KorAP: Find »[drukola/base=războinic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...53 54 55 ...148 >

3,699 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627

Zdrobiți-i! - Moldovaaa! se ridică strigătul de luptă al călăreților lui Ștefan. - Ce se Întâmplă? Întrebă Oană, care nu deslușea mișcările de trupe. - Călărimile atacă În forță pe direcția deschisă de Apărători! spuse Erina. Organizarea tătarilor slăbea. Grupuri răzlețe de războinici se desprindeau din tumen-uri, Încercând să creeze o breșă În atacul moldovenilor, dar deveneau ținte pentru arcași. - Nu În spate! spuse căpitanul Oană, atent la un zgomot pe care doar el Îl auzea. În față! - În față? Nu văd clar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
cu atenție, dar nu văzu nimic. Mii de călăreți tătari Întorceau caii, renunțând la luptă. Pierduseră peste zece mii de oameni, dar mai aveau destui ca să continue bătălia. Moldovenii trecuseră la șarjă pe ambele flancuri, spulberând din goana cailor sute de războinici dintre care unii Încercau să reziste, iar alții Întorceau privirile, nedumeriți, spre comandandantul lor care dispărea pe malul rîului, galopând spre sud. Când tătarii auziră semnalul de retragere era deja mult prea târziu. Câmpul de luptă de la Ștefănești devenise deja

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
elită al spahiilor, În număr de zece mii de oameni, să descalece și să sprijine atacul ienicerilor. Intervenția sultanului oprise defensiva primelor rânduri de ieniceri și provocase o Înaintare generală a urdiei, cu pierderi enorme. Dar o Înaintare implacabilă. Indiferent câți războinici cădeau sub săgețile, sub săbiile sau securile moldovenilor, sultanul arunca În luptă alte detașamente, apoi altele, Într-un ritm năucitor, până când valea fusese literalmente acoperită de trupele turcești, iar moldovenii fuseseră Împinși Înapoi, spre nord, În adâncurile codrilor. Puținii moldoveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
de ieniceri și spahii. Oștenii lui Ștefan luptaseră știind că nu vor mai putea ieși din valea aceea și că nici măcar moartea lor nu va putea opri urgia. Dar aleseseră moartea. Voievodul fusese aproape prins În cercul de fier al războinicilor lui Mahomed, dar fusese luat cu forța de către unul din căpitanii săi, care purta pe platoșă semnul scutului și spadei, și dus În pădure, unde un grup de oșteni mai aveau cai. Înconjurat de acel mic grup de luptători, Ștefan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
mai opunea rezistență. Războiul se sfârșise. Sultanul se Îndrepta spre Suceava, unde optzeci de tunuri băteau zidurile zi și noapte, iar ienicerii Își lansau scările de asalt, urcând pe metereze. Oană rămase treaz Întreaga noapte, ascultând poveștile de arme ale războinicilor otomani. La fel rămase Erina, parcă abia Începând să Înțeleagă ce se Întâmplase. Iar ceea ce se Întâmplase nu putea fi adevărat. Moldova nu mai exista. Exista un nou teritoriu al Imperiului Otoman. Un pașalâc, unde sultanul avea să numeasă un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
munților, patrule de spahii gonind prin sate și, unele, urcând pe cărări de munte. Văzuseră și trupe de ieniceri adunând copii pe care Îi urcau În căruțe și Îi duceau spre tabere, de unde aveau să ia drumul Istanbulului, ca viitori războinici ai Semilunei. Văzuseră unele sate arzând și știuseră că, acolo, oamenii nu voiseră să-și lase copiii și nici să Îngăduie jaful. Oștenii sultanului adunau tot ce găseau. Animale, blăni de urs, de lup sau de jder, brânză, miere, mâncare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Îl Întrebă pe Ștefan, cu un aer contrariat: - Toate ca toate, dar de unde... Doamne iartă-mă... știa de mănăstire? 1 august 1476, ora 19.30, Dealurile Sucevei Gărzile se Înmulțeau pe măsură ce mica escortă se apropia de cortul sultanului. Cordoanele de războinici se dădeau la o parte la vederea șefului grupului, care părea un sfetnic apropiat al lui Mahomed. În fața unui cort imens, pătrat, străjuit de peste douăzeci de africani uriași, cu piepturile goale și iataganele scoase, și de un cerc de ieniceri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
el. Bătu din nou din palme și, la apariția gărzilor, spuse: - Lăsați intrarea deschisă. Mi se pare că aud ceva. În cort se lăsă tăcerea. O tăcere care acoperea zgomotul cailor și al căruțelor care se mișcau prin tabără, vocile războinicilor, clinchetele armelor, bubuiturile artileriei care lovea fără Încetare zidurile Sucevei. Peste toate acestea se auzi, deodată, cu limpezime, sunetul mult mai apropiat al unui corn de vânătoare. Nu mai era nici o Îndoială. Era semnalul lui Ștefan. „Ridicați-vă, voievodul vostru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
lor, dar un zid de săgeți Îi seceră de la primul pas. Răzeșii se retrăgeau, dar locul lor era luat de arcași. Înaintarea urdiei era, pentru moment, oprită. Dar, din spatele ienicerilor, se auzeau tropotele achingiilor. Cei mai sălbatici și mai sângeroși războinici ai Semilunei erau trimiși de Mahomed să deschidă drumul spre voievodul Moldovei. Alexandru preluă comanda celor o mie de călăreți. Din locul În care se aflau se vedea Întregul luminiș, și, mai jos, dincolo de pădurile Ilișeștilor, se Întrezăreau, vag, dealurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
limbi de șarpe ale călăreților Încercuiră grupul moldovenilor. * - Dumnezeule... șopti voievodul, alb la față. E o baie de sânge acolo... Pietro Îi Înmână voievodului ultimul mesaj al Apărătorilor: Trupe masive ale spahiilor pregătite pentru un atac decisiv pe centru. Grupul războinicilor mongoli a luat poziție pe culmea Șuriei. Opt sute de pasi. - Opt sute de pași? Întrebă Ștefan. Adică? - Deja intrăm În raza arcurilor mongole, explică Pietro. Bat până la o mie de pași. - Cu țintă sigură, sau lansări de acoperire? - Dacă e vorba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
a luat poziție pe culmea Șuriei. Opt sute de pasi. - Opt sute de pași? Întrebă Ștefan. Adică? - Deja intrăm În raza arcurilor mongole, explică Pietro. Bat până la o mie de pași. - Cu țintă sigură, sau lansări de acoperire? - Dacă e vorba de războinicii lui Amir Baian, țintă sigură la o mie de pași. Dacă e vorba chiar de Amir Baian, țintă sigură la o mie cinci sute de pași. - Cât de sigură? - Cât să te ucidă pe măria ta cu o săgeată exact

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Alexandru luptă. Deocamdată e În picioare. Ceilalți vânători se adună În jurul lui. O parte a achingiilor menține Încercuirea. Altă parte a pornit În sus, spre voievod. Din spate apare o linie deasă de spahii. De pe culmea Șuriei un grup de războinici au pornit la galop. - Direcția... - Spre Alexandru. Unul din ei s-a desprins de grup. Calul lui e foarte rapid. Parcă mănâncă pământul. E prea departe. Nu văd decât un călăreț pe un cal foarte iute. - Mai iute decât caii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
și aruncându-se lângă mongol. Amir!! Amir, nu muri acum!!! Mongolul gemu ușor și deschise ochii. Sub el, balta de sânge se lățea. Achingiii Îl smulseră pe Alexandru. - Stați! se auzi o poruncă În limba turcă. Îl cunosc pe acest războinic! E Amir Baian! Achingiul care vorbise se apropie de muribund. - Da... spuse, parcă cu regret. E el. Nu Înțeleg ce se Întâmplă aici... Lăsați prizonierul lângă rănit. Sunt ultimele clipe de viață. Achingii Îl lăsară pe Alexandru să revină lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
din piața Ak Sarai din Istanbul. Ultima se petrecuse chiar sub ochii unuia din agenții de informații ai Scutului și Spadei și fusese descrisă În detaliu Într-un raport. O surpriză la fel de mare fusese desființarea Ordinului Cuceritorilor și trecerea majorității războinicilor În unități de elită ale sultanului. Iar acum, deodată, când totul părea pierdut pentru Moldova, iată-l aici. Cei doi frați fură Înconjurați de oștenii Scutului și Spadei. Ștefănel simți că nu era un gest de agresiune, ci unul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
amintea cele mai mici amănunte din copilăria petrecută În Moldova. Toate informațiile adunate până atunci duceau spre el. Luptătorul care avea darul prevestirii. Un țipăt uriaș, ca al unui animal Înjunghiat, se ridică deodată peste păduri. Semnalul de moarte al războinicilor Bordjighin. Cel care vestea triburilor din stepele mongole dispariția unui mare conducător. Acel semnal nu se mai auzise În Asia de la moartea marelui Gingis Han. Ștefănel tresări. În aceeași clipă, Alexandru Înțelese tristețea din zâmbetul fratelui său. Pietro privi În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Îl urmă pe Ștefănel. Avea să vină și timpul vorbelor. Acum era timpul armelor. * Semnalul care anunța moartea lui Amir Baian trecu peste armata lui Mahomed ca un fâlfâit negru. Amir fusese, multă vreme, aliatul otomanilor. Fusese cel mai bun războinic al Cuceritorilor. Apoi se aflase că acel războinic are un frate de sânge, care era chiar Marele Maestru. Mulți dintre spahii făcuseră parte din Ordinul Șarpelui și Săgeții și urmăriseră cu inima strânsă șarja nebună a lui Amir, desprinderea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
timpul vorbelor. Acum era timpul armelor. * Semnalul care anunța moartea lui Amir Baian trecu peste armata lui Mahomed ca un fâlfâit negru. Amir fusese, multă vreme, aliatul otomanilor. Fusese cel mai bun războinic al Cuceritorilor. Apoi se aflase că acel războinic are un frate de sânge, care era chiar Marele Maestru. Mulți dintre spahii făcuseră parte din Ordinul Șarpelui și Săgeții și urmăriseră cu inima strânsă șarja nebună a lui Amir, desprinderea lui de grupul mongolilor și moartea lui În Încercarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Ordinul Șarpelui și Săgeții și urmăriseră cu inima strânsă șarja nebună a lui Amir, desprinderea lui de grupul mongolilor și moartea lui În Încercarea de a-l salva pe fiul căpitanului Oană. Sperau, totuși, că fusese doar rănit. Sau că războinicii Bordjighin aveau să ajungă la timp. Dar nu era așa. Semnalul mongolilor spunea totul. Amir Baian căzuse Într-o luptă care nu trebuia să fie a lui. - Acum e momentul! spuse Mahomed. Acum Ștefan va fi Îngenuncheat. Amir n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
țipă sultanul, iar generalii din jurul lui Înțeleseră că stăpânul lumii Începea să se teamă. Midhat sosi și se Înclină. - Am ordonat atacul! țipă din nou Mahomed, cu glasul subțiat de furie. - Lumina Răsăritului... spuse Midhat, Înclinându-se din nou, nici un războinic nu va ataca mongolii atâta vreme cât se află lângă trupul lui Amir... moartea unui mare conducător nu poate fi murdărită... moartea e mai presus de noi, și dacă nu o respectăm, se va abate asupra noastră. Sultanul Îl trimise, cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
moartea e mai presus de noi, și dacă nu o respectăm, se va abate asupra noastră. Sultanul Îl trimise, cu un gest, Înapoi. Era livid de furie. Ceea ce se Întâmpla era imposibil. Dar mai avea o soluție. Cei mai sălbatici războinici. Cei care nu respectau nici viața, nici moartea. Achingiii. - Uluk bei, cu două mii de achingii, să ucidă mongolii lui Amir Baian și să continue atacul spre Ștefan!! Acum!!! La semnalul generalului Mihaloglu, achingii porniră. Soarele Începu ușor să coboare peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Marelui Maestru și a luptătorului spre care se Îndreptase Amir În goana lui nebună. Bătrânul Uzjun, șeful mongolilor În absența lui Amir, atinse pământul cu fruntea la sosirea lui Andà. Părul său era aproape alb. Ochii Îi secaseră de lacrimi. Războinicii Bordjighin se aplecară și ei, fără a privi În ochii Marelui Maestru. Durerea lui nu trebuia să Întâlnească nimic În cale. Durerea lui era sfântă. Era singura care avea dreptul la răzbunare. Mongolii doreau răzbunarea din adâncul sufletelor lor, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
Maestru coborâ peste fața lui Amir, Închizându-i ochii. Alexandru Îngenunchie și luă mâna dreaptă a lui Amir, sărutând-o. Mongolii rămaseră cu capetele lipite de pământ. Marele Maestru se ridică. Spuse un cuvânt pe care Alexandru nu-l Înțelese. Războinicii Bordjighin ridicară capetele și puseră genunchiul drept la pământ. Li se permitea să privească. Dinspre Răsărit se auzi semnalul unui atac. Achingii porneau spre mongoli. Nimeni nu tresări. Anda se ridică În picioare. Era singurul care avea dreptul. Era primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
ezitare. - Cercul morții! ordonă Andà. Alexandru văzu, uluit, cum mongolii sar În șei și fac trei cercuri În jurul lor. - Uzjun! spuse Anda, cu același glas calm și cu același chip fără expresie. Bătrânul mongol Îngenunchie În fața lui, așteptând porunca. - Cinci războinici În jurul fratelui meu Amir. Diseară, Îi Îmbălsămați trupul. Vom aprinde focul cel mare și vom vesti Răsăritului moartea lui. Îl veți duce spre stepe, acolo unde trebuie să fie Îngropat. Spiritele munților Îl vor ocroti pe drum. Iar eu voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
știau că o bună parte a Cuceritorilor intraseră În corpurile de elită ale cavaleriei otomane. Dar răzbunarea cerută de Marele Maestru era semnalul suprem. Ea depășea orice alt legământ. Mii de priviri se Îndreptară spre Midhat și spre oamenii lui. Războinicii cei mai temuți ai imperiului. Antrenați ani de zile doar ca să execute misiuni de ucidere și capturare. Destoinici cu toate armele sau fără nici o armă. Fanatici ai războiului. Midhat ascultă și Închise ochii. Știa că acea clipă avea să vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
altă linie perfectă de săgeți aprinse căzu În adâncime, lovind cai și călăreți care Încă nici nu intraseră În luptă. La două secunde, o altă lansare porni, de data aceasta pe două laturi, distrugând flancurile spahiilor care Încercau să Încercuiască războinicii conduși de Marele Maestru. Mongolii răsturnaseră un Întreg regiment de spahii și măcelăriseră ultimele rămășițe ale achingiilor. La porunca Marelui Maestru, Îi uciseseră pe toți ofițerii care purtau Însemnele imperiului. Dar În fața lor se afla, acum, corpul de elită al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]