5,789 matches
-
problemei și o teorie a textului se găsesc în studiile din Negru pe alb ale lui Livius Ciocârlie. Aici e vorba de consecințele care privesc romanul corintic” (1998, p. 532). De notat lovitura subtilă, subliminală: invocarea lui Livius Ciocârlie, un „precursor” inclusiv în raport cu Marin Mincu pe terenul autohton al teoriei textului... Ceea ce se remarcă imediat este faptul că atît Marin Mincu, cît și N. Manolescu manevrează în mod diferit conceptul de „text” ca discurs de legitimare și autoritate critică. Primul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasicizantă, „monumentalistă” a cantității, conform căreia un scriitor „major” trebuie să scrie mult și să „construiască” o „operă” vastă. Prejudecată activă într-o Românie unde „totul rămîne de făcut”, unde „nimic nu durează”. Matei Călinescu vedea în Urmuz un „mare precursor”, dar nu și scriitor mare, opera lui fiind „foarte restrînsă”. Ion Negoițescu nota malițios (deși nu depreciativ) faptul că Urmuz a atins „maximum de notorietate cu minimum de operă”, o „operă” net inferioară cantitativ monografiei lui Nicolae Balotă. Contestările radicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care, în O istorie a literaturii române II. De la 1900 la al doilea război mondial, Editura Minerva, București, 1972, pp. 330-335, apreciază că, pe măsură ce literatura postbelică se va dezvolta, interesul „exagerat” pentru avangardă va scădea corespunzător. Urmuz e respins ca „precursor” suprarealist sau absurdist, întrucît ar fi autor de „parodii”. Motivul pentru care Ion Rotaru îi acordă totuși atenție (cinci pagini de text preponderent descriptiv, cu observații pe linia lui G. Călinescu) este extraestetic: prețuirea pe care i-o acordă prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
reificarea... Mai reticent față de Urmuz este Al. Piru care, în a sa Istorie a literaturii române de la început pînă azi (Editura Univers, București, 1981, p. 405), îi acordă un scurt medalion unde rezumă plat judecățile călinesciene, adăugîndu-le doar calificativul de „precursor mondial al literaturii absurdului”... Capacitatea inovativă a autorului față de G. Călinescu se vede și din titlul cărții, unde „origini” e înlocuit de „început”, iar „prezent” de „azi”... Antiliteratură, metaliteratură, literatură. Urmuz „romancier” Considerat inițial drept „poet” de către unii avangardiști, Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către Adrian Marino în volumul al II-lea („Tendences esthétiques”) reia succint și o serie de observații mai vechi despre Urmuz (v. capitolul despre avangardă din Dicționar de idei literare): „un text clasic”, „Algazy & Grümmer” „evocă ruina integrală a literaturii”; „precursor prin excelență”, considerat un „Jarry român”, Urmuz, care „n-a fost «scriitor», este elogiat de avangardiști în detrimentul Domnului Poet și al Domnului Prozator, împinși în deriziune”. În volumul III din Istoria poeziei românești (Editura Minerva, Colecția „Momente și sinteze”, București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anume „denunțarea caracterului literaturizant al literaturii”, cu „persiflarea prejudecății nobleței”. În plus, „spre deosebire de Tristan Tzara, Urmuz poetizează excesiv, cu intenția clară de a discredita procedeul”. Nu se spune însă în ce ar consta această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de „neîncrederea torturantă în posibilitatea realei comunicări” și determinisme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
timpi, sub presiunea unor contexte culturale și ideologice favorabile: 1) recuperarea estetică și „umanistă” din perioada așa-numitei destinderi poststaliniste pe fondul clasicizării europene a avangardelor și al emergenței europene a literaturii absurdului; 2) recuperarea protocronistă (în anii ’80) a „precursorilor” avangardiști autohtoni ca expresie a priorității unei culturi naționale mici în fața dominației marilor puteri; 3) apariția unei noi paradigme artistice (de tip postmodern) în România deceniului nouă și integrarea estetică a revoluției avangardiste în tradiția internă a acestui model. 4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și de asimilarea creatoare a modelului în cadrul noilor curente estetice; 2) prin sublinierea caracterului estetic, integrator, moderat în raport cu radicalismul iconoclast al mișcărilor similare din Europa; 3) prin specularea caracterului antiburghez, marxist, progresist al militanților acesteia; 4) prin revendicarea caracterului de precursori internaționali absoluți ai unor artiști de origine română (Urmuz - considerat anticipator al suprarealismului, al dadaismului și al literaturii absurdului, Brâncuși - întemeietor al artei abstracte, Tzara - pionier al Dadaismului, alături de Hugo Ball, Hans Arp, Richard Huelsenbeck și Marcel Iancu, M.H. Maxy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un alt palier al receptării, mai importantă va deveni „reprezentativitatea” internațională a avangardiștilor români în interiorul unor curente precum abstracționismul, Dadaismul, Suprarealismul, literatura absurdului, lettrismul ș.a.m.d. (de ex.: dacă Brâncuși, Urmuz, Tzara, Ionesco sau Isidore Isou sînt prezentați drept precursori/inițiatori ai diferitelor „isme” europene, Gellu Naum va fi valorizat, după 1990, ca „ultim suprarealist” - așa cum Mihai Eminescu însuși fusese „ultimul mare romantic european”, iar capodoperele decadentismului românesc - Remember și Craii de Curtea-Veche ale lui Mateiu I. Caragiale - au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1970, de același Sașa Pană (vechi militant partinic, beneficiind de încrederea oficialității) care îi editase pentru prima oară în românește cu patru decenii în urmă. Legat în egală măsură de spiritul avangardist, Eugen Ionescu îl impusese deja atenției internaționale pe „precursorul” Urmuz (în Les Lettres Nouvelles, ian.-feb. 1964), după ce, la sfîrșitul anilor ’30, Ilarie Voronca - el însuși expatriat - prezentase, în fața auditoriului de la Sorbona, o conferință despre autorul „Fuchsiadei”, însoțită de lectura în traducere franceză a „Plecării în străinătate”, iar Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Paris. Un element determinant în reconsiderarea poststalinistă a lui Urmuz va fi însă chiar voga internațională a literaturii „absurdului”, care va stimula inclusiv recuperarea timidă a teatrului ionescian. O recuperare perversă, întrucît autorul „Fuchsiadei” urma să pună în umbră - ca precursor „optimist” și „constructiv”, victimă a societății burgheze - absurdul alienant din piesele dramaturgului franco-român (un absurd înțeles ca produs al Occidentului putred, dezumanizant, lipsit de ideal etc.). Valoarea sculpturii lui Brâncuși (elogiată deopotrivă de avangardiștii de la Contimporanul, Integral, unu și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
românesc modern (care „nu înseamnă a păstra, ci a construi”). Atenția acordată în paginile revistei unor scriitori străini neavangardiști, dar de origine română, precum Céline Arnauld, Panait Istrati sau principesa Martha Bibescu, merge în paralel cu afirmarea unei conștiințe de precursori și întemeietori europeni (teza „modernismului de export” al unor Tzara, Iancu, Brâncuși, emisă de Ion Vinea, oferă o replică pro domo acuzelor de imitație aduse modernilor autohtoni). Totodată, impunerea externă a „transfugului” Tristan Tzara, de fapt, povestea sa de succes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care de altfel aderă, indivizii simptomatici au În general o existență simplă și fericită; povestea unei vieți poate atunci, de regulă, să Încapă Într-o pagină sau două. În ce-o privește pe Janine Ceccaldi, ea aparținea deprimantei categorii a precursorilor. Perfect adaptați, pe de o parte, modului de viață majoritar al epocii lor, preocupați, pe de altă parte, să-l depășească „ridicându-se deasupra lui”, propovăduind comportamente noi sau popularizând unele Încă puțin practicate, precursorii au nevoie În general de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
ea aparținea deprimantei categorii a precursorilor. Perfect adaptați, pe de o parte, modului de viață majoritar al epocii lor, preocupați, pe de altă parte, să-l depășească „ridicându-se deasupra lui”, propovăduind comportamente noi sau popularizând unele Încă puțin practicate, precursorii au nevoie În general de o descriere ceva mai lungă, mai ales că parcursul lor e adesea mai frământat și mai tulbure. Totuși, ei nu joacă decât rolul de ferment istoric - În general de ferment al unei descompuneri istorice -, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
situația putea fi rezumată În aceste cuvinte: de vină era doar minijupa Carolinei Yessayan. Pentru Bruno, a pune mâna pe coapsa Carolinei Yessayan era aproape o cerere În căsătorie. Bruno Își Începea adolescența Într-o perioadă de tranziție. Cu excepția câtorva precursori - precum, exemplu jalnic, propriii săi părinții -, generația precedentă stabilise o legătură foarte strânsă Între căsătorie, sexualitate și iubire. Extinderea progresivă a muncii salariate, dezvoltarea economică rapidă din anii 50 aveau să ducă Într-adevăr la declinul căsătoriei din interes - mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Victor Papilian, se Începe, În toamna anului 1944, reprezentarea acestor piese de teatru, acțiune imposibil de continuat sub regimul ateist și comunist. Tema morții și cea a transfigurării, prezentate În viziunea originală de Petre Hossu Îl definesc pe acesta ca precursor al lui Samuel Beckett (1906 1989). În anii de facultate este secretarul cercului literar studențesc „Octavian Goga”. Conferențiază despre teatrul blagian și publică În revista „Transilvania” (numărul din decembrie 1942) și În „Dacia rediviva”, suplimentul revistei bucureștene „Vremea” (numerele din
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
au scris cărți, iar în fiecare zi hoarde de turiști vin să-i salute statuia în fața gării shibuya. el este onorat, după cum vezi, nimic de spus... Din păcat însă lumea îl consideră doar un simbol al fidelității, nu și un precursor al „așteptării beckettiene”. Ceea ce mi se pare inadmisibil, inadmisibil... De altfel personal îmi propun să scriu un articol, chiar o scrisoare de protest în jurul acestei situații de orbire generală și să o trimit peste tot... Voi, oamenii, sunteți niște legume
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ales spre bugetul lor. E(antionul, proiectul (i concluziile, ca (i metodă, pot s( pun( la (ndoial( valoarea (tiin(ific( a cercet(rîi, dar întreaga (ntreprindere (i categoriile de observa(ie utilizate merit( a fi considerate că cele ale unui precursor a c(rui influen(( a fost mai mare (n afară Fran(ei decît (n (ar(. S(racii Londrei (n ((rile anglo-saxone, (n sînul claselor conduc(toare protestante, s-a dezvoltat interesul pentru studiul direct al vie(îi claselor s(race
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
identificat și balizat, în corpusul psihologiei sociale, un spațiu repartizat studiului colectivităților mari, maselor, mulțimilor. Desigur, au fost Le Bon, Tarde și Freud, cărora le acordă pagini substanțiale de analiză. Dar aceștia nu aparțin, explicit, acestei discipline. Ei sînt doar precursori, fără să se identifice domeniului apărut mult mai tîrziu, în secolul nostru. Primele tratate de psihosociologie decupează un teritoriu aflat la interferența psihologiei cu sociologia (interacțiunile, grupările, opiniile și atitudinile, patologia socială fanatismul, delincvența, marginalitatea, domeniul organizării politice grupurile de
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
explică și originea, încă din vremea primelor bîlbîieli. Restul nu-s decît epifenomene, rămășițe ale unei ideologii alienate. A doua concepție a cunoscut mai multe modificări succesive și s-a născut o dată cu și în psihologia mulțimilor. Lăsînd la o parte precursorii ei, un Taine ori un Tocqueville de pildă, trebuie să-i menționăm în principal pe Le Bon și Tarde, cei care i-au trasat liniile directoare. "S-ar putea spune că avem de-a face cu teoria socială cea mai
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
de analiză turnată în tiparele unui limbaj comun tuturor oamenilor. Va trebui să conserv simplitatea conceptelor și să afirm în mod tranșant ceea ce e îndeobște înecat în efluvii artistice. Pentru că psihologia mulțimilor, atît cea a lui Freud, cît și a precursorilor lui, e în continuare ignorată. Sîntem, în continuare, sclavii celei mai teribile neîncrederi. Doar pe calea elementarului și a familiarului vom izbuti să o înțelegem. Ceea ce nu ar trebui să împiedice nici spiritul critic, nici recunoașterea noutăților pe care această
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
prea repede un loc comun al psihologiei abisale. Este adevărat că Freud și-a schimbat mult părerile asupra acestui subiect. Faptul îi întristează pe acei îndrăgostiți de ipotezele clare pe care le poți ilustra prin trei fapte precise. Ca și precursorii, a repetat teza privind copilul care trebuie să-și urmeze și să-și imite tatăl. Acest refren nu-l satisface. Modifică ideea și-i dă un caracter dramatic. Dar a rămas fidel imaginii unei identificări simple, fie cu tatăl, fie
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
țelul, încă din zorii omenirii, el se pune în slujba unei credințe, a unui mit: "Mitul, notează Freud, este pasul pe care-l face individul cînd iese din cercul psihologiei de masă"554. Instrument de uniformizare pentru toți, religia sau precursorul acesteia, mitul este vehiculul eliberării unuia dintre ei. În toate epocile, creația sa a stat sub semnul a două mișcări. Prima tinde să-l sfideze pe tată, în sensul strict al cuvîntului. Cum? Ridicîndu-i persoana deasupra tuturor celorlalte. Învățătura lui
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
venirea lui. El reconvertește istoria colectivă în biografia unui individ, făuritorul divin. Nu trebuie să ne mirăm. Freud remarca în fapt că cel mai adesea "minciuna mitului eroic culminează cu zeificarea eroului. Poate că eroul divinizat era, înaintea lui Dumnezeu-tatăl, precursorul întoarcerii tatălui arhaic în calitatea de divinitate"565. Începînd cu această epocă, în jurul lui 1930, Stalin a fost tratat și s-a putut considera ca un semizeu, atotștiutor, atotputernic și infailibil. Am încerca o mare decepție dacă am cita textele
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
iar sarcina experimentală, de laborator, era desemnată prin sintagma grup de muncă). footnote> au adus în dezbateri concepte și metode sociologice și psihologice precum: sistemul de valori, comportamentul individual și organizațional, aptitudini, leadership, motivație etc. Atât Elton Mayo, cât și precursorii lui, H.J. Leavitt<footnote Noțiunea de echipă de muncă i se datorează lui Leavitt (1975), care a avansat ideea (șocantă pentru perioada respectivă și mult după aceea) potrivit căreia echipa de muncă reprezintă unitatea de bază a organizației. De altfel
Finanțarea proiectelor europene by Lilian ONESCU,Daniela FLORESCU () [Corola-publishinghouse/Science/200_a_150]