1,340 matches
-
mai spectaculoasă decât o muncă de rând”, răspunderea morală a celui care scrie fiind însă „extraordinară”. Nonconformist, pus pe șotii, „caraghiozlâcuri” și „pezevenglâcuri”, el este totodată împotriva lucrului poetic „sofisticat”, fatalmente „perisabil”, supus „dezavuării” publice. Poetica lui e fantezistă și parodică, dinamitând, nu întotdeauna facil, clișee, automatisme în jocuri de cuvinte ca acestea: „și totuși mă voi sinucide /frumoasă-i viața la castel/ noi suntem căruța lumii/ nici la vale nici la deal/ folosiți cu-nverșunare trambulina ideal/ Maria Magdalena/ când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
Retorica (1975) sunt propuse niște „exerciții” din aceeași panoplie ludică (de „rostire” de „gândire”, de „simțire”), iar în Vox populi, vox Dei, subintitulat ludic Stilistica, se dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic” etc). Și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979; Voi de colo, de la Biarritz
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
gândire”, de „simțire”), iar în Vox populi, vox Dei, subintitulat ludic Stilistica, se dau mostre de stil („istoric”, „universalist”, „luciferic”, „popular”, „meditativ”, „poematic”, „eseistic”, „duios”, „naiv”, „canonic”, „parodic” etc). Și romanul Voi de colo, de la Biarritz (1979) mizează pe dimensiunea parodică și comică. SCRIERI: Indulgențe, București, 1969; Ironica, București, 1970; Mioritiada, București, 1973; Retorica, București, 1975; Vox populi, vox Dei. Stilistica, București, 1979; Voi de colo, de la Biarritz, București, 1979; Scrisori de serviciu, București, 1982; Odele pământului pârjolit de iubire, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288446_a_289775]
-
Museum Has Lost Its Charm (British Museum și-a pierdut farmecul, "un vers dintr-un cântec de George și Ira Gershwin"), dar neobținând dreptul de a-l folosi, Lodge găsește un titlu care, de fapt, i se potrivește mai bine. Parodic dar nu numai, romanul e o îmbinare de influențe. Se petrece pe parcursul unei singure zile, se încheie cu monologul lipsit de punctuație al femeii (Joyce), ne duce în labirintul lui Kafka pentru câteva minute, când eroul își pierde cunoștința, și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
complex, în Hotel Europa, carte distinsă cu un premiu UNESCO, considerată de critică drept primul roman important care se referă la realități de după 1989 (acțiunea e databilă: 21 decembrie 1989 - toamna lui 1991). Sub aparențe de roman picaresc (în parte parodic, polițist sau de aventuri), de cronică, în maniera carnavalescului tragic, a exodului spre Vest al unor tineri dezamăgiți de viața postcomunistă, Hotel Europa e o meditație profundă și gravă, în cheie postmodernă, asupra rostului vieții, asupra crizei societății contemporane. Cartea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai fi rezervată claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care leitmotivele sunt abandonate pentru song-uri. Muzica trebuie să servească drept contrapunct parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă cu grijă privirilor, orchestra trebuie să fie vizibilă în mod clar spectatorului, pentru sublinierea ficțiunii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asumate, într-un stil direct, ca într-o radiografie a trăirilor. Figura centrală din plachetele sale este profesorul, mască auctorială ce dezvoltă aserțiuni filosofice. Poemele au o structură dialogică: se deschid cu maximele expuse de profesor, urmează interpretarea în registru parodic și se încheie cu adevărurile expuse ex cathedra de către profesor. Umorul fin vine din manevrarea ingenioasă a acestui scenariu care opune absolutul prozaismului cotidian: „Progresul este intrarea în absolut / a valorilor morale, prin repetiție, însă, / valorile se înjumătățesc”; Profesorul tăia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288025_a_289354]
-
dramei satirice cu text literar, al cărei părinte, Pratinas din Phlius, era contemporan cu Eschil. Cu timpul, drama satirică va completa ciclul tragediilor, pentru a atenua tensiunea, încheindu-se obligatoriu cu triumful Binelui și al Dreptății asupra Răului, iar manifestarea parodică și dezvoltarea personalului și a elementelor de compoziție o va apropia de comedia veche. Particularitatea spațiului roman - consideră autoarea - constă în faptul că, deși subiectele dramei satirice au fost preluate în poemul epico-dramatic, amplificându-se în paralel mimul popular sicilian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
remarcă un „ciudat amestec de «consignație» epică, unde coexistă «pacific» cronica istorică mistificată, decalcul după documentul istoric, jurnalul intim, memorialul de călătorie, crochiul marin, poezia idilei rustice etc.” (Radu Enescu). Expresia este frustă, proaspătă, adeseori neașteptată, mizând frecvent pe imaginația parodică, pe estetizarea limbajului științific, ca și pe recuperarea în plan ironic a vorbirii cotidiene. Asupra prozelor ficționale ori semificționale ale lui P. stăruie, alternativ, umbra tutelară a lui Livius Ciocârlie și a lui Mircea Horia Simionescu. Paginile de memorialistică propriu-zisă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
sinteză amplă asupra memorialisticii noastre de călătorie de până la 1900. Cartea propune o tipologie guvernată de criterii diverse (impuse de diversitatea materiei): geografice (muntele, marea), topoi culturali (castelul, hanul, ruina), natura călătoriei („sacră” sau „profană”, formativă, științifică, de plăcere, alegorică, parodică etc.), perspectiva („naivă”, mirată, lucid-critică ș.a.). Notele comune ale genului sunt, după F., echilibrul real-imaginar, gândire-simțire, realism-romantism, atonie-elan, dominanta demitizării (asupra mitizării), persistența „modelului” instituit de comparația lui Dinicu Golescu între realitățile din țară și cele din afara ei. Aplicată și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
Tangoul memoriei (1988), C. dă măsura adevărată a talentului său. Cartea este, formal, o parodie și jonglează dezinvolt cu registrele tonale, de la grotesc și burlesc la comicul verbal sau de situații. Dar, înainte de orice, este o parodie a însuși modelului parodic, subminând pe dedesubt acest gen, întors până la sațietate pe față și pe dos de postmodernitate. În romanul lui C., mitul, literatura și viața se oglindesc, își împrumută tipare, personaje, clișee verbale, sfârșind prin a se compromite reciproc. Scrierea proliferează după
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
dragoste, TR, 1988, 22; Valentin F. Mihăescu, Inventar complet, LCF, 1988, 53; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 181-187; Simion, Scriitori, IV, 645-653; Țeposu, Istoria, 126-127; Lovinescu, Unde scurte, IV, 96-100; Alex. Ștefănescu, Isus la București, RL, 1995, 36; Eugen Simion, Romanul parodic, romanul de mistere, L, 1995, 36; Simion, Fragmente, II, 130-133, 147-152; Cărtărescu, Postmodernismul, 423-427; Al. Ioanide, Restul e... istorie, RL, 2000, 12; S. Damian, Numele altui trandafir, „22”, 2001, 568; Bârna, Comentarii, 65-75; Popa, Ist. lit., II, 921; Roxana Racaru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
și tabu. Zeița este reprezentată bidimensional, ceea ce implică un efect suplimentar de abstractizare. A treia Atenă din reprezentările lui Klimt relevă întregul potențial subversiv pe care îl aduce arta lui Klimt, dar și schimbarea de paradigmă cu un reflex deriziv, parodic, însă fără intenție satirică. Imaginea Atenei este frontală, zeița fiind înarmată până în dinți cu armele tradiționale, specifice hoplitului, coiful și lancea. Astfel echipată militar și orientată postural, Atena pare să lanseze o provocare, însă provocarea reală se regăsește la nivel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a face cu o poezie și o proză decadentă second hand, față de care se insinuează un spirit critic, decelabil prin ecart ironic, printr-un ludic provocator, prin cultivarea unei poetici a antisublimului, a unui antisentimentalism anticalofil și a unei deconstrucții parodice a unei anumite estetici. Felul în care este tratat un personaj precum Salomeea servește ca turnesol mutațiilor estetice care au loc. Cel care-i forjează o mitologie modernă, decadentă prin definiție, este Oscar Wilde (prin succesul piesei sale, Salomé, scrisă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
alături de alți autori pe care el însuși, în postură de critic, îi așază în „categoria debutanților tardivi și bine socotiți” (Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Tudor Țopa, Barbu Cioculescu). Erudiția, meșteșugul de stilist, dispoziția ironică și parodică sunt mobilizate într-un demers ce poate fi calificat drept metaliterar: scriitorul sintetizează teme și motive, parodiază polemic clișee literare, simulează maniere (adică recurge cu virtuozitate la pastișă, construiește impecabile „exerciții de stil” cu referire la stiluri consacrate, identificabile istoric
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287217_a_288546]