2,403 matches
-
îl întreabă: „Numai până la gât, Lavrenti Beria?, numai atât?”... la care el răspunde detașat: „Da, pentru că mă aflu pe umerii Tătucului”. O mai concludentă părere nici că se putea face asupra crimelor celui ce s-ar dori reabilitat în ochii posterității! Mă întreb - ca om care am trăit în acele vremuri - cum ar putea nostalgicii să-l spele de toate crimele pe acest mare maestru al crimei? Pe ce bază, pe ce considerente? Care ar fi rațiunea acestei reabilitări? Ce vor
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
de care avea nevoie), m-am dus să vizitez zumzetul, huruitul și șuieratul fabricii. Scena care mi-a întâmpinat privirea a fost în același timp captivantă și respingătoare. La Levy Pants, tipul originar de fabrică primitivă a fost conservat pentru posteritate. Dacă s-ar putea ca Institutul Smithsonian, această ladă de gunoi a resturilor națiunii noastre, să ambaleze în vid fabrica Levy Pants și să o transporte în capitala Statelor Unite ale Americii, cu fiecare muncitor congelat în atitudinea lui de muncă, vizitatorii acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în continuare în universuri paralele?... sau poate comunicarea va continua să includă această formă completă și complexă de creație, pentru a avea diversitatea exprimării... Adevărul e că eu nu mi-am pus problema dacă vor însemna ceva cărțile mele pentru posteritate sau contemporaneitate: mie mi-a ajuns să știu că ar fi posibil acest lucru, că sînt cărți ce pot să schimbe ceva, că sînt adevăruri și izvoare de energie care să aducă un plus de ceva în mintea cui le
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
presupun, iar pentru a o presupune, trebuia să citesc cu neîncredere. Că manifestele vorbeau despre Planul din Provins, asta era neîndoielnic. În mormântul lui C.R. (alegoria cu Grange-aux-DÎmes, noaptea de 23 iunie 1344!) fusese pus, un tezaur ca să-l descopere posteritatea, un tezaur „ascuns... pentru o sută douăzeci de ani“. Că acest tezaur nu era unul pecuniar era tot atât de clar. Nu numai că se polemiza cu naiva aviditate a alchimiștilor, dar se spunea deschis că ceea ce a fost promis era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Nu, Verulam. Nu ți-ai dat seama că acum el e cel care conduce jocul? Mă constrânge să scriu operele cu care el apoi se va lăuda că le-a scris el. Ai Înțeles, Kelley, eu sunt adevăratul Bacon, iar posteritatea n-o s-o știe. Ah, parazitul! Cât Îl urăsc pe nemernicul ăsta diabolic! — Bacon e un mizerabil, dar are talent, am spus. De ce nu scrie cu mâna lui? Nu știam că el n-avea timp pentru asta. Ne-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sigur pe sine a fost tot el, Stendhal. Iată ceea ce trebuie reținut”. Vinea eșuează repede în clișeele romantice privind caracterul parazit al criticii în raport cu creația, mergînd pînă la propunerea de înlocuire a criticii cu eseul: „Critica, veșnic dezmințită de judecata posterității, ar trebui să renunțe la pretenția de a clasifica valori și să se refugieze în genul agreabil al eseului, adică să bată apa-n piuă cu subtilitate” („Critica“, în Luptătorul, an III, nr. 468, 7 ianuarie 1922). De la Poe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Constantinescu, Lucian Boz ș.a.), Paradisul suspinelor a avut, totuși, „ghinionul” de a fi inclus ca nuvelă într-o culegere. Dacă ar fi apărut independent (căci este un microroman!), ar fi avut alte șanse de a se impune mai ferm în posteritate. În definitiv, specia canonică a prozei interbelice este romanul... Un alt posibil handicap al receptării actuale este caracterul postsimbolist al acestei scrieri, pusă în umbră de apariția Crailor de Curtea-Veche (romanul lui Mateiu Caragiale văzuse lumina tiparului cu doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Nicolae Manolescu este însă exprimată într-un context favorabil „reabilitării esteticului” și a „poeziei pure”. De fapt, în virtutea concepției monumentaliste a lui G. Călinescu, Urmuz era condamnat la statutul de creator minor. Cel mult i se conced, amabil, influența în posteritate și rolul de inovator în sfera conștiinței artistice: „De bună seamă, acestea nu sînt decît glume inteligente, și nimeni nu are pretenția de a le vîrî în marea literatură. Ele au avut însă o neașteptată înrîurire și au slujit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
amplasate mașinile pentru săpun. Dar Zero răspunse că nu avea chef să meargă la culcare. Îi venise inspirația. Prietenii nu-i cerură să-și schimbe ideea. Trebuiau să respecte mofturile unui artist. Zero simțea nevoia de a dărui noaptea aceasta posterității. Trebuia să-și scrijelească numele undeva. Asta nu i-o spusese niciodată Ei. Era un lucru numai al său, singurul lui secret, și acum nu mai avea nici o valoare. De altfel, nu voia să dețină nici un lucru de preț. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
iar fantomele (preferatele mele) plutesc risipite peste furnicarul vieții. Toate aceste personaje au rolul unor martori narativi care înregistrează în tăcere conflictul epic, sunt un fel de memorii a căror acțiune te aștepți să înceapă la sfârșitul istoriei, într-o posteritate care depinde exclusiv de ele. Zogu însuși face parte din această categorie, dar viața lui este legată de istoria omenească, mai precis de destinul descendenților lui Ioniță și-ai lui Iscru, în așteptarea uni deznodământ de care se teme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
politică juvenilă a lui Mircea Eliade, cel puțin așa cum este ea văzută În mediile intelectuale americane 11. Cum societatea americană, ca laborator și vector al globalizării, nu poate fi indiferentă nimănui, iar Mircea Eliade continuă să aibă În România o posteritate semnificativă, ultimul roman al lui Saul Bellow nu e pentru români tocmai, sau numai, literatură. Ca și „Kogon”, „Grielescu” este prezentat În culori negative În special de bietul „Ravelstein”, ceea ce mi se pare o combinație de lașitate și răutate auctoriale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
nouă identitate: savantul puțin distrat, oarecum passé; omul afabil, chiar generos, poate ușor ridicol; esticul genial, care putea În fond avea unele bizarerii, chiar unele idei suspecte. Dosarul politic al lui Eliade rămâne deschis, Încă mai așteaptă judecata dreaptă a posterității. Toate acestea fiind spuse, mă Întorc la ceea ce le reproșez lui „Chick” și lui Bellow: diabolizarea lui Eliade. „Grielescu”, aflăm când de la „Abe”, când de la „Chick”, a fost „nazist”, „fascist”, „hitlerist”, a fost cineva (nu e clar ce anume) la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pentru tine, tu ce să le mai zici? (Îi mai și țin minte, mai bine decât tine, pe toți cei cu care te-ai culcat și sunt dispuși să umple golurile din istoria ta care povestea că vor rămâne necunoscute posterității). —Și ce piesă se pune? — Visul unei nopți de vară, la teatrul Cross. —Pe bune? Făcu ochii mari. —Helen a dat o probă pentru piesa aia! N-ar fi frumos dacă ați lucra împreună? Janey, bat-o vina, era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
îi căzuse sub ochi când deschisese ușa frigiderului, scria „Dacă ieși, cumpără pâine”. Chiar sub el, altul - „Știu că nu vei ieși, așa că voi cumpăra eu”. - Dialogurile Luciei, murmură, numai ea poate să se converseze într-un astfel de mod. Posteritatea va da năvală pentru a analiza, în amănunt, fiecare cuvințel saturat de semnificații ascunse... He, he! Se îndreptă din nou către fereastră și trase draperia. Ploua în neștire. Ce mama dracului, chiar nu mai răsucește nimeni robinetul?, se întrebă retoric
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
în interiorul edificiului, deci să faci o plecăciune... Căline avea nevoie de o primă frază-prag și i-am dat-o... Curînd lucrurile se vor limpezi și în ceea ce vă privește. Ne vom da seama dacă aveți nevoie, pentru intrarea dumneavoastră în posteritate prin roman, de o primă frază-prag sau de un preș minat. Pînă atunci însă aș vrea să vă mai mărturisesc ceva. Dumneavoastră sunteți ultimul nostru client. Sper să nu vă șocheze această veste. Da, confreria noastră se retrage de pe piața
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
se instalează la Chicago (după ce primise la Princeton un alt titlu de doctor în știință). Între timp, își consolidează prieteniile cu Marjorie Grene, Arthur Koestler și Raymond Aron. Moare la o vârstă înaintată în anul 1976 - contemporan cu Heidegger -, lăsând posterității o impresionantă operă. Demersurile întreprinse de M. Polanyi nu sunt cele ale unui istoric sau filozof al științei. Discursul este articulat în prisma rezultatelor muncii de laborator, fiind acoperit abia ulterior de referințe culturale din câmpul teologiei, fenomenologiei, existențialismului, hermeneuticii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tainei” prin consumarea misterului euharistic al Liturghiei. IVtc "IV" Nașterea sinelui și dilemele corporalitățiitc "Nașterea sinelui și dilemele corporalității" Subiectul descărnattc "Subiectul descărnat" Ar fi greu de contestat faptul că modernitatea europeană a consacrat o concepție dualistă asupra subiectivității. Lunga posteritate a scrierilor lui René Descartes (1596-1650) a marcat profund o întreagă tradiție filozofică și umanistă, care a continuat până târziu în secolul XX. Conceptul modern de subiectivitate este indisolubil legat de concepția carteziană despre rațiune ca instanță ultimă a tuturor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
teribil, cîtă Încredere În puterea poeziei se observă În Îndemnurile lui: „CÎntați, poeți, pe Dumnezeu, natura Întreagă, amorurile cele sacre, Înălțați pe femeie la gradul ei predestinat de la Început, cîntați pe toți bărbații cei mari, Înălțați-i de model Înaintea posterității, Înălțați virtutea prin tragediile voastre și flagelați numai și numai viciul, iar nu pe om, În comediile și satirele voastre, și veți deveni suveranii tuturor politicilor. Ocupați-vă cîți simțiți În voi darul de sus, vocația preoției, ocupați-vă de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asemenea condiții o baie miraculoasă nu numai de Întinerire, ci și de creștere. Acest „miracol” literatura română Îl datorează criticii, a cărei forță e de fapt În avantajul scriitorilor. CÎți dintre aceștia nu și-au asigurat supraviețuirea și chiar o posteritate comodă, doar pentru că au fost Îmbarcați pe acea somptuoasă arcă a lui Noe care este Istorii, lui G. Călinescu! Nici unul din cei 11 poeți de care se ocupă Eugen Simion ( Într-un eseu dedicat poeților Întemeietori e de Înțeles că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
construcții, ci - lucrul era ușor de ghicit și fu verificat în urmă - recapitula întreaga sa operă, consemnînd-o într-un memoriu. Își întinse prin odaie proiectele înapoiate de Gaittany și privindu-le făcea observările sale la capitolul respectiv. Pomponescu voia ca posteritatea să știe ce lucrase, ce principii aplicase și, fiindcă socotea mai obiectivă lumea de mâine, îi sugera propria sa părere despre el însuși și care se conducea de principiul relativității. Toate schițele și proiectele înrămate sau găsite prin sertare fură
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care i-au cunoscut. Amintirea unei Rachel, a Fanny-ei Elssler, a Eleonorei Duse e mereu vie. Se va găsi poate un literat ilustru care să te nemurească. Indolenta ridică din umeri cu scepticism. . - Închin paharul, rezumă discuția Pomponescu, în speranțacă posteritatea va fi generoasă cu cântărețele, cu actorii, cu oratorii, cu toți aceia care au avut succese de moment. . - Ce bărbat încîntător este Pomponescu! zise madamFarfara către Ioana în drum spre casă. E un om mereu egal și atent cu femeile
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
le vor însuși generațiile succesive ulterioare. Aceasta este soarta glorioasă a scriitorului cu ,,mesaj’’, fie chiar cu ,,mesaj’’ indirect, așa cum a fost marele ironist, care n-a dăruit societății românești nimic altceva decât o oglindă perfidă, pentru chipurile ei nefardate. Posteritatea, față de asemenea scriitor, este o continuă replică, cu jocul de oglinzi întors asupră-i ca un omagiu de reciprocitate. Alături de Eminescu și Creangă, Caragiale are meritul de a fi introdus în literatura română, primele forme de fantastic, forme preluate atât
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
înaintea Constituției lor aceste simple cuvinte: Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune mai perfectă, a stabili dreptatea, a asigura liniștea interioară, a veghea la apărarea comună, a crește bunăstarea generală și a asigura binefacerile bunăstării nouă înșine și posterității noastre, decretăm etc. Aici, nicio himeră, nicio abstracție de la care cetățenii cer totul. Ei nu așteaptă nimic, decât de la ei înșiși și de la propria lor energie. Dacă mi-am permis să critic primele cuvinte ale Constituției noastre, asta se datorează
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
limita, în cel modern, depășirea. Din toată galeria eroilor antici, Prometeu pare să fie singura abatere de la regula limitei și, de aceea, singura apariție stranie, un soi de irumpere a modernului pe scena antică, fapt care, de altfel, și explică posteritatea modernă a eroului, de la Goethe până la Shelley și Spitteler. Prometeu funcționează cu adevărat ca agent al depășirii, ca unul care vrea să mute din loc limita umanului, și înlănțuirea lui pare să fie, până la urmă, o simbolică rememorare a cuvenitului
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
în această etapă se mai întîmplă și altceva. Simt tot mai mult nevoia de a face prospecții în zonele spiritului, ale minților tinere; simt nevoia să regăsesc flacăra vieții într-un ceas când începe extincțiunea. Poate îmi caut astfel, indirect, posteritatea? Nu știu, dar tentația prospecțiunilor, înclinația de a găsi zăcăminte spirituale, se trezește periodic în mine. De astă dată am fost provocat de o întîmplare din afară. Mi s-a cerut în mai multe rânduri să-l conving pe Eliade
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]