3,819 matches
-
trezește de-a binelea. Se proptește dinaintea lui Dumnezeu și începe lupta. Dumnezeu din noi contra fiarei din noi. Dacă biruie Dumnezeu, pustnicul devine sfânt. Dacă biruie fiara, pustnicul devine și el fiară. Dar cel mai adesea e învins Dumnezeu. Sânt foarte puțini sfinți pe lume, domnilor. Numărul îmblînzitorilor e mult mai mare. Rar, foarte rar, nu biruie nici Dumnezeu, nici fiara și omul rămâne om chiar în pustiu... Uneori, când îmblînzitorii se opresc să asculte vântul, ei își amintesc, poate
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eu încep să devin opera îmblînzitorilor. M-am temut de ei și, de fapt, devin ceea ce au vrut ei. Răbdători și siguri de efectul pustiului, așteaptă, poate, să-și arate colții fiara din mine... Nu, nu vă speriați. Încă mai sânt om. Încă mai țin minte ce am trăit, ce am visat. Și, mai ales, încă mai am sentimentul că am greșit față de viața mea. Câtă vreme omul se simte vinovat e încă om, nu-i așa? Abia când începe să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ales, încă mai am sentimentul că am greșit față de viața mea. Câtă vreme omul se simte vinovat e încă om, nu-i așa? Abia când începe să devină fiară pierde orice urmă de regret și de vinovăție. De aceea nu sânt încă pregătit să devin îmblînzitor, de aceea nu mă caută și m-au lăsat să plec din mlaștină. Deocamdată trebuie să rămân singur aici, să uit, să-mi uzez amintirile și remușcările până când vântul va așeza peste toate un strat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
spui că nu ești primul și, la urma urmei, nu e vina ta. Alții au făcut la fel, de când lumea. Ei bine, eu am făcut o asemenea experiență. Și vă declar acum după ce am aflat ce sânt grotele că ele sânt o mare minciună. Și că nu e o consolare să fii mangustă imperfectă. Nu e deloc o consolare. Nimeni nu poate rămâne întreg într-o grotă. Aparent, acolo te apropii și de tine și de Dumnezeu. Eu vă spun din
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
salivă scândura eșafodului pe care s-a făcut între timp o băltoacă de sânge... așadar, îl renegi pe Dumnezeu, înțelegi că el e de partea eșafodului și nu mai ai nici o speranță în privința asta. Singura speranță care ți-a rămas sânt amintirile tale, un sunet de clopot care întîrzie să renască și... da, nu mai e timp, cobra se ridică, scoate limba și te fascinează cu legănările ei, din moment în moment se va repezi, cobrele atacă totdeauna fulgerător, iar mușcătura
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ai cui s-o ceri... deci renunți, aștepți să vină mușcătura, sperând că poate totuși în ultima clipă clopotul va suna să te scoată din grotă, să te ducă între oameni, într-o lume pe care o visezi, unde nu sânt nici grote și nici cobre și, poate, nici manguste, căci... dar, poate, toate astea se petrec după moartea ta, între timp, poate, ai fost mușcat, ai murit, așa că totul e zadarnic, în grote totdeauna e totul zadarnic... Acolo vin păsările
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ce trebuia ca pe eșafod să sporească balta de sânge. Ciudată boală care a apărut din când în când ca o eczemă pe pielea istoriei, paradoxul că tocmai cei înfricoșați au ajutat la răspândirea fricii... Și nu numai în istorie sânt exemple. Și într-o viață de om... Nu ascund că mă pregătesc demult pentru acest proces. Am citit tot ce se putea citi, am studiat tot ce se putea studia. Nu-mi rămânea, credeam eu, decât să pun totul într-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am toate motivele să fiu convins că omul nu e născut să se teamă decât de el însuși. Dar apărarea dorește să atragă atenția tribunalului că Robespierre a fost împins să devină Robespierre. Cei care l-au trimis la ghilotină sânt aceiași care cu o zi înainte îi cădeau în genunchi și îi implorau mila; care s-au grăbit să voteze moartea lui Danton când Robespierre a vrut moartea lui Danton; care l-au încurajat să nu mai aibă îndoieli, care
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un rău trebuie măcar să înveți. Dar cum să înveți când înțelepciunea pufnește în râs și își freacă mâinile mulțumită că "a trăit"? Înțelepții sânt totdeauna gata să pactizeze cu cel mai tare și să-l trădeze pe cel mai slab. Sânt gata să râdă pe stradă la trecerea căruțelor spre eșafod după ce au îngenuncheat mai devreme în fața celor de care râd. Ei nu au idei, ci interese. Nu au idealuri, ci scopuri. În numele cui vreți să-l judecați acum pe Robespierre
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
înseamnă să nu rămâi singur cu păianjenii și țânțarii. Când dormi, speranța te veghează. Când bate vântul noaptea, îți așază o mână răcoroasă pe frunte să te liniștească. Și când privești spre pădurile din zare, ea îți șoptește că dincolo sânt oamenii la care vrei să ajungi ieșind din pustiu. Ea te oprește când întinzi mâna să iei o creangă să cânți pentru cobre. Și oricât de firavă ar fi, nu se dă înapoi să se împotrivească fiarei din tine. Vă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
încep să deliberez. Nu de aceea m-ai pus să asist la un nou proces? Când voi termina, voi comunica sentința. Îmi voi închipui că în jurul peronului s-a strâns o mulțime imensă care așteaptă nerăbdătoare hotărârea mea... Printre sanchiloți sânt amestecați și membrii Convenției. Desigur, tremură. Dacă Robespierre va fi achitat? Ce se va întîmpla în această situație cu ei? Cu siguranță îi va aștepta eșafodul. Buzele le tremură ușor, chiar dacă ei încearcă să se stăpânească... Alții, în schimb, așteaptă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sau mai bine zis orgoliul de a te crede un Iov. Parcă te văd încruntîndu-te când vei ajunge aici. Ușurel, domnule profesor, nu te încrunta. Citește mai departe. Și nu protesta. De data aceasta rolurile s-au inversat. Acum eu sânt procurorul și eu sânt avocatul apărării. Și vei depinde de măiestria mea de a te învinovăți sau de a te apăra. Vei depinde de înțelegerea mea și, poate, de compasiunea mea. Nu, nu protesta, te rog. Nu ți-am dat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Altminteri ― aș adăuga ― m-aș întoarce să vă orbesc cu învățătura mea. Ca un adevărat Dumnezeu. În schimb, dacă voi reuși, mă întorc orbit de pulberea rătăcirilor mele. Ca un adevărat om." Dar cine m-ar crede? Profeții nu mai sânt la modă, iar cei ratați sânt de-a dreptul plicticoși. Singura care m-ar fi putut întreba ceva era Eleonora. Dar Eleonora nu se mai întoarce, văd. Au prins-o oare îmblînzitorii? Sau a alunecat într-o baltă și s-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
smintit, înnebunisem poate și țipam ascuțit, insuportabil, și tot eu mă înfricoșam, mă crispam, auzindu-mi propriul țipăt. "Nebunule, mi-am zis înverșunat, s-a terminat cu toate aiurelile tale, acum nu-ți mai suport nimic. Datorită ție nu mai sânt ca toți oamenii, tu porți întreaga vină." Și îndrugînd aceste vorbe mi-am încleștat mâinile convins că mă luptam cu fiara din mine. Eleonora a început să mă zgârie, dar eu nu-i dădeam drumul, cu toate că acum țipătul devenise un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe Eleonora. A doua zi și a treia zi la fel. În zadar. N-am auzit nici un alt zgomot în afară de cel al vântului. Atunci m-am hotărât s-o aștept. O aștept până ce voi termina de spus totul. 31. Provizii sânt încă destule. Cu țânțarii m-am învățat. Un motiv de îngrijorare ar fi, ce se va întîmpla la iarnă. Poate că asta și așteaptă îmblînzitorii, să mă alunge frigul lângă focurile lor. Dar a venit timpul să fac și altceva
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
moartea. De săptămâni de zile amân aici moartea, dar nu pot s-o amân la nesfârșit. Ieri am rătăcit încă o dată prin mlaștină, strigînd-o pe Eleonora. În zadar. Acum mă întreb dacă am întîlnit-o vreodată. Și dacă eu însumi mai sânt eu. Mă cunoașteți îndeajuns, după tot ce v-am spus, ca să bănuiți că nu mă număr printre cei care pleacă ușor. Am avut și din acest punct de vedere un defect. M-am legat totdeauna de locul unde am întîrziat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
înțeles, desigur, înainte de a v-o spune eu, că m-am legat și de nenorocita asta de gară pustie. Dar trebuie să adaug a unsprezecea poruncă. O voi lua din Dante. "Privește și treci!" Dacă mai am ceva de făcut, sânt mai potrivite aceste vorbe decât cele puse pe poarta Infernului, pe care eu le-am interpretat totdeauna în sensul că infernul începe acolo unde nu mai e nici o speranță. Oricum, aici nu se mai întîmplă nimic în afară de faptul că vântul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sfârșește vara. Din când în când ridic privirea și mă uit în zare. "Spre pădure. Apoi aud ciorile cârâind. Îmi amintesc de procesele pe care le-am judecat. Pe eșafod și-au făcut ciorile cuib, toată lumea e inocentă. Singurul vinovat sânt eu. Nebunia de a face din orice o partidă de șah m-a transformat. M-am sfâșiat singur și acum nu mă mai pot reuni. Așa au apărut cele două părți ale mele, pe care le-am numit Dumnezeu și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
oraș. Sau o mare. Da, aș vrea să ajung cândva la o mare. Și fără să fiu nici mărinimos, nici sfânt, visez să le pot spune într-o zi foștilor mei prieteni: "Pustiul m-a făcut să înțeleg că nu sânt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni. Așa că nu v-am iertat, dar am nevoie de voi. Acest sentiment contrazice, poate, tot ce mi s-a întîmplat, dar el strălucește deasupra voinței mele ca un adevăr care nu mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
E ultima noapte pe care am petrecut-o în confesionalul meu. Mi-am terminat spovedania și-mi las confesionalul la dispoziția păianjenilor. Nu mai sper s-o văd pe Eleonora revenind, și voi încerca să străbat deșertul de dincolo de pădure. Sânt calm, dar credeți-mă, domnilor, nu știți cât de violent este calmul. Deasupra plopilor se înalță un soare spart. Și îmi privesc pentru ultima oară grota înainte de a o părăsi. Am trăit aici cum aș fi visat sau am visat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
la un colț de stradă cu un fluier în mână cântând unei cobre, să știți ce s-a întîmplat; nu eu am vrut, domnilor; eu am visat să rămân om și m-am luptat cât am putut. Nu-i așa că sânt încă om dacă mi-e frică? Îmblânzitorii par bântuiți uneori de reverii tulburi, dar în somnolența lor ciudată nu spun un cuvânt. Singura mea șansă de a vorbi e acum. După aceea s-ar putea ca pustiul să-mi pecetluiască
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o exagerare, mai degrabă "suportabilă".) Și așa-zisa unanimitate a gândurilor de care vorbeam mai sus e tot o exagerare, însă prea mică, aproape neglijabilă. Pentru că mereu înregistrez opoziții lăuntrice, mereu . ascult glasuri care mă cheamă înapoi la viață. Dar sânt atât de șovăielnice și firave că nici n-ar trebui să le pomenesc. Așa am auzit-o pe mama (obsesia ei încă persistă), pe soția mea, Cecilia, și pe alți emisari ai ființei mele aflate în primejdie. Tuturor leram deschis
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o idee justițiară. Nici vorbă n-ar fi de autopedepsire și de așa-zisele imperative ale conștiinței dacă n-aș iubi pe această femeie. Acum o iubesc mai mult, necuprins mai mult decât atunci când trăia. Și fiindcă m-a chemat, sânt gata să mă duc la ea. Știu, i-e frică și n-o las singură. Amândoi înfruntăm mai bine veșnicia! ... Am pomenit mai sus de un fost profesor (căruia i-am pus în gură vorbele mele), de o femeie necunoscută
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
pe lângă noi poloneza, dansând cu un coleg de care, instinctiv, mă temeam. S-a făcut nevăzută pierzîndu-se în vălmășagul perechilor, iar eu am rămas cu stăpâna luceferilor pe care am învîrtit-o în zbor înaripat, făcând de câteva ori înconjurul sălii. ― Sânt amețită, mi-a spus ea și s-a desprins fluidă din brațele mele. După ce am condus-o corect la loc m-am amestecat în mulțime, căutând poloneza care mă atrăgea ca un magnet. Ea văzând că sânt liber își părăsi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ori înconjurul sălii. ― Sânt amețită, mi-a spus ea și s-a desprins fluidă din brațele mele. După ce am condus-o corect la loc m-am amestecat în mulțime, căutând poloneza care mă atrăgea ca un magnet. Ea văzând că sânt liber își părăsi brusc partenerul și alergă în brațele mele. ― Cu cine-dansate? m-a întrebat, iscodită pesemne de o ușoară gelozie. ― O colegă... de la Litere. Nici nu știu cum o cheamă, i-am răspuns afectând nepăsarea. Într-adevăr, nu mințeam. Ar fi
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]