2,283 matches
-
grumazul lor. Observați dumneavoastră, cât de grijuliu este el cu blândul și prea bovinul popor român, fiindcă în imensa-i generozitate prezidențială, iese personal, ca să anunțe scăderea salariilor, a pensiilor, măririle de impozite și alte chestii din acestea, care sunt răbdate cu supunere de dobitoci, de români. La ce ne mai putem aștepta? Păi este posibil ca mâine, poimâine, să hotărască și ce regim alimentar îi trebuie poporului acesta, ca să fie sănătos și bun de plată! Vedeți cât sunt de veseli
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
Dar exista o regulă: dacă o vie era lăsată în paragină mai mult de trei ani la cererea egumenului, vodă - dădea acestuia voie să ia acele vii și să le dea celor care voiau să le lucreze. Nu știu cum mai puteau răbda atâtea bieții săteni. Poți să-mi spui ce ai pe suflet, fiule? Apoi cei de pe moșiile mănăstirești, pe lângă zeciuială, trebuia să facă și „poslușanie” mănăstirii... Așa au fost vemurile și nu avem decât să-i compătimim pe bieții țărani... Asta
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Eram cuprinsă de o dorință așa de puternică încât nu mă puteam opri. Trebuia să pun mâna pe niște Valium și pe niște cocaină. Numai la asta îmi stătea gândul. Cuvintele mamei mă chinuiau îngrozitor și era de neconceput să rabd toată durerea aia. Abia dacă mi-am dat seama de călătoria cu trenul spre oraș. Sângele îmi fierbea în vene, fiecare celulă a trupului meu urla după droguri și nici o forță din univers n-ar fi putut să mă convingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
duce tot pe canal și, pe deasupra, te-aș mai și trezi, îi spuse Wilt, conștient de faptul că-și făcuse un obicei din țintitul stratului de Harpic. Adevărul e că i se pusese pata pe chestia aia. — De ce nu poți răbda până dimineața? Și, oricum, așa și meriți să pățești - continuă femeia, anticipând răspunsul lui evident - dacă te umfli cu atâta bere. în mod normal ar trebui să-l scoți pe Clem la plimbare, nu să dai pe gât bere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
în cui. Nu vedea pe nimeni, nu-și amintea nimic, nu-i păsa. Când trecuse în spatele pupitrului pe care scria, cu litere mari, de aur, RECEPTION, musiu Anatol Dominic Vancea Voinov atinse, din greșeală, cotulelectric al colegei. Gina nu mai răbdă. — Ei, ai fost? Spune spune spune, ai fost acolo, ai fost? Profesorul deschise ochii mari, neînțelegând despre cine și despre ce este vorba. Nu despre el, evident, nu înțelegea, bietul, confuzia în care se trezise funcționara care îi era colegă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
izbucnească în plâns, dar a clipit, înghițindu-și lacrimile, și a preferat să mă acuze că sunt crud și egoist. Nu-i de mirare că „mami“ a divorțat de mine, a adăugat, nu-i de mirare că n-a mai răbdat. Căsătoria cu un om ca mine trebuie să-i fi părut o tortură nesfârșită, iadul pe pământ. Iadul pe pământ. Vai, biata Rachel, pur și simplu nu se poate abține. Unicul meu copil trăiește pe lume de douăzeci și nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
o căsnicie ratată. Oamenii mai calcă pe de lături. Fac lucruri stupide. Dar Georgina e acum pe partea cealaltă a oceanului și, dacă nu te-ai încurcat cumva cu un fustangiu incurabil, cred că întregul episod e încheiat definitiv. Mai rabdă puțin, să vezi ce se întâmplă. Nu te pripi. Ți-a spus că e nevinovat și cine poate demonstra că minte? Vechile iubiri ți le scoți greu din suflet. Poate lui Terrence i-a sucit cineva capul timp de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
lumânarea, Guibert o văzu cu totul abandonată visului, sub privirea acelui înger salvat după incendierea palatului din Ajaccio. O însoțise în lunile grele de refugiu. I se propuseseră, de mai multe ori, sume importante în schimbul tabloului. Dar ea preferase să rabde de foame și de frig, convinsă fiind că acela era chiar îngerul ei. Deși disprețuia orice religie, credea totuși cu tărie în puterea ocrotitoare a acelui înger. Guibert zâmbi cu o doză de speranță. Poate că, până la urmă, o va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
căutăm... De mână, orbecăind, ieșim din cancelarie, ieșim din clădire. Căutăm Locul. Căutăm Afara. - Mamă, eu nu mai pot! Eu fac aici... - În curtea școlii?, se mânie mama. Copilul unui Învățător În plus, refugiat! - să facă una ca asta? Mai rabdă olecuță, nu se poate să nu găsim noi Locul, Afara... Găsim, În cele din urmă. - Așa trebuie să facă refugiatul?, o Întreb când am isprăvit. - Așa, cum? - De mână? Pe Întuneric? Și cu frică? Nu-mi place, refugiat! Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
le utilizeze în folosul lui încă înainte de a se naște, dar, oricât își storcea creierii, nu reușea să-l ghicească. Presimțea că profită de oboseala oamenilor săi și a lui însuși și de convingerea că nici o ființă omenească nu poate răbda atâta vreme într-un asemenea cuptor, fără să bea. Se juca, insuflându-le în suflet, aproape în subconștient, siguranța că supraveghează un cadavru, ceea ce făcea să le scadă vigilența, fără ca măcar să-și dea seama. în acel moment avea să li
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ca un novice. Ce facem acum? întrebă descumpănit unul dintre soldați. Nu știu ce-o face locotenentul, dar eu, cu sau fără voia lui, o să mă îndrept spre puțul de la Sidi-el-Madia. Oricât de targuí o fi canalia asta, nu poate răbda atâtea zile fără apă. Un veteran care cercetase cadavrul mehari-ului cu ajutorul lanternei arătă rana din pântece. — Apă are, zise. O apă scârboasă, care ar da gata pe oricine, dar tuaregii pot supraviețui cu ea. Și a băut și sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
locotenentul observă: — Ai de gând să mă lași fără apă? întrebă îngrijorat. Lasă-mi măcar o ploscă. Refuză hotărât: — Un pic de sete o să te facă să înțelegi prin ce-am trecut în salină, răspunse. E bine să înveți să rabzi de sete în deșert. — Dar eu nu sunt targuí, protestă. Nu pot să mă întorc pe jos la campament. E foarte departe și m-aș rătăci. Te rog! îl refuză din nou. — Nu trebuie să te miști de-aici, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vă atrag atenția că nu este un om obișnuit. Capacitatea lui de rezistență depășește orice imaginație. — Dar nu e singur. Și Abdul-el-Kebir e aproape un bătrân, slăbit de aventura ultimei sale evadări și de anii de pușcărie. Vi-l imaginați răbdând de sete treizeci de zile la o temperatură de peste șaizeci de grade? Dacă sunt atât de necugetați încât să încerce asta, vă garantez că nu va mai fi nevoie să ne facem griji din cauza lor. Sergentul major Malik-el-Haideri nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lapte azi și mâine, și nu se văd semne de harmatan. Dacă vântul ne respectă, avem speranțe. Câte zile de speranță? vru să afle Abdul. Adormi, încercând să calculeze câte zile de speranță mai aveau și cât mai trebuia să rabde acea tortură; la amiază îl trezi un zumzăit îndepărtat. Deschise ochii și prima imagine pe care o văzu silueta lui Gacel ce se profila la intrarea în cort, în genunchi pe nisip, scrutând cerul. — Avioane, spuse targuí-ul fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
își dădea seama că ar fi avut nevoie de luni de zile ca să ajungă în capitală cu propriile lui mijloace, și fiece zi, fiece oră pe care le pierdea puteau fi hotărâtoare pentru Laila și fiii săi. Prin urmare continuă, răbdând un iad de nedescris din cauza spațiului închis, el, care iubea singurătatea și libertatea mai presus de orice, suportând negustorii guralivi, femeile isterice, copiii zgomotoși și găinile puturoase, incapabil să se transforme în piatră, cum izbutise să facă pe „pământul pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și un dar, cine s-o muta în locul nostru să aibă mobilă să bage. Încă două paturi ar încăpea lejer, ba și pentru noi ar fi bun încă un pat, păi, la atâta personal și aglomerație, atâtea suflete și răsuflări răbdându-se și dorindu-se zi și noapte, gândește-te numai, ei doi, un bărbat la patrușcinci și o femeie la treizeci de ani și doi copii, unul de paisprezece și unul de un an și patru luni... Cât i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
și dorindu-se zi și noapte, gândește-te numai, ei doi, un bărbat la patrușcinci și o femeie la treizeci de ani și doi copii, unul de paisprezece și unul de un an și patru luni... Cât i-o mai răbda zăpușeala asta, Doamne IIisuse Hristoase, cu ăla mic zbierând ca opărit, miluiește-ne pe noi păcătoșii, cât o suferi de căldură, păi, d-aia plânge, da’ poate că și de foame, deși ea o ține una și bună că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
-n femeie. I se scârbise, i se acrise, nu mai vroia și nu-i mai trebuia în veci de veci... Ba bine că nu. O lună dacă-l ținea era mult. După mai puțin de o lună, nu mai putea răbda și lua înapoi drumul spre garsoniera Mirelei. Se simțea, desigur, așteptat și dorit, Mirelo, și din nou se descopereau însetați unul de altul și nu mai puteau, și era la fel de bine ca altă dată. Măcar că se strâmtase și se subțiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
face o idee despre cel care ești, contemplând-o neîncetat, până dincolo de cea mai grea sațietate, fiindcă niciodată nu-i de ajuns, mereu rămâne ceva de spus, de aflat, de pus În ordine. Vei fi plin de puterea iubirii care rabdă la nesfârșit, capabilă să te scape de animalul suferind care erai până de curând, care mănâncă, bese, se cacă, se împerechează, își consumă crizele periodic, vărsându-și mizeria pe partener. Vei lăsa în urmă orice slăbiciune, nemaivăzând nimic în fața ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pună-n rândul lumii. Își dăduseră întâlnire cu el sau trăgeau nădejde că l-ar întâlni întâmplător și s-ar lăsa acostate. Orice e posibil dac-ai apucat să ieși din casă. Ai toate șansele să dai peste alesul care rabdă și îndură multe. Mâna sorții e într-adevăr darnică și îndurătoare, te poate trimite la un soț cu o situație și un aspect cât de cât convenabile... Bineînțeles că se țineau băț, cu nasul pe sus, și, deși se fereau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
democrația la cap. Orfanii, handicapații, retardații, oligofrenii, pegra și rușinea unei țări care se vrea intrată în Europa, se distrau cu jos directoru’ tiran și profesorii comuniști care ne mănâncă din drepturi, ne omoară cu bătaia și ne lasă să răbdăm de foame ca să se-ngrașe ei și ne țin închiși în dormitoare ca la pușcărie și câte și mai câte minciuni și mizerii aruncate-n spinarea celor care le fuseseră și mamă, și tată și-i iubiseră ca pe copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
cerșești, ori primești de pomană în timp ce te scurgi prin mulțime cu pas întins; praful de pe cartofi este amestecat cu transpirația de sub cămașă și se face noroi pe piept. Praf și noroi și pământ, Rafaele, pământul care ne hrănește și ne rabdă, oh, și ce vară nemernică. N-a dus-o el vreodată prea strălucit, dar ca-n vara asta, parcă nu-și amintește... Ba taci că-i bine. Nu fi nerod. E bine, e de nu se poate după cum umbli prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
tot mai reușeam uneori să dorm, și încă bine. Dar când ajungea la partea cu săriturile, n-aveam cum să nu mă trezesc. Când începea să sară - și zău că sărea tare sus - se cutremura patul ori de câte ori atingea podeaua. Am răbdat trei zile. Mi s-a spus că pentru a rezista la viața în comun trebuie să treci cu vederea anumite lucruri. Da, așa o fi, mi-am zis eu, dar în a patra zi n-am mai rezistat. Ia ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
gesturi îmi displăceau teribil. Aș fi preferat să nu-mi petrec o noapte întreagă cu asemenea fete, dar nu puteam trage semnalul la miezul nopții, întrerupând aventura (ar fi fost imposibil și din punct de vedere fizic), așa că trebuia să rabd până dimineața și să mă întorc la cămin dezamăgit și scârbit. Soarele sclipea orbitor, aveam gura pungă și capul mi se părea că nu-mi aparține. După trei sau patru asemenea experiențe l-am întrebat pe Nagasawa: — Nu ți se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tot timpul se apleacă între scaunele din față, ciorovăindu-se cu Ben și gesticulând, ceea ce înseamnă că ne înghiontește și ne înghesuie pe mine și pe Daisy, care stăm de o parte și de alta a lui. Biata Charlotte îi rabdă la început pe cei doi gâlcevitori, dar după un timp își pierde cumpătul și țipă la ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]