2,564 matches
-
să vă aflați deja la voi la birou. Are un aer extrem de stresat. Nu e nimic de văzut aici ! Vă rog, fiecare la el În birou. — Ce se Întâmplă ? Îl Întreb pe Dave, bodyguardul nostru, care stă, ca de obicei, rezemat de perete, cu o cană de ceai În mână. Acesta ia o gură de ceai, o plimbă puțin prin gură, apoi rânjește la noi. — Vine Jack Harper. — Poftim ? Rămânem amândouă ca la dentist. — Azi ? — Vorbești serios ? În lumea de la Panther
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Nota zece falsificată, ca să fiu mai exact. În momentul În care Îl aud rostind cu voce tare aceste cuvinte, mă blochez. Simt că sunt roșie la față ca racul. Știi, o groază de oameni ar numi treaba asta fraudă, spune, rezemându-se de spătarul scaunului. — Știu. Știu și că am greșit. N-ar fi trebuit... Dar asta nu afectează În nici un fel modul În care Îmi fac treaba. Nu Înseamnă nimic. — Așa crezi ? Clatină din cap, gânditor. Nu știu ce să zic. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
sinergică... Îhm... operațională și... Îmi screm disperată creierii să găsesc un cuvânt din ăla lung și impresionant, când fac greșeala să mă uit În ochii lui. Știe că bag din top, nu ? O, Doamne. Ce rost mai are ? — OK. Mă rezem de peretele liftului. În viața reală, nu se comportăm deloc așa. De obicei, Paul urlă la mine de șase ori pe zi, iar Nick și Artemis se urăsc de moarte și n-ai să ne vezi că stăm și discutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
da. Cu Lissy. Arunc o privire furișă spre ceas. E opt fără șase minute. Oricum, ne vedem cât de curând. Cel puțin la birou... — De ce ești atât de fâstâcită ? Connor mă scrutează atent. — Nu sunt deloc fâstâcită ! spun și mă rezem cât pot de firesc de tocul ușii. — Ce s-a Întâmplat ? Mijește ochii bănuitor, după care se uită În spatele meu, pe hol. Ce se Întâmplă ? — Connor. Pun o mână liniștitoare pe brațul lui. Nu se Întâmplă absolut nimic. Poate doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
nu vorbești serios. — E Emma ! Încep să strige cei din partea opusă a camerei. E Emma Corrigan ! — Emma ? spune Katie, privindu-mă uluită. Dar... dar... — Ba nu e Emma ! spune brusc Connor, râzând. Stă În picioare În partea opusă a camerei, rezemat de perete. Terminați cu prostiile ! În primul rând, Emma poartă numărul patruzeci. Nu patruzeci și patru ! — Patruzeci ? spune Artemis pufnind În râs. — Auzi, patruzeci ! spune Caroline chicotind. Hai, că asta-i bună de tot ! — Nu porți patruzeci ? Connor mă privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cap, fără să scot o vorbă. — S-a... — A plecat. Înghit În sec. Chiar nu am stare să vorbesc despre asta acum. — Of, Emma. Își mușcă buza. Te rog, nu zice nimic, spun cu glas tremurând. Am să plâng. Mă rezem de perete și inspir adânc de câteva ori, Încercând să-mi regăsesc ritmul egal al respirației. Unde-i prietenul ei ? spun Într-un final, arătând cu degetul mare spre Jemima. — A fost dat afară, spune Lissy cu satisfacție. Tocmai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
absolut nimic, doar o să ne relaxăm și o să ne odihnim - și o să mai stăm și noi un pic unul cu celălalt. Minunat. Vreau sandale cu clementină. Termină. Nu te mai gândi la ele. Mai iau o gură de cafea, mă rezem de spătar și mă sforțez să mă uit la vânzoleala străzii. Oamenii se plimbă încoace și încolo, cu sacoșe în mână și vorbind, și uite o fată care traversează, îmbrăcată în pantaloni foarte drăguți, cred că de la Nicole Farhi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
doar niște ponturi. Credeam că o să fie încântată că magazinul ei mă interesează atât de tare! Deși, sinceră să fiu, nu pare să‑l cunoască prea bine. Bună ziua! aud o voce de după ușă și femeia cu ochelari de baga se reazemă de tocul ușii, privindu‑mă cu interes. E vreo problemă? Nu, mulțumesc! zic, radioasă. — Deci, spune femeia, uitându‑se la Erin. O să aduci fusta până la genunchi pentru clienta noastră. Da? — Da, zice Erin zâmbind ușor forțat. Mă duc să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
înștiințat în prealabil. Păi... puteți să încercați, totuși? Erica Parnell își dă ochii peste cap. Așteptați aici, zice și dispare în spatele unei uși pe care scrie „Intrarea interzisă persoanelor străine strict interzisă“. — Dumnezeule, ăștia de aici sunt îngrozitori! zice Suze, rezemându‑se de un geam despărțitor. Eu, când mă duc la managerul meu de cont, mă servește cu un pahar de sherry și mă întreabă despre toți cei din familie. Știi ceva, Bex, cred că ar trebui să te muți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
loc nici o ședintă de brainstorming. Ce se întâmplă? Ce s‑a întâmplat cu atmosfera agitată de la Brandon C? Ce s‑a întâmplat cu firma lui Luke? Când trec pe lângă automatul de cafea, recunosc vag doi indivizi care stau și vorbesc rezemați de el. Unul pare cam posomorât, iar celălalt îl aprobă din cap, dar nu prea aud ce spun. În clipa în care mă apropii, se opresc brusc. Se uită la mine curioși, apoi unul la altul și se îndepărtează, continuând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
nu intră decât tipul pe care îl știu, și un moment mai târziu, Alicia și Ben se întorc. — Stai să iau dosarele alea, zice Alicia și intră iar în biroul lui Luke, lăsând ușa deschisă. În acest timp, Ben se rezeamă de aparatul cu apă, apăsând pe butoanele ceasului de la mână și fixând intens ecranul acestuia. O, Doamne, ce idioțenie! Sunt prinsă aici, până pleacă. Mă dor genunchii și am sentimentul oribil că, dacă mă mișc un milimetru, unul dintre ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
serviciu? zic alertată. — O să‑ți găsești! Nu te prosti! Ești vedetă TV! — Am fost vedetă TV. Până am stricat totul. Până când viața mea s‑a făcut țăndări. Închid ochii și mă las să alunec pe spate, până când capul mi se rezeamă de canapea. Simt c‑aș putea rămâne așa toată viața. — Bex, vezi că mă îngrijorezi, zice Suze. N‑ai mai ieșit de câteva zile. Ce planuri mai ai pe ziua de azi? Deschid scurt ochii și o văd privindu‑mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Ora pentru lapte! râd eu. Jenată, Fairlynn mi-o dă înapoi pe Nah. Vrei să asculți noul meu roman, Jiang Ching? Se numește Noua Nora. E despre cum Nora pleacă din casa numărul unu și intră în casa numărul doi. Rezemată de pernă, îmi întreb soțul ce părere are despre Fairlynn. Nu îi iau prea în serios pe șoarecii ăștia de bibliotecă, răspunde Mao. Ce știu cei de teapa lui Fairlynn? Dicționare? Ce e un dicționar, dacă nu doar niște pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
respirația din gura unui copil. Mintea lui Jiang Ching revine la scena de dimineață. Se întreabă dacă totul e doar somnambulism. Când trece prin curte, aude mieunat de pisici dincolo de zidurile groase și un strănutat puternic venind dinspre un tufiș. Rezemat de pat, Mao pune la îndoială siguranța piscinei. Îl cheamă pe șeful pazei și îl întreabă dacă bazinul e rezistent la proiectile. Când răspunsul e nesigur, Mao ordonă ca piscina să fie dărâmată. Transformați-o într-un adăpost subteran rezistent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de una singură, dacă perseverența ei teutonică n-ar fi ținut-o aproape o oră În fața ușii lui Încuiate, rupându-și pielițele de la unghii, după obiceiul prost rămas din copilăria stresată, cu fundul pe poșeta ieftină, de pânză, cu fruntea rezemată de genunchi și sandalele cu tălpi Înalte, de sfoară, așezate ordonat alături? La vremea aceea Încă mai părea o adolescentă anorexică, sora mai mare a Helgăi, dar ce incredibil de elastic, parcă fără oase era trupul ei! Rușinat că uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
mama și Klara. Aici s-au spart doar geamurile și ușa a fost smulsă de suflul bombei. A rămas până azi cofetărie, chiar dacă proprietarii s-au tot schimbat... Ce altceva mai poți să faci decât să tragi spre tine bicicleta rezemată de zidul străin și să cobori Încet, ca În somn, pe Hauptstrasse, să nu te uiți nici În dreapta, nici În stânga, să te uiți doar Înainte. Ce vezi acolo? Nimic, doar un ou de ciocolată imens, acoperit de o glazură multicoloră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
trage, acoperit de un covor Îmbâcsit de iută, peste el, preșurile de zdrențe, de un cenușiu pestriț, Îndoielnic. La albastrul tare al bolții, pe care este desenată stângaci crucea neagră cu cei doi Îngeri cu aripi imense de berze, țepeni, rezemați de brațele crucii. Și scara, sprijinită de pereții Înnegriți, lângă schela rămasă de astă-vară, de când au Început zugrăvitul bisericii, atunci Încă mai trăia, și Buni, și Mihnea... Ah, cât se zbate sufletul, când se desparte de trup, spre oameni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
urmă, el o decaf, ea un ceai de plante. Sau un espresso? Încordează mușchii moi, amorțiți - cum se ridica, dintr-un foc, altădată și de ce acum corpul cade, neputincios, la loc? Și Traian a căzut Într-o parte, cu capul rezemat de geam, și respiră ciudat, un fel de sforăit zgomotos... — ...Hai, trezește-te! Ce repede ai adormit, nici n-am observat! Haide, scoate-ți centura, doar nu vrei să rămâi În mașină! Ce faci.. ce faci, Traian?... SFÂRȘIT apr. 1985
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
sau ivite spontan, în timp ce ciupea un al-ūd arab, o alăută cu șapte corzi cumpărată la Pisa, dintr-o prăvălie cu vechituri. Transfigurate, cumva îmblânzite de rotunjimile bolților, sunetele desferecau în el un vârtej de stări, întrebări și imagini surprinzătoare. Se rezema de ziduri, se răstignea pe crucea lor rece, ca să-și potolească arderile din acel puternic, devastator și imperios nu știu ce interior. ― Cine sunt eu? Ce sunt eu? De ce a existat un singur Metastasio? De ce a apărut pe lume un singur Novalis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
un regal pentru el să o vadă jucând alături de marele Talma... în pauza dintre două războaie, desigur, încheie Marioritza, adresând un zâmbet circular, plin de subînțelesuri, tuturor celor care o ascultaseră cu furculițele în aer și gurile căscate. Nicolae stătea rezemat de speteaza scaunului și tăcea. Înțelesese că ea îi ignorase invitația. Dar, în momentul următor, întrebarea Marioritzei îl smulse dintr-odată din letargie. ― Nicolae, știi cumva de unde mi-aș putea procura un șoim bun? Ador vânătorile! Dar nu mai apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
prima oară lipsise două nopți la rând și se temea. Se apropie de fereastră. De acolo, de la etaj, vedea bine poarta casei. Ascultă. Nu se auzea însă nimic. O trecu un fior rece. Își strânse șalul mai bine și își rezemă fruntea de geam. Își aștepta băiatul, la fel cum îl așteptase cândva pe Alecu. Și asta o neliniștea, îi rănea inima cu zimții aceleiași suferințe. Oare va retrăi din nou coșmarul? Era o copilă când îl zărise prima oară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fi o onoare și, desigur, o mare plăcere pentru mine să vă fac portretul, reluă Dante Negro, înclinându-se din nou. Cred că acum putem începe lucrul. Atelierul era destul de spațios. Cuprindea o adunătură veselă de obiecte. Tablouri și rame rezemate de pereți, stive de mape cu desene, fel de fel de schițe, pensule, borcănele cu vopsele, crete și creioane din cărbune... Într-unul din colțuri erau un podium mic și mai multe spaliere. În celălalt colț faldul unei draperii ascundea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
și arcuri. Sus, luminile din interiorul casei conturau în negru frumusețea stâlpilor sculptați de la marginea cerdacului. Deasupra, domneau doar albastrul clar al nopții și vaga pâlpâire sau ceea ce mai rămăsese din coada strălucitoarei comete. Regele Soare se opri și se rezemă de o coloană. În întuneric, strălucirea pulberii de aur din peruca lui imensă îi anihila expresia de exaltare. ― Mă simt... în sfârșit... cu totul și cu totul liber. E ca un drum prin ceruri. Marioritza îi auzi inima bătând cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
întinde brațele și-i va cuprinde obrajii plini de lacrimi? În fine, se vor descurca ei într-un fel, cu siguranță, minunat! Și Toinette porni să se acomodeze cu obiectele din atelier. Tablouri, mobile, draperii și iar tablouri îngrămădite sau rezemate de pereți. Un loc ciudat și cam... auster. Ledoulx discuta într-un colț cu Dante Negro. Era mulțumit și binedispus. Tocmai aflase despre revenirea deloc victorioasă a Acvilei la masa negocierilor. Pasărea de pradă se întorsese cu aripile pleoștite, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Mariam. Îl chemă imediat pe Luciano și îi ceru feciorului să le aducă băuturi răcoritoare. Apoi se apucă grăbit de treabă, deși nu arăta un chef prea mare pentru așa ceva. Cu un pahar de limonadă în mână, Mariam cerceta pânzele rezemate pe pereți. Un mare tablou domina aproape întreg peretele din fundul atelierului. Ajunsă acolo, soția prințului avu o mică surpriză. Din umbra unor copaci înalți o privea Marioritza. Așadar, chiar dacă îl părăsise fizic pe Dante Negro, îi lăsase în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]