2,948 matches
-
singur bărbat care trebuia să ocrotească două femei și doi copii, și simțindu-se astfel încrezători, începură să pipăie cu mâini experte încărcătura catârilor. Primul trofeu a fost o casetă încrustată cu sidef în care Salma își rânduise imprudentă toate podoabele. Începură apoi să scoată una după alta superbe rochii din mătase și un așternut de noapte brodat, care făcuse parte din trusoul mamei mele. Ducându-se apoi spre Warda, unul dintre bandiți îi porunci: — Saltă-te! Cum ea rămăsese fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aducă nenorocirea; căci singur Dumnezeu știe, iar tu nu știi nimic. După care veni cu explicația: — Catârii pe care cei ce v-au tăiat calea au fost siliți să vi-i lase vouă vă vor fi mai de folos decât podoabele de preț; ei vă vor duce cu toate bagajele voastre și nu vor atrage hoții. Am urmat întocmai sfaturile acelui om și astfel, după zece zile, am ajuns la destinație, istoviți, dar teferi. Ca să constatăm că rudele noastre refuzau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pragul și nici să adreseze un cuvânt vreunuia dintre patronii lor, locuite fiind de cei numiți al-hiwa. Așa cum am scris în Descrierea Africii, al cărei manuscris a rămas la Roma, aceștia sunt bărbați permanent îmbrăcați în femei, fardați și purtând podoabe, care își rad barba, vorbesc cu glas ascuțit și torc lână în timpul zilei. Oamenii din Fès nu-i văd decât cu prilejul funeraliilor, căci există datina ca ei să fie angajați alături de bocitoare spre a spori jalea. E bine de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
harem; tinere sau bătrâne, libere sau roabe, albe sau negre, nu sunt mai puțin de o sută care țes necontenit intrigi pentru a petrece o noapte cu stăpânul, pentru a căpăta un favor pentru fiu, un covor în odaie, o podoabă, un parfum, un elixir. Cele care așteaptă afecțiunea unui soț n-o vor avea, cele care umblă după aventură sfârșesc cu ștreangul de gât, cele care nu vor decât să trăiască în pace la adăpost de nevoi, fără bătaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dinari. Pentru a o putea păstra pe Hiba fără să-mi atrag mustrări și sarcasme, am făcut să circule zvonul că rămăsese însărcinată cu mine, lucru despre care nu știam mai nimic; am fost însă nevoit să-i vând calul, podoabă inutilă și împovărătoare la traversarea deșertului. A doua recomandare a diatei, unchiul mi-o înfățișa prin mijlocirea unei parabole din timpurile vechi. O beduină e întrebată într-o bună zi pe care dintre copiii ei îl iubește cel mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Mi-a tăiat vorba șeful cancelariei, pe un ton încă și mai ridicat decât cel al suveranului: — A fost găsit cadavrul lui Zeruali. Era îngropat lângă o casă în care locuiau sora ta și bărbatul ei. Soldații au recunoscut victima, podoabele nefiindu-i luate. Să fie asta crima unui simplu bandit de drumul mare? Trebuie să recunosc că, încă de la primele vești privind dispariția lui Zeruali, care ajunseseră la Fès cu patru luni în urmă, și în condițiile în care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mei nu contemplaseră o femeie atât de bogat dezgolită. Veni să-mi șoptească la ureche: — Alte femei ar fi vândut pe preț de nimic giuvaerurile intime. Eu le păstrez. Casa și mobilele se pot vinde; dar trupul nu, și nici podoabele lui. Am strâns-o la piept. — M-am resemnat de azi-dimineață să merg din surpriză în surpriză. Piramidele, sărutarea ta, satul ăsta, vestea căsătoriei noastre, și apoi odaia asta, noaptea asta, giuvaerurile tale, trupul tău, buzele tale... Am sărutat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
împotriva portului bărbii. „Nu le stă bine cu barbă decât soldaților“, decretase el, poruncind tuturor călugărilor să se radă. Pe mine treburile astea nu mă priveau direct, dar, pentru că frecventam cu asiduitate palatul Vaticanului, a mă încăpățâna să păstrez acea podoabă apărea ca o afirmare insolentă a obârșiei mele maure, ca o sfidare adusă papei, cu siguranță ca o manifestare de necuviință. La italienii pe care-i întâlneam, barba nu era un lucru obișnuit, ci mai curând o dovadă de originalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
așa cum mirosul sângelui ațâță fiarele. Veți pleca așa cum sunteți, în veșminte ușoare, cu brațele libere. N-am încercat să argumentez. Era scris că voi trece dintr-o patrie într-alta așa cum trece cineva de la viață la moarte, fără aur, fără podoabe, fără alt avut decât resemnarea mea în fața voii Celui-de-Sus. Când i-am explicat, în câteva cuvinte scurte, despre ce era vorba, Maddalena s-a ridicat în picioare. Încet, după obiceiul ei, dar fără nici o șovăială, de parcă ar fi știut dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă. — E adevărat, recunoscu Vitellius, iritat. Dar aveam nevoie de bani... Le voi pune pe toate înapoi la locul lor. — Ai luat birurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se certe. Ajunseră chiar să se insulte și să se ia la pumni. Câțiva soldați aflați în apropiere se băgară și ei. Valerius dădu să plece. Peste capetele celor care se îmbulzeau din nou în piață, văzu însemnele unei cohorte. Podoabele de bronz, discurile de aur și de aluminiu se legănau în bătaia vântului. Deodată îl apucă pe un soldat de braț și-l întrebă neliniștit, artând spre signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cum te-mbraci și ești așa plină de tine! Dacă se-ntâmplă să tușească cineva, gata, ești convinsă că te-a urmărit toată dimineața. Insistă ca Pinky să facă toate drumurile viitoare la bazar îmbrăcată în bumbac simplu, lipsită de podoabe de aur și zorzoane înflorate, cu o față cât se poate de spălată și curată - ceea ce, însemna, desigur, cât se poate de simplă și de urâtă. — Exagerezi, îi răspunse Pinky. Cum naiba să se lase văzută în public într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ne-a condus printr-o serie de camere de trecere cu pereți cenușii, prin ale căror ferestre strălucitoarele întinderi ale East River-ului își trimiteau toate razele. Am văzut o masă de biliard, trei piese de mobilier învelite cu polietilen, diverse podoabe cu caracter religios și zorzoane cu licărirea lor palidă, deosebiți Exact licărul de care nu aveam nevoie. Am intrat într-o sufragerie la fel de întunecată ca o sală de cinema, cu o siluetă strălucitoare ce ședea în capul mesei lungi. Doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a fost flacăra rituală. Când Vultur-în-Zbor a pătruns precaut prin ușa deschisă a altarului, a văzut în lumina redevenită murdară și galbenă siluetele a doi giganți proiectate pe peretele îndepărtat. Umbre imense: o căpetenie de trib axona purtând pe cap podoaba de sărbătoare și așezată în profil pe un scăunel de ceremonie, în timp ce la picioarele ei un adorator îngenuncheat, îi cânta imnuri. întregul tablou avea vreo șase metri înălțime. Totuși flacăra rituală fusese cea care provocase totul. Ardea în bolul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cui credeai? Asta ești tu: îngerul morții mele. Pune-ți astea, îi ceru Grimus. — De ce? — Pentru că totul trebuie făcut ca la carte, spuse Grimus, fluturându-și mâinile cu mișcări de pasăre. Așadar, în Camera Păsărilor Vultur-în-Zbor își puse pe cap podoaba cu pene pentru ceremonii, își pictă fața precum un șaman axona, își aruncă un arc pe umăr și o tolbă cu săgeți pe spate și luă un toiag ju-ju în mâna dreaptă. între timp Grimus își puse pe cap o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu pene pentru ceremonii, își pictă fața precum un șaman axona, își aruncă un arc pe umăr și o tolbă cu săgeți pe spate și luă un toiag ju-ju în mâna dreaptă. între timp Grimus își puse pe cap o podoabă diferită, al cărei colorit se potrivea exact cu penajul imensei păsări reprezentate în cel mai mare portret din încăpere. — Gata, zise Grimus. Dansăm? Vultur-în-Zbor era așezat în balansoarul lui Grimus și asculta. Nu prea putea face altceva. Nu văzuse nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
păsări reprezentate în cel mai mare portret din încăpere. — Gata, zise Grimus. Dansăm? Vultur-în-Zbor era așezat în balansoarul lui Grimus și asculta. Nu prea putea face altceva. Nu văzuse nici urmă de Trandafir de Piatră. Pe lângă asta, era și curios. Podoaba de pene de pe cap îi atârna cu mândrie peste spătarul scaunului, iar toiagul ju-ju i se odihnea în poală. Grimus îi da ocol, mergând într-un fel ciudat, ca pe picioroange, se apleca de mijloc în față lungea gâtul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un umăr și pușca într-o mână. Iar în spatele lor venea P.S. Moonshy, un funcționar nebărbierit, cu ochii furioși. O zeiță a răzbunării ciudată, triplă care se apropia de țintă. Grimus stătea la umbra marelui frasin, lângă casa lui, cu podoaba pestriță de pe cap fluturând în bătaia brizei și cu păsările așezate pe umerii săi, adunate în jurul lui pe pământ, veghind asupra lui din înaltul ramurilor uriașe. Mâinile îi tresăreau. Altminteri era complet nemișcat. Și în cele din urmă cei patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lungul istoriei de multe ori nu au rămas decât cu credința in Dumnezeu, cele lumești fiind doar forțe asupritoare. Se explică astfel afinitatea românului pentru dimensiunea religioasă sau chiar cea spirituală în favoarea pragmatismului. Mitropolitul Dosoftei o numea pe Sfânta Parascheva „podoaba bisericii noastre” un „izvor al harurilor”, prezența ei la Iași, concretizându-se doar în binefaceri. Abuzurile îndelungate și chiar lipsa de etică a mai marilor Bisericii nu au alterat sacralitatea acestei instituții în viziunea poporului român care a căutat mereu
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]
-
Ricardo, toate aceste Întîmplări i se păreau simple superstiții și prostii tipice pentru oamenii chivernisiți. După părerea lui, o săptămînă pe stomacul gol i-ar fi lecuit familia de spaime. Ceea ce nu mai vedea atît de filosoficește erau furturile e podoabelor soției sale. Mai bine de cinci servitoare au fost concediate cînd au dispărut diferite piese din caseta doamnei, deși toate s-au jurat cu lacrimi În ochi că erau nevinovate. Cei mai perspicace Înclinau să creadă că, fără atîta mister
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
preciză că nu cunoștea vreun Înger pe nume Zacarías În rîndurile legiunilor cerului, ascultă cu atenție viziunea Jacintei și, după ce cîntări bine subiectul, bizuindu-se pe descrierea unui soi de catedrală care, În cuvintele văzătoarei, părea un mare pieptene de podoabă făcut din ciocolată topită, Îi zise: „Jacinta, ceea ce ai văzut tu e cetatea Barcelonei, marea fermecătoare și tempul ispășitor al Sfintei Familii...“. Două săptămîni mai tîrziu, Jacinta o pornea spre Barcelona, convinsă că tot ce Îi descrisese Îngerul avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
a fi sculați, ar trebui să se aducă macaraua, cum s-a Întâmplat, de altfel, chiar și cu masterandul Oliver, ce-i drept, Într-un alt salon. În afară de aceasta, În orice poziție ar adormi, Oliver Își va boți cu siguranță podoaba capilară... Dar copacii, ia spune, Oliver, nu-i așa că nu stau nici pe scaun, că li se ițește ciotul prin prohab... Sau li se acoperă picioarele de lipitori...” Profesorul făcea aluzie, probabil, la experiența pe care o trăise Oliver atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Nu puterea stăpânirii este un sens al lumii, ci stăpânirea puterii a toate împăcătoare! Puterea se află în interior, nu în afară! Aparține numai Adevărului și numai în El stă Libertatea. Nu te lăsa indus în eroare de false suprafețe. Podoabele, hainele din afară sunt înșelăciunea și mândria ochiului care greșește poftind; cele dinlăuntru sunt fericirea Sinelui. Orice frumusețe exterioară cade în momentul când omul și-a pierdut pe cea interioară. Atunci îi iese la iveală stricăciunea și aceasta desface orice
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
acceptară. De atunci, tânărul a știut care-i este soarta și privea de departe casa fără a se apropia, pentru că mai trebuia să aștepte. Ajunși la vremea sorocită se uniră pentru totdeauna. A fost sărbătoare mare. Fata era gătită cu podoabe și tatuaje. Era măruntă, isteață și foarte frumoasă. La început și sfârșit tamtam-urile izbucniră în rugăciuni de mulțumire către Marele Siprit al Soarelui. După nuntă, singuri, își făcură din trestii, o locuință a lor, după modelul celorlalte. Se împăcau de
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
directoarele bătrâne despre elevii care mai pot fi recuperați prin Încurajare. Închise caietul și privi cu atenție spre tabla plină de desene stângace. Îl reperă pe cel indicat de profesor și-l examină Îndelung. Printre celelalte arme și obiecte de podoabă desenate pe tablă, trapezul Înalt cu baza mare În jos nu putea fi decât toporul despre care el tot auzise vorbindu-se În jurul lui În timp ce se apropia de o victorie sigură asupra lui Mușu. Profesorul Încă nu se decisese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]