2,377 matches
-
concluzie. Avea o șansă dintr-o mie, iar decizia de a-și miza viața pe acea unică posibilitate i se vedea pe fruntea hotărâtă. — Unde e acum mesagerul? Îl Întrebă Hideyoshi pe Asano, aproape imediat ce pajul plecă. — I-am ordonat samuraiului să-l pună să aștepte lângă templul principal, răspunse Asano. Hideyoshi Îi făcu un semn lui Hikoemon: — Du-l la bucătărie și dă-i ceva de mâncare. Dar ține-l Încuiat Într-o cameră și nu-l lăsa să discute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Hikoemon că se ridica În picioare, cu o Încuviințare din cap, Asano Întrebă dacă putea să plece și el. Hideyoshi clătină din cap: — Nu, pentru tine am un alt ordin, așa că, mai așteaptă un moment. Asano, vreau să alegi câțiva samurai de sub comanda ta, care au urechi agere și picioare iuți, și să-i postezi pe toate drumurile dintre Kyoto și domeniul clanului Mori. Nici măcar apa să nu răzbată. Arestează pe oricine pare suspect. Și, chiar dacă nu par suspecți, cercetează-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
ei s-ar fi strecurat printre gărzi, Îndeplinindu-și misiunea, a doua zi dimineață clanul Mori ar fi știut despre moartea lui Nobunaga. Falsul ascet nu fusese trimis de Mitsuhide, dar omul care se dădea drept muzicant orb era un samurai al clanului Akechi cu o scrisoare de la Mitsuhide pentru Mori Terumoto. Plecase din Kyoto În dimineața zilei a doua. Mitsuhide mai trimisese, În aceeași dimineață, Încă un mesager - pe mare, de la Osaka - dar furtunile l-au Încetinit și a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întâlnirea lor din Hachisuka, cu vreo douăzeci de ani În urmă, când Hikoemon Încă mai era căpetenia unei bande de ronini și purta numele Koroku. În timpul șederii sale la conacul lui Hikoemon, Ekei auzise, pentru prima oară, de un extraordinar samurai tânăr, numit Kinoshita Tokichiro, care, ulterior, fusese luat În slujba lui Nobunaga, la Castelul Kiyosu. În acei ani de demult, când Hideyoshi Încă avea un rang mult inferior generalilor lui Nobunaga, Ekei Îi scrisese lui Kikkawa Motoharu: „Domnia lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
la ultima Întâlnire. Nu pot decât să-mi declar, Încă o dată, poziția, replică Ekei. Dacă Mori cedează cinci dintre cele zece provincii ale sale, iar viața lui Muneharu nu este cruțată, va Însemna că nu au reușit să urmeze Calea Samuraiului. — Totuși, după ultima noastră Întâlnire, nu i-ați Întrebat ce intenții au? — N-a fost nevoie. Clanul Mori nu va fi niciodată de acord cu moartea lui Muneharu. Prețuiesc loialitatea mai presus de orice altceva și nimeni, de la Seniorul Terumoto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Ekei se sfârșise printr-un eșec. Călugărul revenise de la tabăra clanului Mori cu puțin timp Înaintea Întoarcerii lui Hideyoshi, dar răspunsul adus de el nu se schimbase: Dacă-l lăsăm pe Muneharu să moară, nu vom fi la Înălțimea Căii Samurailor. Nu vom accepta un acord de pace care nu va cruța viața lui Muneharu. — Cheamă-l totuși pe Ekei aici, ordonă Hideyoshi. Nu părea deloc descurajat; ba chiar, devenea tot mai optimist cu fiecare minut. Îl invită pe călugăr Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
nici un moment, voința să lupte. Dimpotrivă, după această descoperire, luaseră hotărârea clară de a muri. În dimineața celei de-a patra zile din Luna a Șasea, santinelele de pe zidurile castelului zăriră o bărcuță care se apropia dinspre țărmul inamic. Un samurai vâslea, iar singurul pasager era un călugăr. Ekei venise pentru a-i cere lui Muneharu să-și facă seppuku. Generalul ascultă În tăcere argumentele călugărului. Când Ekei termină, având tot trupul scăldat În sudori reci, Muneharu vorbi pentru prima oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
celelalte două, din considerație față de sacrificiul lui Muneharu. Dacă nu apare nici o neînțelegere, va trimite un angajament scris imediat ce va asista la seppuku-ul Generalului Muneharu. La scurt timp după plecarea lui Ekei, Muneharu Își anunță hotărârea. Unul după altul, toți samuraii din Castelul Takamatsu trecură prin fața seniorului lor pentru a-i cere permisiunea de a-l urma În moarte. Muneharu protestă, glumi și mustră, dar nu reuși să-i Înduplece. Nu mai știa ce să facă. Dar, În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
vasalii lui Muneharu Își urmară stăpânul În moarte. Când ajunse la Templul Jihoin, Mosuke raportă actul de seppuku al lui Muneharu și-i depuse capul În fața scaunului de campanie al lui Hideyoshi. — Ce păcat, se lamentă Hideyoshi. Muneharu era un samurai excelent. Niciodată nu păruse mai mișcat ca atunci. Dar, nu peste mult, Îl chemă pe Ekei. Când călugărul sosi, Hideyoshi Îi arătă imediat un document. — Tot ce mai rămâne acum de făcut e schimbul de declarații. Priviți ceea ce am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
acum, pe loc, mai ales ținând seama de slăbiciunea ariergărzii. Dacă facem asta, vom deveni conducătorii imperiului. Nu, nu. Nu sunt de acord, interveni Kobayakawa. Hideyoshi este singurul om care poate restabili pacea și ordinea. Iar o veche zicală a samurailor spune că nu se atacă un inamic aflat În doliu. Chiar dacă ar fi să rupem tratatul și să atacăm, dacă supraviețuiește, va reveni să se răzbune. — Nu putem lăsa să ne scape ocazia asta, insistă Kikkawa. În ultimă instanță, Kobayakawa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
stăruind să se grăbească și informându-l despre ultimele mișcări ale trupelor clanului Akechi. Când Hideyoshi sosi la Amagasaki, Nakagaba Sebei și Takayama Ukon veniră fiecare cu partea sa de forțe să-i viziteze tabăra. La apariția celor doi generali, samuraiul care stătea de strajă la poartă nu păru prea Încântat de prezența lor, nici nu se grăbi să le anunțe sosirea. — Acum Domnia Sa se odihnește, Îi informă el. Cei doi fură luați pe nepregătite. Sebei și Ukon Își cunoșteau bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Însuși avea să le iasă În Întâmpinare. Tot ce le rămânea de făcut celor doi generali era să aștepte. În acel timp, văzură sosind diverși luptători răzleți. Încontinuu veneau și plecau mesageri, În toate direcțiile. Printre ei era și un samurai pe care Nakagaba Sebei Îl recunoscu. — ăsta nu-i un samurai al lui Hosokawa? murmură el. Toată lumea știa bine că Între Mitsuhide și Hosokawa Fujitaka erau relații foarte strânse. Cei doi fuseseră prieteni apropiați de ani de zile, iar familiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
de făcut celor doi generali era să aștepte. În acel timp, văzură sosind diverși luptători răzleți. Încontinuu veneau și plecau mesageri, În toate direcțiile. Printre ei era și un samurai pe care Nakagaba Sebei Îl recunoscu. — ăsta nu-i un samurai al lui Hosokawa? murmură el. Toată lumea știa bine că Între Mitsuhide și Hosokawa Fujitaka erau relații foarte strânse. Cei doi fuseseră prieteni apropiați de ani de zile, iar familiile lor erau Înrudite prin căsătorie. „Ce caută aici un mesager de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
număra acum mai mult de douăzeci de mii de oameni. La prima consfătuire de război, Sebei și Ukon Începură, pe neașteptate, să se certe, nici unul nedorind să cedeze teren. — Din cele mai vechi timpuri, e o chestiune de etichetă a samurailor ca seniorul castelului care e cel mai apropiat de inamic să conducă avangarda, spuse Ukon. Deci, nu există absolut nici un motiv ca trupele mele să le urmeze pe ale lui Sebei. Sebei refuza și el să se dea bătut: — Împărțirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
toate pregătirile, dar, când calcula proporțiile armatei inamice, Mitsuhide nu-și pierdea complet percepția propriei lui slăbiciuni. Pe parcursul zilei, un număr mare de soldați se adunaseră din capitală și din zona Înconjurătoare, punându-se sub comanda lui. Însă toți erau samurai de rang inferior sau ronini - puțin mai mult decât niște mercenari În căutarea unui mod rapid de a urca În societate. Nici unul nu avea capacitatea sau resursele militare pentru a conduce. — Câți oameni avem În total? Își Întrebă Mitsuhide generalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
și pe aceștia, alungându-i Înapoi. Pentru moment, trupele lui Dengo nu păreau să mai aibă nici un adversar pe măsura lor. Toba unității lui Fujita bubuia. Părea să exprime mândria clanului de a nu avea rival și-i amenința pe samuraii călări care se strânseseră Într-un cerc protector În jurul lui Nobutaka, făcându-i să forfotească, În dezordine. Chiar atunci, un batalion de cinci sute de soldați atacă din flanc unitatea lui Fujita, scoțând răcnete războinice ca și cum ar fi fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
unității lui Sanzaemon, pentru o ultimă bătălie. Încălecând, strigă ordinele de atac cu un glas care răsună prin toată Onbozuka. Apoi, fără a aștepta soldații să se adune, Își Întoarse calul și porni În galop, În josul colinei, Însoțit de câțiva samurai călări. — Cine ești? Întrebă, deodată, Mitsuhide, oprindu-și calul. Cineva ieșise În goană din tabără, coborâse panta și se oprise, tăindu-i calea, cu brațele larg deschise. — Tatewaki, de ce mă oprești? se răsti Mitsuhide. Era unul dintre vasalii săi superiori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
sens, era paradoxal că, În clanul Akechi - clanul care-și ucisese propriul stăpân - mai existau oameni care nici acum nu rupeau legătura dintre senior și vasal. Negreșit, Mitsuhide era un om virtuos, iar acei oameni arătau legea de fier a samuraiului. Din acest motiv, numărul morților și al răniților era neobișnuit de mare, chiar dacă lupta nu durase mai mult de trei ore. Mai târziu, avea să se estimeze că armata clanului Akechi suferise peste trei mii de victime, câtă vreme forțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
o strofă care Începea astfel: „Nu există două porți: loialitatea și trădarea.“ — Așa a spus? — Chiar dacă l-a atacat pe Nobunaga, fapta lui nu poate fi discutată ca o problemă de loialitate sau trădare. Atât el, cât și Nobunaga erau samurai și au servit același Împărat. Când, În sfârșit, s-a trezit, după cincizeci și cinci de ani de vis, a constatat că nici chiar el nu putea scăpa de acuzațiile și de lauda lumii. După ce a rostit aceste cuvinte, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Înainte și să comande pregătirea mesei pentru cincizeci de oameni. Sakichi fusese acolit la Templul Sanjuin dar, la vârsta de doisprezece ani, Hideyoshi Îl primise ca paj, În Castelul Nagahama. Trecuseră de-atunci opt ani, timp În care devenise un samurai de douăzeci de ani. Sakichi avea o logică excelentă și un spirit mai ager decât al multor oameni. În zori, conturul Muntelui Ibuki se putu vedea profilat pe nuanțele trandafirii și albastre pal ale cerului, În vreme ce nu se auzea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
puțin cam obosită. Du-te și perie-ți părul. — Da, Mamă. Nene se retrase grăbită În camera ei. Se pieptănă, luă puțină apă din conducta de bambus pentru a se spăla pe față și-și aplică repede puțin machiaj. Toți samuraii și membrii personalului casei se aflau În fața porții, aliniați după vârstă și rang, ca să-l salute pe Hideyoshi. Chipuri de bătrâni ca și de tineri, dintre care mulți săteni, priveau dintre copaci. Aveau ochii măriți de curiozitate să vadă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
moarte a Seniorului Nobunaga ne-a pricinuit o mare tristețe, dar acum trebuie să alegem un succesor vrednic pentru a-i continua opera. Suntem datori să-l servim și În moarte așa cum l-am servit În viață. Aceasta este Calea Samurailor. În continuare, Katsuie le ceru oamenilor părerile privind succesiunea. Le solicită, În repetate rânduri, propuneri celor prezenți, dar nimeni nu voia să fie primul care ieșea În față, exprimându-și opiniile personale. Chiar dacă cineva s-ar fi repezit să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
generali nu erau exprimate prin viu grai, aceștia păreau să fie influențați de opiniile Hideyoshi, dându-i dreptate, În sinea lor. Chiar Înainte de consfătuire, generalii văzuseră chipul neputincios al fiului orfan al lui Nobutada, și toți aveau copii acasă. Erau samurai, o cale În care omul putea fi viu azi, dar nu știa niciodată ce-i rezerva ziua de mâine. În timp ce fiecare dintre ei privea Înduioșătoarea făptură a lui Samboshi, n-aveau cum să nu fie adânc mișcați. Acest sentiment era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Întâmplă tot timpul. Lăsați-mă În pace și-am să-mi revin imediat. Slujitorii Îi pregătiră repede o fiertură cu aromă dulce, pe care Hideyoshi o bău pe nerăsuflate. Apoi, se culcă din nou și păru să adoarmă, astfel că samuraii și slugile se retraseră În camera alăturată. Sala de Întruniri se afla la o oarecare distanță, astfel că Hideyoshi nu știa ce se Întâmplase după plecarea lui. Dar ieșise tocmai când vasalii anunțau repetat ora amiezei, așa că, după toate probabilitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
tufișuri cu lăncile și armele de foc și pândiseră la marginea drumului pentru a-i lua viața lui Hideyoshi, erau acum Împodobiți cu kimonouri festive și tichii de curte. Arcurile stăteau deoparte, lăncile și halebardele erau Învelite În huse, iar samuraii mergeau În dezordine, spre castel, cu Îmbrăcămintea care nu trezea nici o suspiciune. Oamenii care urcau la castel nu erau numai din clanul Shibata, desigur, ci și din Niwa, Takigawa și alte clanuri. Singurii care fuseseră prezenți cu o zi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]