate ale poemelor din 1931 nu au fost apreciate nici de spiritele evoluate ale vremii (Șerban Cioculescu, de pildă, numea aceste poeme „păpușării literare”), nici de unii
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
burgheze», care este cultura dorinței de moarte”. De fapt, pledoaria teoretică transgresează domeniul strict al criticii literare, devenind o profesiune de credință existențială: „Doar asumându-ne condiția de ființe apocaliptice putem nutri nădejdea că nu ne vom rata în plan ontologic”. Debutul lui S. în dramaturgie a avut loc în 1992, cu o piesă elaborată în 1986-1988 și intitulată Strălucirea și suferințele filosofilor. Autorul a recurs, într-un mod oarecum pirandellian, la procedeul „teatrului în teatru”, piesa înfățișând reprezentarea unui spectacol
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
Cluj-Napoca, 1983; Strălucirea și suferințele filosofilor, București, 1992; Cântecele desăvârșirii interioare, București, 1994; Turnul lui Casanova, pref. Marin Mincu, Constanța, 1996; Provincia pedagogică, București, 1996; Textele de la Montsalvat, Botoșani, 1998; Textualism, postmodernism, apocaliptic, I-II, Constanța, 2000-2001; Experiment și angajare ontologică, București, 2002; Cartea lui Benedict, pref. Nora Iuga, postfață Nicolae Tzone, București, 2002; Textele de la Monte Negro, Constanța, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, „Ucenicia bătrânului alchimist”, RL, 1984, 22; Ioan Milea, „Ucenicia bătrânului alchimist”, TR, 1984, 42; Constanța Buzea, Târguri
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
pre-textuală”. În primul caz, autorul textului (operei) este acea structură. Structura nu preexistă în sens propriu textului, ci se constituie pe măsura făuririi acestuia, dar prefigurează textul în mod virtual, în sensul că îl exprimă pe autor în esențialitatea lui ontologică, în ceea ce are comun cu întreaga fire; îl exprimă adesea fără voia lui, dezvăluind uneori și comunitatea căreia îi aparține el. Pretextul posedă o „structură” doar virtuală. Aceasta constă într-o „întâlnire” mergând până la identificarea creatorului cu el însuși, și
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
Continuând discuția în Eu & tu & el & ea... sau Dialogul generalizat (1990), cei trei cavaleri ai inteligenței analizează cu maximă acribie „felurile lui a avea”. Nu fără multiple digresiuni menite să ducă la deplina clarificare a termenilor operanți. Prin toate reușitele ontologice, ființa umană își creează un „avut ontologic” și, drept consecință, orice actualizare a lui a fi, orice realizare a lui în prezent („acum - aici - așa”) e însoțită de apariția lui a avea la trecut. Dacă avutul ontologic nu rămâne în
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
sau Dialogul generalizat (1990), cei trei cavaleri ai inteligenței analizează cu maximă acribie „felurile lui a avea”. Nu fără multiple digresiuni menite să ducă la deplina clarificare a termenilor operanți. Prin toate reușitele ontologice, ființa umană își creează un „avut ontologic” și, drept consecință, orice actualizare a lui a fi, orice realizare a lui în prezent („acum - aici - așa”) e însoțită de apariția lui a avea la trecut. Dacă avutul ontologic nu rămâne în trecut, ci debordează prezentul, încălcând domeniul lui
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
Prin toate reușitele ontologice, ființa umană își creează un „avut ontologic” și, drept consecință, orice actualizare a lui a fi, orice realizare a lui în prezent („acum - aici - așa”) e însoțită de apariția lui a avea la trecut. Dacă avutul ontologic nu rămâne în trecut, ci debordează prezentul, încălcând domeniul lui a fi, el se preschimbă în „avut pseudoontologic”. A fi „se sublimează” în a avea. Foarte simplu spus, își devine copie palidă, epigon. Insul aflat în această situație a căzut
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]