1,687 matches
-
este diferită de cealaltă: imaginile cioplite în lemn înfățișează în mod naiv una din caracteristicile vieții celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezioare lipsite de obișnuitele clișee și pline de tâlc, scrise la persoana I, ca o spovadă a răposatului însuși. Tot în Săpânța am vizitat și Mănăstirea Peri. Aceasta, așezată fiind pe malul românesc al râului Tisa, în Parcul Dendrologic Livada, în imediata apropiere a graniței cu Ucraina, este făcută în întregime din lemn și are o înălțime de
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
dea un semn de acolo de unde s au dus. Și ca tot omul prevăzător, pentru orice eventualitate cei ce rămân încă pentru scurtă vreme pe aici, încearcă să facă tot ce cred ei că e mai bine ca să-i ușureze răposatului situația pe acolo pe unde probabil că umblă. De aceea primul lucru pe care-l fac oamenii din Cârțișoara după ce un suflet de aci a trecut în lumea umbrelor, în afara sarcinilor creștinești ce revin în sarcina preotului duhovnic al defunctului
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Aceasta trebuie să fie cârpa pe care feciorii o purtau în timpul vieții la șerpar, iar femeile sau fetele în zi de duminecă la brâu sau la încheietura mâinii. În cele trei zile, care trebuie să treacă până la punerea în mormânt, răposatul trebuie să fie privegheat tot timpul, fie zi, fie noapte, de rude, de prieteni de vecini. În casă, el va fi așezat pe laviță cu capul spre apus, astfel ca să poată privi spre răsărit, acolo unde presupunem noi că trebuie
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Din răspunsul datat două zile mai târziu, la 20 aprilie 1858, se află că preotul s-au săvârșit din viață 28; astfel, conflictul s-a stins, căci nici biserica n-avea interes să se implice într-un scandal public. După răposatul Vasile Hudișteanu, slujește la Ipotești preotul Neculi Karano-Hakmann, care va pleca nemulțumit în mai 1863, așa cum reiese din suplica trimisă Mitropoliei la 20 martie același an. Motivul? Proprietarii acelor părți de moșie nu mi-au dat pământurile de hrană, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
moșii fusese scoasă încă de multă vreme din hotarul Ipoteștilor și alipită la hotarul Cucorănilor, moșie a hatmanului Emanoil Manu: oameni bătrâni m-au încredințat că nu știu altă moșie fără numai Ipotești ca să hotărască cu Cucorănii și din porunca răposatului întru fericire Domnu Grigorii Alexandru Ghica voievod, au și împărțit Ipoteștii la toți răzășii, și căutând după hotarnică ca să aflu toate pietrele ce despartu pre Ipotești de Cucorăni le-am aflat sămnile după hotarnică din pietrele scoase toate 11. Reiese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
le, chiar așa să fi fost cândva?" De regulă, vina se pune pe seama cenzurii, care, fie odată și odată spus, era ultimul prag și nu marele, adevăratul responsabil. Răsare, din când în când, câte o carte plină de surprize consacrată răposatei Direcții a Presei și Tipăriturilor, câte un articolaș acuzator ici-colo... și toate se referă la Cenzură cu C mare, ca unică instituție de represare a ideilor. Ei bine, n-a fost deloc așa: în România, n-a funcționat o Cenzură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ceea ce putea să însemne joia asta, joia cealaltă, ori joia de-apoi. A publicat, apoi, un emoționant necrolog prilejuit de moartea scriitorului clujean Speranția. Numai că Speranția o ducea bine-mersi și nici n-avea de gând să treacă în rândul răposaților. A trebuit să topim tot tirajul și să tipărim revista din nou. Leon a plătit fără crâcnire hârtia și tiparul; concluzionând sec și blajin: Păcat. Lui Speranția, textul i-ar fi plăcut. Format la școala gazetăriei ("Prutul", " Opinia") care azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a unui membru prea gureș, așa că rămâne sub semnul întrebării seriozitatea și temeinicia verdictului (dacă o fi fost verdict...) de colaborare cu Securitatea în anii studenției. Procesul intentat de Cezar se va stinge datorită dispariției petentului. Degeaba a fost distins răposatul cu ordinul cel mai înalt, "Steaua României", zădarnic s-a afirmat ca una dintre vocile reprezentative ale poeziei române: mereu va prevala, în aprecierea contemporanilor, acuzația de colaboraționism. Poate, nu și în aceea a posterității. Într-un articol anti-Ivănescu (altfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
a fost bizar tergiversată; corpul a fost necropsiat la IML numai după intervenția lui Adrian Păunescu pe lângă ministrul sănătății! Dacă și pentru un astfel de serviciu e nevoie de pile... Pour la bonne bouche, directorul Muzeului Literaturii a refuzat depunerea răposatului în incinta instituției, motivând cinic că "Muzeul nu-i capelă". Dar cele mai flagrante sunt culpele medicale. Față de ceea ce se știa până acum, documentarul alcătuit de Clara vine cu informații noi, profund acuzatoare. Pacientul a fost supus unei intervenții chirurgicale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
mistuit în rotocoale de fum, iar peste afișele de pe garduri și din tramvaie cu citate și poze ale stimaților noștri contemporani s-au lipit rânduri-rânduri de fotografii electorale. Sic tranzit... Mai rămân surprins de târzia devoalare a frecventei apartenențe a răposaților la cutare lojă masonică. Până și amicul Victor Leahu, mort în 2002, era secretar de lojă habar n-am avut! La urma urmei, este adică, a fost treaba lor. Tot aici, în Tătărași, se ajunge, cu grade, fără grade, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
atunci, recidivează. Iat-o, scriind despre mormântul lui Dimitrie Anghel: " În partea dreaptă a bustului, în incizia lăsată de o schijă din Al Doilea Război Mondial, în fiecare primăvară își construiesc cuib două păsări..." Două sunt căile de accedere a răposaților în cartea-dicționar a Cimitirului "Eternitatea": prima condiție să fi fost o personalitate recunoscută în epocă și-n posteritate dar merge și dac-ai avut parte de un monument, bust, statuie, basorelief, piatră tombală cu anume valoare artistică. În cele mai multe cazuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
până ce nu aveam trei referate de avizare din partea unor specialiști provenind din trei centre universitare diferite. Acum, cine-și dă avizul? Editurile s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Cele mai multe nu dispun de specialiști, iar "moda" referatelor este asimilată cu răposata cenzură. Aș sugera, în consecință, Colegiului Medicilor, să aibă în vedere și eventualitatea introducerii delictului de malpraxis editorial. Până nu-i prea târziu. Deocamdată, nevastă-mea a cumpărat pere. Stau și mă uit la ele. D e o copleșitoare sinceritate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pare-se, ca urmare a cruntelor bătăi suferite la Poliția din Shanghai). Prima urmașă a fondatorului Republicii Populare Chineze ar fi fost o fetiță, abandonată într-o familie de țărani la începutul Marelui Marș și niciodată regăsită. Un frate al răposatului Anqing, Mao Anyng, a fost ucis în războiul din Coreea. O fată, Li Na, a fost concepută cu a treia soție, "sinistra" Jiang Qing, alta, Li Min, cu nevasta a doua. Cu una din fete (nu mai știu exact care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
la rândul lui. De-un cancer provocat. Așa se scrie istoria! * C hiar să vezi și să nu crezi! Citesc sumedenie de amintiri, jurnale intime, interviuri: n-ar lipsi din vreunul barem sugestia, dacă nu chiar declarația explicită că, în răposata orânduire, "intimatul" a avut amare suferințe personale, dar și luări de poziție anti-sistem. Mai ales literații cad adesea în penibil, autozugrăvindu-se ca luptători de la pazușopt, uitând (sau neștiind) că una dintre cele patru vinovății descrise de Jaspers este culpa politică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
i-o dă și calitatea lui de dramaturg cândva la modă ("Înșir-te, mărgărite!", " Omul care a văzut moartea" ș.a.), dar și postura oficială în care s-a aflat din 1920 director general al teatrelor. Cele 18 pagini descoperite la răposatul Muzeu ieșean trec în revistă nu numai etape și destine din istoria teatrului românesc, dar conțin și extrem de prețioase mărturii privitoare la mari personalități ale culturii naționale, a căror evocare i se pare datorie: "Uitarea mi se pare o trădare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
să desmintă "informația că Goma este veninos din fire, de aceea atacă pe toată lumea; o spun cu mâna pe inimă: nu atac pe toată lumea." Așa o fi? Rugat să numească scriitori care ar merita respectul nostru, înșiră doar numele unor răposați, pe cei vii (scuză subțire) nevrând "să-i expună antisemitizării sălbatice, oarbe, a holocaustologilor locali". Nu cred că Goma are totdeauna dreptate în emiterea asprelor sale judecăți la adresa contemporanilor, dar, cu certitudine, de multe ori are. Cum, de ceva vreme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pământului, pe locul ei ridicând o îngrămădire de blocuri mici și respingătoare. Biserica Banu strânsă ca în chingi, până în apropierea zidurilor, între blocul Telefoanelor și o „grădină-berărie”, slujește cu pioșenie „prohodul”, cum zice un scriitor ieșean, aceleia care a fost „răposata”, Str. Lăpușneanu. Calea Lăpușneanu , fala dintotdeauna a Iașului, chiar și azi face o poveste nespus de frumoasă. - Unde mai este strălucirea ei de altădată... calea romantică a puhoaielor de sâmbătă seara, a întâlnirii tinerilor, a visurilor, a clipelor de neuitat
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
odihnă. Asta s-a întâmplat în seara aceea. Să știți că Vasile venea zilnic în Divizion. Îl vedeam când circulam între Baterie și PC, unde mă mai chemau să ajut la planșetă. De acolo, am și amintiri oarecum comice cu răposatul Blanariu. Am fost chemat să punem pe planșetă, tot așa, o situație, să-l ajut pe camaradul meu care nu mai făcea față. Mergeam cu două căști și puneam pe planșetă. În perioada aceea foarte intensă, în PC era nevoie
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
fiind mai Întâi lăsat să se usuce Într-un copac, și apoi oasele sunt Îngropate. Câteodată arborele scorburos care slujește drept coșciug se străpunge pe deasupra cu o suliță, pentru a prinde cu ea gâtul 239 Ibidem, p.19. 112 celui răposat, sau tot copacul se arde după ce s-au Îndeplinit riturile de Înmormântare. Tasmanienii Își leagă morții de mâini și de picioare, Înainte de a-i Îngropa, pentru a zădărnici orice Încercări ale lor de a scăpa din mormânt 240. Ceremonia Înmormântării
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
apropiate; căsătoria cu o văduvă cu sau fără copii ale fraților buni sau ale fraților de trib, dacă În grupa matrimonială a bărbatului nu există femei nemăritate, altfel rămâne adeseori burlac; leviratul obligația văduvei de a se căsători cu fratele răposatului ei soț sau cu o rudă apropiată a acestuia, dezaprobată de unele triburi. Poligamia era o regulă des Întâlnită În societatea aborigenilor. Fiecare femeie este soția virtuală, posibilă, a mai multor bărbați În același timp - frați de trib. Ea se
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
și cavouri. Copii și cei foarte tineri nu au parte de astfel de ceremonii. Înmormântarea În urnă, așa cum obișnuiesc s-o facă dusunii din Borneo, a fost descrisă de John Staal, care a vizitat coliba mică de bumbac ridicată deasupra răposatului numai după moartea sa: „Pe colibă și În jurul ei se pun podoabe de alamă și țesături scumpe. Prietenii și vecinii vin să jelească pierderea prietenului lor, care a fost un vecin atât de bun și care 387 știa să bea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
la vârste, sufletești și biologice, diferite; evident, variază și condiția ei socială și preocupările-i. Necăsătorită, consumă energie pentru a definitiva angajamentul matrimonial, contract social ce-i dă iluzia Împlinirii existențiale (cum e Porția Popescu, fiica doamnei Zamfira Popescu, „văduva răposatului veteran al corpului didactic Nerone Popescu, fost profesor de limba latină...”). Divorțată sau văduvă, caută un soț (ca Zița) ori are un amant (ca Atenaisa Perjoiu sau ca Leanca, comersanta de băuturi spirtoase). Când găsește amantul «de pungă», care-i
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
promenadă. După-amiază ploaie torențială. Seara mai bine. Cu Stöhr. Seara, la masă, domnișoara Văcărescu, care recită în teatru. Sâmbătă, 7 august/26 iulie +8°R, Ploaie. Baie, promenadă. Nimeni la lunch. După-amiaza promenadă cu Elisabeta. Seara, la masă, toți copiii răposatului Davila. Biliard cu Robescu și Perticari. Duminică, 8 august/27 iulie Vreme minunată, nu am mers la biserică. Baie, promenadă. Înainte de amiază Stöhr, aranjat tablouri. La masă Theodori cu soția, Moruzi. După-amiaza scris. Seara mică promenadă. Biliard până la ora 10
Jurnal. Volumul I: 1881-1887 by Carol I al României () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
pur și simplu extraordinară”), pe vornicul Moțoc, un personaj de rezistență, care apare obsesiv în beletristica lui Hasdeu, care vede în el unul dintre prototipurile boierului moldovean al secolului al XVI-lea (numit chiar boier moțocian în Introducerea la proza Răposatul postelnic din 1862) - predispus trădărilor și intrigilor, pătimaș ambițios și nepăsător până la dezumanizare în fața suferințelor sau chiar a crimelor - fundamental diferit de cel al secolelor XIV-XV, idealizat și îmbrăcat de savantul literat într-o aură eroică, de inspirație clar romantică
Interferen?e istorice ?i literare ?n poema hasdeean? "?tefan Tom?a Vod? ?i vornicul Ion Mo?oc ?n prinsoare la Leopole by Cezar Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83580_a_84905]
-
E. Barbu, 7). Propoziția completivă predicativă se introduce în frază prin: • conjuncții și locuțiuni conjuncționale: că, ca să, ca și când, ca și cum: „I-am simțit de la ușă că erau intrigați și curioși.” (O. Paler, Viața..., 60), „... Boierii țării te-au ales ca să urmezi răposatului în domnie...” (Al. Odobescu, 6), „Numai că Marmoroșblanc prea se arăta ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit.” (M. Preda, M. Sg., I, 7) • pronume (adjective) relative: „Refuzăm lucrurile drept ce sunt și le tratăm ca generalități.” (C. Noica
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]