2,438 matches
-
special pe ale lui Charlie. Pentru mine sexul e mecanică pură, nu am nevoie de așa ceva ca să văd dacă mă potrivesc cu cineva. — Mecanică? Sexul adevărat nu e niciodată doar atât! protestă Kitty, prefăcându-se ofensată. Mecanică, auzi... ce cuvânt oribil! A, da, Charlie, am uitat să-ți spun că lui Kitty Îi place la nebunie sexul, Îngână Desert Rose cu un fals aer ingenuu. — Nu-i nimic greșit În asta, zise el repede, fără să le lase să vadă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
regiuni ale țării, care fuseseră create anul trecut. Ca de obicei, Însă, majoritatea erau proaste: o fabrică de prost gust. — Credeam că În New York sunt cele mai bune lucrări din lume, zise Kitty, uitându-se la o „operă de artă“ oribilă, făcută din morcovi de plastic și baloane galbene. Se Întoarse spre Desert Rose, rugând-o să-i fie călăuză În această lume nouă, În care abia intrase. — De ce aduc galeriile toate porcăriile astea aici? Pentru că porcăriile se vând! zise Desert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îngrozită. Praful adunat În rotocoale de mărimea unui cap de pisică zăcea pe podea, În chiuvetă se strânsese un munte de vase murdare, dinspre frigider și dinspre cutia pisicii, care nu mai fusese golită de câteva zile, venea o duhoare oribilă. Kitty trase imediat draperiile, deschise geamurile și Începu să măture. Când termină, se uită la Desert Rose și Îi trecu prin minte că sărmana probabil nu mai mâncase nimic de câteva zile. — Draga mea, Îmbracă-te și hai să ieșim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
eu sunt artistă, creez, sunt idealistă. Idealiștii sunt pasionali. Vânează mereu vise frumoase. Kitty se uită afectuos la prietena ei. — De acord. Vânătoarea de vise frumoase e Întotdeauna mai pasionantă, zise ea gânditoare, decât să te ancorezi Într-o realitate oribilă. Chiar dacă nu va ieși cum Îmi doresc eu povestea asta cu Matthew, nu regret nimic... nu credeam să fiu În stare să-mi placă așa mult un bărbat. — O, Doamne, mie mi s-a părut atât de uzat, de obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
pierduse ochiul nu era deloc glorioasă. Faptul se petrecuse la prima cursă în ocean, pe un vas destul de șubred, a cărui punte plină de pete de ulei și lunecoasă juca sub picioare pe timp de furtună. Sub rafalele unei furtuni oribile, Nelson a ieșit să caute ceva pe punte și a observat acolo un domn foarte distins, bine îmbrăcat și cu capul gol, stând nemișcat în ploaie, balansându-se odată cu vasul și străduindu-se să-și păstreze echilibrul. S-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Îmi plăcea să văd cum foiau fericite insectele prin urzici. Câte un câine se oprea, în uliță, să-și facă nevoile pe trunchiul gutuiului de la poartă și râdeam amândoi. Prin bluza ușoară de în, desfăcută la piept, se zărea cicatricea oribilă făcută cu fierul roșu. Dar nu-i mai pomeneam de ea. Se întuneca la față chiar și când îmi surprindea privirea și atunci părea îmbătrânită; avea obrajii ușor căzuți și îi apărea o cută adâncă pe frunte; doar părul roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu poate dura pentru totdeauna. Nici măcar certurile. 16 Au urmat mai multe zile în care cerul a fost mereu sticlos și fierbinte. Chiar și noaptea era o căldură de iad care mă secătuia de vlagă și-mi dădea o senzație oribilă că putrezeam în propria mea transpirație. O singură satisfacție aveam. Nici individul cu mers de pisică nu mai dormea acum buștean; mai scăpam astfel de sforăitul lui. Ziua, soarele ardea ca un cazan de smoală albă, încât și la umbră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
deșertului, episod de care, în povestea mea, Bătrânul își amintea cu nostalgie. 22 «Vasul nostru eșuase în apropierea unui port african, după ce se luptase, purtat de valuri ca o coajă de nucă și scârțâind din toate încheieturile, cu o furtună oribilă de forța 9 pe scara Beaufort. Ne-am salvat părăsind totul și înotând până la țărm. A trebuit mai întâi să-mi fac rost de haine, apoi m-am angajat pe o pubelă plutitoare, un charter fluvial cu tabla ruginită și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să spun că urechile pe care nu le mai am Îmi mai tremură și acum sub gluga jerpelită când mi-aduc aminte, fără veste, În Întunericul unui nou gang apărut În cale, se proțăpi În fața noastră un uriaș, o făptură oribilă, cenușie și fără expresie, cu trupul mătăhălos de culoare arămie, sprijinită Într-un baston noduros de lemn alb răsucit În spirale. Un miros puternic de santal emana din apariția aceea. Am Încercat un simțământ de groază de moarte Închegată ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cap - pe cine văd arătându-și batjocoritor cicatricea? Pe Celălalt, pe adevăratul Joseph Balsamo, pe care cineva l-a eliberat din celula din San Leo! Iar eu? În acest moment, cel mai vârstnic dintre călugări Își ridică gluga, și recunosc oribilul surâs al lui Luciano, scăpat cine știe cum de stiletul meu, de haznale, de nămolul sângeros care ar fi trebuit să-l târască, ajuns cadavru, În fundul tăcut al oceanelor, trecut În rândurile dușmanilor mei prin dreapta sete de răzbunare. Călugării Își leapădă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Chiar acolo unde semiarcele se unesc, În timp ce În vârful primului dintre ele e un porumbel al Duhului Sfânt cu o aureolă din raze de piatră, pe al doilea, asediat de Îngeri ce se roagă, este el, Bafometul, cu aripile lui oribile. Pe fațada unei biserici. Fără rușine. De ce acolo? Pentru că nu suntem departe de Templu. Unde se află Templul, sau ceea ce a mai rămas din el? Mă Întorc, o iau În sus către nord-est și mă găsesc În colțul lui rue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
generalizări pot aluneca pe o pantă foarte periculoasă. — Eu nu fac chestii din astea, continuă Farkas complet netulburat, pentru că acum sînt foarte ocupat. Poată că la anul o să mă concentrez pe ce spui tu, filantropie, sau poate chiar... cuvîntul ăla oribil pe care-l folosești tu tot timpul, Paulee... fericire. Am să studiez fericirea timp de douăzeci de ani și o să vedeți rezultate concrete. Eu sînt un tip sistemic, nu un jucător nesăbuit. — Vrei să spui „sistematic“, Îl corectează Paulee. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să-l omoare pe tipul ăsta, se miră. Este fascinat de roata tibetană, din care jumătate este ornată cu demoni grotești, iar cealaltă jumătate cu Îngeri minunați. Se crede că, așa cum se Învîrte roata, lumea devine pe rînd minunată sau oribilă și viceversa, dar că pentru cel iluminat, frumusețea și oroarea sînt totuna. Demonii sînt cealaltă față a Îngerilor; diferența stă numai În modul În care Îi percepem noi. Wakefield a vrut mult timp să creadă asta, dar n-a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lipsit și ținea mult la el. Era ceva nespus de înduioșător în modul în care ignora ironiile macho ale celorlalți reporteri și rămânea fidel convingerilor sale ecologiste. Fran spera doar ca restul să nu fi pus la cale vreo surpriză oribilă pentru el, cum ar fi o stripteuză personalizată costumată în militant ecologist, care să-i desfacă hanoracul și să-l ungă cu ulei pentru bebeluși. Probabil că n-ar îndrăzni să facă asta de față cu Stevie. Deși mereu gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
face între unsprezece și paisprezece săptămâni, așa că n-aveți prea mult de așteptat ca să fiți cu inima împăcată. Fran ieșise deja din cabinet când își dădu seama că profesorul folosise persoana a doua și se făcu mai roșie decât perdelele oribile de spital. Cel puțin profesorul Stephen Fay părea un om care știa să păstreze un secret. După colț, pe Mile End Road, era o poștă unde Fran copie din Pagini Aurii lista numerelor de telefon ale laboratoarelor. Dacă își făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
asta. A fost genial, Stevie, fermecător ca-ntotdeauna. Ochii lui Stevie se aprinseră de o încântare subită. — Poate că au greșit diagnosticul. Poate că a avut doar un atac minor. Toată treaba asta cu Alzheimerul ar putea fi o greșeală oribilă. Sperând din suflet ca Stevie să aibă dreptate, Fran porni după ea pe scări, spre redacție. Părea într-adevăr un lucru minunat și miraculos și, pentru prima dată în câteva săptămâni, simți un firicel firav de speranță. Le datora un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ziarul cu atât de puțin timp înainte de nuntă. — N-are nici o legătură cu ziarul, insistă Fran și regretă imediat bruschețea reacției. Camilla încerca să fie drăguță și se deschisese mult mai mult decât o făcea de obicei. Era un lucru oribil din partea lui Fran să i-o reteze așa. Îmi pare rău. N-am vrut să fiu așa o scorpie. Doar că simt nevoia să discut ceva între patru ochi cu Laurence. Camilla avea s-o creadă cu siguranță o scorpie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
l-au prins pe tipul care ia denunțat și l-au ținut strâns până când un al treilea la înțepat cu un ac în ochi făcându-l să-și piardă cu un ochi vederea. A fost una din scenele cele mai oribile la care am asistat. A doua zi, după ce s-au trezit, cei doi și-au regretat fapta: De ce am făcut-o? Era prietenul nostru, au spus ei. Tragedia s-a amplificat când s-a aflat că tipul nu era vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
la existența pe care o duceam de doi ani încoace. I-am scris familiei mele: „Vă iubesc și-mi pare rău de rușinea ce o arunc asupra voastră. Nu vreau să mor, dar nu mai pot trăi în aceste condiții oribile. Ați fost niște părinți extraordinari. Să nu credeți că este vina voastră. Eu sunt de vină și v-am înșelat așteptările. Voi sunteți singura rază de soare în existența mea. Vă rog să mă iertați. Îmi pare rău“. Am trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
nimeni altul decît Tzara) își făcuse intrarea în scenă declamînd melodii sentimentale și nostalgice („Adieu, ma mére, adieu, mon pére”) și împărțind spectatorilor scandalizați cocoloașe de hîrtie. Se retrage după intrarea intempestivă a unui grup de personaje acoperite de măști oribile și cocoțate pe catalige, pentru a reveni - costumat ca un clovn dandy - citind „vesuri în stil vechi” (cf. jurnalului aceluiași Hugo Ball). Pentru Emmy Hennings, tînărul pare un băiat fugit de-acasă, suspinînd de dorul pentru cămin. Lui Hans Richter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unei realități cotidiene puternic localizate și foarte prozaice. Obiectele care o compun sînt surogatele civilizației noastre citadine”. Încadrîndu-l, pe urmele lui G. Călinescu, în categoria „marilor sensibili schimonosiți” a căror realitate „ne arată o față însuflețită de trăsături comice și oribile”, Crohmălniceanu îl plasează pe Urmuz și în vecinătatea expresionismului. Interpretarea „realistă” rămîne însă mai curînd izolată. „Lumea paralelă”, minimală, derizoriu-schimonosită, caricatural-esențializată a maestrului „infinitului mic” și al „antimateriei” narative va fi citită mai ales în cheia „evazionistă” a abaterii sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
operă, autorul insistă asupra „umorului negru” urmuzian, plasîndu-l astfel pe Urmuz în proximitatea suprarealismului: „În totul, persoana lui însemna reîntruparea acelui duh greu de definit, deosebit atît de ironia romantică (adevăratul „reziduu al sublimului”), cîi și de monstruosul, scabrosul ori oribilul aceleiași direcții artistice. Anume umorul negru. În orice caz, valorile suprafirești ale creației lui Urmuz prin această filieră credem că trebuie descifrate. (...) Manifestare etern umană (...) umorul negru nu este trist, nici tragic, ci excesiv și flegmatic, iar prin ambiția de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Higaki. Întorcând plicul ca să vadă adresa expeditorului, a citit în ideograme chinezești: Hona Haruko. Mai era scris ceva în paranteză, dar nu a putut descifra nimic. Era complet nedumerit. — Ce mâzgălituri îngrozitoare! exclamă el, privind ideogramele. Scrisul era într-adevăr oribil. „Ar fi foarte plăcut“, reflectă el, „dacă aș primi o scrisoare încântătoare de la o fată, chiar dacă se dovedește a fi o eroare, dar scrisul ăsta... Haruko Hona asta parcă scrie cu picioarele. În nici o școală nu se învață o astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
E un permanent du-te-vino în fiecare port: unii părăsesc vasul, alții se îmbarcă. Takamori și Tomoe au descins în măruntaiele dezgustătoare ale vasului fără să cunoască asemenea amănunte. S-au străduit din răsputeri să facă față situației. — Takamori, ce miros oribil! — De ce oare? Deși era ziua-n amiaza mare, cala era întunecată și domnea o tăcere mormântală. Ici-colo se zăreau prin întuneric câteva beculețe, care lăsau impresia unor boabe de fasole. Într-un colț se aflau niște paturi de campanie legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]