KorAP: Find »[drukola/base=pământean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...73 >

1,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

un neghiob și degeaba te-a trimis la ei slăvitul nostru stăpân. Cred că e mai bine să te întorci la palat! Dar atunci, străinul cel vârstnic care ședea în spatele lui Tefnaht zise liniștit, în curată limbă atlantă: - Dacă toți pământenii ar fi cinstiți și înțelepți ca Auta, ar fi ușor pentru voi să învățați orice. Iar unele stele sunt într-adevăr departe de pământul vostru și lumina de la ele până la voi ajunge în sute de mii de ani. Auta nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o făcea singură și care-i ținea loc de roți. Apoi se opri, se legănă câteva clipe, și cei patru ieșiră din ea. Văzând zâmbetul străinilor, Iahuben începu să hohotească de râs, mulțumit de prietenia sa cu zeii. Apoi amândoi pământenii începură să care armele în luntre. Cârmaciul vru să ridice un scut, însă abia îl putu clinti. - N-or să fie prea grele? întrebă Iahuben îngrijorat. Străinii începură să râdă în loc de răspuns. Prin același meșteșug, Iahuben ar fi vrut să

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe Auta dacă mai este mult până în pisc. Auta însuși, care văzuse atâtea mii de robi purtați în corăbii pe mările lumii sau în convoaie fără capăt prin nisipurile fierbinți, era acum îmbătat de această priveliște nemaivăzută. Și nimeni dintre pământeni nu știa mai bine ca el ce preț nemăsurat are libertatea. Se uita cu nesaț la mișcarea pe munte a miilor de spinări și se bucura că lunga tristețe a robiei l-a adus totuși până la această zi a unei

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mine în luntrea mică, să alegem locul în pisc. Apoi vă spun ce am de gând... Hor nu-l întrebă nimic. Ocoliră în luntrea mică de câteva ori piscul, iar locul ales cârmaciul îl socoti într-un fel neînțeles pentru pământean. Se întoarseră curând, și cârmaciul stătu câteva ceasuri în luntrea mare, socotind întruna sub ochii lui Auta, care tăcea privindu-l și nepricepând nimic. Apoi, tânărul străin se întoarse la Hor și la ceilalți, care priveau marea. - Iată cum voi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ascuns. Fiica unui preot nu poate iubi un sclav! - Nu poate sau nu i se dă voie? Auta nu răspunse. Vorbi mai departe tot Hor: - După cum mi-ai spus și dacă am izbutit să încep a cunoaște firea voastră de pământeni, cred că dorința ei de a-i vedea pe zeii din turnul de argint este dorința de a te vedea pe tine. De ce se plimbă la lumina lunii, fără pază? Auta simți că se luminează ceva în el. Strigă: - Am

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tulburase înăuntrul lui. Stătea țeapăn. Nici cârmaciul nu era liniștit. Spuse cu ciudă, simțământ pe care Auta nu-l mai cunoscuse la nici unul dintre ei: - De ce am lăsat luntrea singură? - N-aveai de unde să bănuiești că are să vină Tefnaht! încercă pământeanul să-l liniștească. Dar Hor îl opri: - Nu căuta să ne mângâi, Auta. Numai noi suntem vinovați. Îți dai seama ce s-a petrecut și ce se poate petrece. Dacă luntrea cea mică ar fi căzut dintr-o greșeală peste

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
omorâm alte ființe nevinovate. Nu mi-ar fi părut rău dacă mureau numai stăpânii. - Lasă asta! îi spuse Hor. Părea foarte obosit. Poate că odată vom putea răsplăti ceea ce am răpit fără voia noastră. Apoi se întoarse spre cei doi pământeni și spuse în limba atlantă, ca să-l înțeleagă Nefert: Haideți înăuntru, să plecăm. Fiecare clipă poate să fie cea din urmă. Nefert făcu un pas înainte. Auta rămase însă pe loc. Hor crezu că nu l-a auzit și mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
a pământului. În timp ce se pregătea de pornire, cârmaciul, culcat cum era ca și toți ceilalți, întoarse capul spre Auta, de sus, din bolta turnului: - Dacă am crede și noi în zei, am avea măcar cui să cerem iertare. Dar fiindcă pământenii au zis că noi suntem zei, îți dai seama că n-are cine să ne ierte. Totuși când ne întoarcem, îmi caut și eu o zeiță pământeană ca a ta, și poate ea o să mă ierte... Gata! Plecăm! Toți aveau

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
din trup sunt la fel. - Nu-i acesta lucrul cel mai de seamă! zise Hor. - Pentru tine nu e! râse cârmaciul. - Altceva spuneam, urmă Hor fără să se supere. Semenii noștri nu sunt prea mulți. Trebuie să știm cam câți pământeni sunt... - Au rămas mai puțini! spuse Nefert. Hor tresări, dar urmă: - ... și câți oameni poate hrăni planeta. Niciodată n-am îndrăzni să ne strămutăm la voi dacă am ajunge să vă fim povară. Vrem să vă ajutăm, sau cum ziceți

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei nu se putea asemui cu a nici unei pământence, chiar dacă multe fete ale pământului o puteau întrece în frumusețe. Vorbea totdeauna rar, având multe griji: și pe aceea a sănătății tuturor călătorilor, și pe a cercetării deosebirilor între trupul unui pământean și al unui locuitor din planeta lor roșie. Ea spuse: - într-o zi o să vindecăm și moartea, cum am vindecat bătrânețea. Și Nefert și Auta o priviră nedumeriți. - Cum să vindecați moartea? Sau n-am auzit bine... spuse pământeanul. Străina

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
unui pământean și al unui locuitor din planeta lor roșie. Ea spuse: - într-o zi o să vindecăm și moartea, cum am vindecat bătrânețea. Și Nefert și Auta o priviră nedumeriți. - Cum să vindecați moartea? Sau n-am auzit bine... spuse pământeanul. Străina privi înduioșată undeva în gol. - Ai auzit bine: o să vindecăm moartea. - Dar se vindecă numai bolile! strigă uimită Nefert. - Noi am izbutit s-o amânăm. Sunt împrejurări când altădată omul ar fi murit, iar noi îl înviem. Sunt însă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
dintre boli. Din ziua aceea Auta fu mai îngîndurat, mai puțin vorbăreț. Și numai o dată îi mărturisi lui Hor că dorința lui arzătoare ar fi dacă nu chiar nemurirea, măcar o viață foarte lungă, ca să poată vedea unde vor ajunge pământenii după câteva sute sau câteva mii de ani. - Dorința ta s-ar putea împlini, îi răspunse Hor. Să vedem ce vom avea de făcut pe pământ, și pe urmă ne mai gândim. într-o zi, cei doi pământeni îi văzură

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vor ajunge pământenii după câteva sute sau câteva mii de ani. - Dorința ta s-ar putea împlini, îi răspunse Hor. Să vedem ce vom avea de făcut pe pământ, și pe urmă ne mai gândim. într-o zi, cei doi pământeni îi văzură pe toți străini altfel decât fuseseră până atunci. Fiecare își pregătea gingașele unelte și însemnările scrise sau socotelile făcute între timp. Sosise vremea coborârii. Luntrea se rotea acum în jurul pământului mai încet și mai aproape de el. Discul uriaș

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și-i ceru să facă un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care era podișul. Făcu un semn pe podiș, și același străin luă placa din urmă și se duse să socotească locul unde și felul cum trebuia să coboare

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-mi ceri orice. Fac pentru voi orice, de când știu că nu doriți decât binele lumii. Acum se arătă mâhnit Hor: - Slugă nu ne poți fi, n-avem slugi. Ne ești însă prieten. De aceea te-am și rugat... cum zic pămîntenii: am îndrăznit să te rog. Să nu crezi că dacă n-ai vrea să te duci, prietenia noastră ar scădea. Ți-am mai spus că numai tu ești stăpânul tău... - Dar mă simt dator față de voi, nu mă lasă nici

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o opri în văzduh și când socoti că poate zbura fără primejdie oriunde, își vesti tovarășii de drum că a doua zi vor pleca. Dar se uită cam lung la cei doi pămînteni: - Mătasea veșmântului tău e încă minunată, Nefert. Dar dacă ne ducem în vreun oraș din țara aceea cu pământ negru, ție, Auta, ți-ar trebui altă îmbrăcăminte. - Alta n-am, cârmaciule, știi bine... zise Auta întristat. Și de unde s-o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tu și Nefert vă îmbrăcați ca noi. De ce ai plecat, de ce ești trist? Desfăcîndu-se din brațele iubitei sale, Auta ridică cuțitul de jos și porni spre podiș, fără să răspundă. Chipul îi era încordat. În ziua în care cei doi pământeni intrau, îmbrăcați în veșmânt argintiu străin, în luntrea mică, pregătită de plecare, bărbatul gingașei femei care voia să vindece moartea întrebă: - Ce-a fost atunci, în pădure? De ce ați plîns? Nefert îi istorisi încercarea lui Auta de a tăia din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
În timp ce își prindeau toți patru curelele scaunelor în jurul trupului, cârmaciul zise aspru, fără măcar să zâmbească, lucru atât de rar la dînsul: - Nici acum nu-ți dai seama cât de folositor ne ești nouă și cât de folositor ai fost pentru pămînteni?... Pe ei i-ai învățat să se răscoale... - Dar... - Știu. Să nu crezi că n-a scăpat nimeni din Atlantida. Amintirea răscoalei a rămas și vor mai fi răscoale. Și luntrea își luă zborul spre țara Ta Kemet. După un

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi și goi care alergau pe uliți cărând poveri peste puterile lor și în cele din urmă întrebă: - Auta, toate orașele pământene sunt așa? Pământeanul zâmbi amar când răspunse: - În toate găsești ce ai văzut acum, dar nu e așa peste tot. Aici stă sărăcimea. Să te uiți mai departe! Peste puțin, trecură pe niște străduțe mărginite de șiruri drepte de căsuțe de lemn, nu

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
privirea țipa. Luntrea se așeză pe o câmpie netedă, verde, de lângă malul Mării Dulci, în partea ei răsăriteană. Numai punând piciorul pe pământ, cele două femei se simțiră mai bine. Apa era îmbietoare, valurile calde se legănau sub vântul ușor. Pământenii se aruncară în apă, lepădîndu-și veșmintele; în apă, Mehituasehet își uită teama de zei. Fiindcă străinii nu îndrăzneau să se scalde, neștiind dacă apa îi va ține sau nu cu mișcările lor greoaie și obosite, Auta ieși din valuri mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
opri să ne plimbăm prin el, răspunse cârmaciul. Dar ochii lui Auta se încruntară, și străinii înțeleseră că în acel oraș pot fi primejdii. - Acolo e Marele Preot din Atlantida, pe care-l cunoașteți bine! adăugă Auta, uitîndu-se la ceilalți pământeni care se îmbrăcaseră și se împrăștiau pe mal spre o pădure apropiată. Mai târziu Ntombi aprinse un foc, și străinii urmăriră flăcările mirați de nevoia de asemenea îndeletnicire pe malul cotropit de arșiță. Dar iată că dintr-un desiș de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
li se întîmpla așa. Își petrecuseră zilele în munți, Uh căutîndu-și tainicele metale, ceilalți ajutîndu-l să se descurce pe cărări, sau adunând hrană pentru ei, căci Uh își luase numărul trebuitor din sîmburașii și pietricelele lui, cum îi numeau hrana pământenii. Iar acum îl chema cârmaciul. Uh era îngrijorat și-i molipsi de îngrijorare și pe ceilalți. Până în vale, pe țărm, aveau de mers câteva ceasuri... Min trebuia să știe că l-au auzit. Uh ridică mâna în sus... În mână

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
putem apăra fără să ucidem și nu vrem să ucidem... - Hor, cred că știi că nu putem pleca decât după două luni? îl întrerupse Min. - Și lăsați tot planul vostru de a vă strămuta aici și de a ajuta pe pământeni să se facă mai înțelepți și mai buni? întrebă Auta cu tristețe. - Îl lăsăm, răspunse Hor. Cercetările noastre au arătat într-adevăr că semenii noștri se vor putea deprinde bine în câteva sute de ani cu viața de pe pământ, dar

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
S-au înmulțit dajdiile ca să se facă scuturi și lănci, robii sunt biciuiți, soldații vor pieri... dar nu din pricina voastră. Voi n-ați tulburat pe nimeni... sau ați tulburat numai lăcomia stăpânilor, huzurul preoților. Crezi, Hor, că dacă plecați, tuturor pământenilor care trăiesc ca și vitele are să le fie mai ușor de trăit?... Hor nu-i răspunse. - Și să nu uiți, Hor, că dacă mai aveți de stat două luni, nu veți mai sta decât o jumătate de lună. Uh îl

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mea câtuși de puțin și aș muri bucuros dacă moartea mea ar folosi cuiva dintre cei buni. Jur că nici Mai-Baka n-ar sta la îndoială. Femeile noastre s-ar putea ascunde... - Nu, nu! zise Hor. Tocmai voi, cei dintâi pământeni care ați izbutit să aflați din adevărurile lumii, să muriți? Mai târziu ați putea fi de folos semenilor voștri. - Cu atât mai puțin aveți dreptul să muriți voi! îi răspunse Auta. Știu bine că nu vă este frică de moarte

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]