1,583 matches
-
ceea ce am numit, în altă parte, "complexul sfâșierii", ajuns la ultimele consecințe în Basarabia, unde previziunile sumbre ale lui Mircea Eliade s-au împlinit, punând în primejdie însăși ființa națională. Dar ceea ce vreau să spulber este iluzia post festum a optzeciștilor că războindu-se cu protocronismul, s-ar fi războit cu partidul comunist. Nici vorbă de așa ceva. A fost acolo un bizar amestec de rivalități între grupuri literare, încurajate din umbră de către ideologii oficiali. Nu întâmplător sprijinitorul direct al postmoderniștilor textualiști
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
reacție firească s-a produs în Rusia, în Polonia, în Cehoslovacia etc., prin personalități de calibrul lui Soljenițân, Soloviov, Bukovski, Havel, Kundera, Arendt. Din fericire, asemenea personalitate a existat și în România. Este Paul Goma. Iar judecata lui asupra postmodernismului optzecist nu lasă loc de dubii. Goma afirmă răspicat că "avangardismul de refugiu" al postmoderniștilor români nu are nimic a face cu "rezistența". În inclementele sale jurnale, în publicistica lui incendiară, de forță eminesciană, chiar dacă nu are geniul ei artistic, Goma
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
America dunăreană), acum, se pare, proiectul e să se realizeze o Americă europeană. Mircea Cărtărescu (înainte de a-și anunța renunțarea la postmodernism) credea serios, în 1998, în plăsmuirea unei Europe postmoderne, adică deplin americanizată: "Falia care-i desparte esențial pe optzeciști și postoptzeciști de cei dinainte este falia dintre două lumi: lumea francofilă a costumului și a cravatei, a muzicii clasice, a sărutului mâinii și a respectului pentru marile valori și, pe de altă parte, lumea pătrunsă de spiritul american, lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un reflex al gustului acestei societăți de consum apărute după Revoluție, tinerii plac numai așa ceva tot ce e sobru, serios, verificat ca valoare estetică, e aruncat la coș"209. Evident că postmodernismul a ajuns într-o înfundătură irecuperabilă (neprevăzută de optzeciști, înainte de 1989) și care atestă că, din păcate, a ajuns la vârsta clasicizării cu epigoni care nu-i mai fac nici un pic de cinste. 2. Clasicizarea. Toate aceste conturbații postmoderniste se brodează pe fondul unei biruințe oficiale a curentului, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Dumitriu și atâția alții. Dacă plecăm de la sacru, respins categoric de postmoderniști, nu pot fi comilitoni Adrian Popescu, Ioan Alexandru, C. D. Zeletin, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe ș. a. Dacă ne oprim la criteriul generațiilor, postmodernismul începe doar cu optzeciștii și se încheie cu "douămiiștii". Ar mai fi și reperul atitudinii față de tradiție și de specificul național, care i-ar exclude categoric din postmodernism pe Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Gheorghe, D. R. Popescu, scriitorii basarabeni ș. a. m. d. Ar
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
al puterii politice. Lefter nu ezită să-și exprime stupefacția de a asista la un seminar de la care el se aștepta la contrariul veștii că postmodernismul a murit. Sentimentul stranietății trebuie să fi fost cu atât mai intens, cu cât optzecistul nostru a rămas și azi un împătimit ideolog al postmodernismului 214, ca semn al încremenirii în proiect. Când prezintă lucrările seminarului, autorul face tot posibilul să ateste nu sfârșitul postmodernismului, asigurându-ne că toți debaterii ar fi constatat "dimpotrivă postmodernismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Mușina, din care, probabil, face parte și autorul. Evident, exemplele ar putea continua, cu alte grupuri "elitare". Paramodernismul românesc pare a fi o soluție la depășirea postmodernismului al cărui deces tocmai l-am constatat și pe care nici foștii corifei optzeciști nu-l mai pot neglija. Cu atât mai mult grupul Liiceanu este "paramodernist", cu cât cunoscutul filosof și editor refuză a se socoti postmodernist, deși un Ion Bogdan Lefter și alții îi revendică pe "păltinișeni" ca imediați înaintași ai postmodernismului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
numeroase exemple de autori și de autoare, toți scriind sub stindardul încăpător al postmodernismului, bravând în scatologie și pornografie, în aplauzele criticii și sub încununarea de premii mini-Mango. Dar a ales bine, fiindcă Agopian trece drept un fruntaș al postmodernismului optzecist. Or, după canonul d-lui Negoiță este un "modern", nicicum un postmodern. Să mai luăm în calcul celebra declarare a morții lui Dumnezeu. Or, aceasta a fost supralicitată de postmoderniști, după ce devenise loc geometric al ideologiei comuniste. Și ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
regimurile totalitare a regulii cine nu e cu noi e împotriva noastră, adică numai "valorile" noastre sunt "adevărate", "democratice" etc. De fapt, această logică maniheistă funcționează în orice fundamentalism, inclusiv în postmodernism, nu numai ca narcisism de grup (vezi pretențiile optzeciștilor că numai maniera lor de a scrie este reprezentativă pentru arta de ultimă oră), dar mai cu seamă în "corectitudinea politică". Democrația americană, care se constituie ca opusă valorilor islamului, încât valorile vestice devin singurele demne de îmbrățișat, este încă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cei 15 ani de libertate culturală postdecembristă. În proletcultism, el scria poeme pentru o cu totul altă eră decât cea socialistă și, deci, nici măcar nu se putea pune problema să fie tipărit; în "neomodernismul" anilor '60-'70 și în postmodernismul optzecist, el a dat impresia unui "întârziat" într-un "neoclasicism" aflat în contratimp cu modele. Iar după 1989 desincronizarea cu jocul simulacrelor, cu bășcălia și cu pornografia ghidușă a fost și mai izbitoare. Iar peste toate, într-o vreme când e
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cărților Svetlanei Paleologu-Matta pornind de la această hermeneutică fundată pe luminișul cristalului, compatibilă cu noua paradigmă a transmodernității. XVI. DE CE KUNDERA NU E POSTMODERNIST Referințele din capitolele anterioare au pledat pentru un Milan Kundera postmodernist. L-au receptat ca atare și optzeciștii români. Totuși, un Richard Rorty, bunăoară, îi putea asimila teoria despre roman în sprijinul neopragmatismului american. Dar dacă luăm ca martor unul dintre romanele sale reprezentative, Insuportabila ușurătate a ființei (1984) ce pare să contextualizeze nu numai cronologic, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nicolescu, op. cit., p. 85. 339 Ibidem, p. 110. 340 Ibidem, p. 102. 341 Iată câteva mostre, la întâmplare, din autori mai vechi și mai noi: "Greața provine din căcăcioasele comparații / Sunt colectorul de spermă pentru / viitoarele generații". (Eugen Cioclea, poet optzecist, Chișinău); Am vrut să fac amor și am băut o găleată / am vărsat m-am pișat pe mine ca-n filme... / plămânul stâng iese afară plin de sânge / ca un falus... / Ah, sufletul îmi era tras în jos din / dorința
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
poetului. Confirmarea o aduc după un deceniu primele sale cărți - Singurătatea supremă, Obiecte după frig (1993; Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov), Amintiri de pe malul celălalt. Comentariile criticii vizează nota diferențială a unui poet „atașat biografic - și nu numai - generației poetice optzeciste” (Ștefan Ion Ghilimescu), situându-i poezia cumva în răspăr cu „poetica optzecistă tensionată de turnura ludico-ironică “ (Nicolae Oprea). „Urme” ale acesteia, insuficient sublimate, există totuși în poemele lui V.F., după cum sunt detectabile, în pofida prezenței discrete, sugestii lexicale, sintactice, metaforice din
VINTILA FINTIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
Obiecte după frig (1993; Premiul Asociației Scriitorilor din Brașov), Amintiri de pe malul celălalt. Comentariile criticii vizează nota diferențială a unui poet „atașat biografic - și nu numai - generației poetice optzeciste” (Ștefan Ion Ghilimescu), situându-i poezia cumva în răspăr cu „poetica optzecistă tensionată de turnura ludico-ironică “ (Nicolae Oprea). „Urme” ale acesteia, insuficient sublimate, există totuși în poemele lui V.F., după cum sunt detectabile, în pofida prezenței discrete, sugestii lexicale, sintactice, metaforice din lirica lui Nichita Stănescu sau din versul lui Daniel Turcea, precum și ecouri
VINTILA FINTIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290579_a_291908]
-
oraș în care a și locuit câțiva ani), iar în 1992 intră în redacție la „Contrapunct”, din 1994 fiind director al revistei și președinte al Fundației pentru Literatură și Arte Vizuale Contrapunct. Neîndoios un poet inclasabil generaționist și estetic (nici optzecist, nici nouăzecist, nici modernist propriu-zis, cu atât mai puțin postmodernist), V. se distinge printr-o viziune și o rostire demne de luare-aminte. Retorica lirică fiind una minimală, arsenalul figurativ, ornamentul și emfaza sunt practic absente, hotărâtoare devenind cadrajul, decupajul, succesiunea
VIERU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290556_a_291885]
-
dedicativ, reunind parodii camaraderești: buzăul din sânge și uneori luni (iova), ieudul de dinaintea facerii lumii (ioanes), de către o(h)m (legea lui groșan), eclipsa continuă (ion mureșan), rezolvă prin notele de subsol posibilele dileme relative la un portret congener cu optzeciști de succes în anii ’90. Un „el” privește la măcelărie carcasele care capătă forma trupului iubitei: „câtă criminală plăcere să intri în carmangeria/de la parterul blocului în care ea locuiește/și unde hălcile de carne au împrumutat/porțiuni din alcătuirea
VINICIUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290577_a_291906]
-
colectiv Caietul debutanților. 1980-1981, urmat de prima carte personală, Laborator spațial, apărută în 1984. Mai colaborează la „Opinia studențească”, „Dialog”, „Universitatea comunistă”, „Convingeri comuniste”, „Amfiteatru”, „Luceafărul”, „Contrapunct”, „Familia”, „Vatra”, „Ateneu” ș.a. În 1999 i s-a acordat Premiul Frontiera Poesis. Optzecist minor, mai vizibil ca poet după 1989, V. își construiește utopia pe o mișcare dublă: eliminarea psihologiei ca anecdotă ori sentiment și înlocuirea ei cu mișcările de finețe ale psihicului, văzut în afara dispozitivului corporal, ca un filament scos din sticla
VLASIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290609_a_291938]
-
Luceafărul” în 1965, recomandat de Eugen Barbu, cu schița S-a prăbușit aeroplanul. Mai e prezent în „Săptămâna”, „Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului»”, „România liberă” ș.a. Volumul de debut al lui V., Smochinul neroditor (1986), se apropie tematic de proza optzeciștilor, preocupați mai degrabă de scene cotidiene, banale, umile, lipsite de anvergură epică. Cu excepția povestirii titulare, autobiografică, creionând cu umor și duioșie prima promoție de seminariști după instaurarea regimului comunist, celelalte texte prezintă întâmplări despre mici sau mari păcate omenești, dureri
VLASIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290608_a_291937]
-
că (vezi 2.2.2.1). Imoralitatea nu e doar consecința unui caracter slab, dar, adesea, și aceea a unei minți leneșe sau șubrede (A. Pleșu, Minima moralia) Cu adevărat interesanți din punctul de vedere al acestui studiu sunt prozatorii optzeciști în cazul cărora cele două laturi sunt nu doar egal influente și inseparabile, dar până la urmă indiscernabile (M. Cărtărescu, Postmodernismul românesc). 2.2.4. Structurile cu elipsa celui de-al doilea component (ambele tipare) sunt înregistrate și în cazul perechii
[Corola-publishinghouse/Science/85016_a_85802]
-
o ruptură de ligamente în zona coastelor. ("Cotidianul", 13.II.2006). - "sector, raion, departament" (dintr-un magazin sau local public): În vizită ca la muzeu, în zona de electronice a unui hipermarket, mi-a venit brusc în minte imaginea telefonului "optzecist" al mamei, așezat cu grijă pe o măsuță cu multe mileuri croșetate. (DV, 3-9.II.2006). PE ZONĂ "în această zonă": Rog comunitatea care există pe zonă să aibă încredere în poliția secției șapte. (TV Acasă, 9.IV.2002). 2
[Corola-publishinghouse/Science/85023_a_85809]
-
justificate, criticul atacă - uneori în sensul propriu al cuvântului - teme dintre cele mai importante și actuale: statutul instituției critice și regimul existenței generațiilor literare, autoritatea criticului, revizuirile, canonul. Analizează nediscriminatoriu, sub semnul explicit al autonomiei esteticului, literatura generației ’60, literatura optzeciștilor, dar și a mai tinerilor nouăzeciști, interesându-l în egală măsură poezia, proza și critica. Preferințele lui se îndreaptă către Marin Preda, Fănuș Neagu, Dumitru Radu Popescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu. În volumul Despre Preda și alte eseuri neconvenționale (2003
VONCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290642_a_291971]
-
ochiului orb”, CNT, 1999, 7; Marin Mincu, Pregnanța vizionară, CNT, 1999, 8; Valeriu Bârgău, Generația ’80 - precursori & urmași, Deva, 1999, 135-143; Mircea A. Diaconu, Fețele poeziei, Iași, 1999, 148-151; Marta Petreu, Conversații cu George Vulturescu, APF, 2000, 9; Bucur, Poeți optzeciști, 224-228, 233-236; Daniel Corbu, Generația poetică ’80, Iași, 2000, 103-109; Grigurcu, Poezie, II, 548-560; Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, Constanța, 2000, 465-469; Regman, Ultime explorări, 100-105; Rotaru, O ist., V (2000), 513-518; Lefter, Scriit. rom. ’80-’90, III, 299-301; Gheorghe
VULTURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290671_a_292000]
-
eseiștilor Mihai Dinu, Ștefan Borbély, Nicolae Oprea, Bogdan Ghiu, Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Iova ș.a. - vor fi publicate ulterior în revistă, în cele mai multe cazuri constituind și începutul unei colaborări consistente, prin care s-a asigurat celei mai noi generații, a optzeciștilor, o reprezentare pe măsura potențialului ei. Primul număr din V.r. apărut după 22 decembrie 1989 (numerotat 10-12/1989, dar editat la începutul anului 1990) se deschide cu editorialul Viața românească în libertate, în care sunt exprimate intențiile colectivului redacțional
VIAŢA ROMANEASCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290533_a_291862]
-
de a o utiliza din plin în ceea ce scrie. Lucru și mai uimitor: el sărea direct în tagma romancierilor (asta dacă acceptăm faptul că Intermezzo este un roman), ocolind traseul relativ lin și „formator“ al prozei scurte, atât de plăcut optzeciștilor. Marin Mincu își încercase până în acel moment norocul cu poezia, critica de întâmpinare sau teoria literară. Intermezzo a fost, după părerea mea, un act de curaj: atât din motivele enumerate mai sus, cât și din cauza asumării unei identități cu actantul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
meargă de vreo două ori la C.F.R. și a fost dat afară și de acolo, mi se pare de dna Pungan, soția unui ambasador ceaușist. Astfel... a luat sfârșit interesantul „Cenaclu de luni”, matrice a unei părți semnificative a generației optzeciste!... Interesant e că aproape același sfat l-am dat, cam după un deceniu, la una dintre ultimele mele Înapoieri În țară, altor doi „corifei” ai intelighenției românești, Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu, pe vremea aceea, evident, mult mai puțin cunoscuți
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]