2,464 matches
-
important, însă îi dau cuvântul meu. Se calmează pe loc și spune: — De ce nu te ocupi tu de asta și pe mine doar să mă informezi din când în când? Urăsc să stau în aceeași încăpere cu bărbați ale căror răsuflări miros urât. La început, suspectez că Nuharoo îmi pune la încercare loialitatea. Cu timpul, însă, ea mă face să-mi dau seama că îi fac un favor, căci e genul de femeie care și-ar pierde somnul din cauza celui mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Te pui într-o situație jenantă nu doar pe tine, ci pentru întreaga familie imperială. Continui să dau din cap, prefăcându-mă că sunt recunoscătoare pentru sfaturile ei. — Evită mandarinele. Se apleacă spre mine atât de mult, că-i simt răsuflarea de iasomie. Prea multe elemente condimentate duc la apariția coșurilor. O să pun un eunuc să-ți aducă un castron cu supă de țestoasă ca să stingă focul din tine. Te rog să-mi arăți respectul tău acceptându-l. Sunt sigură că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înțeleg de ce tatălui meu nu i se închideau ochii când a murit - nu a putut înghiți jignirea. Aștept să se calmeze înainte de a relua lectura. Unele dintre condiții îl supără pe Majestatea Sa atât de tare, încât i se taie răsuflarea. În astfel de momente, din gât îi ies sunete bolborosite, după care izbucnește în accese de tuse. Pete mici de sânge acoperă pardoseala și păturile. Nu vreau să citesc mai departe, dar documentele trebuie să fie trimise înapoi în zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și pentru țara mea nu poate fi exprimată în cuvinte. La colțurile buzelor violet ale Majestății Sale se strânge salivă. Plânge fără lacrimi. De zile întregi tot țipă și urlă. În cele din urmă, glasul i s-a stins. Fiecare răsuflare este acum un chin. Degetele-i sunt ca niște bețișoare fragile, iar trupul lui nu e decât un schelet. A început călătoria transformării într-o palidă fantomă. Strămoșii săi nu i-au răspuns la rugăciuni, nici Cerul nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
momentul de operă de la vremea ceaiului, de care s-a ocupat Su Shun și care se desfășoară în apartamentul lui Nuharoo. Spre dezamăgirea mea, Tung Chih nu vrea să fie cu tatăl său. Se plânge de „privirea înfricoșătoare“ și de „răsuflarea mirositoare“. E nefericit când îl împing spre patul bolnavului. Își numește tatăl o pacoste și o dată îndrăznește chiar să-i strige: „Hei, om gol pe dinăuntru!“, Trage de cearșafurile lui Hsien Feng și aruncă în el cu perne. Vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
din nou tatăl. Copilul își scoate brațul din strânsoarea lui Su Shun și se eliberează: — Tati, tati! Ochii împăratului Hsien Feng clipesc, iar buzele lui se mișcă încet: — Tung Chih, fiule... În sală se așterne liniștea și toată lumea își ține răsuflarea. Secretarul imperial își ia pensula de scris. — Vino la mine, Tung Chih! Brațele muribundului se întind de sub plapumă. — Majestatea Voastră - înaintez, asumându-mi riscul că aș putea fi pedepsită -, vreți să-l anunțați Curții pe succesorul Domniei Voastre? Este prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pași peste frunzele uscate. Cineva se apropie și se oprește lângă mine. Încerc să-mi mișc picioarele și să mă adun într-o poziție mai bună, pentru a mă apăra din interiorul sacului, dar și picioarele îmi sunt legate. Aud răsuflarea bărbatului. — În numele Cerului, cruță-mi fiul! țip eu și apoi mă ghemuiesc. Îmi închipui cuțitul său care taie sacul și metalul rece pătrunzându-mi în carne. Dar nu se întâmplă asta. Aud în schimb mai mulți pași și zăngănitul metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să zboare și florile să înflorească. Observ ceva care nu are ce căuta aici. Este paltonul lui An-te-hai, întins pe jos. Gândurile îmi sunt întrerupte de acest obiect pământesc. De ce l-a lăsat An-te-hai aici? Aud pași grăbiți și apoi răsuflarea rapidă a unui bărbat. Nu pot să fiu sigură dacă sunetul e în realitate sau doar în închipuirea mea. — Majestatea Voastră, strigă vocea lui Yung Lu, este amiază! Nereușind să se oprescă suficient de repede, se ciocnește de mine, împingându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
orice profesor care nu dorește să aibă în clasa lui corigenți. Nici măcar nu-mi amintesc să-mi fi dat seama că până la ora aceea ar fi știut atâta istorie încît să ne facă la orele lui să-l ascultăm cu răsuflarea tăiată. Și într-o zi intră în clasa noastră un necunoscut însoțit de directorul școlii, un domn ale cărui picioare păreau mai înalte deeît profesorul nostru întreg. Directorul s-a retras și acest necunoscut s-a urcat la catedră și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
jafului, și rușinii care ne acoperă astăzi fața. 8. Și totuși, Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsîndu-ne cîțiva oameni scăpați, și dîndu-ne un adăpost în locul Lui cel sfînt, ca să ne lumineze ochii și să ne dea puțină răsuflare în mijlocul robiei noastre. 9. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoința împăraților Perșilor și ei ne-au dat o nouă putere de viață, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85086_a_85873]
-
blajin, se opri să ne cîntărească din priviri. Cucerit de elocvența vorbitorului, se sprijini apoi cu palmele în canaturi. În luptă cu o atenție anevoioasă, puțin cîte puțin, maxilarul omului scăpa în jos. O vreme nu s-a auzit decît răsuflarea sa. Edificat, părăsi apoi ușa, lăsînd bărbătește în urmă un iz de usturoi. Pictorul locuia la marginea tîrgului, dincolo de pîrîul către care cobora o stradă pietruită cu bolovani rotunzi. Între ei hodinea nestingherită putreziciunea frunzelor, a dopurilor, hîrtiilor și mai
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Nu era adevărat nicidecum că ar fi omorât pe cineva care ar fi rostit cuvinte grele despre ea. Fusese, Însă, bănuit, și cu cât Încerca să se dezvinovățească, cu atât părea mai Încurcat și mai șovăitor. Nedreptatea Îi luase, aproape, răsuflarea. Se smulsese din mâinile celor care se străduiau să-l oprească, alergase ca un smintit până acasă, apucase un cuțit cu două tăișuri și plecase prin fundul grădinii, apoi pe câmpuri, spre pădurea ce se zărea, vânătă, În depărtare, tremurată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
din sârmă de aluminiu. Dar astea erau ciurucuri, pentru copiii de grădiniță. Cunoscătorii Își puteau comanda arma cum doreau ei. Titel se pricepea să facă Împletituri de toată mirarea din lițe În toate culorile - și Împodobea, astfel, de-ți tăia răsuflarea, mânerele crăcanelor. Îl Învățase și pe frate-său mai mic, Onel, să sucească firele de cablu subțire furate de la electricienii IAS-ului, din bordurile tractoarelor și combinelor sau dracu’ știe de pe unde. Mulți dintre vlăjganii care Își terminaseră armata și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
veni, ferească Sfântul, tu mi-ai fi nepot. Ar Însemna - dacă ar fi adevărat - că nu din partea neamului meu moștenești mintea sărăcăcioasă și privirea tâmpă. Chipul cântăreței era al nevestei lui Coman - dar de unde până unde să se șopocăie, cu răsuflarea puțind a doagă, că eu aș fi tată-său? Coman a făcut tămbălau mare când am vernisat - vă spun mai Încolo ce Înseamnă - opera de artă elaborată În doi: el cu ideile tâmpite, iar eu cu mâna și pensula. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ca niște lei-paralei. Ba chiar e mai bine așa, că o să rezistați mai mult În faptul trebii...”. Înăuntru, fiecare fată lucra cu metodă. După ce băiatul de deasupra se dezlănțuia și se deșerta, strângând-o În brațe de să-i ia răsuflarea, cobora din pat și, În timp ce acela Își trăgea nădragii, prindea ligheanul Între glezne, se apleca din genunchi și se clătea. Striga către ușă: „Altul!”. Soldatul intra. Ea smulgea prosopul, Îl așternea pe pat, se așeza pe el și depărta genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Povestea lui Câinaru, neguțător de piei de cotarlă, era și ea adevărată. Stoluri de vrăbii Își luau zborul și sfârâitul aripilor părea durduit de copite În goană; zborul guguștiucilor suna mai ascuțit decât șuierul gloanțelor. Dar cele care le luau răsuflarea erau zborurile tăcute ale bufnițelor și cucuvelelor. Ochii lor uriași, galbeni și orbi la lumina zilei, clipeau cu răutate, apoi păsările ucigașe Își descleștau ghearele păroase de pe ramuri, Întindeau aripi lungi, vărgate și pluteau, la numai câțiva pași de fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
De gât Îi atârna un șarpe albăstrui care zvârlea furca neagră a limbii. Prin spărturile zdrențelor Își ițeau capetele gușteri și broaște, popândăi, salamandre portocalii și Încete, nevăstuici furișate, câte o rădașcă În platoșă lucitoare, clămpănind din cleștii fioroși. Gemeau, răsuflarea scurtă le ardea piepturile. Se Împiedicau În ciolane vechi de vite ori alunecau pe leșuri ce putrezeau, colcăind de târâtoare. Din când În când, trăgeau cu coada ochiului la trupul Balaurului răspândit pe cele două maluri povârnite. În mișcare, solzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să iasă - Îi plăcea și lui să lenevească În nămol. Florea Cucu știa pe unul dintr-un sat vecin care avea rasa asta de porci puturoși. Le era lene să grohăie după mâncare ori apă, se Îngrășau, parcă, doar din răsuflare. Erau cuminți și-l așteptau cu drag pe Cucu să le Întindă o mână de iarbă și să-i scarpine pe burtă ori spinare. Iarbă era În toată curtea aia Întinsă și nelucrată. Și astăzi arată la fel, Îngrădită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu șuier pojarul se-asmuțea spre-nalt. Venea Sfârșitul Lumii. De groaznicele chinuri, prea stors de vlagă, trupul se prăbuși-n adâncul leșinului abis. Trezitu-m-au din moarte toții bunii mei vecini. Mai bine mă lăsau să-mi piară răsuflarea, căci de trăit nici gând să pot, scăpat, distrus, din aspra-ncrâncenare. Blândul lăcaș, zidit de mâna bunului meu tată, ce-n cer acuma-și plânge neputința, zăcea sfârșit, Îmbrățișând pământul. Ce crudă soartă ori ce vis teribil din care - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gânduri. Eu dormeam la picioarele lor. M-am băgat ușurel sub plapumă. Patul scârțâia și nu m-a simțit nici unul. Am aprins lanterna și am văzut.” Se oprise așa, de-al dracului, ca să-i facă pe ăilalți să-și țină răsuflarea și să belească ochii la el. Tăcea și se uita pe cer, să vadă dâre de avioane. „Zi, bă, ce dracu’ ai văzut?” săriseră ceilalți cu gurile pe el. „Nu vreau să vă spun, e bine? Ce, voi n-aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să și-o vadă În oglindă.” Arbitrați de Ectoraș, Își trăseseră câte un șut, apoi se Întorseseră la microscop și la pâlpâielile lumânărilor. Vieru Îngenunchease și mânuia cu Încetineală rotița neagră de plastic. Nu zicea nimic, iar ceilalți Își țineau răsuflarea și nu-și găseau locul. „Da, nene”, răsuflase Într-un sfârșit omul de știință, „ia uite ce mai bălăceală aicea! Ai dracu’: ce de codițe mișcătoare-nfipte-n capete!” Baronu urma și-și ceruse drepturile: „Hai, bă, gata, că te uiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
hodorogit, cu butoane Înțepenite cu bețe de chibrituri, izbucnea hârâit câte un cântec la modă. Nu pot să spun de ce stăteam pe capul ei: În afară de sânii mari care, după cum am avut cinstea să-ți spun, mă fascinau și-mi luau răsuflarea Încă de mic copil, nu avea nimic atrăgător la prima vedere. O figură oarecare, chiar cenușie, Înnobilată misterios de o tristețe ascunsă. Am dansat de câteva ori Împreună, n-a făcut mofturi când am lipit-o strâns de mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și tot așa, până când uitasem cum era o zi obișnuită, Împărțită În lumină și Întuneric. Eram tot În postul cel mai Îndepărtat și mă luptam cu un ger crâncen și neclintit. Zăpada scârțâia, când o călcam, ca sticla pisată, aburii răsuflării Înghețau și se așezau pe piepții șubei. Nu mă gândeam la nimic, mintea Îmi era goală, oboseala și Îndobitocirea pricinuite de ritmul trei-trei-trei al zilelor ce nu puteau fi deosebite una de alta mă prefăcuseră Într-un - aproape - obiect. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fuma Întruna. Era Încredințat că Ghiță tăia special filmul la o scenă anume numai ca să-l umple pe el de draci. De zece ori văzuse filmul despre șatra de țigani și de zece ori trăise dezamăgirea care aproape Îi lua răsuflarea. Pe pânza pe care Ghiță o albea din când În când cu praf de cretă, țiganul Zobar o Învârtea de zor În jurul focului pe țiganca Rada și, În timp ce noaptea din jurul lor răsuna de viori, cobze și chitare, Îi dădea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și se trânti la pământ. Văzu că se afla printre tufe de urzici care nu-i bășicaseră pielea și că acolo nu plouase: țărâna era uscată. Își propti capul pe brațul drept și Încercă să-și domolească bătăile inimii și răsuflarea zbuciumată. Nu știu cât timp Își pierduse acolo. Nu se mișcă și nu luă În seamă nimic În juru-i, nici măcar atunci când pașii de uriaș ai Directorului trecură pe lângă el, cu vuiet. Tatăl furios părea că-și sprijină fruntea de cerul cenușiu. Azvârlea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]