2,766 matches
-
la priveliștea învăluită într-o arșiță chinuitoare. Soarele dogorea cu putere peste golf și peste plajă. Liniștea aceea adâncă îi îngrijora grozav pe japonezi. Ceva le spunea că nu erau bineveniți în acele locuri. Cei trei rămaseră pe plajă un răstimp îndelungat. Alți doi marinari se urcară într-o barcă și plecară să vadă ce se petrecea. Soarele ardea nemilos puntea, așa că japonezii nerăbdători coborâră din nou în cală. După aproape trei ore, veni vestea că numai marinarii spanioli aveau voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Velasco pentru a-i apăra. Însoțitorii mergeau înainte în recunoaștere. Toate aceste ordine le dăduse Tanaka. În depărtare, fumul lăsa pe cer dâre ca de gălbenuș. Pe măsură ce înaintau, zăreau flăcări portocalii pâlpâind prin fum ca niște aripi de molie. În răstimpuri, se auzeau în surdină niște sunete ca de boabe de fasole pocnind. Să fie puști? Cu mâinile ridicate, Tanaka opri convoiul și își ciuli o vreme urechile. Apoi încuviință solemn și zise cu aer de căpitan: Nu vă îngrijorați, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
îngrijorăm. E doar un hambar care mocnește. Ardea un hambar mare. Totul înăuntru se făcuse scrum, iar acum flăcările licăreau pe stâlpii pârjoliți și pe grinzile acoperișului, ca o ceată de pitici ce dănțuiau. Ecoul bârnelor care se prăbușeau în răstimpuri adăuga o nouă undă de tristețe priveliștii aceleia pustiitoare. Tanaka cercetă pământul cu atenție ca un războinic încercat și descoperi urme încâlcite de pași: Băștinașii au trecut deja pe aici! zise el către samurai și către Nishi. După aceea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
bărbat. Cu toate acestea, Anul Nou era Anul Nou. Apa picura veselă din zăpada de pe acoperiș și din țurțurii de pe streașină, iar din apropierea grajdului de cai se auzea chiuitul lui Gonshirō călărind pe un cal din lemn de bambus. La răstimpuri valea răsuna de pocnete îndepărtate de puști. Stăpânirea îngăduia vânătoarea de păsări sălbatice numai de Anul Nou. Pesemne că și Kanzaburō luase câțiva țărani cu el și se dusese pe lac. Ecoul puștilor stăruia îndelung deasupra văii. Țăranii se întoarseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Alături de el, plecaseră nenumărați alți bunici, bunicuțe, părinți ori frați mai mari. Plini de voioșie și de hincuri, toată lumea începu un du-te-vino acum pe uliți, din pâlcuri desprinzându-se ici-colo câte unu, câte doi ori mai mulți. Numai pentru scurt răstimp, firește. Căci dimineața, când razele soarelui vor râde iarăși pe colnice... Deodată, ca la un semn nevăzut, larma amuți. Nu departe se auzea ceva ciudat, la început slab, slab de tot. Însă, cu cât înaintau, zgomotele deveneau din ce în ce mai clare. Bunicul
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
arșița ucigătoare a aerului înflăcărat și ne dădea putința de a merge, sprinteni încă și scutiți de sudoare, prin noianul de foc al văzduhului aprins. De după perdeaua înaltă de brazi, Bisericanii, pe care îi părăsisem, se iveau pe dreapta în răstimpuri privirilor noastre, cu turnurile lor scânteietoare de lumină și cu cingătoarea lor puternică de ziduri pe stânga, largul văii gemea sub belșugul greu al sămănăturilor, ce se legănau în valuri verzi, înforite sau aurii, sub suflarea domoală a vântului de
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
pleci spre tulpină. Mai apucă să audă chicotul subțirel al râmei, apoi se pomeni într-un fel de ascensor, printre săculeți pe care scria săruri minerale și butoiașe care conțineau apă. Ascensorul urca lin, fără oprire. Glasuri nevăzute șopteau din răstimp în răstimp: Rădăcina a trimis materiile prime... Laboratorul din frunze Ie-a primit... Preluați serele... Pe lângă ascensorul care urca, Ionel văzu altul care cobora. Deodată, ascensorul se opri și băiatul se pomeni într o încăpere minunată, cu pereți verzi, transparenți
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
tulpină. Mai apucă să audă chicotul subțirel al râmei, apoi se pomeni într-un fel de ascensor, printre săculeți pe care scria săruri minerale și butoiașe care conțineau apă. Ascensorul urca lin, fără oprire. Glasuri nevăzute șopteau din răstimp în răstimp: Rădăcina a trimis materiile prime... Laboratorul din frunze Ie-a primit... Preluați serele... Pe lângă ascensorul care urca, Ionel văzu altul care cobora. Deodată, ascensorul se opri și băiatul se pomeni într o încăpere minunată, cu pereți verzi, transparenți, luminați puternic
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Simion Mehedinți, George Vâlsan-Lecturi geografice ) „Austrul. E un vânt contrar crivățului . El bate dinspre S-V și ajunge în România adesea ca vânt uscat... Băltărețul. E vântul care bate dinspre baltă (miazăzi). El e umed și aduce ploaie. Bate în răstimpuri primăvara și toamna.” (Simion Mehedinți, George Vâlsan-Lecturi geografice ) „E în toiul secerișului. Satul țiuie a pustiu, ulițele goale așteaptă zadarnic: nici copiii nu mai ies să se joace în praful lor, răscolindu-l și pierzându-se în nourașii ce se
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
dă români, care după părerea noastră, dobitoci au fost, dobitoci sunt încă... Foaie verde, foaie blondă Cred că singurul efect mai de Doamne ajută, produs de frunza doamnei Udrea pentru promovarea turismului a fost, cu siguranță șederea în mai multe răstimpuri „in Carpaten Land” a membrilor echipei FMI conduse militărește de acel de acum bine cunoscut, Jeffrey Franks, știți voi, e vorba de băiatul acela grăsunel, cu meclă de tocilar care parcă și acum plânge după sendvișul care i se fura
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
mari mahări ce au fost angajați pe alte criterii decât umilul CV... Bate vântu’ Udrea-n dungă Cred, că singurul efect mai de Doamne ajută, produs de frunza doamnei Udrea pentru promovarea turismului, a fost, cu siguranță șederea în mai multe răstimpuri „in Carpaten Land”, a membrilor echipei FMI conduse militărește de acel, de acum bine cunoscut, Jeffrey Franks, știți voi, e vorba de băiatul acela grăsunel, parcă veșnic asudat, cu meclă de tocilar, care parcă și acum plânge după sendvișul care
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
fie că e el însuși convins de veracitatea ideilor masonice și revoluționare și de necesitatea totalei preschimbări a Portugaliei - fapt este că sub lunga și, în aparență, calma lui domnie, forțele dezordinii s-au manifestat în deplină libertate. În acest răstimp de 28 de ani, societatea portugheză este atacată sistematic până la măduvă. Legăturile cu trecutul sunt aproape total tăiate. Portugalia nu se află numai în pragul catastrofei finale, se află în etapa preliminară dispariției ei ca neam creator de instituții autonome
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din urmă împărțeau pe străzile Capitalei manifeste incendiare, asigurând că numai "anarhia va termina cu toate acestea". Bătrânul Manuel de Arriaga, văzând că țara întreagă se preface într-o temniță, se adresează șefilor partidelor republicane, rugîndu-i să suspende pentru un răstimp luptele politice și cere în același timp lui Costa să elibereze pe deținuți; în caz contrar, va renunța la Președinția Republicii. Afonsa Costa își dă demisia în ziua de 24 ianuarie 1914. Cum Bernardino Machado, patriarhul revoluției, sosea de la Rio
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
diferențele de liceu în 1909 și 1910 și cîștigîndu-și între timp viața ca repetitor în colegiul Via-Sacra, care era pe atunci condus de părintele Antonio Barreiros. Acești doi ani au avut o mare însemnătate în viața lui Salazar. În acest răstimp înțelege el că e chemat pentru o misiune mai vastă și mai grea decât aceea de a fi preot în Vimieiro. Înțelege, desigur, că pietatea lui nativă nu e de ajuns pentru a îmbrăca haina preoțească. Pe de altă parte
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în câmpul politic o nouă forță, destul de puternică pentru a putea într-o zi stăvilii dezmățul guvernărilor demagogice. Deocamdată, această forță nu se face simțită. Antonio Maria da Silva guvernează, cum am văzut, până la 15 Noiembrie 1923. În tot acest răstimp, Salazar își continuă activitatea de dascăl la Universitatea din Coimbra și munca lui modestă de educator moral. Este straniu, totuși, că această continuă osteneală nu duce la alcătuirea unui grup de credincioși, strânși pe viață și pe moarte în jurul șefului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
subțire, care-i vibra de bătăile inimii.) Întâlnirile la geamul din grădină, sub copacul vechi, care ascundea stelele. Aceleași planuri de viitor, aceleași întrebări de zece, de o sută de ori, și același răspuns al ei: "Da, și pentru totdeauna..." Răstimpuri de tăcere, cu obrajii lipiți... Grația cu care consimțea să-mi clipească pe față, ca să mă dezmierde cu genele ei lungi... Respirarea pură, fină, pe care o simțeam pe obraz ca o șoaptă caldă a pieptului ei mic... Despletirea părului
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de o sută de specii, bijuterii cu forme curioase, imitând animale cunoscute și necunoscute - ca o reducțiune a lumii mari - de diferite culori, pe care Adela le definea, comparîndu-le cu pietre prețioase, cu metale, cu stofe... "Petpedecul" se auzea la răstimpuri, în grădină. "Steaua nebună" înainta alarmant de repede spre plop. "Petpedecul"... poreclă dată de Adela unei prepelițe, care spune mereu, conștiincios, în fiecare noapte, aceleași trei silabe, singurele pe care le știe: "Petpedec!"; "steaua nebună"... luceafărul albastru, care ne anunță
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
noaptea trecută pe drum. "Deloc. Nu știi că "femeilor nu li-i frig niciodată"? Cum era să răcesc?'' Pe urmă s-a izolat oarecum de noi, sorbind rar dintr-un ceai, potrivindu-și mereu pelerina, încercînd niște mănuși, deschizând în răstimpuri ochii mari - ca în fața unor surprize - gândurilor ce i se perindau prin cap, într-o solilocvie mută... La un moment, privindu-mă serios și fix, plecă ușor capul, schițând gestul care înseamnă "da"! La plecare, m-a condus până la poartă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul ei să se îmbrace. Știam că e în dosul storului dat în jos, la un metru de mine. Zgomote, la răstimpuri, produse de saltarele scrinului, de ușa garderobei, anunțau etapele toaletei. O vedeam, prin auz, îmbrăcîndu-se. A apărut peste un sfert de oră. - Ah, ce leneșă sunt! Aștepți de mult? - Da... Nu, de câteva minute. Venită de-a dreptul din odaia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ei îi este lui cunoscută îndeaproape, cei doi s-au aflat împreună de multe ori în cei douăzeci de ani ai Adelei, folosind o expresie uzuală - ea a crescut sub ochii lui. Raportul dintre ei s-a modificat în acest răstimp, dovadă, la început, dificultatea adoptării celei mai oportune formule de adresare. Afecțiunii inițiale pentru "copilul" Adela i s-a adăugat pe parcurs o nuanță pedagogică, maturitatea cedând câte ceva din experiență sub formă discursivă. În dialogurile "instructive" dintre cel doi, natura
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o strălucire metalică la lumina zilei. Nu cred că era uns cu ulei... Nici eu nu-mi dau seama cum de-am ajuns să rețin atîtea. Cred că ei nu-i plăcea să se lase descifrată... Sau poate În scurtul răstimp de cînd eram eu aici a fost capabilă să arboreze cinci-șase mine... Știu eu? Poate nu mă plăcea și dacă așa stăteau lucrurile, cu atît mai mult nu-mi surîdea afacerea... trebuia să fiu cu ochii-n patru... Au și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și ne-am reluat conversația. M-am simțit relaxat, ca În acele duminici În care Îmi permiteam și eu să dorm mai mult. Să lăsăm discuțiile despre bani. Au mai rămas patru zile și voi face tot ce pot În răstimpul acesta. O să discutăm despre cheltuieli la momentul oportun. — Dacă va fi cazul, o să-mi iau și eu o slujbă pe undeva. Fratele meu n-o să mai aibă prilejul să mă certe... Mi-am dat seama că lumea nu-i chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
iar dacă nu se ivea îl născocea ea însăși printr-o abilitate a vorbirii pe care cele câteva prietene, de mult obișnuite în prelungile vizite de după-amiază, se făceau a nu o pricepe; continua să citească și acum, înnobilare la răstimpuri rare. În felul acesta se scurseseră zilele vieții, egale între ele, pe care ea le socotea fericite, toate în umbra adormitoare a salcâmilor și a aerului umed venind dinspre fluviu, pentru că niciodată nu-și dorise mai mult. Și zilele continuau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
viața mizeră pe care o duceam, dar ceea ce era cu adevărat tulburător, de neînțeles, era siguranța pe care o aveai și tu, ca ne întâlniserăm cândva în altă lume, că eram născuți unul pentru altul, intuițiile noastre deveniseră certitudini. În răstimpul scurt al acelei primăveri, descoperisem uimiți, adu-ți aminte! - că semănăm atât de mult, că unul fără celălalt eram o ciuntire. De unde legea aceasta și mai ales pentru ce, cu care anume finalitate? Ce necesitate ascunsă împlineam fiecare în perfecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și mama și fiica... - Soarta, domnule judecător, răspunse, soarta... Și ziua căzu în absurd. 11. „A doua oară nu mă mai nasc...” Ce prostie, îmi spusei, poate să-mi treacă prin cap. Întorc apoi foaia: lipsește ceva din jurnalul în răstimpuri al acelei vremi, ceva care, deși simt că este esențial, sau că a fost esențial, nu-i de găsit, cu toate că n-ar fi trebuit să fie consemnat. Vorbeam, întins, cu mâinile sub cap. Rex latră în curte, cine știe de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]