2,803 matches
-
fac ca să te reanimez, Alisia? M-am strâmbat. Nu Înțelegeam ce voia să spună. ― Mi-e dor de sora mea enervantă care Îmi mânca zilele. Acum aproape că pari...deprimată. ― Te-a trimis mama să vorbești cu mine? ― Nu fi ridicolă! Da, eram deprimată. Maria era singura care Își dăduse seamă până la momentul acela. Încercam să nu mă gândesc deloc la asta, dar nu puteam ignora că aveam concursul de dans peste doar câteva săptămâni. Iar eu nu aveam voie să
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
doua propoziție. ― Perfect, fu singurul ei răspuns, Da, era perfect că prietena mea era o trădătoare. Maia murmură Încântată „ Ți-am zis eu”, În timp ce ochii ca de japoneză ai Elizei străluceau de fericire. Fosta mea prietenă! Am simțit În mod ridicol că Îmi dau lacrimile. De ce trebuiau să se Întâmple asemenea lucruri? De ce Îmi făcea asta? ― Hei, șopti Bianca, luându-mă de mână. Nu-ți face griji. La cum s-a dovedit a fi Victor, ți-l va aduce cu fundiță
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
câteva trepte pe scara către Rai. Paul era un snob care avea senzația că le știe pe toate. Purta același gen de pulovere ca tata și își cumpărase prima casă la treisprezece ani - sau la o altă vârstă din asta ridicolă - din banii strânși la Prima Comuniune. —Ai face mai bine să-l suni din nou pe tata, i-am spus lui Margaret. Fiindcă eu nu plec nicăieri. Câtă dreptate ai! m-a susținut Paul cu răutate. 2tc "2" Stewardesa a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
noua Rachel va fi gata să ia totul de la capăt. O să, ăăăă, o să intre, știi tu, în sevraj? a întrebat-o Margaret pe Brigit în timp ce ne pregăteam s-o pornim pe drumul flancat de zăpadă către aeroportul JFK. Nu fi ridicolă, am râs eu. Exagerați cu toții. Sevraj, pe dracu’! în sevraj nu intri decât de la heroină. — Deci nu iei heroină? m-a întrebat Margaret. Exasperată, am dat ochii peste cap. Păi, de unde să știu eu? a urlat ea. —Trebuie să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
negri cu portjartier. Ăsta era un semn sigur că eram înnebunită după Luke. Pentru că nimeni nu purta așa ceva, dacă nu avea de gând să se debaraseze urgent de tot harnașamentul. Desuurile de genul ăsta erau incomode și nefirești. Mă simțeam ridicolă. Parc-aș fi fost un travestit. Ceasul a bătut ora opt și jumătate, iar Luke a bătut la ușă. L-am privit. Ochi întunecați, ras proaspăt și mirosind a citrice. A fost suficient pentru ca fluturii din stomac să se trezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Apoi s-a așezat pe scaunul din fața mea, oferindu-mi, pentru două secunde, imaginea delicioasă a zonei genitale îmbrăcate în piele, care, însă, a dispărut imediat sub masă. Nu înțelegeam cum de putusem să cred că înfățișarea lui Luke era ridicolă. Era un bărbat splendid. Am bolborosit: —Bună, Luke. Sau o chestie la fel de stupidă. Aproape că nu-mi venea să cred că cel care stătea de cealaltă parte a mesei era el, Luke. Că era atât de aproape de mine, încât puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o masă lungă, știi, genul ăla de masă la care stau cuplurile bogate și disfuncționale din filme... — Nu pot să cred! m-a întrerupt Bea. Tu te auzi, Claire? Ani de zile te-am ascultat scornind tot felul de scuze ridicole pentru defectele serioase ale fiecărui tip cu care te-ai întâlnit. Iar acum te vezi cu cel mai fantastic bărbat de pe planetă - să nu-i spui lui Harry c-am zis chestia asta - tipul pe care amândouă l-am venerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Dar nu-l judec deloc, am corectat-o eu. Mă simt intimidată de el. — Da, știu, a spus Bea, dar încearcă să te relaxezi. Aici e vorba de Randall Cox. Trebuie să depășești starea asta. Bea avea dreptate. Eram completamente ridicolă. Dacă puteam să trec peste faptul că James dormea în spațiul prăfuit și infect al unui depozit abandonat din Brooklyn, atunci ar fi trebuit să fiu în stare să depășesc și impresia creată de mega-apartamentul lui Randall și de extravaganta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
stare să depășesc și impresia creată de mega-apartamentul lui Randall și de extravaganta lui capodoperă artistică din baie. Se dovedise ca fiind un tip drăguț, care mă sprijinise și care se pricepea de minune la sărutat... de ce eram așa de ridicolă? și-atunci, amintirea mi-a invadat creierul cu detalii dureros de realiste... practic, în noaptea trecută, fugisem din apartamentul lui Randall! După cină, el mă condusese înapoi în sufragerie și încercase să se dea la mine - dar eu mă simțisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în piept. Partea logică a creierului meu se așteptase ca, într-o zi, asemenea tuturor celorlalte persoane cu care Vivian lucrase, să mă trezesc ținta furiei ei. Dar o altă felie din creier, cea care se amăgea singură, nutrise speranța ridicolă că, poate, eu aveam să fiu excepția, protejata de aur, elevul preferat. Mi-am strâns lucrurile, cu sufletul greu și mi-am abandonat dosarele risipite prin birou. Pentru o persoană care toată viața a căutat, hămesită, să se bucure de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să bată câmpii Lucille. Se părea că era încă fixată pe fosta prietenă a lui Randall. — Cum să mă exprim delicat... ei, nu pot. Fusese născută într-un parc de rulote, Claire. Ceea ce ar putea părea o exagerare absurdă și ridicolă, dar te asigur că nu e așa. Lucille a clătinat din cap, de parcă i-ar fi fost încă greu să digere acest fapt. — Ceea ce e în regulă. Sigur că nu-i putem reproșa fetei asta - ea s-a descurcat bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cu rame metalice. Era liniștit, cu o apariție neostentativă. — și tu arăți la fel de umilită de tot ceea ce vezi aici cum mă simt și eu, a murmurat el. Nu știam cum să răspund exact. Dacă Sonny își dădea seama cât de ridicolă și de nepotrivită era petrecerea aia, atunci de ce își dăduse acordul? El era șeful lui Vivian - dacă exista un om care s-o poată ține în lesă, atunci el era omul respectiv. — Pur și simplu, nu-mi vine să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pe Nellie? Pe Nellie - mașina - o aveam de când eram eu mică. Își făcuse mai mult decât datoria. — Să renunț la biata Nellie? Niciodată! știi că n-aș putea niciodată să fac asta. De ce mă mai obosisem? Mama avea un sentiment ridicol de loialitate față de obiecte. Puloverele vechi nu erau niciodată destul de vechi ca să nu mai poată fi cârpite, iar farfuriile ciobite aveau „personalitate“. Niciodată nu mă putusem decide dacă sentimentele astea veneau din rădăcinile mamei, care erau pe Mayflower 1 sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
creeze valuri sigure și de proporții. Rice se întâlnise cu noi, finalmente, în urmă cu o săptămână. Agentul ei mai aranjase opt întâlniri, dar, de fiecare dată, în ultima secundă, noi ne alesesem cu întâlnirile contramandate - și cu niște scuze ridicole. Când Rice a reușit, în sfârșit, să ajungă la întâlnire, ne-a șocat cu aspectul ei: avea un păr răvășit, decolorat și înțepenit cu fixativ, un ruj roșu aprins, mânjit pe întreaga zonă a gurii, niște dinți și niște unghii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
foarte importantă pentru Grant Books, a continuat Vivian. Sunt foarte fericită să vă anunț că mă desprind de Mather-Hollinger. Compania mea - Grant Enterprises- va deveni o entitate independentă, cu patronat privat. Sunt încântată că nu voi mai fi constrânsă de ridicola birocrație corporatistă de la Mather-Hollinger. Grant Enterprisese nu numai că va continua și va augmenta recordul meu de succese din lumea cărții, dar se va ocupa și de proiecte TV și de film. și nu am nici cea mai mică îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
fi rupt și atârna sleita în marginea orei leneșe. O liniște obeză, otrăvită, te scufundă în mâlul ei verde, pașii se clatină și auzi, undeva, șuiere suspecte, șopârle invizibile. Buzele unor adolescenți grăbiți, asta fusese. Nu se puteau elibera de ridicola secvență,continuau să se clatine, amuțiți, ca niște bătrâni senili, căzuți în mintea copiilor. Irina a intrat la Alimentara, l-a rugat s-o aștepte afară. Apoi coborâseră panta. La cotitura unde orașul rămânea în urmă, în chiar locul unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cine îmi sunt vecinii și nici nu-mi păsa. Toți aveau slujbe de funcționari, nici unul nu avea copii, de aceea clădirea era relativ liniștită. Mai mult decât orice altceva, după asta tânjeam. Un sfârșit tăcut pentru viața mea tristă și ridicolă. Casa din Bronxville deja fusese scoasă la vânzare și, odată încheiat, la sfârșitul lunii, banii nu aveau să fie o problemă. Stabilisem să împart cu fosta nevastă ceea ce avea să rezulte din vânzare și, cu patru sute de mii de dolari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pe Harry. Nu credea nici a zecea parte din ce-i spunea, dar, de fiecare dată când subiectul schimbării locului de muncă se punea iar pe tapet, se înțepenea pe picioarele din spate și începea să țeasă contraargumente și autojustificări ridicole. Știa că i-ar fi fost mai bine dacă ar fi lucrat pentru Harry, dar considera că a fi asistent de anticar nu era tocmai o perspectivă incitantă, nu exact ce visa atunci când își imagina schimbarea în viața sa. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
sunt speranțe. Multe speranțe. Speranța unui viitor împreună. Speranțe pentru copii. Speranțe pentru lume. Habar n-aveam ce vorbesc. Cuvintele mi se rostogoleau șuvoi din gură, un potop necontenit de prostii și sentimente clocite și, când am ajuns la finalul ridicolului meu discurs, am văzut-o pe Rachel zâmbind, zâmbind pentru prima dată de când intrase în restaurant. Poate era tot ce puteam spera să obțin. Să o fac să înțeleagă că eram alături de ea, că credeam în ea și că situația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
nici În stânga și, o, Doamne, uite-l chiar În fața mea, vorbește cu Dave. Înainte să-mi dau seama ce fac, mă trezesc că-i Întorc spatele și cobor În fugă treptele, spre stradă. Hai că situația devine de-a dreptul ridicolă. N-o să pot să stau aici În stradă toată ziua. Trebuie să ajung la biroul meu. Hai, pune-ți mintea la contribuție. Trebuie să existe o soluție. Trebuie să... Da ! Mi-a venit o idee cu adevărat genială. Care n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
noi. Poftim ? Connor se freacă mecanic pe față. Emma, ce spui tu aici ? Că vrei să... să... — Vreau să ne despărțim, zic, cu ochii la covor. — Glumești. — Ba nu glumesc ! spun cu iritare bruscă. Nu glumesc deloc, OK ? — Dar... e ridicol ! E ridicol ! Începe să se plimbe nervos prin cameră, ca un leu În cușcă. Deodată, se oprește și mă privește. — Zborul ăla cu avionul e de vină. — Poftim ? Tresar de parcă m-ar fi opărit cineva. Ce vrei să spui ? — Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
luat de o cumplită stare de nervozitate. Cum am să mai pot da ochii cu Lissy după ce a spus Jack la televizor ? Cum ? O cunosc de foarte mult timp. Și m-a văzut de foarte multe ori În posturi absolut ridicole. Dar nici una dintre acestea nu suportă măcar comparație cu situația de acum. E mai groaznic decât atunci când am vomitat În baia părinților ei. E mai groaznic decât atunci când m-a găsit pupându-mă În oglindă și zicând „oo, baby“, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
rame! Dac‑am cumpărat, să zicem... patru. Cinci, poate. Nu am atâtea! mă grăbesc să spun. Cred că mă confundați cu... alte persoane. Și n‑am intrat doar ca să cumpăr o ramă! Râd veselă, pentru a‑i demonstra cât de ridicolă e această idee. Voiam, de fapt, și... astea. Înșfac la întâmplare câteva litere mari de lemn dintr‑un coș alăturat și i le dau. Ea surâde și le pune pe hârtia cerată, una câte una. — P... T... R... R. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ținută obligatorie? — Nu, în nici un caz, spune Luke. Mă gândeam doar că nu vrei să cobori cu... hainele astea de pe tine, să zicem. Arată amuzat spre blugii mei trei sferturi, tăiați. Normal că nu! zic râzând, de parcă ideea ar fi ridicolă. Păi. Bine. Atunci o să... mă schimb în altceva. Mă întorc iar la valijoara mea, o deschid, o desfac și mă uit la buretele meu de baie. Ce mă fac? Luke își descheie nasturii de la cămașă. Întinde mâna după cea albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
discuție prietenească cu Philip, redactorul‑șef, care mă știa deja de la conferințele de presă. Așa că ideea de a impresiona doi străini pornind de la zero e pur și simplu înfricoșătoare. Fii tu însăți, îmi zice mereu Luke. Dar, zău, ce idee ridicolă! Toată lumea știe că la un interviu tot șpilul nu e să demonstrezi cine ești tu, ci să te prefaci că ești omul dorit de persoana din fața ta pentru slujba respectivă. De‑asta i se și spune „tehnica interviului“. Când ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]