2,050 matches
-
cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu umbre alunecă iară. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? [1933] * VRAJĂ ȘI BLESTEM Pe creasta nopții moara seacă macină lumină-n gol. Lopeți se-nalță și s-apleacă. Războiul după
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
de la o petrecere la alta, mutîndu-se pe la prieteni și iubiți după cum se ivește ocazia. Of, nu mai știu. Poate că asta le stă În fire oamenilor cu spirit creativ. Cheia se Învîrti În broasca ușii de la intrare, iar eu am răsuflat ușurată. Una era să mă Împrietenesc cu mama iubitului meu și cu totul alta să o ascult plîngîndu-se de ceilalți copii ai ei. Nu eram dispusă să mă confrunt cu așa ceva acum, cînd abia Începusem să le cunosc familia. — Mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
luat mîna și-a ținut-o strîns, În timp ce Mary s-a retras, ca să ne lase singuri. Îmi pare atît de rău că nu am fost alături de tine. Iar eu nu am știut ce să răspund, așa că nu am spus nimic, răsuflînd doar ușurată cînd cineva m-a luat pe sus ca să mă ducă la Încă o ședință foto. Mai tîrziu, după ce s-au ținut discursurile, toată lumea a amuțit la vederea unui bărbat Între două vîrste, aproape chel, Într-un costum care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Purtați o conversație privată sau e liber orișicine să vi se alăture? — Tocmai spuneam că Andy e foarte chipeș, spun eu În gura mare. — Știu, confirmă ea din cap. E trăsnet, nu? Deși e cam nesimțit. Trish și cu mine răsuflăm ușurate. — O, Doamne, zic, de fapt, spuneam că nu ne vine să credem că vorbește așa cu tine. — Știu. Din ce cauză a murit ultima lui sclavă? De epuizare? E veche poanta, dar, În contextul ăsta, ne face pe amîndouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de clepsidre sparte din care curgea nisipul. Și, pe măsură ce trecea timpul, simțeam cum creștea nisipul în jurul meu. Am intrat în panică și am vrut să ies, dar, afară, vântul urla ca o cățea înnebunită că și-a pierdut puii. Am răsuflat ușurat când am zărit-o pe Ana și am încercat să mă apropii, convins că, așa, voi fi în siguranță. "Nu mă atinge", mi-a șoptit ea. După care mi-a dat o explicație, abia deslușită, care m-a nedumerit
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
după ea îndelung, uitîndu-mă la amiază, din spatele draperiilor, la ciotul unui pin uscat pe care-l năpădeau urzicile. Văzând că trecătorii se fereau de mine, am avut o presimțire rea. Se uitau în altă parte când treceam pe lângă ei. Am răsuflat ușurat, de aceea, în clipa în care am zărit un fost discipol. M-am îndreptat, bucuros, spre el, să-l îmbrățișez. Numai că, spre uluirea mea, el s-a grăbit să traverseze strada. Am tras o înjurătură și m-am
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cufundat într-un somn adânc. Am încercat să adorm și eu. Din când în când, tresăream, focul ardea în continuare, dimineața mirosea a cenușă și mă întrebam cât va dura astfel. Am simțit, apoi, miros de lapte cald și am răsuflat ușurat. Afară, focul arsese ultimele lemne și ploua peste cenușa caldă... Când am deschis ochii, am observat că stelele se loveau de vârfurile chiparoșilor, dar plouase, într-adevăr... ― Vara e pe sfârșite. Zilele acestea te voi părăsi, Galilei. ― Cum stam
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
frică și de durere, se trezește pe neașteptate eliberat de ele. Așa că am lăsat să treacă ceva timp înainte de a-l aborda. L-am găsit la râuleț, unde-și dădea cu apă rece pe față, cuprins de un zvâcnet continuu, răsuflând ca după o milă de alergare și alb la față precum moartea. Am îngenuncheat lângă el și, când mi-am dat seama că dădea semne de sufocare, căci, cu cât i se întețea respirația cu atât simțea mai mult nevoia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dimineață întreagă. - Nu credeam că o să reușești să faci o lucrare de câteva zile în câteva ore, i-a spus minunându-se Garibaldo. Ducând instrumentele prietenului meu, am intrat împreună cu el în încăperea fetelor lui Heraclion, care abia dacă mai răsuflau. Parcă am asistat la ceva magic. A luat un mic bisturiu din lighenașul de aramă în care instrumentele fuseseră fierte în clocot, a făcut o incizie la baza gâtului copilei mai puțin grav bolnave, a tamponat puținul sânge care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
omor. Când mi-am ridicat privirea, am rămas înlemnit și m-a trecut un fior de groază. Ochii păreau să-i iasă din orbite, pielea feței se făcuse albăstruie. Apoi brusc s-a învinețit și a căzut jos. Nu mai răsufla, pieptul îi era nemișcat. I-am pus o mână la gât și n-am simțit niciun puls. Am fost cuprins de o mânie fără margini, care m-a făcut să-mi ies din minți. Dându-i câteva picioare în coaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
că era goală: i-am pus brațele sub cap și am întors-o pe-o rână, ridicându-i fața astfel încât traheea să-i stea cât mai drept cu putință. Gesturile îmi erau însoțite de vorbe. - Surioară, te rog, încearcă să răsufli domol, o să-ți treacă imediat. Aud cum răsufli tot mai adânc, aproape normal. Fața ți se limpezește, uite! Suflarea sugrumată a devenit un horcăit șuierător și prelung, după care s-a liniștit, chiar dacă a rămas asmatic. Când respirația i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cap și am întors-o pe-o rână, ridicându-i fața astfel încât traheea să-i stea cât mai drept cu putință. Gesturile îmi erau însoțite de vorbe. - Surioară, te rog, încearcă să răsufli domol, o să-ți treacă imediat. Aud cum răsufli tot mai adânc, aproape normal. Fața ți se limpezește, uite! Suflarea sugrumată a devenit un horcăit șuierător și prelung, după care s-a liniștit, chiar dacă a rămas asmatic. Când respirația i-a revenit la normal, mâinile i s-au relaxat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
centru după-amiază. Locuim prea departe. — Nu mai locuiți În Carlo Alberto? Întrebă Maja. — Nu, ne-am mutat la blocurile-turn din Torrevecchia, tăie scurt Emma. Aproape de Primavalle, adăugă, căci sigur doamna Fioravanti nu auzise vreodată de acel cartier. — O, ce păcat, răsuflă Maja ușurată. Era atât de abilă, Încât dezamăgirea ei părea autentică. Emma nu se lăsă Însă Înșelată. — E mai bine așa. Prefer să nu se atașeze prea mult de colegii lui. Anul viitor Îi schimb școala, aici e prea incomod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
-i poșeta, Kevin poate lua masa la noi și poate veni la petrecere cu mine - oricum, după aceea vine și tata și garda de corp Îl poate aduce acasă. Vorbea cu o voce subțire, dar hotărâtă. Neașteptat de hotărâtă. Kevin răsuflă uimit. De când frecventa aceeași clasă cu ea, de pe vremea căminului, Camilla Fioravanti nu-i vorbise niciodată. Dimpotrivă. Era inamicul lui numărul unu. Poate de aceea Își dorea atât de mult ca el să meargă la petrecerea ei. Ce petrecere era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Chiar dacă purta ochelari mari și urâți din plastic, și avea bandajul pe ochi, și era gras, și mânca prea mult, pentru ea, Kevin fusese Întotdeauna foarte frumos. Era foarte frumos și așa mort. Dar era un lucru prea trist. Kevin răsuflă din greu. Atunci Camilla Își dădu seama că era viu. Copleșită de rușine, fugi În baia de alături - ascunzându-se după paravanul verde. — Kevin? Îl strigă Încet de parcă ar fi fost bolnav. Kevin deschise ochiul. Își curăță lentila: pe ochelari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
demarăm mari opere publice, deblocând surse financiare pentru revigorarea suburbiilor. Printre inițiativele platformei noastre electorale se află și scutirea de taxe pe capitalul investit În divertisment. Nu se trăiește doar cu pâine. Pentru a susține economia este nevoie de consum - răsuflă adânc -, altfel producția stagnează și devenim mai săraci. Iar oferta trebuie să vină În Întâmpinarea clientului, nu invers. Pe scurt, noi avem În obiectiv demolarea blocurilor-turn și a cartierelor de ciment, moștenire a arhitecturii staliniste, proiectate de partidele de stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Împotriva lui, Îi reproșa la telefon o voce feminină. L-ai distrus deja, nu-ți ajunge? Ce mai vrei de la el? Emma se grăbi să Închidă telefonul. — Mama lui Antonio nu a mai vorbit cu el de la Paști, rezumă ea, răsuflând oarecum ușurată. Rezemați de balustrada cheiului, scrutau depărtarea - poate, poate l-ar fi văzut pe Antonio plimbându-se acolo Împreună cu copiii, pierdut și rătăcit, Închistat În obsesia lui ca Într-o cochilie. Erau atât de apropiați, Încât părul Emmei Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să fie iubit, să se bucure de viață și de miezul ei. Prin iunie, când se împlinise bine sorocul celor 40 de zile de când intrase în Augustin, acesta se mișca fericit, îndopându-se în continuare, și toată lumea din mănăstire a răsuflat ușurată, împreună cu Zogru, când Augustin a trecut de cele 40 de zile fatale. Dar abia pe la Crăciun s-au convins călugării c-au stârpit stafia aducătoare de moarte și-au ținut slujbă de mulțumire către bunul Dumnezeu. Între timp, Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a speriat, De frică era să moară. Nică fugea, fugea, fugea, Fugea mâncând pământul, Băieți și ei alergau, Alergau ca vântul. Lângă un păpușoi s-a pus, La țărâna lui Nic-a stat, Până când flăcăii s-au dus Și el a răsuflat ușurat. Apoi în brațele mamei fugi, Ea nu știa ce i se întâmplă. Când lacrimi pe obraji i se ivi, Cu drag ea îl alintă. În următoarea dimineață Părintele la ei veni, Nică nu se spălase pe față, Și de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bineînțeles că îl cunoșteam, era acel băiat din clasa vecină, acel “râvnit” băiat al școlii. S-shen... Ești puțin surprinsă să mă vezi aici, cu tine, așa i? spuse dezvelindu-și dinții și continuând: Nu sunt aici pentru tine, scumpo! Am răsuflat ușurată, însă după următoarele cuvinte am încremenit: Însă ne vom vedea des. Și se ridică pur și simplu, parcă niciodată nu ne-am fi bătut cu frunze. A început să meargă, pe urmă s-a întors și s-a uitat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Mamă? vocea mea era mai speriată decât trebuia să fie. Miriam? Scumpo? Ești în regulă? Da, mamă! vocea îmi tremura. Ce s-a întâmplat? Cineva pe coastă a fost mușcat de rechin. Am vrut să văd dacă ești tu și...răsuflă ea ușurată...mă bucur că ești teafără. Vii acasă? vocea ei luase deja o notă veselă. Nu! Sunt la spital! Eu l-am scos pe tânăr din apă! Urmă o tăcere lungă întreruptă de sunetul respirației ei. Într-un final
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu i-a făcut și el pe alții să sufere. Am hotărât și n-o să mai vorbim despre asta. Zilpa și-a șters ochii. Lea și-a dres vocea. Bilha s-a ridicat în picioare. Hotărârea fusese luată. Eu abia răsuflam. Mi-era frică că dacă mă văd acolo, o să mă trimită afară din cort. Stăteam nemișcată, între mâna dreaptă a mamei mele și mâna stângă a Bilhei și mă minunam de ce auzeam. Rahela îi era devotată lui Gula, vindecătoarea. Bilha
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am adunat paie de trestie cât să aducem pe lume o mie de copii. Am împachetat ce aveam în cutia de la Benia, care se făcuse și mai frumoasă cu cât lemnul se decolorase cu timpul. Când am închis capacul, am răsuflat ușurată că scăpam de un viitor nefericit. În noaptea dinaintea plecării din casa lui Nakht-re, am stat în grădină, m-am plimbat în jurul bazinului, mi-am trecut mâna peste fiecare copac sau tufiș, am tras adânc în piept mirosul lotusului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
gura i s-a deschis, credeam că va zâmbi, dar fața-i era de parcă ar fi vrut să țipe sau să urle sau de parcă ar fi fost foarte furioasă sau foarte îndurerată, rânjea, ochii i se îngustaseră, am auzit-o răsuflând din greu, și atunci, plimbându-și încet privirea prin încăpere, a observat ușa deschisă de la cămară, s-a desprins de tocul ușii de la bucătărie și, dându-și la o parte părul căzut peste față, a întrebat suspinând, tu ești, copile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
am auzit cum mama a trântit ușa de la bucătărie cu atâta furie, că farfuriile de deasupra ușii, înflorate, s-au ciocnit între ele, apoi s-a dus în antreu, la măsuța de telefon, s-a oprit în fața ei, o auzeam răsuflând din greu, apoi a apucat receptorul și a format repede un număr, nici n-a așteptat ca discul să revină de la sine, ci l-a tras înapoi cu degetul, făcând să țăcăne telefonul, apoi s-a așternut liniștea, mama parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]