2,261 matches
-
au avut o legătură cu atentatul din 20 iulie, dar se pare că Gestapoul s-a folosit de ocazie pentru a-și regla conturile cu diferiți indivizi incomozi. După 3 februarie 1945, când Roland Freisler a fost ucis într-un raid aerian american, nu s-au mai organizat procese, dar la sfârșitul lunii aprilie, când războiul se apropia de sfârșit, a fost găsit jurnalul lui Canaris și o nouă serie de persoane au fost implicate. Execuțiile complotiștilor nou descoperiți au continuat
Atentatul de la 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler () [Corola-website/Science/310615_a_311944]
-
pentru a se stabili acolo, în schimbul ajutorului militar împotriva fratelui său, împăratul Lothar. Datorită unor evenimente ca acesta, vikingii au dobândit influență în luptele locale și au fost încurajați să se stabilească în afara Scandinaviei. Din acest moment, deși încă organizau raiduri și atacuri, vikingii au devenit interesați de stabilirea legăturilor comerciale și obținerea unor teritori. În patria vikingilor, influența tot mai mare a regilor a diminuat vechea autonomie și independență a triburilor rivale. Astfel, în anul 870, Harald I Păr Frumos
Epoca vikingilor () [Corola-website/Science/329810_a_331139]
-
obținerea unor teritori. În patria vikingilor, influența tot mai mare a regilor a diminuat vechea autonomie și independență a triburilor rivale. Astfel, în anul 870, Harald I Păr Frumos a devenit cel dintâi rege, care a unificat triburile din Norvegia. Raidurile vikingilor s-au extins și în partea de est a Europei, cuprinzând teritoriile de astăzi ale Poloniei, Țărilor baltice, Rusiei, Ucrainei. Sunt cunoscuți în această parte a Europei sub numele de varegi iar în România a rămas numele de "baranga
Epoca vikingilor () [Corola-website/Science/329810_a_331139]
-
și pe valea Nistrului la Vasileu, în țara Onutului, astăzi în Ucraina. În anul 911, când vikingii din nord-estul Franței devin creștini, Rollo, un fost lider al unui trib danez, devenit nobil, întemeiază Ducatul Normandiei. Vikingii, acum creștini, renunță la raidurile lor și devin coloniști, negustori și exploratori. De exemplu, norvegienii colonizează Insulele Feroe și Islanda, iar odată ajung pe coastele Groienlandei. În anul 1066, Wilhelm Cuceritorul, duce al Normandiei și urmaș al lui Rollo, pregătește un mare atac împotriva Regatului Anglo-Saxon
Epoca vikingilor () [Corola-website/Science/329810_a_331139]
-
Băneasa, unde acesta din urmă a murit la 15 martie 1940. În timpul celui de-al doilea război mondial, în mai 1941, Malaxa a fost acuzat de colaborare cu legionarii și în consecință i-au fost sechestrate uzinele. Ca urmare a raidurilor de bombardament efectuate de aviația anglo-americană înainte de 23 august 1944 în zona Capitalei, conducerea uzinei Malaxa a luat decizia de a muta în spatele frontului o parte din atelierele producătoare de armament, mai precis în imprejurimile Haltei CFR Sibiel (punct de
Nicolae Malaxa () [Corola-website/Science/299364_a_300693]
-
Paris, în noiembrie 1943, unde a fost primit foarte bine de audiență. Deși filmul a avut un scop cinematografic în țările europene ocupate, din 1943 Goebbels a interzis difuzarea peliculei în Germania, deoarece în aceea perioadă Germania se confrunta cu raiduri aeriene inamice masive, care puteau slăbi încrederea morală a cetățenilor germani. În primă fază, filmul a fost regizat de Herbert Selpin, și terminat de Werner Klingler. O mare parte din peliculă a fost filmată pe Marea Baltică în portul Gdynia, care
Titanic (film din 1943) () [Corola-website/Science/328700_a_330029]
-
ținte secundare. Data inițială a atacului a fost stabilită pentru 5 noiembrie. Ea a fost amânată pe 10 noiembrie, dar, datorită condițiilor meteo nefavorabile, a fost amânată din nou pentru 16 noiembrie. Ofensiva terestră trebuia să înceapă imediat după finalizarea raidurilor aeriene, ceea ce nu le-ar fi lăsat germanilor timp pentru refacerea fortificațiilor, căilor de aprovizionare și de comunicații. Planul germanilor era total diferit. Wehrmacht pierduse inițiativa strategică și planificase recucerirea acesteia printr-o contraofensivă în vest sub numele de cod
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
că rezultatele bombardamentelor nu se ridicaseră la nivelul așteptărilor. În plus, apărarea antiaeriană germană a reușit să doboare 12 bombardiere. Corpul al VII-lea comandat de J. Lawton Collins a efectuat atacul principal după o puternică pregătire de artilerie și raiduri aeriene intense. În fața americanilor se afla Corpul LXXXI cu efective incomplete comandat de Friedrich Köchling. Corpul german era format din trei divizii: Divizia a 3-a Panzergrenadier, Divizia a 246-a Volksgrenadier și Divizia a 12-a Volksgrenadier. În momentul
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
eforturilor americane. Divizia a 8-a și tancurile de sprijin și-au continuat înaintarea spre est în următoarele câteva zile spre înălțimile Brandenberg-Bergstein. Brandenbergul a fost cucerit pe 2 decembrie. În aceeași zi, 60 de avioane Luftwaffe au efectuat un raid masiv împotriva pozițiilor americane, producând însă pierderi minore. Pe 5 decembrie, americanii au cucerit Bergstein. Pentru oprirea atacului american, germanii au organizat un contraatac de mare amploare pentru recucerirea controlului asupra orașului. În timpul nopții de 5 spre 6 decembrie și
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
cucerească Würselen și să continue avansarea spre valea Rururului. La fel ca în cazul atacului Armatei I, atacul Armatei a 9-a a început cu un bombardament masiv de aviație executat asupra pozițiilor germane pe 16 noiembrie. Imediat după încetarea raidurilor aeriene, Divizia a 30-a a declanșat un atac frontal asupra primului obiectiv - Würselen. După patru zile de lupte grele, americanii au cucerit orașul. Rezistența germană a Diviziei a 3-a Panzergrenadier, deși puternică, a avut de suferit datorită zonei
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
zile, germanii au înregistrat pierderea a 11 tancuri, în vreme ce americanii au pierdut 57 de blindate. În ciuda acestor realități, după scurtă vreme americanii reluând înaintarea, împingând înapoi încet și sigur liniile germane prin combinarea atacurilor de infanterie, de artilerie și a raidurilor de aviație. În noaptea de 20/21 noiembrie, cele două tabere s-au confruntat în lupte violente în apropierea orașului Gereonsweiler și mai apoi în localitate, până când germanii au fost definitiv înfrânți. Pe 22 noiembrie, toate cele trei divizii ale
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
mai fost pierdut o lungă perioadă de timp până să fie organizată prima acțiune importantă. Primele tentative au fost făcute de RAF, care a încercat la începutul lunii decembrie să le distrugă în cursul unor bombardamente aeriene. Britanicii au lansat raiduri la care au participat sute de bombardiere, dar distrugerile provocate barajelor au fost neglijabile. Pe 13 decembrie, Corpul V, care ajunsese deja pe malul vestic al Rururlui, a primit ordin să organizeze un atac pornit din mai multe direcții, inclusiv
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
sub amenințarea continuă a avioanelor și submarinelor italiene care acționau din bazele din Insulele Dodecaneze. . Vasele militare grecești au declanșat și o serie de operațiuni ofensive limitate împotriva transporturilor navale italiene din Strâmtoarea Otranto. Distrugătoarele elene au atacat în trei raiduri nocturne curajoase, dar lipsite de rezultate, în pe 15-16 decembrie 1940 și 4-5 ianuarie 1941. Submarinele elene au avut o serie de succese, scufundând mai multe vase italiene. Marina miltară italiană (Regia Marina) suferise pierderi grele la Taranto produse de
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
să fie transferate Armeniei. Această cerere era inacceptabilă pentru revoluționarii turci. În același timp, revoluționarii turci erau obligați să facă față amenințării pe două fronturi. Tergiversarea negocierilor și ezitările lor în ceea ce privește transferul unoir forțe importante în est făceau imposibilă prevenirea raidurilor armenilor și provocau exodul etnicilor turci, dar în același timp ei trebuiau să facă față amenințărilor militare și diplomatice ale grecilor. Mai înainte ca să se hotărască un transfer de teritorii pe cale diplomatică, armenii au hotărât să ofere o demonstrație de
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în bazele lor sub acoperirea ostaticilor. Basaev a fost propulsat peste noapte de media rusească în rolul celui mai faimos erou național cecen. Încercând să rivalizeze cu Basaev și cu "succesul" lui, ginerele lui Dudaev, Salman Raduev, a condus un raid similar împotriva spitalului din Kizlar în ianuarie 1996. 76 de ostatici și milițieni și cei mai mulți dintre cei 300 de luptători ai lui Raduev au murit în acea criză a ostaticilor. Guvernul rus, temându-se de prezentările negative din presa rusă
Istoria Ceceniei () [Corola-website/Science/304854_a_306183]
-
a fost puterea: de îndată ce conflictele civile din Boemia au fost înăbușite, ducele ceh a devenit principalul aliat al oricărui candidat pentru tronul imperial. Împăratul putea, astfel, utiliza forțele boeme pentru a-i pedepsi pe rebelii care erau vecinii cehilor, efectuând raiduri pe pământurile lor. Acest lucru a fost ilustrat prin numirea, de către împăratul Sfântului Imperiu Roman, Henric al IV-lea, a prințului Vratislau al II-lea al Boemiei ca primul rege al Boemiei, cu numele Vratislau I, în 1085. El a
Dinastia Přemyslid () [Corola-website/Science/336125_a_337454]
-
din noiembrie, însă existau destul de multe probleme tehnice serioase. În plus, cu doar 1 lună de experiență la bord, echipajul era departe de a fi "gata de luptă". Cu toate acestea, decizia conducerii Kriegsmarine a fost de a porni un raid împotriva convoaielor din Atlantic. Cum nu existau alte nave disponibile, cuirasatul Bismarck și crucișătorul greu Prinz Eugen au fost desemnate pentru raid. Raidul din Atlantic presupunea ieșirea din Marea Baltică, înaintarea spre nord-nord-vest, apoi spre vest, spre Strâmtoarea Danemarcei, și spre
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
de a fi "gata de luptă". Cu toate acestea, decizia conducerii Kriegsmarine a fost de a porni un raid împotriva convoaielor din Atlantic. Cum nu existau alte nave disponibile, cuirasatul Bismarck și crucișătorul greu Prinz Eugen au fost desemnate pentru raid. Raidul din Atlantic presupunea ieșirea din Marea Baltică, înaintarea spre nord-nord-vest, apoi spre vest, spre Strâmtoarea Danemarcei, și spre sud-sud-vest, înspre Groenlanda și apoi Oceanul Atlantic. Comandamentul german spera ca cele două nave să intercepteze cel puțin un convoi britanic încărcat cu
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
a fi "gata de luptă". Cu toate acestea, decizia conducerii Kriegsmarine a fost de a porni un raid împotriva convoaielor din Atlantic. Cum nu existau alte nave disponibile, cuirasatul Bismarck și crucișătorul greu Prinz Eugen au fost desemnate pentru raid. Raidul din Atlantic presupunea ieșirea din Marea Baltică, înaintarea spre nord-nord-vest, apoi spre vest, spre Strâmtoarea Danemarcei, și spre sud-sud-vest, înspre Groenlanda și apoi Oceanul Atlantic. Comandamentul german spera ca cele două nave să intercepteze cel puțin un convoi britanic încărcat cu petrol
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
circa 1400 de marinari au fost lăsați în apa înghețată. Victoria asupra lui "Bismarck" a fost sărbătorită triumfal în Marea Britanie. În Germania, pierderea celei mai mari nave de război l-a determinat pe Hitler să blocheze pentru tot restul războiului raidurile marilor nave de suprafață, preferând expunerea submarinelor și a distrugătoarelor. În consecință, nava-soră a lui Bismarck - Tirpitz, și-a petrecut cariera mai mult în porturi, neavând șansa de a-și demonstra capacitatea de luptă în condiții reale. <references> ACSIL/ADM
Bismarck (cuirasat) () [Corola-website/Science/321268_a_322597]
-
a constituit un stat de scurtă durată, întemeiată de către sarazini centrat în jurul orașului Bari din sudul Italiei, între anii 847 și 871. Orașul Bari a devenit prima dată țintă a raidurilor arabilor sau berberilor la sfârșitul anului 840 sau începutul lui 841, când a fost ocupat pentru scurtă vreme. Potrivit cronicarului arab Al-Baladhuri, Bari a fost cucerit de la Imperiul Bizantin de către Kalfün. Episodul cuceririi a fost privit de către contemporanii musulmani ca
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
orașul cu înțelepciune și că a s-a aflat în buni termeni cu savantul evreu Abu Aaron. Pe de altă parte, cronicile monastice creștine îl descriu pe Sawdan ca fiind "nequissimus ac sceleratissimus": "cel mai imposibil și mai pervers". Desigur, raidurile musulmane asupra creștinilor și evreilor nu s-au încheiat pe durata domniei lui Sawdan, însă există dovezi asupra înaltei civilizații de care Bari s-a bucurat în acea perioadă. Giosuè Musca sugerează că emiratul a constituit un teren propice pentru
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
fiind că mai târziu Ludovic se va referi într-o scrisoare la "comportamentul insultător" al comandantului bizantin. La fel de posibil este însă ca flota bizantină să fi ajuns prea târziu, către toamnă. În 870, musulmanii din Bari și-au mărit consistența raidurilor asupra posesiunilor creștine din Italia, ajungând chiar până la a jefui peninsula Gargano, inclusiv sanctuaul de la Sant'Angelo. Împăratul Ludovic a organizat riposta, avansând cu trupele adânc în Apulia și Calabria, însă evitând să intre în principalele centre populate ca Bari
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
utilizat cu succes, pentru prima dată într-un atac, armate combinate incluzând aviația, artileria și blindatele. Ofensiva terestră germană a luat un scurt răgaz la jumătatea lunii iulie, perioadă de acalmie în care australienii au preluat inițiativa unei serii de raiduri cunoscute sub denumirea de "Peaceful Penetration" (Străpungere Pașnică). Curând, Aliații au lansat propria ofensivă - "Ofensiva de 100 de zile" - care, în final, avea să pună capăt războiului. Începută la 8 august 1918, ofensiva includea patru divizii australiene la bătălia de la
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
de piloți au servit în cinci escadrile australiene și în duzini de alte escadre britanice din Comandamentul Bombardierelor RAF din 1940 până la sfârșitul războiului. Australienii au luat parte la toate ofensivele majore ale Comandamentului și au suferit pierderi grele în timpul raidurilor germane asupra orașelor și țintelor din Franța. Echipajele australiene din Comandamentul Bombardierelor au avut una din cele mai ridicate rate a pierderilor dintre toate armele australiene care au luat parte la al Doilea Război Mondial cu aproape 20 de procente
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]