2,533 matches
-
Închid și insula. Doar rezidenții vor avea dreptul de a veni și a pleca. De Îndată ce Dumnezeu va decide restabilirea legăturilor maritime, e de la sine Înțeles, adăugă el, nu fără o anume plăcere feroce. - A interzice accesul pe insulă Înseamnă moartea prăvăliilor care Își fac cifra de afaceri În timpul sezonului, protestă cu putere Gwen. Nu aveți dreptul să luați o asemenea decizie de unul singur, consiliul municipal... - ... n-are nici o putere, eu, da, o Întrerupse el cu răceală. Să ne Înțelegem bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
amabile. Își ridică ochii la cer auzindu-l pe PM lansînd În gura mare că oferea un rînd la toată lumea, trezind entuziasmul mulțimii. - Hoitarul ăsta e pe cale să Întoarcă situația În folosul lui, comentă ea, pe un ton acru. Închisul prăvăliei n-a servit la nimic, cu atît mai mult cu cît Nicolas trebuie să fie acum departe. Se Întrerupse văzîndu-l pe PM care venea spre ele, cu două cupe În mînă, exprimîndu-și ipocrit regretul pentreu Închiderea accesului pe insulă, lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acestor negustori meditau profund și cu seriozitate la Istoria Războiului Peloponeziac, la Banchetul și la Fedru, și nu li se părea deloc ciudat că erau mai familiarizați cu Nicias și cu Alcibiade decât cu vagonul de transportat lapte sau cu prăvăliile cu de‑amănuntul. Încetul cu Încetul, Ravelstein Îi făcea și să i se destăinuie. Îi depănau istoria vieții lor. Nu ascundeau nimic. Era uimitor cât de multe afla Ravelstein despre ei. În bună măsură, pasiunea lui pentru bârfă extrăgea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
IOANA trăiește pe urmele unor reverii ușor bolnave.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce frumos știi să povestești! Cine te-a învățat să povestești? IOANA: Nimeni. Tot ce-ți spun este adevărat. Când eram mică m-am dus într-o zi la prăvălie și i-am spus domnului, era acolo un domn foarte gras, „domnule, vreau să-mi dați un borcan cu șerbet verde” și el mi-a spus „fugi de aici că n-ai bani” și eu i-am spus „și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din tavan, cei 75 de lumeni ce țin la distanță întunericul scot la iveală sufrageria de furnir și covorul ros. În vitrină, vesela bună se apără de praf. Pe peretele vopsit galben citron, o marină în ulei luată de la o prăvălie de geamuri și oglinzi sclipește azuriu și siclam. Numai de-ar fi băiat de treabă, oftează Garofița. ─ Ce spui? ─ Ăla, după care aleargă biata fată. ─ N-aleargă toate? întreabă Mihai, fără să-și ridice ochii din copaie. Ba aleargă, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tot punctul de sprijin. Oricât de hotărât, oricât de puternic, nu pot face nimic, nimic, nimic. Orice efort este zadarnic. Și oftează, zicând: ─ Mai bine iau o pauză. Atunci lasă jos din brațe geamul dublu, adus cu destule opinteli de la prăvălia de oglinzi și rame unde i-a fost înlocuită sticla crăpată. Se odihnește pe pat, își scoate ochelarii de miop și își tamponează cu batista fruntea asudată. Geamul e greu. Balamalele nu spun nimic. Însă își pune ochelarii la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
punctul de vedere al aritmeticii obișnuite a vieții pe pământ era ceea ce se numește țicnită rău, scrântită, dusă de pe lume. Nesupărând însă pe nimeni și cu desăvârșire singură, trecea nebăgată în seamă prin tramvaie și parcuri, pe coridorul blocului, la prăvălie. Avea pensie de urmaș, dar făptura ei măruntă nu mai prezenta acum interes pentru noua generație de lipitori. Prea o luase de tot razna și un simplu calcul de productivitate a muncii sau poate o deontologie profesională o feri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
rutină. Țineam frumos evidența tuturor prizonierilor, a tuturor vieților lipsite de sens din spatele sârmei ghimpate. SS-iștii aceia odinioară atât de tineri, supli și depravați încărunțeau, se îndobitoceau, se autocompătimeau..., povestea ea. Bărbați fără neveste, tați fără copii, negustori fără prăvălii, meseriași fără meserii... Gândindu-se la starea în care fuseseră aduși SS-iștii, Helga și-a pus ghicitoarea Sfinxului: „Ce ființă umblă dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?“. Omul, rosti Helga răgușit. A mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
a rămas pe vajnicul meu braț stâng, strecurându-se într-o nesfârșită explorare erotică a zonei sensibile dintre interiorul încheieturii cotului și protuberanța bicepsului meu vânos. Porniserăm să cumpărăm un pat, un pat ca patul nostru din Berlin. Dar toate prăvăliile erau închise. Nu era duminică și nici vreo sărbătoare de care să fi știut. Când am ajuns pe Fifth Avenue, cât vedeai cu ochii fâlfâiau zeci de steaguri americane. — Dumnezeule, Doamne! am exclamat eu uimit. — Ce înseamnă asta? se interesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Fuehrer-ului negru. După aceea m-am dus la toaletă să citesc biletul. Biletul era scris pe o foaie liniată, ruptă dintr-un bloc-notes mic, cu spirală. Iată ce conținea: „Ușa de la magazia de cărbuni neîncuiată. Pleacă imediat. Te aștept în prăvălia goală de vizavi. Urgent. Viața ți-e în pericol. Înghite biletul“. Era semnat de Zâna-Mea-Bună, colonelul Frank Wirtanen. CAPITOLUL TREIZECI ȘI DOI ROSENFELD... Avocatul meu de-aici din Ierusalim, domnul Alvin Dobrowitz, mi-a spus că voi câștiga cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
procesul dacă aș putea aduce un singur martor care să mă fi văzut în compania omului cunoscut mie drept colonelul Frank Wirtanen. De trei ori m-am întâlnit cu Wirtanen: înainte de război, imediat după război și, în sfârșit, în spatele unei prăvălii goale aflată vizavi de reședința reverendului doctor Lionel J. D. Jones, D.C.D., D.T. Doar la prima întâlnire, întâlnirea de pe banca din parc, am fost văzuți împreună. Și cei ce ne văzuseră era foarte puțin probabil că ne fixaseră în memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
zise Wirtanen. Avea obiceiul să te asculte în fiecare noapte vesel și bine dispus. CAPITOLUL TREIZECI ȘI TREI COMUNISMUL SCOATE CAPUL... A treia oară când m-am întâlnit cu Zâna-Mea-Bună, și ultima după toate aparențele, a fost, cum spuneam, într-o prăvălie goală de vizavi de casa lui Jones, vizavi de locul unde ne ascundeam Resi, George Kraft și cu mine. Nu m-am grăbit să mă duc în locul acela întunecat, așteptându-mă, nu fără motiv, să găsesc orice - de la o gardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
captureze. Aveam la mine un pistol, un Luger pentru gloanțe calibru 22 aparținând unui băiat din Garda de Fier. Nu-l aveam în buzunar, ci la vedere, încărcat și cu trăgaciul ridicat, gata de tras. Am cercetat cu privirea fațada prăvăliei, fără să mă arăt. Fațada era cufundată în întuneric. Și după aceea am început să mă apropii de spatele clădirii, parcurgând în goană din aproape în aproape distanțele scurte dintre pâlcurile de containere cu gunoi. Oricine ar fi încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
de găurele trase ca la mașina de cusut. Și trebuie să recunosc că în clipele acelea când înaintam ba alergând, ba ascunzându-mă, am ajuns să-mi placă infanteria, indiferent a cui. Omul, cred eu, este un animal infanterist. În spatele prăvăliei se zărea înăuntru o lumină. M-am uitat printr-o fereastră și am văzut o scenă de o mare liniște și seninătate. Colonelul Frank Wirtanen, Zâna-Mea-Bună, stătea din nou pe o masă, din nou în așteptarea mea. Acum era bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-se că nu-i desprinsă. -Așa zice lumea, continuă meseriașul... Dar poți să știi că-i pă bune? Că ăia vine din Baltă, de unde-a inundat cu baraju și zice că l-a-ngropat pă unu acolo, cu casa, cu prăvălia, ce-avea și omul la viața lui. Că era despărțit... Și ce-a făcut, ce n-a făcut, da uite că s-a prăsit și i-a trimis p-ăia acu’ să facă dreptate. Pișpirică se înflăcărase. Perora, plimbându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
din stația troleibuzelor ce veneau dinspre Hipodrom. O urmăreau amândoi concentrați, fascinați, ca și cum atunci îi vedeau întâiași dată fundulețul zbâțâindu-se sub fusta vișinie. - Unde te duceai? o întrebă, cu ochii încă țintuiți pe silueta fetișcanei care se pierdea pe ușa prăvăliei. Femeia încercă să zâmbească, mijindu-și ochii bulbucați. - Unde... Parcă am unde să mă duc. Mă duceam la biserică, la Sfântul Constantin și Elena. Știi doar, la ora nouă dau acatistul. - Și ce căutai în taxi? Biserica-i peste drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
o să-ți dea șutul de bonjur și despărțire, ăla de-l meriți. Ai să vezi. Să nu zici că nu ți-am spus... - Mamă, hai acasă. Dormi, bei o cafea, te liniștești și p’ormă mai vorbim! Gina ieșise din prăvălie. Își cumpărase ceva. Agita o sacoșă galbenă, din hârtie. - Du-te la ea! Alung-o! N-o lăsa să mai vină, șopti femeia. Nu vreau să mai discut cu ea. N-am ce să-i mai spun. Mă strezează de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
când se întâmpla de venea Ceaușescu prin oraș. Când trecea Burtăncureanu spre Biblioteca Județeană, cei care îi ieșeau în cale priveau în altă parte, oprindu-se brusc, preocupați de pozele din vitrina cinematografului sau de mărfurile din geamurile celor câtorva prăvălii din preajmă. Ori pur și simplu se porneau să numere drapelele fixate pe stativele de la intrarea în hotelul „Inter Branda“, al trustului de turism și industrie hotelieră „Brandabulea & Brandabulea.“ De când devenise biograful oficial al lui Goncea și cronicarul autorizat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
logodnicelor lor, care în „Ziua de Tragere la Sorți a Destinației“ veniseră la biserică într-o încercare disperată de a-și salva ființele iubite de la infernul serviciului militar pe „munte“. În Vizavi, dimpotrivă, nu existau străzi, nici piețe, biserici, hoteluri, prăvălii sau legi. Nu exista nimic altceva, decât colibe de paie și chirpici, trei crâșme cu rachiu de trestie de zahăr, o bombă cu carne de maimuță și ouă de broască țestoasă, două bordeluri și libertate absolută ca toți să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și încercă să uite, plimbându-se pe marele Bulevard, năpădit acum de noctambuli hălăduind fără grabă, privind vitrinele unde se oferea tot ce și-ar putea dori imaginația omenească. Alături de un magazin cu mașini de lux își deschidea porțile o prăvălie cu lenjerie intimă feminină, mai încolo o farmacie, apoi un restaurant, iar în colț, un magazin cu bijuterii... O risipă de becuri de toate culorile și reclame luminoase de toate formele te invitau să mănânci tablete de ciocolată, să bei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
În vis, orice om pătrundea În depozitul de inteligență al planetei, exista unul; și el intra, În somn, În supramemoria colectivă, asta spargere - de ce spargere?, lua un strop din darul lui Dumnezeu; un drept. De ce, atunci, o scurtă ocheadă prin prăvălia nu știu cărei clinici ar fi fost neapărat o vină? Lars avea Însă rațiunile lui, știa că nu este bine să accepte, chiar Încerca să pregătească o explicație. Pe care nu i-o ceruse nimeni, Însă mai tîrziu cineva ar fi putut
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
le mai șterge de praf, se bucură de ele. în fiecare zi poate să-și pună un costum nou, nu mai spală niciodată nicio cămașă. străbate străzile comerciale fascinat de ce se ascunde în depozitele din magazine, în subsolurile lor. Fiecare prăvălie are o dependință secretă, fiecare anticariat are o ușă secretă care dă într-o pivniță ticsită cu obiecte rare, ciudate, niciodată expuse... Uneori se închide zile întregi în muzeul municipal, extrage obiectele vechi din vitrine, le atinge... îi place să
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
îndrăzni să obiecteze nimic și nici după aceea nu crezu că se cade să întrebe pe moș Costache câtă era propriu-zis averea lui administrată. Îi era rușine de Otilia. Însă făcu unele socoteli aproximative, adunând chiriile ce se luau de pe prăvălii și apartamente, socotite la o sumă potrivită (avea informații vagi), și văzu că i s-ar cuveni pe lună câteva sute de lei, din care și-ar fi putut plăti cu prisosință pensiunea, cu oricâte cheltuieli suplimentare. Lecții n-ar
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mulțumi să-l cheme el acasă la el, și astfel, a doua zi de Crăciun, Titi se înfunda într-o stradă din dosul Gării de Nord. Casa la care se opri, după număr, era scundă și părea să fi fost înainte o prăvălie, ale cărei vitrine fuseseră astupate. Titi n-avea nici o idee de stiluri arhitectonice și valori sociale G. Călinescu și intră în curte fără bănuieli, lătrat de doi mari dulăi. Sohațchi îl primi cu exclamații groase de veselie și-l păzi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
urcă în tramvaiul cu cai din Calea Rahovei, care mergea pe Calea Moșilor. Se dădu jos la Bariera Moșilor și se îndreptă spre Șoseaua Mihai Bravul, spre strada Fundătura Vaselor. Trecu printre butoaie noi și alte ustensile de dogărie, scoase în fața prăvăliilor, printre mormane de rogojini, pe dinaintea prăvăliilor cu lână și plăpumi, și intră în Fundătură, ocolind prin strada Vaselor și strada Mașinii, ca să se gândească mai bine ce felicitare să-i facă bătrânei. Atunci și-aduse aminte că nu i-a
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]