1,552 matches
-
strămutată cu sila, în blocuri executate neglijent, după un grafic întâmplător, cu materiale de o calitate execrabilă, pomădată de presă, prin metamorfoze stereotip. Mircea o însoțește, la fiecare înapoiere, pe Cristina, până în pragul vilei acesteia, cu portiță care se închide, scârțâind, în tonuri pițigăiate, ca al unor glasuri de bătrâne clevetitoare. După ce, încă o dată și încă o dată, îl plesnește cu cele două bile albastre de safir, fata dispare, ca și acuma, sub căciula unui acoperiș de țiglă roșie, unde străbunici din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
intenții, utiliză formula cunoscută prin partea locului: Oameni buni cer găzduire, în fapt de seară. Mașina, albă ca laptele, cu un număr de înmatriculare mâzgălit în semne ciudate, a intrat pe poartă, legănându-se, precum Chitul mării, pe valuri și scârțâind strepezit, fiindcă, deși se ținea bine, cum se ține, sub sulimanuri, o cucoană mai trecută, totul era numai o sclifoseală: se vedea că, pe la articulații, o prindeau sărăturile bătrâneții. Abia aici, în curtea largă, s-a dat jos de pe canapeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nivel, de sus, de la balcon, îi observa, folosind hubloul rotund de sticlă, iar prin tăcute aplauze de stadion avea să le asiste cele mai reușite orgasme, se repeziră pe patul dublu, foarte solid întocmit, în așa fel încât să nu scârțâie. Căzură unul în brațele celuilalt, sărutându-se, mușluindu-se, mușcându-se, trăgându-și hainele de pe ei, împleticindu-se cu înfrigurare în ele, enervându-se și împiedicându-se... Potopind-o în sărutări, Vladimir simți că va urma o noapte frenetică de iubire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
și el În spatele Aro-ului polițist. Noi am intrat În casă, ne-a luat ceva vreme să ne revenim, apoi am Început să ne agităm, să dăm telefoane. * În cabina mașinii de poliție era liniște, se auzea doar uruitul motorului, scârțâit de tablă și roți la trecerea peste hârtoape. Leac ne-a povestit apoi că pe drum n-a schimbat nici o vorbă cu garda lui personală. Asta nu-l Împiedica pe prietenul nostru să-l studieze cu atenție, ăla părea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
lăsă acolo, cântărindu-l din ochi. De altfel doctorul mi-a spus că ce a fost mai greu a trecut, ești pe drumul cel bun. În maximum trei săptămâni te externează. Sper să aibă dreptate, dar acum am senzația că scârțâi din toate încheieturile, precum Omul de Tinichea al lui Baum69. Neajunsuri trecătoare pe care curând le vei lăsa în urmă. Sunt convinsă că foarte repede vom ieși din nou împreună. Să dansăm, să mergem la teatru, la film. Zefir privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dincolo de care se zărește intrarea în sat. Ajung din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre! Ce-ți mai face vaca? Mult mai bine. Să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și îngust duce către holul principal, mascat cu o draperie grea, roșie, în spatele căreia se aud pași grăbiți si tonurile ridicate ale unor femei bete. La mijlocul coridorului, o scară din lemn, în spirală, urcă spre etaj. Sub pașii lor, treptele scârțâie agasant la fiecare atingere. Sus, se opresc să scruteze cu ochi vigilenți palierul. Un bec chior, aflat undeva la mijlocul tavanului jos, încearcă fără succes să lumineze pereții crăpați. Duhoarea de urină și tescovină fermentată te poate lăsa fără aer în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dispare în bezna holului. Marius, în poziție de tragere, cu pistolul în mână, încearcă să străpungă întunericul. Nu se aude nici o mișcare. "Cum dracu reușește?". Termină de numărat și face un pas afară. Sub talpa lui, o scândură din podea scârțâie jalnic. Imediat, o rafală nervoasă de automat sapă dâre adânci în perete. Îi urmează alta, scurtă, la fel de prost controlată. Din gura țevii se văd flăcările care localizează trăgătorul. Imediat răsună clănțănitul sec al unui alt pistol mitralieră Se aude un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
deșiră de-a lungul venelor lui ca un ghem de sârma ghimpată. Pulsul începe să-i devină și mai grăbit atunci când umbra în mișcare a unui soldat cu cască model german intră în câmpul său vizual. Lemnul bătrân al podelei scârțâie încet, tânguitor, parcă ar plânge. Arcuiește brațul și adună în el toată puterea trupului pentru momentul atacului. O secundă... două... acum! Exact în clipa saltului, prăbușirea bruscă a unui acoperiș de țiglă pe partea cealaltă a străzii, face pe amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
stângă a ușii se află o masă mică, obișnuită, pe care se vede o mașină de scris nemțească, un teanc de foi albe și o ceașcă de cafea. Scaunul cu spetează din lemn vopsit maro, în ton cu restul mobilierului, scârțâie încet atunci când rusoaica se așează și începe să dactilografieze indiferentă niște documente fără să stea cu ochii pe claviatură, dovadă a unei experiențe îndelungate. Un timp, locotenentul continuă să stea lângă ușă. Pare că nimeni nu îl bagă în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe care posteritatea n-are cum să și-o Închipuie, căci n-are cum să-și imagineze o asemenea realitate la scara unei societăți de milioane de oameni. Mă gîndesc... În momentul acesta domnul Pavel se Întoarce din piață, poarta scîrțîie ușor, și stăpînul casei - Îl văd ca prin somn - umple golul porții, Rex trezit din somnolență Îi sare la picioare, se joacă, stăpînul, Îmbătrînit, dar nu prea mult cum mi se pare uneori, se oprește la fereastra deschisă la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Îndreptățirea. Amețit de vrăjile orei mă luminam trupului ei gol și nimic nu ne-ar fi putut clinti mîntuirii acelui ceas. TÎrziu, nici unul din noi n-ar fi putut spune la ce oră, oricum Înainte de miezul nopții, poarta se auzi scîrțîind, apoi Închizîndu-se și Îndată pașii mărunți ai doamnei Pavel Înaintînd În semiobscuritatea curții. Marga Popescu gîndea: - Te iubesc, auzii Încă o dată. Nu mult după aceea, sau foarte mult, lunecarăm pe celălalt versant al nopții. Mijlocul lunii mai... 11. În sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
al fostului patron dinainte de război, deschis la timpul acela pe vreme ca acum, de iarnă, cu petrecăreți excentrici de aici de la porțile Orientului, era acum Închis din lipsă de Încălzire a localului. Străbătusem aleile acum, era la orele prînzului; zăpada scîrțîia sub picioare. „E iarnă din nou! Nu mai au nici lemne să Încălzească locuințele. Aici am ajuns, spuse ivindu-se lîngă mine, În timp ce mă credeam singur. Era Înfășurat În pelerina lui albă, privea zăpada sticlindă de pe alee, strălucirea copacilor Înghețați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
doamna Pavel din ajun și-mi făcui o cafea. - Pămînt de flori... Pămînt de flori! În urechi Îmi răsuna vocea căruțașului fără clienți, cu căluțul obosit de hamuri și povara pe care-o trăgea după el. Deodată podelele camerei alăturate scîrțîiră și prin ușa uitată deschisă, Keti apăru În prag zîmbind, Îmbrăcată cochet Într-o rochie lungă, de culoare albastru-Închis, asemeni uniformelor școlărești pentru fete, la vremea ei. - Am venit, spuse simplu. Mi-era dor, nu te-am văzut de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
organizat, fie vorba între noi, dar bine că a fost). Și-a făcut, practic, de o mică autobiografie, alături de o profesiune de credință: “A fost o dată ca niciodată o fată... Și trăia fata aceasta într-o țară unde zăpada albă scârțâie veselă sub picioare și gerul îmbujorează obrajii fetelor cu ochi albaștri. Dar într-o zi a venit o zână și a grăit: “O să pleci într-o altă țară, cu mare albastră, blândă și calmă...Și ai să fii acolo o
O învingătoare by Octavian URSULESCU () [Corola-journal/Journalistic/83452_a_84777]
-
făcea nici o plăcere. De altfel o și stinse după ce trase din ea de câteva ori. "Nu vrei să ieșim? zise. E soare afară și e așa de frumos orașul nostru sub zăpadă." "Ba da", răspunsei și îi adusei haina. Zăpada scârțâia sub pașii noștri. Chipul ei se îmbujoră din pricina gerului, care parcă îi pria, nasul i se făcu de statuie, obrazul îi deveni și mai frumos sub o nouă simetrie și mai armonioasă a trăsăturilor; numai privirea îi rămase aceeași, neclintită
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
era aproape și totuși departe, mi se adresa, și totuși nu simțeam impulsul natural de a-i răspunde, având în mod bizar senzația unei halucinații auditive... Mă uitam pe geam, ea continua cu explicațiile, reveneam, iscăleam documentele, hârtiile foșneau, stiloul scârțâia... Apoi liniște... apoi în această liniște începea să toace zgomotul rece, abstract, al mașinii de calculat... "Dumneavoastră, zisei, mi-ați pus pe birou o floare?" Ea tresări. Se ridică în picioare. "Vai de mine, zise, v-am deranjat?" Mă posomorâi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pat cu mâinile sub ceafă, unde e melancolia care credeai că o să... În clipa când... Nici vorbă despre o asemenea poetică învăluire, asta se simte doar gândind la despărțire, și nu când ea se produce." În clipa aceea ușile șifonierului scârțâiră parcă ironic. Mă ridicai să le închid bine, dar fără voia mea mâinile le deschiseră larg și contemplai îndelung... hm! da, golul! Asta îmi aminti de întîmplarea unui grec, dintre cei pe care înfrîngerea generalului Marcos în 43 îi aduseseră
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care a avut loc aici în cabină s-ar fi produs atunci aiurea, cu aceleași consecințe, când mă îndrăgostisem de tine și nu voiam să te pierd..." Orașul mișuna de lume, și cerul înstelat, fără lună, adusese ger puternic, zăpada scârțâia sub tălpi. Mă liniștisem cu totul, violența întîmplării fatale era încă departe de mine. Răspunsul ei era complet și total, încifrat însă într-o enigmă, pe care nu simțeam dorința s-o desleg. Romeo, după ce ucide, spune doar atît: "Sînt
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ei. Fetița încercă să se deplaseze și mai repede, contorsionându-se frenetic în timp ce o altă grilă dispărea la câțiva centimetri în urma ei. Regina urma să smulgă placa sub care se refugiase copilul, dar se imobiliză: auzise deschizându-se ușa grea, scârțâind. În prag se înălța o siluetă masivă cu membre prevăzute cu numeroase articulații. La comenzile acestui monstru de oțel de două tone, Ripley înaintă. Mâinile îi erau vârâte în mănușile brațelor telemanipulatoare ale mașinii de încărcat, iar picioarele ei deplasau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
care nu s-ar fi crezut capabilă, se cocoță în sfârșit pe punte; o clipă mai apoi ușile interne ale sasului clămpăniră. În puț regina scoase un șuierat furios și-și folosi și ea ultimele resurse de energie. Încărcătoarea scrâșni, scârțâi, împinsă de creatură. Ființa se degajase în parte, când ușile externe mâncate de acid cedară în totalitate. Bucăți de metal, bule de acid, regina și încărcătoarea, fură proiectate în spațiu. Ripley se ridică și se îndreptă spre hubloul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
din cartier, din creierul meu și de pe lumea asta. Împreună cu nea Gicu, s-ar fi evaporat și gestiunea lunară a magazinului, topită pe două navete de rachiu de drojdie. Încă de mic, mi-am dat seama că lumea din jurul meu scârțâie, oamenii păreau obosiți și resemnați, uneori chiar murdari. Pluteam cu toții într-un ocean de ulei, vaselină și versuri omagiale. Țara se scufunda ca un „Titanic“ de proporții continentale, cu 23 de milioane de pasageri agățați silențios de punte, așteptând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a apărut imediat, clătinându-se. Opt secunde. Din trei pași, am ajuns sub tocul ușii. La ultimul, s-au auzit zdruncinăturile și a început balansul. Nouă secunde. Ne-am apucat de mâini, strângeam rău de tot. Pereții se ondulau, ferestrele scârțâiau în zgomot de lemn și sticlă. Nu mai simțeam podeaua. Douăsprezece secunde. Amețeala, începutul panicii. Mă uitam după crăpături, să văd unde-o să cadă zidul. Balconul ar fi zburat primul, cu jumătate din birou. Mi-am pierdut echilibrul, Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în mână. Cuiul de susținere lipsea, cineva improvizase, răsucise o sârmă în loc și firul se rupsese. Sau poate era un dispozitiv special, să nu poți deschide ușa fără zgomot. Am pus-o înapoi și-am încercat din nou. Ușa a scârțâit și, prin crăpătură, l-am văzut pe Mihnea butonând. Nu mai avea nici un rost să mă ascund. Mi-am luat și eu laptop-ul și l-am lipit de-al lui. Acum arătam meschin, patibular: doi gangsteri cibernetici, lucrând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ținea desfăcut, cu-amândouă mâinile. Ne-am strâns prietenește, înghesuiți în spatele paltonului, eu respirându-i în ureche. Dacă ne-ai fi pus două pălării cu boruri, ai fi zis că jucăm în Brokeback Mountain. Pașii au trecut de ușă, au scârțâit pe parchet, apropiindu-se de cuier. Mi-am oprit respirația. Cel mai mare scriitor român în viață ajunsese chiar lângă noi, se pregătea să-și ia paltonul. Cu-o mișcare expertă, Mihnea i-a tras sacul pe cap. V. Două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]