2,312 matches
-
prodigioasă, datorită străvechii, autohtonei vorba ceea, prin apropierea tărâmului fabulos de cel real. Toată această operă e scăldată de umor care nu are nimic forțat, fiind izvorât din inimă, ceea ce conferă o notă optimistă, fortifiantă. Spre deosebire de alți autori care fac satiră, jovialitatea lui Creangă și umorul său provin din zona clasicismului structural și nu sunt deloc optimism superficial, ci mai degrabă nostalgic disimulată. El e înțeleptul care, pătruns de stabilitatea celor omenești, în ciuda aparențelor schimbătoare nu se simte ispitit să reia
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
povestitorului. Jean Boutiăre apreciază că Ion Creangă este unic prin bogata colecție de expresii, zicale și proverbe populare, care nu are echivalent la niciun alt povestitor european. Într-un studiu intitulat Recitind poveștile lui Creangă, Nicolae Manolescu face distincție între satiră și umorul lui Creangă; criticul apreciază că mentalitatea umoristică a lui Creangă se întemeiază pe un bun-simț și pe natural; este o dovadă a înțelepciunii, a măsurii lucrurilor. Creangă are totdeauna ce povesti semenilor, ca să-i înveselească, trăind ceea ce povestește
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
pe scenă, când joacă furios și prea drastic, cu nădejdea că totuși <<talentul>> ei e apreciat. Aceeași lipsă de gradație, aceeași extenuare inutilă și aceeași impresie de platitudine."427 Prin procedeul ținând de intertextualitate, autorul "consemnează", aproape ca într-o satiră, conținutul cronicilor teatrale: "Cronicile, mi-am aruncat ochii peste ele, erau din diferite ziare. (...) În cele mari, totdeauna numele Emiliei era subliniat cu roșu, într-o listă de alte nume, din interpretarea pomenită în treacăt... În celelalte, care păreau în
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
mai continuă să aibă încredere în ele. În schimb un fel de poezie lirică are să existe totdeauna, însă caracterul ei nu are să mai fie același pe care-l cunoaștem acum: Strigăturile în special vor dăinui „deoarece tendința românului e către satiră”. Ridicându-se împotriva atmosferei arhaizante care caracteriza culegerile și studiile de folclor și promovând în schimb ideea cercetării complexe care să acorde importanța cuvenită creației contemporane, Densusianu deschidea perspective noi care au dat mai târziu rezultate excepționale întrucât făceau posibilă
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
cu tot ce aduc ele din depărtarea veacurilor ori din întâmplările de fiecare zi.” Ovid Densusianu apreciază mai mult doinele și strigăturile decât cântecele bătrânești, trăgând concluzia că poezia populară răsfrânge sufletul românesc mai mult cu aplecări spre lirism și satiră decât spre creațiuni epice " Această antologie, Flori alese ale poporului nostru, este structurată astfel: doinele și strigăturile sunt așezate la începutul lucrării, după care urmează cântece bătrânești . Să urmărim câteva fragmente care ne demonstrează că folclorul păstrează în stare nativă
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
Densusianu -pe când, de exemplu cântecele lirice sau cele satirice vor putea să trăiască mai departe". „Ceea ce e sigur că vor trăi mai mult cred că sunt strigăturile, pentru că strigăturile au în ele mult spirit critic, sunt niște epigrame, niște satire improvizate ... ", argumentând că „tendința firească a românului e către satiră". Ovid Densusianu remarcă influența orașului asupra vieții culturale a mediilor sătești, în concluzie a literaturii culte asupra literaturii orale și de aici necesitatea logică a apariției cântecelor populare noi. Elevii
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
vor putea să trăiască mai departe". „Ceea ce e sigur că vor trăi mai mult cred că sunt strigăturile, pentru că strigăturile au în ele mult spirit critic, sunt niște epigrame, niște satire improvizate ... ", argumentând că „tendința firească a românului e către satiră". Ovid Densusianu remarcă influența orașului asupra vieții culturale a mediilor sătești, în concluzie a literaturii culte asupra literaturii orale și de aici necesitatea logică a apariției cântecelor populare noi. Elevii săi cu preocupări de monografie dialectală: T.Papahagi, M. Gregorian
Metodica folclorică şi concepția folcloristică la Ovid Densusianu by LIVIU MIRON () [Corola-publishinghouse/Science/1692_a_2975]
-
nucleu intelectual, îmblânzit de thriller-ul psihologic: "Copil binevenit" (1987), "Inocentul" (1990), "Câinii negri" (1992), "Durabila iubire" (1997). După care autorul a simțit nevoia să abordeze noi experiențe formale, dovadă că "Amsterdam" (1998, Booker Prize) este o comedie socială, o satiră departe de epica ideilor, iar "Ispășire" (2001, W.H. Literary Award) un roman de emoții generatoare de epic, și abia în al doilea rând de idei conexe sentimentelor. Un thriller psihologic, complicat psihanalitic (complex oedipian, narcisism, culpabilitate și doliu, cuplul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
morții iminente. Torturat sub focul gheenei, tartorul însuși se află convocat și pus sub acuzație într-o dublă instanță: cea a istoriei, și cea a inchizitorilor, martori și victime. Manualul inchizitorilor este un poem tragic și o parabolă socio-politică, o satiră a unui regim polițienesc și militarist, orb și criminal în ambițiile lui feudale de putere colonială, dar și un roman de moravuri ce focalizează vechiul motiv al măreției și decăderii, arivismul, infernul conjugal, figurile și peisajul provinciei portugheze somnolente, deși
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
o supradoză, aștepta autopsia pe perete, perdelele semănând cu giulgiurile mortuare, marmura de pe comodă cu oase din cutii și perii aliniate pentru examenul medicului legist, nevastă-mea liniștindu-se încet așa cum adoarme o caracatiță, înfundându-și tentaculele în nisipul cearșafului". Satira politică, pregnant antitotalitară, atinge culmea sarcasmului și a caricaturii, atât în tropii viciilor și decrepitudinii fizice urmărite pas cu pas, cât și în descrierea mașinii propagandistice a regimului, tip papagalul dresat să repete ca o caterincă: "Cine conduce? Salazar Salazar
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
rata. Expediindu-și personajul în stradă, într-o istorie megalomană, mimetică prin veleitățile ei imperiale, molipsită de ideologia fascistă și nazistă tip Hitler, Mussolini, Franco, Saramago face din Ricardo Reis purtătorul de cuvânt al diatribei sale antifasciste și antidictatoriale, al satirei antisalazariste. Ricardo Reis sfârșește prin a-și recunoaște înstrăinarea de propria țară, confiscată de clișee rasiste, febra războinică și brutalitatea poliției politice. Scepticul religios nu ezită, vizitând celebra localitate Fatima, să desacralizeze un loc geometric al miracolului credinței, destituit de
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Dean, tatonând terenul suspiciunilor în jurul cauzei și împrejurărilor morții, climatul fiind unul de uluire resemnată și asumare discretă a fatalității. Introducerea Unicului în scenă și a anturajului său de curteni caricaturali, este un prilej de ironie subtextuală dar și de satiră politică (în măsura în care narcisicul personaj trebuie să-și țină discursul, stilizat de "negrul" Victor și supervizat de Juan Téllez, la Strasbourg), autorul comentându-le nu numai ticurile vizuale sau verbale, ci și pe cele lexicale, pe o atotcuprinzătoare plajă a cultului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Republicii lui Cicero, după Brutus cel tânăr (1821), după Primăverii sau despre legendele antice (1822) sau după Ultimul cânt al lui Safo (1822), toate compoziții originale ce amintesc de antichitatea greacă sau latină, a scris, în 1823, o variantă a Satirei lui Simonide din Amorgos despre femei. Au urmat Micile opere morale, dialoguri filosofice dintre care o parte sunt animate de gânditori antici transformați în personaje (precum Plotin sau Porfir). Interesat de istorie a redactat, în 1829, Comparație între civilizația anticilor
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trecut de la erudiție la frumusețe, de la studiile exclusiv de filologie și traducere la poezie.426 Al doilea răstimp în care activitatea de tălmăcitor s-a intensificat cuprinde câteva luni din 1823-1825, precedând parțial compunerea Micilor opere morale; atunci a rescris Satiră lui Simonide din Amorgos la adresa femeilor și Imitații din greacă pornind de la poezii de Arhiloh, Alexios din Thourioi, Amfis atenianul, Eubul atenianul, versuri de Eupylos Comicul despre elocinta lui Pericle; a tradus totodată Micile opere morale ale lui Isocrate (1824
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lui Heine au cores pondentul lor în poezia lui Eminescu, dar senzu alității și ironiei spiritual-dizolvante din Buch der Lieder i se substituie fie voluptatea unei vrăji mortale și o insatisfacție, de-a dreptul metafizică a erosului, fie din nefericire satira gravă, reto rizantă, ori romanțiozitatea (ibidem). Pentru apropierea liricii lui Mihai Eminescu de poezia lui Lenau, criticul apelează la Odă în metru antic, text comparat cu Sehnsucht nach Vergessen. "Ambele ode au nu numai forma anticizantă, dar și substanța infernală
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
al operei eminesciene ajunge la convingeri adânc universale" (p. 184); În evoluția biografiei interioare a unicului erou eminescian, și Hyperion pare să fie o ipostază născută din cenușa demonului" (p. 256); "Frondeurul Heliade, personaj al propriei opere, contestatarul vehement din satire și pamflete, este în cele din urmă absorbit de ideea construirii monumentului propriei sale personalități de reformator" (p. 291). Introducere... "Este Antim, în general, un personaj al didahiilor, un subiect de analizat cu instrumentele psihanalizei, ceea ce nu l-ar face
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de indivizi pe altarul binelui obștesc, despicîndu-se astfel inimile lor, care fură cusute la loc". Așadar, nici cea mai vagă slăbiciune spre evocarea detaliilor meseriei, aspect pentru care unul din celebrii scriitori-chirurgi, Rabelais, și el autor ce practică parodia și satira (există, deci, și alte rațiuni pentru comparație), a manifestat, lingvistic, în Gargantua și Pantagruel, o recunoscută voluptate. Pentru susținerea afirmației respective, apelăm, mai întâi, la o caracterizare excepțională, a lui Tudor Vianu, privind arta acestui scriitor, din perspectiva "seriilor neistovite
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
implicit, la pachet cu el, religia creștină) este pus la punct de călugărul de la Căldărușani. Ușurătatea cu care criticul face afirmația măsoară numai graba de a satisface un anume cititor oficial. În fapt, tirul satiric, acolo unde avem accente de satiră (căci adesea critica e generoasă și bonomă), e orientat spre indivizi, cutume și gesturi care invalidează instituția mănăstirii. Mănăstirea ca proiect și călugărul ca specie nu sunt în chestiune. Este interesant de remarcat că falimentul mănăstirii lui Damian Stănoiu este
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
profită de această ipostaziere pentru a "înțepa", în trecere, miturile distorsionate ale unei civilizații ce a luat-o la vale, care a sfărîmat, cu corectitudinea politică și alte utopii contemporane, relațiile umane, ca și reperele esențiale ale oricărei societăți funcționale. Satira e atît de îngroșată, caricatura atît de evidentă, încît niciun cititor avizat nu poate fi dus în eroare ; amărăciunea se ițește pe după grotescul adoptat de acest romancier, care ajunge să creeze dubluri ale sale, pentru a exprima lucruri inexprimabile altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Rosetti compune, în 1859, Goblin Market, insolit manifest al feminismului, parabolă sexuală ce subîntinde destinul a două surori, una cedând tentațiilor carnale, cealaltă rămânând apărătoare a castității. Cinci ani mai târziu, în 1864, Robert Browning publică Caliban upon Setebos, subtilă satiră teologică, hipertext al shakespeareanei The Tempest, în care sălbaticul pur se definește prin ontologia metonimică a oamenilor "civilizați", meditând asupra unui zeu crud și răzbunător. La Stevenson, "celălalt" este reflexul iluzoriilor și amoralelor descoperiri științifice. Strălucitul doctor Henry Jekyll și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
un cadru de tip occidental pentru desfășurarea unei lupte balcanice pentru putere" (Bocancea 2002, 273-276). Încă din primele zile ale revoluției "se vorbea de democrație evocând tradiția, cvasimitică, a României interbelice, în timp ce televiziunea unică, zisă liberă, difuza un fluviu de satire antiparlamentare ale aceleiași perioade interbelice. Pluteau, ici și colo, schițe ale unei 'a treia căi', ale unei 'democrații originale', chiar ale unei 'despoții luminate': pe scurt, orice părea posibil, nimic nu era însă cert" (Durandin și Petre 2010, 142). Sensul
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
Din contră, feri-ți-vă de Caragiale! O adeziune entuziastă, ca aceea pe care o oferă Caragiale d-lui Take Ionescu astăzi, a oferit el acum cîțiva ani și răposatului Gheorghe Palade, ilustrînd coloanele Gazetei poporului cu o sumă de satire violente împotriva partidului conservator și a fruntașilor lor, printre care firește d-l Take Ionescu ocupa locul de cinste ce i se cuvenea." Chiar dacă monahul Nicolae Delarohia se îndoia că e "necesară enumerarea tuturor micimilor vieții unui artist", propun un
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
c. Discursul justificativ / 86 d. Discursul critic / 91 e. Discursul sacrului de-spiritualizat (desacralizat) / 102 f. Discursul religios-mistic / 108 g. Discursul religios-naționalist / 113 h. Discursul apocaliptic / 117 i. Comercialul religios în discursul jurnalistic / 119 j. Discurs media de desacralizare prin satiră / 122 IV. NOILE MEDIA ȘI VALOAREA LOR MISIONARĂ / 125 a. Tehnicismul și mișcarea discursiv religioasă / 131 b. Discursul religios în imagine / 138 c. Mesajul Creștin Ortodox transmis prin mijloace moderne / 150 d. Slujbe și pomelnice on line / 154 V. CONCLUZII
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
sunt nenumărate. Valoarea lor este minimală pentru discursul religios în presă, însă am dorit să punctez și acest aspect, deoarece contaminarea cu elementul de "cronică neagră" este punctul maxim de desacralizare a discursului religios. j. Discursul media de desacralizare prin satiră Nici acest subcapitol, asemenea precedentului nu este inclus în tipologia discursului religios în mass-media. Însă nu am dorit să trec peste un aspect ce tinde să devină o practică în rândul jurnaliștilor, antrenați de noul curent al Infotainment 166. Să
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
de noul curent al Infotainment 166. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert! Este cea de-a treia dintre poruncile Decalogului. Însă, fie nu au auzit de această poruncă, fie au observat că totul este de vânzare, iar satira religioasă prinde foarte bine; cei care o abordează în demersul lor artistic (caricatură, glume, gaguri tv sau on line ) o fac în deplină cunoștință de cauză, însă fără o cauză sfântă. Este foarte adevărat că abordând astfel religia, în demersul
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]