KorAP: Find »[drukola/base=pluti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...383 >

9,563 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181

ci Începu să valseze prin cameră fără ca prin acest mic artificiu să știrbească În vreun fel prestigiul lui Brândușă, care creștea văzând cu ochii. Până când, nimeni nu putea ști cu precizie. Doar Gheretă Își aminti că și trupul domnului Ster plutise la fel În urmă cu mulți ani, tot aici. Dom' profesor, batem palma, zise Brândușă când socoti că ajunsese destul de sus pentru a nu fi dat uitării prea curând. Băiatu', cupa de șampanie! 6. Unul dintre cei trei chelneri scoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Își descheie cojocul de miel, ușor cambrat, cu guler rusesc, de sub care țâșni un parfum de a cărui fragranță se bucura doar Iolanda: uite o tipă care știe cum se alege un parfum. Nările ei delicate adulmecau lacom parfumul care plutea În cameră și pe care Îl capta numai pentru ea, așa cum vara, În copilărie, prindea fluturii cu plasa lui Szántó În livada Alidei de la Salinae, de care Își aduse aminte doar acum, ca de o datorie veche, pentru care Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
din Centaurul: „În substanța plasmică nu există nici o rațiune intimă pentru ca viața să se sfârșească vreodată. Citat din memorie. Forma nu este decât o metaforă a morții: limita extremă. Reflecțiile sale nu depășeau În greutate umbra Întunecată a arțarilor care plutea pe apa albastră-verzuie a lacului, sfâșiată, din când În când, de câte un pește zburător În căutare de oxigen. Și nici măcar cugetarea americanului. De tinerețe, e drept.” De fapt, Încerca să facă și altceva decât să o privească și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
un ac de seringă. Apoi ea Își deschise ochii pe jumătate doar, ca să se asigure că prada astfel anesteziată Îi era la Îndemână, și Îl trase deasupra ei cum ar fi tras un cearceaf sau o plasă subțire de alge plutind la câțiva centimetri sub apa lacului, În care se zbăteau o mână de pești mărunți, neștiutori și distrați. Și ea se prefăcu, ca În basme, Într-o canoe lentă În care el vâslea cu apa până la glezne. S-au Întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
tăiate din magazia de lemne și veghea focul din teracote. Tot ea și gătea, după rețetele doamnei Ster. Cafea și ceai aveau din belșug. La fel, mere, nuci și struguri puși la uscat pe sfori Întinse În pod. Peste toate plutea un miros discret de gutui. Aveau pâine la cuptor făcută de Susana. Tot ea Îi aducea și laptele. Soțul Susanei a fost mulți ani miner. Mina s-a Închis și Matei s-a trezit șomer, mai exact disponibilizat. Cu banii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
cine câștigă, cine pierde”, a răspuns el, aparent În doi peri, dar cu referințe culturale precise care nu i-au scăpat Reginei. Și mie Îmi place Paul Celan, a replicat ea amuzată, dar versul acesta nu l-a Împiedicat să plutească pe Sena ca un bateau-mouche. Într-o zi, când ai chef, o să-mi răspunzi poate la Întrebare. Știu să aștept... Asta a fost tot. Când a primit de la Klaus Pavilionul canceroșilor și Opiumul a Întrebat mirată: De unde știi de chestiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
atât de nepotrivit cu lipsa sa de experiență erotică. Ceea ce se anunța a fi o simplă reluare, cu variațiuni, a aceleași teme, se transformă În miracol: cuvintele care Însoțeau evocarea Reginei se preschimbau În chiar lucrurile pe care le numeau. Pluteau În aer, colorate ca niște fluturi mari, grei, În căutarea trupului pierdut. Flavius-Tiberius vorbea și nu se mira de nimic, În timp ce ea abia respira de teamă să nu se destrame minunea. După un zbor În cercuri largi, de câteva minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
nu mai auzi ultimele cuvinte pentru că băiatul cu muzica pusese Marșul din Aida la puterea maximă a boxelor sale. Petrecerea se Încheiase. Urmau socotelile. 37. Ora patru e o oră potrivită pentru un final de revelion, zise Flavius-Tiberius. În aer plutea un miros ciudat de ierburi arse. Îl simți și tu? Ce anume? Mirosul ăsta? Cred că mica noastră tundră pubiană arde mocnit, zise ea, trecându-și În jurul gâtului un capăt al fularului nesfârșit de lung al lui Flavius-Tiberius, de care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
bulelor de argint În cupele cu șampanie. Să fie acesta Începutul unor Întâlniri repetate! zise Petre, privindu-și oaspeții cu o egală simpatie. Ar fi bine, zise Iolanda. Poate punem și noi umărul la lansarea antenelor parabolice... Parcă le văd plutind În cartier ca pe niște ozeneuri domestice, zise Eleonora. Eu cumpăr una pentru casa din livadă... Și voi face și câteva panouri publicitare. Contra cost, bineînțeles, adăugă Iolanda. Sau la schimb... Eu nu cumpăr nimic, zise Eleonora. De dat, voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

Bine? — Da, am spus. Sigur, am spus. Nici o problemă. 2 Arheologie în bucătărie și al doilea mesaj În întunericul profund, în apele negre, cu mii de reflexii, ale memoriei ancestrale și-ale subconștientului instinctiv, unde vechii zei și reacțiile primitive plutesc invizibile și uriașe, ceva se mișcă. Praful se lasă pe fundul oceanului, depus de cel puțin un milion de ani, se ridică și se învârtejește la trezirea sa s H u c o el ea m p lo o a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
în vreme ce aluneci printre ele, dar la umbră aerul e încă rece, semiîntunericul domnind încă în cotloanele de pe margine. O briză joasă, stăruitoare, vine și se duce, iscând vălurele pe apă și legănându-vă ușor, pe tine și barca ta, în vreme ce plutiți prin fâșiile yin-yang ale dimineții. Păsările ciripesc. E-un sunet ascutit, clar, curat, fără zumzetul de fundal al zilei care mai are până să înceapă. Din când în când se aude foșnetul vântului printre frunze și clipocitul unui val mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
purtat de forța căderii și absolut fără nici o idee, imagine sau amintire a oxigenului sau respirației. Am ieșit la suprafață tușind, icnind după aer, după ideea de aer. O vagă amintire fizică a realității podelei supraviețuise, dar acum mă legănam, pluteam și încercam să pășesc pe apa din ideea unei podele, din conceptul unui lichid omogen, din nesfârșitele lui valuri reci de asociere și istorie. Totul era întunecat și negru, cu excepția verdelui slab al Stelei Polare. Nu mai exista nici un contur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
s-a întors. Era două noaptea și m-am ridicat în capul oaselor în pat, panicat, scăldat într-o sudoare rece, strângând tare cuverturile cu degetele albe. Pereții se strângeau și se întindeau, aruncând umbre stranii și creând ciudate asocierice pluteau prin cameră. Dictafoanele de curând despachetate ale Primului Eric Sanderson murmurau în fiecare colț al dormitorului și rechinul memoriei, ludovicianul, a rămas blocat în spatele tencuielii. N-a putut intra în perimetru. N-a putut pătrunde în bucla conceptuală non-divergentă. Scrisorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
a dispărut, a dispărut de mult. La fel și Clio Aames. Totul, tot ce-a fost el acum s-a terminat. Ar trebui să-i abandonezi și corpul. Ar trebui să nu te mai agiți și să-l lași să plutească, să salte pe valuri până departe. Lasă-l să cadă pe fundul oceanului, acolo unde e tăcere și sunt pietre și crabi. O să fie bine, furtunile de la suprafață nu ne mai pot face rău. Când se ridică în scaun, apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
mai vagă idee. — Pentru numele lui Dumnezeu, Trey. S-a întors la tine pentru ajutor, are nevoie de ajutor. Are nevoie de ajutor. Ăsta-i motivul pentru care l-ai adus aici, nu-i așa, Scout? O secundă de tăcere pluti în aer mare și grea, ca un păianjen. — Hei, am făcut, neștiind ce să spun și vrând cu disperare să spun ceva, să sparg gheața, să pun capăt schimbului aceluia de replici pe care nu-l pricepeam, dar în mijlocul căruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
temeam că va râde sau și mai rău, că va fi amabilă și-mi va spune cât de rău îi pare ei, dar că n-a avut nevoie de mine decât pentru asta. Mintea mea adormită derulă această scenă în timp ce plutea în zare spre teritorii străine. Și dacă-i spuneam despre celălalt lucru, despre lucrul ascuns, despre lucrul absurd? Lucrul care insista că ea avea legătură cu Clio Aames. Legătură? Haide, spune-o. Lucrul care insista - haide spune-o - că ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Facem și noi ce putem. Scout scoase un suspin de exasperare și se întoarse cu spatele, pornind înapoi spre puntea superioară. Cu mult în spate, de-a lungul dârei întinse de hârtie și cerneală, o pagină albă se strânge și plutește la câțiva metri sub suprafața oceanului. blocând amintiri prea dureroase sau prea greu de îndurat pentru minte. Un întrerupător al minții, am putea spune. — Dar eu n-am impresia că am uitat ceva, am spus, scotocindu-mi din nou mintea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
nu mai e ca atunci când era nou... Insulă, da, am văzut-o. — Ai vreo idee cum a ajuns acolo? — Nici una. Ai coborât ancora așa cum trebuie? Da, am verificat-o amândoi. — Atunci poate că a nimerit în nisip. Poate că am plutit în derivă toată noaptea. — Toată noaptea? Atunci, ne-am putea afla la kilometri de ludovician. — Nu-ți face griji în privința asta. Am aparate care declanșează alarma imediat ce butoiul iese la suprafață. Odată ieșit, îl putem depista. — Rechinul stă sub apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
arăta, forma ei, ceva ce nu reușeam să... Hei, făcu Scout. — Scuze, am zis, limpezindu-mi mintea, încercând să fac abstracție de acea senzație. Mda, l-am întrebat de ea și el crede că e posibil ca noi să fi plutit în derivă. — Să plutim în derivă? Se întinse peste mine ca să-și ia ochelarii de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat la ea, nedumerit. — N-ai văzut marea? M-am uitat în zare. Apa era limpede și imobilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ce nu reușeam să... Hei, făcu Scout. — Scuze, am zis, limpezindu-mi mintea, încercând să fac abstracție de acea senzație. Mda, l-am întrebat de ea și el crede că e posibil ca noi să fi plutit în derivă. — Să plutim în derivă? Se întinse peste mine ca să-și ia ochelarii de soare. — Cum, pe vremea asta? M-am uitat la ea, nedumerit. — N-ai văzut marea? M-am uitat în zare. Apa era limpede și imobilă ca sticla. — Așa-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
ceva țiuitor în mână, care semăna cu un ceas deșteptător cu mai multe cadrane. — E sus. Butoiul e la suprafață. — Știm, zise Scout. E chiar acolo. Doctorul apăsă un buton și țârâitul încetă. Am stat toți trei lângă balustradă. Butoiul plutea imobil pe oceanul nemișcat. Brr-brr, brr-brr. Ce face? — Ce să facă? Doctorul se uită la mine. Nu face nimic. A încercat toată noaptea să stea sub apă și butoiul în sfârșit l-a tras la suprafață. E epuizat. — Și-atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Și-atunci de ce e aici? — Hmmm? — Din toate locurile unde rechinul ăla ar putea fi în ocean, de ce e chiar aici? Poate că nu este, zise Scout. Poate a scăpat de butoi. Fidorous încercă să pară calm. — Butoiul ăla nu plutește acolo pentru că ludovicianul e isteț, ci pentru că rechinul e prost. Scout, poți să ne duci mai aproape? Eric, e timpul să-ți pregătești sulița aia. — Și, zise Scout, fără a se mișca, ne înclinăm. — Uimitor. Doctorul se uită peste ape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
verificat dacă firul lung și încolăcit mai era bine prins în spatele laptopului lui Nimeni. Fidorous ridică ancora. Motorul se trezi cu un huruit, șocant de zgomotos în acea tăcere și neclintire. — Frumos și încet! strigă doctorul. Încet e bine. Orpheus pluti pe oglinda apei spre butoi. Scout opri motorul și ne-am oprit în câteva momente. Cu sulița în mână, m-am înapoiat șontâc la balustrada de la babord, alăturându-mă lui Fidorous. Butoiul plutea doar acolo, cam la un metru de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
încet! strigă doctorul. Încet e bine. Orpheus pluti pe oglinda apei spre butoi. Scout opri motorul și ne-am oprit în câteva momente. Cu sulița în mână, m-am înapoiat șontâc la balustrada de la babord, alăturându-mă lui Fidorous. Butoiul plutea doar acolo, cam la un metru de marginea bărcii, tresăltând puțin în valurile mici iscate de noi. Brr-brr, brr-brr. Vezi ceva? E acolo jos? Fidorous scutură din cap. Nu-l văd, dar acolo e. Ridică un par lung cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
o să... Am împins din nou maneta. Țevile de eșapament continuară să scoată fum negru, noi ne-am urnit mai repede, apoi huruitul motorului se frânse cu un țipăt de metal frânt. Un zăngănit puternic de sub punte și apoi nimic. Ambarcațiunea pluti mai departe într-o tăcere pe care doar o rană fatală o aduce. Am răsucit cheia în contact, dar n-am reușit să provoc decât un firav, neînsemnat scrâșnet. — O, rahat, mi-am ridicat ușor mâinile de pe comenzi și-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]