1,948 matches
-
de valorizare a lui în economia generală a doliului: ritualul dramatic este cadrul pentru purificarea cortegiilor, rol similar cu al acțiunii tragice asupra spectatorului. Întregul proces "de-personalizează" durerea, o "de-privatizează", pentru că urmărește ca defunctul să fie separat prin scenografie și prin vocabular de regimul de existență al comunității. Se trece astfel de la sentimentul de nostalgie la memorizarea distantă și obiectivă, la o memorie instituționalizată după codul social al unei culturi eroice (Vernant, Figure 44). Agathòs anēr, bărbatul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a cetății romane - v. fig. 2.b.) În secolele VI-IV î.Ch., comunitatea greacă își desăvârșește ceremonialul funerar, iconografia corespunzătoare, aristocratică (stele funerare figurate și koûroi, care îl reprezintă pe defunct într-o scenă memorabilă de viață), literatura omagială, scenografia și simbolismul gloriei. Imaginarul colectiv se ancorează și el în această temă, devenind astfel un model pentru comunitatea romană; aceasta, însă, cu un repertoriu mult mai bogat și mai rafinat, cu o vocație universalistă și o politică a divinizării ce
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
oda închinată martirilor, se poate face trimitere, spre exemplu, la discursul ținut de Pericle la sfârșitul primului an de război din Peloponez, așa cum se amintește în istorii (Tucidide II 37-41). Omagierea obligatorie solicita toate formele de expresie: cuvântul, imaginea, obiectul (scenografia) și ritualul. Imagines, purtate de tineri romani, nu erau doar măștile, ci și costumele aferente gradelor militare, sau funcțiilor politice, sau nivelului social al strămoșului, după care puteau fi recunoscuți atunci când numele lor era invocat în orație. Ceremonialul în mișcare
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sau nivelului social al strămoșului, după care puteau fi recunoscuți atunci când numele lor era invocat în orație. Ceremonialul în mișcare oferea și o lectură politică a spațiului guvernat de fostul augustus, după o eficientă politeía în interpretare romană. Scenografia și ansamblul ceremoniei transformau în monument carul pe care era așezat defunctul și ofereau o grandioasă punere în scenă a ceea ce trebuia să devină un exemplum, pentru a fi invocat ulterior în discursurile politice. Romanii sunt de altfel cei care
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
o face pe baza surselor istorice, Gilbert Dagron înregistrează eșecul acestei tentative, de suprapunere a rolurilor celor doi "divini", precum și a funcțiilor celor două spații. Mai întâi, Constantiu II transformă rotonda funerară existentă într-un mausoleu imperial și proiectează acolo scenografia pentru depunerea catafalcului tatălui său. Imediat apoi însă, poate din cauza unei anumite rezistențe a clericilor (nu e atestată, dar nici nu se poate găsi un alt motiv obiectiv), construiește alături o biserică închinată cultului creștin, în care vor fi depozitate
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
său. Ceremoniile de adventus și funus au întărit cultul imperial aflat în formare în secolele I-II, definitivat, se consideră, în secolul III și pe care Constantin I l-a putut prelua odată cu întreg ansamblul instituțiilor, al ritualurilor și al scenografiilor romane refăcute în Bizanț. La data divinizării sale, existau deja în esența puterii imperiale fundamentele pentru basilëía: credința într-o relație unică pe care împăratul o stabilește, prin funcția sacerdotală asumată, cu zeitățile (mai apoi, cu divinitatea creștină); imaginile (figurile
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
urbane, redate în cheie simbolică și sacrală, aceste columne au rolul de a exalta ideologia imperială și de a o proiecta în centrul imaginarului colectiv, prin cea mai eficientă formă de memorare: povestirea (aici, prin imagini, alături de texte, obiecte de scenografie publică, arhitectură). De aceea, cazul forumului lui Traian și al columnei dedicate lui, celebre și pentru episodul dac, este exemplar. În cadrul orașului-monument, împăratul și-a construit propria scenă pentru reprezentarea destinului de suprem invictus și a virtuților dovedite prin "probe
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
dintre ele fiind "victoria". Când Constantin va căuta să adapteze harta reperelor arhitecturale și a traseelor principale ale Romei la țesutul urban al Bizanțului, va adăuga la noua structură și simbolistica implicită a puterii, reflectată de fiecare componentă majoră a scenografiei publice. Cum ea este "transferată" dinspre Republică înspre instituția imperială ca un patrimoniu suprem al puterii romane, iar începând cu Augustus este folosită pentru a celebra triumful militar al acestuia, cetatea și autocratul ajung în plan simbolic și ideologic o
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cuceritor de noi teritorii) și un învingător absolut. Precum în cadrul funus imaginarium, în cazul cortegiului triumfal erau "purtate" imagini ale unor scene de bătălie (pegmata) și inscripții ale numelor teritoriilor cucerite. Pentru a-i ironiza pe învinși, spectacolul recurgea la scenografii sugestive și la detalii vestimentare specifice local, ca și la formule discursive și iconografice declasante. Împăratul este figurat separat, "în maiestate", ceea ce sugerează o asemănare între această expresie vizuală a ideologiei principatului și prezența statuară a lui Constantiu II (un
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sale armate, nici prin consecratio finală (Benoist 341). Pe lângă ceremonialurile de slăvire, Roma includea în calendarul său sărbătoresc și ritualurile pastorale (anuale), asociate de populație cu fondatorii cetății (Parilia din timpul lui Augustus, pe 21 aprilie). Cu propriile lor scenarii, scenografii și locuri de desfășurare, ele celebrau fie anotimpurile și elementele cosmice, fie divinitățile (Romaia, în timpul lui Hadrian), fie mitul istoric al trasării perimetrului urban și al fondării cetății eterne − jubileele. În special acestea două din urmă au servit în timpul principatului
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
o mișcare firească, s-ar zice, dacă ținem cont de modul în care își stabilise autocrația rolul și funcțiile de reprezentare. Atât poeții principatului, începând cu Virgiliu, cât și emisiile monetare latine, atât țesutul urban al traseelor puterii, cât și scenografia arhitecturală care deservea ceremonialurile atestă grija pe care populus romanus și în special puterea au avut-o pentru (re)scrierea atentă a trecutului, în toate formele posibile, abstracte sau materiale. Trimiterea permanentă la fondarea spațiului-matrice (Roma) și a principatului (Augustus
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
casei imperiale și, prin ea, în "țesutul" simbolic al corpului orașului, înnobilat de numeroase alte figuri și însemne (sacre sau sacralizate). Este remarcabilă această fină scriitură de istorie identitară, în relație cu arhitectonica urbană; cu atât mai mult cu cât scenografiile și ceremonialurile imperiale aveau și ele o funcție imaginativă explicită, de fixare în memoria colectivă a evenimentului glorios, prin lecții de cultură politică, dar și de spiritualitate și de credință. Împăratul, printre multe alte roluri ce îi erau atribuite în urma
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
procesul de memorare. Imaginarul - inițial legat de o colecție de imagini materiale (de obiecte) aflate în relație cu imagini-amintire - primește o sumă de afluenți conceptuali și semantici, substanțiali, dinspre temele prezente în discursul public al puterii și despre putere (texte, scenografii, ceremonialuri), și anume: măreția, romanitatea (etnie cu destin glorios), istoria unei mari civilizații, memorarea modelelor, forța autocratului, politicile co-participative, instituțiile deliberative și legiuitoare, credințele-suport etc. Este interesant cum, datorită cotiturii pe care a luat-o istoria imperiului după anul 330
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în imaginea murală; "chipurile" strămoșilor sunt înlocuite de figuri sacre (personaje vetero-testamentare, apostolii) sau sacralizate (martiri, ierarhi ai bisericii, împărați creștini). Ceea ce putea fi controlat în lumea romană, fizic și temporal (obiectele−măști erau integrate doar în anumite momente și scenografii), spiritual și chiar politic, printr-o procesiune asumată de comunitate și de instituțiile puterii locale, în lumea creștină ține de o guvernare simbolică de proporții mult mai mari, din moment ce teocrația basileică gestionează centralizat credința monoteistă și o impune ca atare
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ce a dus în cele din urmă creștinismul la nivelul de unică religie a imperiului. Comunitatea însă nu a acceptat ceea ce niciun împărat roman și nici măcar miticul macedonean Alexandru nu îndrăzniseră să facă: să substituie însăși figura divină, precum în scenografia simbolică a înmormântării lui Constantin I. Sofismul puterii, construit de fiu pentru a-și sacraliza tatăl, nu a fost validat de populația creștinată; înlocuirea tradiționalelor imagines ale strămoșilor reali ai împăratului cu imagines fictive ale apostolilor ar fi trebuit să
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
început reprezentați separat, fie șezând pe cathēdra (jilț) − sau trónos mai târziu −, fie în picioare, unul (împăratul real) ținând lancea, celălalt (divin) ținând crucea greacă (Tristan 349). Tema portretului dublu se va cristaliza însă în timp, cu următoarea scenografie particulară - ce subliniază diferențele de grad și de substanță: Christos−Pantocrator este redat șezând pe jilțul ceresc al Judecății de Apoi, în timp ce împăratul, de-a dreapta sa întotdeauna, precum Apostolul Pavel (dar nu ca al 13-lea apostol, cum s-a
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
extinderea jurisdicției patriarhale asupra creștinismului oriental, fie și în detrimentul propriilor privilegii - pe care le respectau, totuși, imaginea sacră și simbolismul ei. Astfel a încetat epopeea împăratului-preot; au apărut în schimb "religia împăraților" și politicile lor de pietate, care utilizau toate scenografiile religioase, dar care nu mai permiteau în ceremonialul bisericesc afirmarea ascendentului absolut al basileului, acela de "uns al lui Dumnezeu" (Dagron 24). Împăratul bizantin nu și-a mai putut revendica nici măcar teoretic locul în fruntea ecclesiei, care a devenit în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Confruntarea în sine și recluziunea imaginii sacre au avut așadar urmări importante pentru comunitățile de creștini și pentru imaginarul lor colectiv. Instituțiile nu au putut rămâne indiferente la consecințele riscante; scrierile teologice ulterioare și întregul efort de persuasiune, ceremonialul religios, scenografia sa, toate mărturisesc o atenție specială acordată refacerii imaginii lor publice și a relației dintre ele, necesare, dar, cum se știe, în continuare dificile. Iconoclasmul bizantin și, mai târziu, reforma spirituală isihastă se dovedesc așadar a fi fost ghidate în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
lor au intrat într-o luptă dogmatică fără precedent, chiar dacă unele interpretări au redus-o la o dezbatere între două figuri remarcabile ale bisericii. În niciuna din crize nu pot fi însă ignorate instituțiile, care uneori au rămas în fundalul scenografiei, iar alteori au venit în avanscenă, jucându-și vădit rolul politic. Prin aceste controverse, din păcate finalizate tragic pentru unii protagoniști (cu întemnițare și condamnare la moarte), s-au decantat următoarele aspecte în plan teologic și teocratic: 1. Victoria iconodulilor
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în imaginarul colectiv experiența creștină. Prin mnemotehnicile culturii orale, comunitățile și-au stabilizat atât imaginea identitară proprie și pe cea despre alteritate, cât și a puterii înseși; aceasta însă a folosit în beneficiul mesajului ei, în plus, simbolistica iconografică și scenografia publică. 4. Natura profundă, "filosofică", a creștinismului ortodox a fost reafirmat de teologia (monahală) isihastă (ca practică, interiorizată, ascetică, respectuoasă față de modelele exemplare și față de morala creștină de până la Sfinții Părinți). Ea reprezintă ultima (re)formulare importantă a sa difuzată
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și creștine, și cu o altă ideologie. În cele din urmă, uitarea a fost definitivă. Un eseu istoric despre memorie este această carte, în căutarea unor răspunsuri la întrebarea: cum s-a format imaginarul bizantin? Așa cum Roma a dat o scenografie urbană a triumfului, ceremonialul său imperial a dat o formulă de raportare la trecut, preluată de credința creștină din ritualul păgân, dar în plan simbolic. Cum religia monoteistă a oferit dintr-o dată mai mult decât ar fi putut orice altă
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
T. mai înscrie în sumar portrete, evocări (Profira Sadoveanu, Mihail Sadoveanu și teatrul), articole-necrolog (Camil Petrescu), cugetări, epigrame, cronica plastică de Paul Cornel Chitic, cronica muzicală de Luminița Vartolomei, cronica teatrului radiofonic de Cristina Dumitrescu, cronica televiziunii, a baletului, a scenografiei, documente de arhivă, prezentări ale unor periodice de teatru, proiecte de reformă teatrală, reportaje, anunțuri, știri din actualitatea teatrală din țară și de peste hotare, rapoarte, indici bibliografici, ilustrații, poșta redacției. Alți colaboratori: Ion Istrati, Dan Tărchilă, Dan Deșliu, Al. Voitin
TEATRUL-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290116_a_291445]
-
alți colaboratori, Păunescu, Dragoș, Paul Anghel. Ce mi-a rămas mie de la aritmetică e că nu se pot aduna oi cu cireșe. Auzi! Cică au ei un unghi!... Ce i-o fi apucat? Echilibrul Între antiteze? De-asta mă vor?” Scenografia Încăperii În care mă primea era mereu aceeași: portretul Dinei pe masă, lângă volume de Proust, Joyce sau Musil. Mereu, Alain. În decembrie 1981, când a apărut scandalosul meu interviu În Familia, m-a sunat imediat. Atacurile din presă Încă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Egiptului și În Întreaga lume arabă, În Kashmir și Filipine, În Turcia, Indonezia, Tanzania. Peste tot, avertismentul apocaliptic al noului mileniu Își infiltra otrăvurile. Tremurul apei cenușii și plaja hibernală aminteau secvența dinaintea subitei expieri a pelerinului altui veac... În scenografia pustie a țărmului vinețiu Încercam să regăsesc trepiedul și năframa neagră a vechiului aparat fotografic, abandonate neantului care Închisese, brusc, ochii lui Aschenbach, Încă plini de lumina juvenilă a clipei Întrupate de Tadzio. Am avut surpriza de a descoperi, nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Lumea ca un teatru de marionete, R, 1991, 7-8; Ioan Milea, Melancolie și extaz, APF, 1991, 7-8; Traian T. Coșovei, Numele casei tale, melancolia, CNT, 1991, 38; Sebastian Vlad Popa, Neîndurătoarea rază a lucidității, CC, 1991, 8-9; Al. Cistelecan, Între scenografie și parabolă, F, 1992, 10; Ștefan Melancu, „Urechea de cârpă”, APF, 1993, 6; Ioan Holban, Apocalipsa într-o lume de hârtie, CRC, 1994, 1; Ioana Pârvulescu, Iașii în publicistică, RL, 1994, 3; Negoițescu, Scriitori contemporani, 146-148; Horea Poenar, Nichita Danilov
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]