1,383 matches
-
o descrie drept "o stare virtuală a reprezentării trecutului, anterior survenirii sale în imagine sub forma mixtă a amintirii-imagine (s.n.)20. Cu toate diferențele de nuanță, incipitul romanului lovinescian surprinde foarte exact această "stare virtuală" de dinaintea "filmului" amintirilor/ imaginilor propriu-zise. Rememorarea ar fi, mai exact, un proces cognitiv complex, constând în convertirea unei reprezentări schematice ("ale cărei elemente se întrepătrund") într-o reprezentare în imagini ("ale cărei părți se juxtapun")21. Pe scurt, transformarea a ceea ce Bergson numea "schemă dinamică" în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de alta, corporalizarea memoriei, care la rândul ei transformă amintirea (și arta) într-o formă de trăire nemediată. Fără să înțeleagă cu adevărat arta scriitorului francez și nici subtilul mecanism al memoriei involuntare, Lovinescu identifică mereu la baza procesului de rememorare un stimul vizual sau auditiv (sunetul, cuvântul, motivul muzical), excluzând complet aportul simțurilor minore și al corporalității. Așa se explică, de fapt, conformația pur "intelectuală" a personajului său predilect, "erou" înzestrat cu un excesiv spirit autoanalitic, dar complet lipsit de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și al proceselor psihice (conștiente și inconștiente) indică o deviație simptomatică în raport cu proustianismul, ce relevă caracterul raționalist-artificial ("analitic" în sensul cel mai îngust) al "metodei" lovinesciene. Într-adevăr, autorul lui Bizu mimează autenticitatea pentru a înscena cât mai convingător procesul rememorării, preluând numai unele elemente de tehnică narativă (centralitatea eului, subminarea omniscienței, preeminența unui "subiect" ce-și asumă funcția narativă, ipostaziindu-se deopotrivă și ca "obiect" al investigației psihologice), însă fără a merge mai departe de atât. Raportându-se la imagini (fie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
curând zgomotul trăsurii să fi atras atenția călătorului, iată că Lovinescu răstălmăcește tot în cheie raționalistă procedeul memoriei involuntare, de vreme ce sugerează existența unui raport de cauzalitate între aspectul degradat al anacronicei trăsuri și reîntoarcerea în trecut. Dar, o dată declanșat mecanismul rememorării, atunci când niciun fel de factor exterior nu mai tulbură privirea interioară, amintirile "o iau razna", după cum observă naratorul, adică se aglutinează aleatoriu, ca de la sine, urmând ca prozatorul să le ordoneze în forma unei narațiuni coerente și să le dea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
însuși se așezase odinioară, într-o clipă de zbucium". Profund tulburat, fiul armurierului începe să se gândească "la trecutul lui", pe care încearcă să și-l amintească mai întâi în mod conștient, cu ajutorul imaginilor adânc întipărite în minte. Rezultatul acestei rememorări voluntare se dovedește a fi chiar biografia schițată anterior, biografia omului fără însușiri, pe care naratorul lovinescian, la momentul bilanțului lucid, o consideră complet inutilă: Bizu "trăise fără evenimente", "nu i se întâmplase nimic în tot acest sfert de veac
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
prezența ei efectivă) amplifică senzația, emoția, sentimentul erotic: "senzațiile lui creșteau de obicei în amintire și deveneau mai precise decât în timpul percepției lor"144. Am mai întâlnit "situația" aceasta psihologică și în romanele anterioare, alternarea dintre planul percepției și planul rememorării fiind un procedeu predilect de construcție narativă, articulat ca expresie nemijlocită a unei psihologii "schizoide" invariabile, schițată de Lovinescu încă din primele texte literare. Plecând de la observația că memoria are rolul de a anula "opoziția suflet/ trup", un exeget subtil
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și cu perspectiva din 1936". 207 Ceea ce nu-i tocmai lipsit de legitimitate, dacă ne gândim la "teoriile" lovinesciene despre "specific". În aceeași ordine de idei, Ligia Tudurachi observă, corect, că visul eminescian "nu e oniric, ci se bazează pe rememorare", iar visele acestea, care "refac trăitul", "nu au legătură cu subconștientul" de câte ori se întrerupe, "visul e reluat din punctul în care a fost părăsit" (Ligia Tudurachi, op. cit., p. 37). Vezi și Vladimir Streinu, " E. Lovinescu romancier", în volumul Pagini de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cel mai pur și pentru pamfletul cel mai truculent”; tocmai pamfletul exagerat dăunează însă echilibrului artistic al scrierilor sale, coborându-le adesea la nivelul unui stânjenitor parti-pris ideologic. Creația lui Zaharia Stancu e definită în general corect, ca izvorând din rememorarea trăirilor anterioare, ca „o replică împotriva timpului, un remediu împotriva uitării”. Propensiunea literaturii române către rustic și liric face obiectul celei de a doua cărți scrise de C., Orizontul rustic în literatura română (1985). Literatura de gen a celor mai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
pp.) Document memorialistic important, fără îndoială. Dar inegal, amestec de analize și mărturii esențiale, alături de multe detalii anodine și nesemnificative, de anecdote oarecare și scene nelegate între ele, insuficient elaborate. Uneori se simte și o anumită discreție voită. Alteori, efectul rememorării este predominant, în dauna stilizării și organizării finale a manuscrisului. Este vorba, în mod evident, de o primă redactare rămasă imperfectă. Dar și în acest stadiu textul va face, nu mă îndoiesc, referință. Două capitole, mai ales, sunt de prim
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
volumele Bune și nebune... Amintiri (1955) și Ionică. Poveste de război (1995). În tradiția Crailor de Curtea-Veche, B. reface nostalgic, în prima carte, atmosfera unui București fabulos, de sfârșit de lume, viciat și neștiutor de realitatea amenințătoare a războiului iminent. Rememorarea prin prisma lecturilor semnificative proiectează faptele concrete în sfera simbolurilor și a metaforelor de sursă apocaliptică. Ionică. Poveste de război este o istorie de dragoste înfiripată în cursul celei de-a doua conflagrații mondiale între un ofițer român, plecat cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285635_a_286964]
-
forma unor obiceiuri de sociabilitate de tip rural, acestea au fost găzduite în cadrul tradiționalelor târguri și iarmaroace. Totuși, în absența unei tradiții urbane solide, în lipsa propriilor „idoli”, identitățile citadine s-au construit, mai curând, în jurul valorilor naționale, prin celebrarea și rememorarea succeselor înregistrate, cu precădere, de istoria recentă. În mod evident, acest festivism citadin cu iz patriotic a intrat în conștiința publică destul de târziu. Anterior anului 1859, astfel de exemple - dar și de „motive” - sunt greu de găsit. Mai mult decât
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
rolul actorului juca domnul Ilie Gheorghe, un mare nume al teatrului . Era o primăvară frumoasă, numai de teatru nu aveam chef. Trecuse sărbatoarea Paștelui. Poate din această potrivire a vremurilor s-a născut un minunat spectacol. Din acest moment al rememorării demersului intervine măiestria regizorului pedagog. Am să descriu etapele pe care le-am parcurs. După prima lectură, pe care fiecare dintre noi o făcusem intuitiv am avut sentimentul că nu putem susține încărcătura cuvintelor propuse în scenariu. Ca o mica
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
este sursa de endorfine? Iar șiragul de interogații continuă, așa încât renumitul specialist român formulează următoarea nedumerire epistemică: „de când aceste substanțe morfinice, produse de organism pentru a se apăra de durere, au ca efect și vederea luminii «vorbitoare», de tunele, de rememorare a vieții trecute?”(Constantin -Dulcan, 2008, p. 159). Faptul că experiențele din proximitatea morții apar și atunci când creierul este grav afectat de cauze diverse (traumatisme, hemoragii masive, tumori etc.), aruncă în derizoriu dovezile de factură neurologică. Iar opinia lansată de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
de coping (Ionescu, Jacquet, Lothe, 2002) în situațiile de stres. Cu toate acestea, circumscrierea acestor factori în cadrul cultural al societății românești, le-ar putea modifica eficiența de intervenție într-un alt cadru cultural. 1) existența unei distanțări psihologice cerute de rememorarea unui eveniment traumatic individual sau colectiv; 2) nevoia acumulării unor resurse sociale care să susțină activitățile comemorative necesare; 3) îmbătrânirea progresivă și manifestarea selectivă a amintirilor/uitărilor celor care fuseseră implicați; 4) efectele proceselor de îmbătrânire asupra represiunilor politice. 2
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Consiliul Europei, axată pe democrația pluralistă, respectul drepturilor omului și statul de drept. *** După Revoluție, am avut onoarea și plăcerea să fiu căutat de parlamentari și înalți funcționari din Secretariat, care s-au aflat în vizită în România, reîntâlnirile prilejuind rememorări foarte agreabile. Aș cita aici pe profesorul Heinrich Klebes, Secretar general adjunct al Consiliului Europei, Grefier al Adunării Parlamentare, începând din 1986, pe care l-am întâlnit în numeroase ocazii la Strasbourg. În anul 1998, când s-au aniversat cinci
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
fapt, presupune c] adev]rul poate fi extras din acestea: ceea ce vrea el s] știe este un fapt extrem de cunoscut tuturor dac] ar putea fi articulat corespunz]tor. Într-un fel, aceast] idee prefigureaz] doctrina platonician] de înv]tare prin rememorare, care sugereaz], în mod similar, c] adev]rul etic ține de proprietatea comun] (deși nu cu ușurinț] accesibil]). De asemenea, ea sugereaz] c] acest adev]r - dup] cum atât Socrate, cât și Aristotel ar fi fost de acord - este obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
întoarcerea filosofului la spectacolul fără pereche al "deranjaților" e mai mult decît o simplă aducere-aminte. E meditația, chiar dacă amar-cinică, a scepticului în marginea condiției umane, atît de supusă, în viziunea sa, doar experiențelor extreme. Singura pată de lumină, în această rememorare filmată, e rîsul gîlgîitor al tragicului care a știut să și rîdă. Rîs contaminant. 7 februarie Istoria se nutrește și din acte fastuoase. Istoria marilor state. Pentru că statele bicisnice se feresc de strălucirea sărbătorii. Nu au cu ce s-o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lași geanta, faci, cum altfel!, o promenadă de recunoaștere pe corso di Sinaia. Invocație de neocolit: o, unde sînt locantele din veac, în care adăstau, la un șvarț, miticii (nu chiar atît de caraghioși pe cît îi credem noi în rememorarea noastră grăbită), în care intrau, pentru cumpărături frugale,doamnele și domnii pictați de Aman?, le mai găsim doar în vreun mucegăit ghid de început de secol, ca acesta, după care-mi trag un xerox: Caraiman, Regal, Capșa (și aici!), Kübler
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de colo nu-i a mea. O uitase. În genul "actelor ratate" ale lui Freud. Cu poetul L., septuagenar pe-atunci, pe trotuarul de la Traian, evaluînd împreună navetele sexului frumos. Dar nu oricum, ci pe fundal de... istorie literară, cu rememorările fabuloase ale celui ce le stătuse în preajmă Teodorenilor. Trece pempanta doamnă C., pe care, știam, poetul o cunoscuse, încă ce bine o cunoscuse! L. întrerupe brusc istoria literară, o urmărește hipnotizat pe trăpașă, n-o salută!, doamna C. zîmbește
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
director de tipografie. Ei bine, pe masa fostului satrap, domnul avocat Florescu vede într-o zi o întreagă bibliotecă. Nici vorbă marxistă. Semn că pedepsitul devenise brusc un enciclopedist. Și alte asemenea basme. Cu Groza, cu Bodnăraș, cu Ceaușescu. În rememorarea mai mult decît idilică a domnului avocat, aceștia, nu exemplare criminale ale istoriei noastre ci, mă rog, personaje, și ele, ca toate celelalte, ale aceleiași istorii. Dacă n-am ști cam în ce ape se scaldă acum apoliticele posturi naționale
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acest oraș între orașele țării. La parterul impozantului Braunstein se află pe cale de a deveni și ea impozantă Galeria Cupola. Un scurt interludiu anecdotic, și asta doar din dorința de a pigmenta un pic așa cum îi și priește unei voioase rememorări momentul care trebuia să decidă denumirea noii galerii. Fiind pe atunci redactor pentru arte la Cronica și pregătindu-mi textul care urma să puncteze inaugurarea sălii, mi-am permis îndrăzneala de a și numi noua galerie: Cupola (plecînd de la forma
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
procesul de memorare. De la arhetip la imagine, schema "pulsează" precum un organism viu și îi asigură astfel imaginarului colectiv posibilitatea de a rămâne permanent în relație cu realitatea; la rândul ei, comunitatea îl solicită, dar îl și consolidează prin reluări (rememorări) și noi combinații sub forma sub-unităților discursive (narative, simbolice, mitice etc.). A doua schemă conceptuală o descrie pe prima, dar o și depliază, astfel încât să poată fi adaptată la profilul istoric al fiecărei perioade în parte. Vom urmări în capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Teleormanul” ș.a. Versificator pe teme date, N. a publicat și poezii mai inspirate, de factură tradiționalistă. Motivul dominant e nostalgia copilăriei și a satului natal, amintirea părinților, îndeosebi a mamei. Compuse în versuri clasice (cele mai multe) sau libere, mai toate sunt rememorări în notă elegiacă: „Unde s-au stins anii copilăriei/ Când printre stânci eram zvăpăiatul izvor?/ Ziua de vară dam roată câmpiei,/ Noaptea dormeam cu caii sub plop foșnitor” (Popas) sau tânguiri: „Nu m-așteaptă mama în prag și nicăierea./ În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288355_a_289684]
-
am vrea să nu fie așa, trecuturile nu mor în noi, ci mor cu noi, făcându-ne prizonieri nevolnici ai propriilor erori. De la parodie la bătaie de joc, de la nostalgie la refuzul de a recunoaște, fie ne zbatem în mocirla rememorărilor vindicative, fie mărșăluim intransigenți și surzi pe ritmurile acuzelor solitare. Fiind liberi, nu mai suntem solidari. Nici măcar față de necesitatea organică de a extirpa răul comun. O amnezie malignă ne moleșește luciditatea. Nu mai punem întrebări, nu mai căutăm răspunsuri. Ne-
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Călinescu, Ist. lit. (1941), 820, Ist. lit. (1982), 905; Pompiliu Constantinescu, „Arca lui Noe”. „Poemul sistemului solar”, VRA, 1942, 673; Mihai Niculescu, „Poemul sistemului solar”, UVR, 1942, 46; Ion Șugariu, „Poemul sistemului solar”, RFR, 1943, 2; Ovidiu Cotruș, Ștefan Stănescu. Rememorări, F, 1969, 2; Ion Caraion, [Ștefan Stănescu], RL, 1969, 17; Micu, „Gândirea”, 613-615; Al. Oproescu, Scriitori buzoieni. Fișier istorico-literar, Buzău, 1980, 55; Piru, Ist. lit., 433; Regman, Noi explorări, 149-153; Stolnicu, Printre scriitori, 124-126; Regman, Nu numai, 267-268; Vlaicu Bârna
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289877_a_291206]