1,397 matches
-
în antiteză realitățile și „fantasmele” din țara de proveniență cu cele din „lumea cealaltă”, a exilului. Carnaval la gurile Dunării și alte fantasme (1997) aduce în prim-plan un moralist contrariat de stereotipurile în circulație cu privire la tradițiile și realitățile românești. Sarcasmul și umorul se îmbină pentru a evidenția lipsa, la noi, a sentimentului tragic: „La gurile Dunării, chiar tragedia națională/ Virează, când te aștepți mai puțin,/ în veselă serbare câmpenească” (La iarbă verde). Poetul acuză etica românilor, bazată pe resemnare și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290444_a_291773]
-
ale politicienilor, indiferența față de limba folosită în articole sunt doar câteva dintre tarele unei publicistici aflată încă la început de drum la noi și care atrage critici virulente din partea jurnalistului. Analizând stilul publicisticii eminesciene, Dan Mănucă remarcă predilecția gazetarului pentru sarcasm și ironie: "Un inventar al procedeelor folosite de Eminescu pune în evidență prezența covârșitoare a sarcasmului și a ironiei, precum și absența parodiei, a umorului și, în genere, a ludicului. Dominante sunt însă câteva forme ale satirei, folosirea unui lexic tăios
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
încă la început de drum la noi și care atrage critici virulente din partea jurnalistului. Analizând stilul publicisticii eminesciene, Dan Mănucă remarcă predilecția gazetarului pentru sarcasm și ironie: "Un inventar al procedeelor folosite de Eminescu pune în evidență prezența covârșitoare a sarcasmului și a ironiei, precum și absența parodiei, a umorului și, în genere, a ludicului. Dominante sunt însă câteva forme ale satirei, folosirea unui lexic tăios, a afirmațiilor tranșante și a aprecierilor fără menajamente"306. Un exemplu în acest sens îl oferă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
idee sau alta, spațiu care antrenează o multitudine de mijloace pamfletare"348. În ce privește prima categorie, pamfletul își trage sevele din parodie, din scenariul aluziv, construit în jocul lingvistic al subtilizărilor onomastice și toponimice. Parodia limbajului adversarului estompează din gratuitatea unui sarcasm accentuat violent, iar ironia, cultivată intens de gazetar, conferă savoare textelor: "Uitând vechiul și nestrămutatul adevăr pedagogic non multa sed multum, d. Chițu a presupus că copiii români sunt toți excepționali prin memorie și judecată și i-a încărcat cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de dreptate ale înaintașilor sunt teme recurente, de o mare forță emoțională. Nu este vorba despre un poet metaforic, nici despre un patriotard discursiv. Versurile par prozaice, deși cultivă rima bogată, iar arta constă în a folosi cu umor sau sarcasm ritmuri ale cântecului de lume sau chiar sloganuri din epocă. Unele titluri sunt sugestive: S-o spui așa, din gură-n gură, fără de patimă și ură, Folclor nou, pe motive din actualitate, Epistolă din sania fără zurgălăi. Ciclul dedicat țăranului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288441_a_289770]
-
teatru, Van Buck. Poetul, apreciat de Titu Maiorescu, pe care îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și libertate), prinse în faldul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
cu realizări mediocretc " Atunci când nu Îl tragi la răspundere pe cel cu realizări mediocre" „Fiecare angajat mediocru pe care Îl menținem În post este unul pentru care concurența nu trebuie să se Îngrijoreze că-l va angaja din greșeală.” Din sarcasmul unui angajat anonim În armată sunt numiți ROAD (retired on active duty). Este un termen peiorativ, care se referă la un soldat ce taie frunză la câini și face minimul necesar, așteptând să iasă la pensie. Totuși, conceptul nu are
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
University of Kentucky, a fost cu siguranță una dintre cele mai intimidante, dacă nu chiar colorate figuri din sport. Antrenorul de baschet cu cele mai multe victorii, Rupp era cunoscut pentru replicile sale zeflemitoare, aruncate pe nepregătite și asociate de obicei cu sarcasm și Înjurături. Nu folosea prea multe cuvinte pentru a le spune celorlalți ce simțea sau ce credea despre ei. După o Înfrângere Într-un meci În care echipa luptase eroic, un reporter l-a Întrebat pe Rupp dacă, după părerea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
Între real și surreal, ST, 1995, 1-2; Alex. Ștefănescu, Ediție revăzută și adăugită a vieții de fiecare zi, RL, 1995, 8; Dan Silviu Boerescu, Emilian Galaicu-Păun, „Cel bătut îl duce pe Cel nebătut”, LCF, 1995, 26; Aurel Pantea, Viziuni și sarcasme, APF, 1996, 4; Roxana Sorescu, Nimicuri și nu prea, LCF, 1996, 41; Ana Bantoș, Epifanie și grotesc în poezia lui Emilian Galaicu-Păun, „Limba română”, 1997, 3-4; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 246-247; Constantin Dram, Lumi narative, Iași, 1998, 14-19; N. Leahu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
prin caracterul sentențios și muzical al versului. Versuri discursive: discursul liric se are pe sine ca obiect. Retorica elimină imaginația materială. În poem se instalează un climat de uscăciune și gravitate, alternat (În Satire, fabule) cu acela al bonomiei și sarcasmului. Fantezia se pune În slujba unei idei și se lasă acaparată de ea. Discursul liric devine, În totalitate, ideologic (moral) sau alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a poemului prin care treceau obiectele: noțiunile sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
enormelor supermarche-uri, când în România el făcea foame, stătea umilitor la cozi interminabile, trăia pe cartele și se culca în frig ? Fiindcă trebuia nu-i așa ? să se sacrifice pentru... edificarea industriei socialiste. În fața acestei realități teribile, orice ironie sau sarcasm, fie ele și filozofice, se prăbușesc. penibil și ridicol, ca orice utopie absurdă. Să respingi Germania sau Europa untului, când în patrie se suferea de foame așa cum a făcut-o C. Noica, într-un text antologic prin irealismul său total
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
Europa. 2. Expatrierea, renegarea, renunțarea definitivă la limba și cultura română, prin ruperea oricăror legături cu tradiția culturală originară. Este soluția, nu mai puțin tipică, a lui E. Cioran. și este dominată de un violent complex de inferioritate, tradus prin sarcasmul bombastic pentru condiția, pretins oribilă, de a fi român. Disprețul său pentru poporul român că nu este european atinge intensități nihiliste, maxime, aproape maladive. Semn de dezechilibru interior în orice caz. Ne aflăm chiar în fața unui caz. probabil însă și
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
masă al nuvelisticei noastre, am făcut abstracție de faptul că autorii ei, În marea majoritate, sunt forțe tinere intrate În câmpul literaturii și de faptul că În acești autori noi nu avem dușmani ai clasei muncitoare, care trebuiesc tratați cu sarcasm sau superioritate, ci exponenți ai celor mai bune și mai acute interese ale oamenilor muncii din țara noastră În momentul de față. Noi am crezut că problema principală În momentul de față În: ceea ce privește nuvelistica noastră este problema calității
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
roman galeria exploatatorilor, a sabotorilor, a capitaliștilor, a oportuniștilor, - patroni, Înalți funcționari, politicieni, tehnicieni, și câteva cozi de topor de-ale lor, rupte din masa muncitorimii. (Ă). În general, mediul și mentalitatea burgheziei sunt just prinse de scriitor, biciuite cu sarcasm, reușind să stârnească În cititor disprețul și antipatia față de exploatatori. De asemenea, scriitorul a surprins cu multă ascuțime chipul ipocrit al dușmanului de clasă (Ă). (Ă). În fine, scriitorul s-a străduit să cuprindă În paginile romanului său un aspect
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
franțuzismului datorit lipsei de spirit critic a culturii muntenești. Dar, încă o dată, Muntenia și-a plătit tributul către românism prin lupta ei pentru crearea României moderne, ceea ce constată, dar nu înțelege Alecsandri, când în scrisorile sale2 nu mai isprăvește cu sarcasmele la adresa politicii din Muntenia: "ăMunteniiî se agită ca niște umbre chineze pe o scenă politică imaginară... Nebunia lor naivă îi depărtează din ce în ce mai mult de domeniul literaturii... Meschinele patimi zise politice, care au devenit o tristă monomanie dincolo de Milcov..." "Politica, iată
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
p. 189, anul 1886) că Russo, Cuciureanu n-au trăit să vadă transformările țării și să se bucure (de "pieirea datinilor!") - transformări făcute prin imitarea Franței; ceea ce nu-l împiedică aiurea (Scrisori, p. 251, anul 1890) să vorbească iarăși cu sarcasm de influența franceză asupra schimbărilor politice din România, deși aiurea vorbește de "nălucirile entuziaste ce au legănat tinerețea veteranilor din generația mea" (Scrisori, p. 89, anul 1877), năluciri aduse din Franța! etc., etc. pentru atitudinea liberală - interesul personal 1. A
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
am văzut, în Ianus Galuscus. Citiți declarația de iubire a acestuia către o țărancă, în jargonul lui Laurian, sau care vrea să fie al lui Laurian. Antipatia lui pentru latiniști nu slăbește un moment. În Scrisorile sale1 nu contenește cu sarcasmele împotriva lor, tratîndu-i aproape ca pe niște dușmani personali. Rar a avut momente de comprehensiune, ca într-o scrisoare din 18722, în care recunoaște că la 1848, și mai înainte, latinismul a avut rost. Dar, ca și dl Maiorescu, de pe la
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
umbrele; în 1945, inginerul B., de la Oficiul de studii al Ministerului Economiei Naționale, era numit secretar general al Comisariatului pentru comerț exterior), căuta în artă adevărul și prețul unei vieți. Structural un romantic, urmând linia baudelaireană a rupturii tragice între sarcasm și ideal, nu o dată sentimental, chiar clamoros, poetul forțează originalitatea printr-un stil provocator: imaginea crudă, bătaia de joc vor să denunțe „fără rostul” rizibil și amar al existenței. Revoltat în fața derizoriului, se izbește, cu o încrâncenare sinucigașă, de zidul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
antidot pentru rănile insului „crescut din otrăvite plante”. Cu Brom, poetul revine în forță asupra răului care îl roade, psalmodiindu-și spaimele în fața golului și nimicniciei (Bleah) ori dând (în Sonetele lui Sigismund Absurdul) mostre excelente ale „umorului de spânzurătoare”: sarcasm, grimase, stridențe, joc cu absurdul (Adio, Gongul cel pedestru). Ultimul volum, Recviem (1945), scris la moartea soției sale, glorifică iubirea limpezită, intrată în absolut, a cuplului, dar nici acum B. nu se poate opri să nu observe fondul obscur, ambivalent
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
pe lângă "resentimentele care merg până la ura personală față de tovarăși", în "influența puternică mic-burgheză, burgheză chiar", în raport cu care acesta "s-a arătat foarte receptiv" (Tudor, Cătănuș: 2000, 152; vezi și Tănase: 2004, 66-70). Discursul nu l-a scutit pe Constantinescu de sarcasmul și ironia mușcătoare a foștilor săi colegi, care i-au pus întrebări tendențioase despre paralelele existente între erorile comise de el și cele prezente, ajungându-se până la insinuarea, gratuită, dar de efect, că ar fi jucat un rol în organizarea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
rolul circarului, Mircea Albulescu a cizelat una dintre cele mai fascinante creații din lunga lui carieră. Și din nou caligrafia austeră a lui Alexa Visarion, cerebrală, născută din evidenta dorință a epurării formelor a pus în valoare profunzimea discursului filozofic, sarcasmul satirei sociale. Zugrăvită în culori grotești, până la anularea unei precise determinări temporale, fresca micului oraș de provincie năclăit în rutină, este memorabilă în cruzimea ei. Aripa realismului magic vibrează din nou pe deasupra imaginilor. Sugestia morții iminente se naște dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
căci în felul acesta spectatorul este dintr-odată izolat de "universul" înfățișat pe scenă (prezența grotescului interzicând orice urmă de afectivitate sau participare), pe care, sub impulsul sugestiilor regizorale, îl examinează, în funcție de diversele momente, fie cu o privire tinzând spre sarcasm, fie cu ochi vigilent, luând aminte adică. Nu mai puțin interesantă mi s-a părut munca regizorului cu actorii, Pasărea Shakespeare reprezentând un bun, un util exemplu de spectacol "de echipă". Echipă din care nu poate fi omis nimeni: nici
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
artistului într-o alcătuire socială indiferentă dacă nu ostilă față de adevăratele valori... Cu obstinație, ideea revine în cel puțin trei dintre "întâmplările" importante ale filmului: dezvelirea monu mentului (secvență în care recunoaștem înțelese foarte personal; adică aproape exclusiv pe linia sarcasmului aluzii din I. L. Caragiale), spectacolul funambulesc oferit de Valentin (a cărui perfecțiune trezește... plictiseala mărunților amatori de "senzații tari" ai târgușorului) și petrecerea de la cazarmă (căreia împletirea de tragic și grotesc îi conferă autonomie în raport cu întregul și atâta densitate în
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
după cum se vede. În anii cînd propunea spre reprezentare acest text a cărui demnitate subzistă în temeritățile pe care le emite, Constantin Popa își asuma, s-ar putea spune, riscurile unui disident. Un disident virtual. Muiate într-un amalgam de sarcasm și îndîrjire, săgețile unei reflexivități active țintesc, dincolo de o anume structură politică păcătoasă, către umbrele și sincopele unui destin istoric, vizează slăbiciunile și rătăcirile unei colectivități cu vocația resemnării. Cîți au crezut sau, pentru confortul lor interior, s-au prefăcut
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
legea lor, legea unei solidarități și a unei "cumințenii" acuzate, inamovibile. Sub această acțiune echivocă, în același timp bunăvoință și impostură, crevasele familiei "protejate" se adîncesc, caracterele se disparizează, conflictele se ascut, capul familiei afectat de eșec devine țintă de sarcasm și vindicte, membrii familiei oscilează între panică și înverșunare contestatară, și-o iau în cap, cum s-ar zice, și numai bătrîna, croită dintr-un aluat cu o altă valoare, să-i spunem perenitate, și tradiție, rămîne pînă la un
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]