2,879 matches
-
typischen Erzählsituationen, 22-23. 337 Vezi Percy Lubbock, The Craft of Fiction, 62 ș.u. et passim; N. Friedman, "Point of View in Fiction", 1161-1165 et passim. 338 Termenul "model narativ" utilizat pentru desemnarea unui proces narativ în care predomină prezentarea scenică sau o situație narativă personală, nu narațiunea de tip relatare poate duce cu ușurință la neînțelegeri. Trebuie observat faptul că Anderegg însuși distinge modul în care folosește el termenii "relatare" și "narare" de cel al lui Lämmert și de al
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Illusion, 76, 99 ș.u. et passim. 341 Anderegg, Fiktion und Kommunikation, 45. 342 Vezi secțiunea 3.2.1. 343 În Die typischen Erzählsituationen, sintagma "situație narativă neutră" a fost folosită pentru a face referire la primul tip de prezentare scenică. Dată fiind ambiguitatea sa, acest termen nu va mai fi folosit. Vezi Die typischen Erzählsituationen, 23 și 28-29. 344 Preferința evidentă a lui Joseph Conrad pentru modul narator, îndeosebi în narațiunile lui Marlow, este probabil legată de tradiția orientală modernă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
îi emoționa era aceea a accentelor, de aceea accentele nu trebuie neglijate."77 Teatrul a fost în mod constant supravegheat de către autorități în secolul al XIX-lea, căci gîndul devenit sunet era considerat mai percutant, iar anarhia orală a reprezentației scenice directe mai eficace decît medierea prin tipărituri pentru oamenii cu carte. "E curios să constatăm, remarcă un jurist, că renunțarea la cenzură coincide cu o perioadă în care teatrul nu mai era un spectacol capabil să impresioneze și să zguduie
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
de roluri structurale, jocuri de decizie, jocuri de previziune, jocuri de competiție, jocuri strategice, jocuri cu inversări de roluri, tehnica jocului de Întreprindere și gestiune economică, tehnica rezolvării dosarului cu probleme de conducere, organizare și relații umane, tehnica scenariilor (dialoguri scenice), tehnica incidentului critic, jocul pe calculator etc. Dintre acestea vom reține aici doar câteva exemplificări. Jocuri de roluri: - Jocul „de-a ghidul și vizitatorii” - este folosit frecvent În predarea limbilor străine. Se imaginează vizitarea unui complex turistic, a unui obiectiv
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
inspectori. Profesorii suportă cu regularitate presiunea controlului, ei sunt evaluați periodic de superiori, avansarea nu este posibilă fără o probă practică în fața unor comisii. Responsabilii ierarhiei notează nu numai punctualitatea și asiduitatea profesorilor, calitatea activităților și eficacitatea, dar și „prezența scenică”, autoritatea în fața elevilor, calitatea dialogului didactic etc. c. competența de a dezvolta bune relații cu „beneficiarii” Ă elevi, părinți, comunitate. Profesorul nu lucrează cu „clienți” individuali, ci cu grupe de elevi. Aceștia, la rândul lor, sunt asistați și supravegheați de
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
se numește „drama absolutului”. Cu o precauție asemănătoare se poate vorbi în legătură cu piesele lui M. și de o anume influență a teatrului epic al lui Bertolt Brecht. Există, de pildă, în Politica, ample monologuri care cu greu pot fi considerate scenice. SCRIERI: Elevii utemiști în lupta pentru însușirea culturii și științei, București, 1951; Nepotrivire (în colaborare cu Silvia Andreescu), București, 1956; Vecinii (în colaborare cu Silvia Andreescu), București, 1962; Unde-s marile iubiri? Cine așteaptă flori, București, 1967; Epoleții invizibili (în
MANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287979_a_289308]
-
Teatrul românesc (I-VIII, 1961-1981), opera principală a lui M., adună o bogată informație referitoare nu numai la arta spectacolului (teatral și liric-muzical), ci și la autori, repertoriu, interpreți, locații, instituții, evenimente și la tot ce ține de culisele activității scenice. S-a remarcat „fervoarea cronicărească” (Ileana Berlogea) cu care exegetul înregistrează toate documentele, cu mare grijă pentru relatarea exactă a faptelor, cu numeroase și prețioase digresiuni și extensiuni ce colorează textul, altminteri prea dens, pe alocuri fastidios prin înșiruirea de
MASSOFF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288055_a_289384]
-
la Casa Creației Populare și a Mișcării Artistice de Amatori din cadrul Consiliului Culturii și Educației Socialiste. A colaborat la „Familia”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Viața românească” ș.a. Ca poet, M. se specializase în versificări subintitulate fie „poeme scenice”, „evocări istorice”, montaje literar-muzicale, „teatru-document”, fie „poeme dramatice muzicale”, într-un fel de poezie-vehicul al sloganelor proletcultiste, destinată explicit brigăzilor „artistice” de agitație. Seria o deschide placheta Stele fără amurg, apărută în 1959. Ca folclorist, alcătuiește și publică, ajutat de
MEIŢOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288080_a_289409]
-
o scară ce trebuie să fi părut aidoma celei reale, cu tunuri, trupe, reflectoare, vase pe râu, patru mii de actori și treizeci și cinci de mii de spectatori. În vreme ce revoluția adevărată avusese parte de toată dezordinea firească a realității, reprezentarea ei scenică era de o precizie militară. Actorii erau organizați În plutoane și dirijați cu ajutorul unor semafoare și telefoane. Ca și exercițiile de masă, acest spectacol public conferea retrospectiv o ordine, un scop și o direcție principală evenimentelor, cu scopul de a
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
alte patru volume, proiectate a purta titlurile Cartea femeii frumoase (proză), Cartea copiilor (povestiri), Cartea câinilor, a mâțelor, a oilor și caprelor (studii) și Amintirile ierodiaconului Iosif. Revista mai publică articole privitoare la arta modernă, teatru și cinematograf, la regia scenică, decor și costume, abordând totodată, dintr-o perspectivă nouă, filmul sau enunțând considerații despre arta mută (B. Florian), teatrul poetic, formula pirandelliană etc. Ilustrând schimbarea atitudinii exclusiviste din articolul-program și deschiderea față de experiențele poetice noi, textele publicate la un moment
INTEGRAL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
Carlo (1995, Premiul Asociației Scriitorilor din București) și Comedii... și ceva drame (2000). În 1988 i se decernează din nou Premiul Asociației Scriitorilor din București, pentru Așteptam pe altcineva (publicată în revista „Teatrul”). Înscriindu-se în tradiția dramaturgilor cu experiență scenică, I. propune publicului (cititor / spectator) secvențe din „comedia” vieții într-o manieră definită prin simplitate (structurarea piesei în două părți), accesibilitate a conflictului („cazuri de conștiință” prezentate într-un context cotidian), știință a dozării efectelor etc. Începuturile lui datează din
IOACHIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287570_a_288899]
-
1942. Tot în Iași este angajat ca actor, după 1948 transferându-se la Teatrul Tineretului și ulterior la Teatrul Mic din București. În 1967 i se conferă „Meritul cultural” pentru întreaga sa carieră de actor. Actor cu o excepțională prezență scenică, interpret memorabil îndeosebi al unor eroi de dramă, având un joc inteligent, nuanțat, într-o tonalitate gravă, întotdeauna personal până la manierism, I.-G. s-a revelat la maturitate și ca un poet de idei și de insațiabilă meditație, publicând două
IONESCU-GION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287589_a_288918]
-
însoțește cronica lui Șincai de un lung Preambul hronico-istoricesc și de o „mare” dramă „mitho-literară”, Monumentul Șincai-Klainian. Curioasa piesă, concepută ca o satiră a moravurilor contemporane și o apoteoză a lui Gheorghe Șincai și Samuil Micu, este doar o proiecție scenică a ideilor lor culturale: personajele sunt fie entuziaști militanți pentru cultura românească, fie zei care afirmă originea romană a neamului, vorbesc despre gazeta „Albina românească”, despre scriitorul Costache Stamati sau dau informații despre geografia Transilvaniei. Sunt luate în discuție problema
GAVRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287177_a_288506]
-
reclamelor. Anca Hațiegan: Venind eu dinspre teatru, nu se poate să nu constat că, pe ocolite, se vorbește foarte mult la această masă despre Actor, tipul cel mai „anarhic” cu putință - „profesionistul” deconstrucției anarhetipale de sine... E drept: În practica scenică cea de toate zilele, actorul Încearcă să construiască un rol și, de obicei, rolul acesta e centrat, construit „arhetipal” - rolul centrează. În teatrul „recent”, mai cu seamă, se pune Însă la Încercare capacitatea de „multiipostaziere” a actorului În interiorul aceluiași spectacol
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
o perspectivă teoretică largă asupra domeniului, face aprecieri cu privire la direcțiile în care evoluează teatrul european și încearcă încadrări corecte ale pieselor comentate în curente estetice sau ideologice. După o judecată de ansamblu a unui text, ca structură dramatică adecvată reprezentării scenice, F. evaluează verosimilitatea, firescul subiectului, intențiile și calitățile morale, măsura în care faptele, personajele sunt motivate de logica internă a textului, procedând la analiza, scenă cu scenă, a desfășurării acțiunii. E pentru el un bun prilej de a face considerații
FAGURE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286938_a_288267]
-
mamei, decide a se stabili în capitală, schimbând până în preajma celui de-al doilea război slujbe modeste: stipendiată de Muzeul „Al. Saint Georges”, la Biroul de presă al Fundației Regale sau la Ministerul Muncii, F. mai funcționează, din 1945, ca instructor scenic la Apărarea Patriotică, pictor decorator, regizor de culise la Teatrul Poporului din București și la Naționalul craiovean, îndrumă cercuri și cenacluri ale Sindicatelor Unite (Ilfov, București), e asistentă la Muzeul „K. Zambaccian” ș.a. Înstrăinarea de familie a tatălui (prin divorțul
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
al faptelor în planul unui interes exclusiv psihologic și în cadrul unei portretistice morale oarecum generalizată, dar nu și abstractizată”. În actul de valorificare a semnificațiilor, criticul împinge pe scriitor de la spate, aducându-l în prim-plan. Apăsarea insistentă, pentru efecte scenice, pe note de caracter relevante demonstrează la memorialist mai curând propensiune spre șarjă decât dorința pătrunderii psihologice. Moralist sever, criticul își ia toate precauțiile să apară în fața posterității sub masca unui ironist detașat sau chiar a unui observator clasic, educat
LOVINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
proză (Orașul fără somn, 1978, Omul de nisip, 1982, Oglinda lui Narcis, 1986, Wiener Walzer, 1999), numele lui G. este asociat îndeosebi cu domeniul exegezei teatrale, ca reprezentând - alături de Ion Cocora, Ion Vartic, Doina Modola ș.a. - Clujul în ce privește analiza vieții scenice românești. Cine va fi tentat să caute în prozele sale oarecare însemne ale dramaticității o va face zadarnic: în ciuda apetitului pentru scenic, pentru alternanța monologal-dialogal, G. scrie o proză de notație intimă, dominată de vocea interioară a bărbatului singur, analist
GHIŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
foarte scurtă vreme, direcția generală a teatrelor, după care își reia vechea funcție de director de scenă. Ctitor al școlii românești de regie, primul nostru regizor profesionist, G. a fost un meșteșugar destoinic, metodic și riguros. Bun pedagog, atent la rostirea scenica, s-a străduit să dezbare jocul actorului român de retorism și teatralitate, îndemnându-l spre o interpretare realistă. A publicat prin ziare evocări despre Grigore Manolescu, Matei Millo, Ștefan Iulian, Mihail Pascaly. Inspirat de practică și teoriile unor regizori nemți
GUSTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287389_a_288718]
-
în 1967. Este repartizat în presa centrală și lucrează, succesiv, la „Viața studențească”, „Scânteia tineretului” și „Munca de partid”. Debutase în 1952, cu versuri, în presa pentru copii. De asemenea, a scris teatru ( i-au fost reprezentate Cer cuvântul, adaptare scenică a propriului roman cu același titlu, și Tren fără întoarcere), literatură științifico-fantastică și de aventuri, scenarii de film (Dincolo de orizont, 1979, regia St. Traian Roman). Bun gazetar, s-a afirmat jurnalistic atât înainte, cât și după 1989. Debutul editorial are
HOROMNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287451_a_288780]
-
recomandă o literatură a tinerilor respectând marea tradiție și își reafirmă tezele despre capodoperă. Eugen Ionescu comentează spectacolul Cruciada copiilor de Lucian Blaga, observând că „ideea tragică de o rară elevație poetică” a piesei - „unicul ei personagiu” - depășește resursele reprezentării scenice, pentru care potrivită ar fi fost tehnica teatrală antică. Alți colaboratori: Aurel Iancu, Al. Talex, D. Șandru. G.O.
LICARIRI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287801_a_289130]
-
împinsă până la sarcasm, din ciclurile anterioare, nici din tenta elegiacă a versurilor de început, ci o meditație asupra vieții, dar, mai ales, copleșitoare, meditația asupra morții. Așa cum remarca Gheorghe Grigurcu, S. a fost „extatic precum Emil Botta, iubitor de mișcare scenică și curtenitor precum Radu Stanca, irezistibil parodic precum Emil Brumaru, [...] a fost el însuși în măsura în care și-a căutat cu înfrigurare o identitate care era însăși căutarea”. SCRIERI: Întreținerea focului, București, 1968; Îngerul și măscăriciul, Iași, 1970; Arena cu paiațe, București
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
a unui mediu și de biografism romanțios. Reale calități de meșteșug (inventivitate, iscusință în declanșarea și complicarea intrigii, introducerea surprizelor, prelungirea suspansului, întârzierea deznodământului) caracterizează teatrul lui L. Dar motivația funcționării mașinăriei dramaturgice nu este pe măsura tehnicilor folosite. Variantă scenică a unei nuvele, Musafiri pe viață înfățișează o invazie a puterilor răului, ale distrugerii, în climatul unei existențe pașnice. Neputând avea copii, un brutar și soția lui, numiți generic Bărbatul și Femeia , ca în teatrul expresionist, iau acasă o fetiță
LUMEZIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287896_a_289225]
-
cu strălucire lamentația baladescă”. În aceeași linie intră romantismul, patetismul, atitudinea trubadurescă, vocația tragicului, care nu cad în desuetudine, ci izbutesc să păstreze aparențele modernității. Poate că reușita vine din faptul că toate producțiile sale poetice au o anume conotație scenică, tragicul fiind mai degrabă „jucat” decât resimțit ca destin, cum mărturisesc poemele Trubadurul mincinos, Lamentația poetului pentru iubita sa, A doua odă a lui Lactanțiu pentru iubita sa, Invitație la o artistă, Baladă studențească, Regele visător și mai ales Corydon
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
publicului și cel mult a fost consemnată în cronicile momentului, în schimb piesele scrise, unele interpretate pe diverse scene, sunt pretexte de analize. În materie de regie, imaginația lui era atrasă de registrul grav, semnificațiile profunde fiind încifrate în metafore scenice memorabile. Tot astfel sunt și propriile texte dramatice: profunde, simbolizatoare, oarecum romantice, trimițând mai degrabă la Schiller decât la moderni. Hora domnițelor (compusă în 1945, reprezentată în 1968) este tot un fel de baladă, de legendă, în care patosul iubirii
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]