2,791 matches
-
călcat în picioare până la scară, de unde am privit îngrozite înapoi: Puia nu fugise, rămăsese lângă Schelet, iar acum lega o lungă fâșie de pluș violet de falangele degetului mic de la mâna stângă a acestuia. Ne-am destins. Nu exista nici un păianjen, iar scheletul era al nostru, îl cuceriserăm, și steagul nostru, al reginei noastre de azi, era înălțat pe edificiul său. Jocul începuse bine și, mulțumite, fetele s-au dus acasă. Aveam să ne revedem a doua zi dimineață, când ne
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
La patruzeci de ani erau femei planturoase, cu sâni minunați, cu șolduri foarte înalte, adevărate iepe în pantofiori delicați de piele neagră și rochii roșii cu fir de lame și guler "gușă de pelican". Pe piept le scânteiau broșe identice: păianjeni cu corp de opal și picioare de platină. Nici ele nu depășiră linia a cincea. Brusc, una dintre ele se risipi în vânt atât de repede, încît câteva clipe îi mai rămase în picioare scheletul, în pantofi cu toc și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să beau vinul sau nu. Până la urmă, cu un sentiment de vinovăție, am luat o înghițitură. Restul l-am vărsat, în șuvoi subțire, pe pământ. Când am privit din nou cupa, m-am cutremurat: pe fundul ei se înecase un păianjen mare și greu. Am izbit paharul de un trunchi, m-am lăsat pe vine și-am început să plâng. Mă simțeam, acolo în vis, de o singurătate fără ieșire, fără speranță. M-am trezit în plină noapte și mi-am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca la comandă, se ridicară și apoi, unele după altele, se curbară spre deget, lipindu-și boabele cleioase de unghia lui Egor. Dacă aș lăsa degetul aici, în scurt timp mi l-ar roade până la os." Era o plantă-păianjen, un păianjen fermecător. I-am povestit visul cu apa și cel cu paharul, și Egor a aprobat dând ușor din cap, fără să se mai entuziasmeze ca la început. Acum știa. Eu eram, fără nici o îndoială, aleasa, eu aveam să pătrund în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
răcoroasă în dimineața eternă. Zărisem luciul cheii de departe și mă abătusem cu câțiva pași din cărarea mea ca să ajung până acolo. Am îngenuncheat și am ridicat-o. Vinul pe care-l sorbisem în celălalt vis, amestecat cu venin de păianjen, mă amețise, îmi dăduse o stare de exaltare, pe care abia mi-o stăpâneam. Am ridicat cheia. Era o cheie de aur, de două ori mai mare decât palma mea. În adâncitura lăsată de ea pe pământ șerpui leneș, cărnos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu tot soiul de fiare cenușii instalate în vârf, Foișorul de foc, cu ferestre prismatice, magazinul Victoria, blocurile vechi de pe Magheru, blocul Turn și, departe în zare, albăstruie și redutabilă, Casa Scânteii, în mijlocul pajiștilor înverzite. Bucureștiul ca o plasă de păianjen, pe firele căreia se cățărau încet tramvaiele cu clopoței și camioanele cu remorcă. Bucureștiul plin de schelării și macarale, cu spitale și clădiri de poștă și, minuscule, chioșcuri de ziare. Cu lacuri gri, în formă de stomacuri, dând unul într-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
termometrul Puiei arătă 39 de grade, am văzut trei soldați pălmuind o bătrână și o casă împachetată în ziare și un dric șiroind o dâră de sânge și un chitarist mușcat de un gușter. Am văzut o muscă luptând cu păianjenul și un bolnav zâmbind unui fluture. Am văzut un om rătăcit în uzină și un savant înhămat la o roabă și un lup oftând trist. Și o fată cedând într-o bucătărie de țară și un film rulând invers și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unei lagune și un țăran mâncând rinichi de câine și telemea. Și un ciclotron invadat de ploșnițe, și o pălărie cu pana ftimulită, și doi ochi albaștri, încrezători, de lepros. Și o ciupercărie termonucleară, și o tăbăcărie de piei de păianjen, și un adolescent înfruntîndu-și părintele. Și un incendiu mistuind un depozit, și o mare de oameni cu limba tăiată, și o capelă sub cerul gurii, între măsele. Și rechinii întemeind o frăție. Iar când termometrul arătă 41 de grade, am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
care eu îl cunosc, lucrul e binevenit. Niciodată să nu-ți corespundă întocmai proiectele și realizarea lor. O acțiune (sau, ca să revin la meseria mea, o operă) simetrică nu poate fi decât moartă, ca un oraș născut pe planșetă. Așa cum păianjenul, sub influența unui drog, nu-și mai țese plasa lui perfectă, ci una cu găuri și bucle dispuse haotic, creatorul lumii noastre (și, după el, scriitorul) , deformează materia, o tulbură sub influența vântului nebunesc al inspirației. Legile, schemele, firele rămân
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
jocul vostru de-a Reginele, nu te porți frumos. Dar eu îl cunosc mai bine decât voi și-ți spun că totul acolo are un înțeles și că visele tale și jocul tău, împletite între ele, alcătuiesc plasa ta de păianjen, țesută de tine nu ca să prinzi ceva în ea, ci ca să fii prinsă. Căci noi toți sîntem niște muște care își secretă singure plasa, iar păianjenul e același pentru toți. Ne vizitează doar o dată pe fiecare, la momentul potrivit, când
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și că visele tale și jocul tău, împletite între ele, alcătuiesc plasa ta de păianjen, țesută de tine nu ca să prinzi ceva în ea, ci ca să fii prinsă. Căci noi toți sîntem niște muște care își secretă singure plasa, iar păianjenul e același pentru toți. Ne vizitează doar o dată pe fiecare, la momentul potrivit, când plasa noastră e gata și-i poate suporta greutatea. Și doar tu, dintre toate ființele lumii acesteia, vei putea să te smulgi pentru o clipă din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
moarte, ciuperci ude - îmi tremura în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai la deal. O scânteiere de rouă într-o plasă de păianjen. Un tril de mierlă. Adieri răcoroase. Foarte departe, în fundul văii, într-un amestec de aur și umbre, am zărit o casă. Pe măsură ce rnă apropiam, contururile îi deveneau mai ferme: o hardughie de lemn, cu etaj, dreptunghiulară ca o ladă, fără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
țâșnea bâzâind din vreun colț și se rotea apoi la nesfârșit prin toate ungherele. Înaintând cu pași mici printre vechiturile alea, am dat de primele trepte ale unei scări care ducea la etaj. Le-am urcat încet, bocănind. Prin colțuri, păianjenii pândeau în pânzele lor dese, încremeniți, uriași. La etaj, la capătul altor culoare, am dat de o ușă încuiată, cu clanță boantă de alamă coclită sub care se vedea, indecentă, gaura cheii. Tensiunea din mine, frica aceea, curiozitatea, dorința aceea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
despărțit greu de Egor în acea după-amiază, ca și când aș fi știut că nu aveam să-l mai văd niciodată. L-am privit cum stătea în pragul casei, până unde mă condusese: monstru melancolic, din altă lume, înspăimîntător de fragil, mare păianjen uscat și trist, făcîndu-mi, încet, semn cu mâna. Am întors de mai multe ori capul spre el, în timp ce mă îndepărtam pe cărare. Era mereu acolo, în ușă, nemișcat. Dând colțul, n-am mai văzut decât foișorul cu fereastra sclipitoare din
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-o peste pământul înțelenit până am ajuns la ușa pe care-o știam atât de bine. Lacătul era pus, dar nu era încuiat, atârna, ruginit și buretos, de belciugele lui. Am deschis ușa și-am privit înăuntru. Sub pânzele de păianjen, grele și pline de insecte mișunătoare, se vedeau în penumbră unelte vechi: târnăcoape, lopeți, bucăți ciudate de tablă, o nicovală, fiare răsucite, scoabe, toate acoperite de cruste cărămizii de rugină. O găleată turtită era plină până la jumătate cu var solidificat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o mai ascultai cu urechile, ci cu toată pielea deodată, care-ți umplea canalele venelor de ecouri, cu care îți intra în rezonanță structura osoasă. Ajunsă în creier, la porțile sufletului, ca o doză de mescalină sau ca un dulce păianjen care-și injectează în corpul victimei enzimele dizolvante, această muzică se substituia sufletului și, asemenea unui homuncul perfid, prelua în mâini ferme hățurile trupului. Apoi muzica, asemenea unor unde peristaltice de azur, cobora de-a lungul jugularelor, invada canalele limfatice
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
planetă. Monstrul însuși crescuse. Caroseria Daciei rămăsese înscrustată în spinarea lui albicioasă ca o minusculă cochilie. Trupul acoperea o suprafață uriașă, iar degetele infinit ramificate se întindeau acum, pornind din cele două brațe, de jur împrejur, ca o plasă de păianjen. De la primele atingeri ale miliardelor de clape terminale, ultimii oameni se prefăcură și ei în pulbere. Aceasta nu mai era muzică - sau era muzica de care vorbeau pitagoreicii. Nici o ureche omenească nu mai putea s-o audă, pentru că ea nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
avu putere să întoarcă capul și să-l privească. Privea acum de-a dreptul către cer, și cu atâta intensitate încît nici lumina grea a după-amiezii de august, nici pulberea fină care plutea deasupra lor ca o nesfârșită pânză de păianjen nu-l tulburau. Tăcură toți, câteva clipe. Darie se apropie de rănit, îi puse mâna pe frunte și-l privi adânc în ochi. - Mi-e teamă c-a murit, șopti. Dumnezeu să-l ierte! adăugă ridicîndu-se anevoie în picioare. Zamfira
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
unul lângă altul. Eu o luasem înainte, grăbind pasul, căci presimțeam că bateria e pe sfârșite. Și ne-am fi trezit deodată în întunerec, pierduți aici, în acest pod plin cu lăzi și cufere acoperite de praf și pânze de păianjen, și nici n-aș fi îndrăznit să strig, să te chem. Șopteam doar: Vlad, parcă Vlad sau Vladimir te cheamă, nu e așa? Vladimir, mă auzi?... Dar nu mă puteai auzi, pentru că rămăseseși mult în urma mea și, orbecăind prin întunerec
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Noapte bună, Vasile, se adresă portarului. Iartă-ne că am cam întîrziat, adăugă strîngîndu-și din nou fularul în jurul gâtului. Nu prea m-am simțit bine în antract. M-a luat cu frig. A venit deodată toamna!... După ce rupseseră pânzele de păianjeni cu suluri făcute la repezeală din ziare vechi, încercaseră să scuture praful de pe capacul lăzii. Dar curând, Ieronim își dădu seama că praful se lipise ca un strat de noroi, neted și uscat, și zvârli sulul printre pachetele de lângă perete
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mele... Tot ți-e frig? se adresă lui Vladimir. Stai, să-ți mai pun ceva pe spate. Găsi o fotă ardelenească și i-o așeză ca o pelerină pe umeri. Ar fi vrut să mai adauge ceva, dar zări un păianjen negru, uriaș, răsărit parcă atunci de sub ladă și, întinzînd repede piciorul, îl ajunse din urmă și-l strivi. - Mă rog, cutiile cu fluturi, insistă Iconaru. - Sunt jos, într-una din camere. Și nu e niciodată închisă cu cheia... Doar ce
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
băgare de seamă, să nu aprindem luminile, căci ne-ar putea observa vecinii. Trebuie să ne mulțumim cu lanterna asta... Se întrerupse și-și mișcă repede picioarele, urmărind cu o neobișnuită dexteritate, unul după altul, și strivindu-i, trei mari păianjeni negri care se avântaseră, în mici salturi ce păreau aeriene, în direcții deosebite. - E păcat, șopti Iconaru. Nu trebuia să-i omori. Nu-ți făceau nici un rău... De mai multe ori, în fața cafenelei, Antim încercase zadarnic să-i ia violoncelul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
în cale, acum când aveam amândoi nevoie, pe Iconaru Vladimir? Pentru că, oricât vi l-aș descrie eu de bine, tot nu reușesc să prezint misterul apariției lui. Căci, Oncle Manolache, lui nu i-e frică! Nu îi e frică de păianjenii mari și negri... - Nu fac nici un rău, întrerupse, zâmbind, Iconaru. Au și ei rosturile lor... - Și nu i-a fost frică nici când a trecut pe lângă noi moș Vasile Chelaru, trăgîndu-și sacul cu surcele, continuă Ieronim însuflețindu-se, nici când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
da, poate unii din aceștia le-ar plăcea, dar când vor da cu ochii de Maremore, care nu e nici șopârlă, nici pasăre, dar cântă mai frumos ca privighetoarea, sau cu Paralene, care se cațără cu unsprezece picioare deodată, ca păianjenii, deși are ochii mari, albaștri de domnișoară, și genele atât de lungi încît... - Ne-ai tras o spaimă! îi spuneau mai târziu. Tăceam toți, înlemniserăm, parcă ne-ai fi vrăjit, și nimeni nu îndrăznea să strige la tine, să te
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ciorap găuri de metal negre. În colțul de sus al peretelui, ca o lintiță, igrasia. Dedesubtul petei verzi-negre, peretele transpiră sau plânge cu boabe mari, curate de apă. Pe colțul de vizavi, în dreptul cămării, un cuib fumuriu : fire lungi de păianjen tremură pe tot tavanul înalt, afumat. — ...Ce voiam să te întreb, madam Delcă ? Oooo, și bătrânețea asta, cu lapsusurile ei... Cum se spune în popor, uiți de la mână până la gură... Ei, lasă că îmi aduc eu aminte, dar, te rog
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]