4,338 matches
-
având forma perfectă a unui dreptunghi. Prin urmare, tu vei fi avut prilejul să vezi asemenea copaci pe pieile acelea pe care eu n-aveam să le țin niciodată În mâini: erau copaci cu trunchiuri Înalte și potrivit de groase, scoarța le era acoperită cu un fel de solzi de lemn ce semănau cu figurile lui Selat, iar crengi n-aveau decât sus de tot. Crengile acelea care păreau a fi și frunze În același timp, erau tare lungi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tot, spune-i că ăia de-l urmăresc s-au Încumetat, În sfârșit, să pătrundă În deșert. 25. Copacii mari și groși de pâinea-maimuței rămăseseră de mult Îndărătul nostru, iar În locul lor se Înălțau acum copaci uriași, din ce În ce mai deși, cu scoarța neagră, cu frunze mari și cu trunchiul ca o cădere de apă Înghețată. Ierburile, tot mai verzi și mai Înalte, se Îndesiseră și ele, iar animalele din jur se Înmulțeau din ce În ce. Erau capre ca ale noastre, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
late cât să lase trei-patru oameni slăbuți să treacă ușor unul pe lângă celălalt. Pe undeva pe la mijlocul luntrei, se ridicau doi pari prelungi și tari ce aveau capetele de jos Înfipte În luntre, fiind totodată legate Între ele cu Înnăditură din scoarță de copac tânăr. Între cei doi pari erau Întinse mari bucăți de piele care prindeau vântul. Împreună, parii și pieile se asemănau cu forma pe care Selat o denumise triunghi - și mai semănau și cu o aripă de liliac Înălțată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne țineți alături până vedem cum vă legați vrăjmașii. Abia atunci ne spuseră ce nume purta neamul lor: Os din Kron. 39. - Nunatuk, lumina ochilor mei. Era o după-amiază răcoroasă. Ne așezaserăm pe iarba de la marginea crângului de copaci cu scoarță albă. Zgomotele din satul ridicat pe malul lacului abia se auzeau, amestecate cu boarea ușoară ce adia dinspre Miazănoapte. Unu se apropie cu pași nesiguri de Nunatuk și se apucă să gungurească. După o vreme, reuși să spună câteva vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
plină stradă. Dacă ar fi om, ar spune: ─ Țuc-o, mă! Și după aia, tot el: ─ Măă, da’ chiar așa?!? ─ Pis, piis, se aude din bucătăria de la capătul coridorului și într-o străfulgerare mirosul de pliculeț Dante face priză cu scoarța cerebrală a motanului Mămăligă. Miau, miau, zice el, răsucindu-și coada și trupul pe lângă pulpele stăpânei. ─ N-am să înțeleg niciodată de ce faci chestia asta, zice Aurora Martinescu, ce-ai frate, potolește-te! E prima oară când îți dau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o să vă spun și o poveste. Cărțile se așează la rând unele sub altele. Pictorul dă la o parte celelalte lucruri de pe masă și cele treisprezece șiruri de câte patru cărți strălucesc nefiresc în lumina cenușie. Parcă am fi pe scoarța cerebrală, cugetă Pascal. Uitați-vă, face profesoara, aici, aici, aici și aici. În locurile astea, de câte ori întind cărțile, îmi apar aceleași figuri. Hai să mai dau odată să vedeți. Jucătoarea repetă operația. Într-adevăr în locurile indicate reapar valetul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Cum i-au dat condeiul în mână, cum a început Țonți al nostru să facă ordine în literatură. Îți dai seama părinte? Sadoveanu? Putoare! Arghezi? Putoare! Îi spun doar pe ăștia doi, că i-am citit și eu aproape din scoarță în scoarță. Mai ales Mitrea Cocor, cu care, ca să zic așa, am copilărit la tinerețe și m-am dezvoltat. Dar pe câți alții nu-i picase lui Țonți la spurcare! Părintele Băncilă ridică din umeri: - Și dacă băiatul avea dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
au dat condeiul în mână, cum a început Țonți al nostru să facă ordine în literatură. Îți dai seama părinte? Sadoveanu? Putoare! Arghezi? Putoare! Îi spun doar pe ăștia doi, că i-am citit și eu aproape din scoarță în scoarță. Mai ales Mitrea Cocor, cu care, ca să zic așa, am copilărit la tinerețe și m-am dezvoltat. Dar pe câți alții nu-i picase lui Țonți la spurcare! Părintele Băncilă ridică din umeri: - Și dacă băiatul avea dreptate? Că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Roxana-Maria Cărăbuș Este o zi din luna lui cuptor. Mândrul și biruitorul soare mușcă pământul cu sulițe arzătoare. Câmpia respiră greu prin scoarța uscată și crăpată. Lacul auriu imens de grâu a încremenit în așteptarea unei brize, dar nicio adiere nu-i răcorește spicele. Până și viețuitoarele au amuțit în adăposturile lor neștiute. Pământul seamănă cu un tablou în flăcări. Sus, în ceruri
Tablou în flăcări. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
eu” Norii ocean de apă Se scurg ploi peste pământ... pământ-lut ce creează ființa, sub mâinile divine: ”El”. Mă-nalț din seva pământului și cat spre văzduh și fruntea-mi primește botezul de limpede și diafan nor. Foc îmi cutreieră scoarța de lut și jar îmi aprinde inima ce se pornește năvalnic și bate a viață. Apa m-a creat, apa m-a lăsat, apa m-a mângâiat și mi-a șoptit începutul de Om. Curg ape de sus, trec ape
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
gând, pipăindu-și obrazul cu degetele. - Ce-a mai rămas din tine, bătrâne!... Ce-a mai rămas!... Părea a nu-l mai interesa nimic... nu-l mai tenta nimic. Oare, murise omul din el?!... -... Viața trece, anii se crestează pe scoarța copacului care îmbătrânește, ca pe răboj!... murmură el clătinând din cap. Răbojul timpului, nu iartă!... mai adăugă el, cu glas tare, în fața oglinzii, surprins de contemplarea propriei înfățișări Cocoșul vecinului a cântat demult de miezul nopții. O neliniște nestăpânită plutea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
adîncuri. era ca și cum, urcînd pe un munte, ne-am fi jucat cu niște bulgări călduți rostogoliți pe pantele unui fost torent vulcanic. Dar căldura acelor bulgări nu era decît simptomul unor gigantice declanșări de energie și convulsii chimice petrecute în interiorul scoarței terestre la mii de kilometri... Domnișoara ri avea această natură vulcanică, toată combustia interioară rămînea misterioasă, invizibilă, dar gesturile ei, fața ei, buzele ei, pleoapele ei și uneori unele dintre cuvintele ei trădau existența combustiei. — astăzi m-ați locuit cînd
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
cicatrizarea ei completă, Bucureștioara nu se mai regăsește pe nici o hartă. Doar actualii dezgropători ai rețelelor de canalizare ai I.C.A.B.-ului mai înțeapă, când și când, cîte-o vână de pământ viu, gras, miezos, îndopat cu împuțiciunile asimilate, semn că, pe sub scoarțele pavajelor centrale ale Bucureștiului, mai pulsează ceva din inima pârâiașului care circumscria punctele descântate ale orașului. 98 DANIEL BĂNULESCU - Dar de ce, fă? De ce-mpietrește?... Ce le-arăți? Din încăperile podidite de întuneric și de răcoare ale imobilului se prelinse un
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
În 90% din casele fostului sector de Negru, persoanele melancolice, ce se declară substanțial și susținut nehrănite, sânt notate de către destin într-un carnețel și se trezesc imediat țipluite în tuberculoză. În sectorul de Galben se gătește, cu multă aplicație, scoarță de copac. În Albastru, părinții triburilor numeroase de țânci nu se scapă unul pe altul din ochi, de frică să nu-și fiarbă și să-și halească de unii singuri mezinii. Dacă scapi însă dintre periferii către centru, mai ceva
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Câmpul învinețea. Ierburile opărite în vipiile verii se măcinau. Din cerul leșiatic cădea câte un stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și trențele mă-si spânzurând în geamurile deschise. S-a oprit în prag și a privit pe rând pereții albi, pe care se mai vedeau urmele lucrurilor luate și hârtiile desprinse din pioneze. Pe dușumele, Procopie uitase un caiet cu scoarțe albastre. Simți că i se face frig. Ieși. Afară, soarele de noiembrie, tocit și șters, cădea peste case. Sub streașină se așternuse un strat de frunze roșii de viță sălbatică. Motanii se tăvăleau a dragoste în jarul lor. Câinii se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu se poate! Da-n gândul lui înțelesese că, dacă n-or să iasă din locul acela în care se încurcaseră ca într-o capcană, nu mai era nici o scăpare. Privi cerul care se lumina spre margini. Câmpia căpătase o scoarță albăstrie, pe care se fugăreau dâre albe de zăpadă spulberată. Era curată, curată. Bucureștiul - nicăieri, poate stătea pitit sub omăt, undeva, dincolo de păduricea încremenită. Dumitru tot mai căuta din ochi un pom mai înalt, până la care să se ducă. Cât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
încă trântite pe scenă, cu fondaluri ce spânzură pe la jumătatea scenei, cu fundul în care vezi încă stând mobilele grămădite una peste alta, candelabre peste scaune, mese culcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse cu sticla spre perete, scoarțe învălătucite, rechizite aruncate una peste alta, și-n stânga, și-n dreapta cabinete de scândură numite garderobe, în care se-mbracă și se spoiesc actori [i] și actrițele. Intrai și eu pe scenă, printre mulțimea cea foitoare de mașiniști cari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
din fața mai adânce, iată toată schimbarea ce-o băgai de samă la el - destul însă ca ochii să mi se împle de lacrimi. Am stat mult acasă, într-o atonie monotonă și moartă, între grinzile casei găsisem o carte cu scoarțe de piele roase de molii, cu mărginile roșii -- în ea era niște povești {EminescuOpVII 204} manuscrise cu litere bătrâne, iară literele începătoare paleografate cu roșu... desigur vro reminiscință de-a preotului celui bătrân, ce murise de mulți ani. Cu cartea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
stricăcios l-au introdus la noi cu deosebire risipitoarea ofițerime rusească. Pereții salonului, altfel albi, erau acoperiți cu covoare lucrate de scorțari din țară, un ram de meserie care-a-nceput a se pierde cu totul. Mărginele acestor covoare sau scoarțe era cuadrate roșii și verzi, iar în mijloc, țesut în linii, câte - un idil întreg. Colo o fată dă iarbă verde un [ei] capre, dincolo doi copii îmbrăcați ca-n poveștile dramatizate și cari, prin pozițiunile lor, par a afecta
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
par a afecta reciproce intențiuni subversive. Scândurile de pe jos erau ceruite deschis, cam în coloarea alămîiei, în opozițiune cu ceruiala întunecată ce se-ntrebuințează. Dară auroasa lor netezime se vedea numai p-ici, pe colea, căci podelele erau acoperite cu scoarțe trainice de lână în patrate ce reprezentau în piezișurile lor toate colorile simple. Pe jilțuri cu sprijoane nalte, boltite și negre, a căror scaun [era]--mbrăcat cu lână verde, ședea risipită societatea, [la] acele ingenioase mese cari în starea lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nici frumusețe, nici spirit... Amor? Amor se găsește pe toate ulițele... Și sunt gelos, gelos de trecutul acestei femei, gelos de oamenii cu care vorbește, gelos de tot ce-o încunjură. {EminescuOpVII 316} CONTRAPAGINĂ 2255 *** se poate considera d. e. ca scoarță a volumului (alias doașcă ) scilicet pentru [cine] nu vrea s-o citească sau ca așa - numit Avant - propos, esprimîndu-mă franțozește, ba chiar de capitulul prim al scrierei - dacă vom [băga] bine de samă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglica nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie În argint a vocilor Trimiterea la Francis Jammes s-a putut face fără dificultate, căci
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
să se desfacă vîntul. Îți treci ca un descîntec mîna prin evocare... Lumea capătă străluciri cristaline, devine diafană și muzicală: Ascultă: șlefuită În muzici sticla crăngii, Profund glasul iubirii rostogolit pe minge În floare, ireală e lacrima tălăngii Și-n scoarță suveniru-i răbojul pe meninge... A scrie Înseamnă Încă o dată pentru poet a contura, prin aproximări succesive, infinitele fațete ale trăirii, dezvăluite fără preconcepție, În Însuși actul producător al discursului liric: Și-n vers voi bate ca pe un căutător de
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
eleganța trestiilor rațele sălbatece, păpurișul destramă un cîntec pe panglicile nemișcării În ierburi alunecă tăciunii din privirea vulpilor bursucii se leagănă În adiere ca arbuștii pitpalacii Împletesc un șal din lumina sunetului, caprele negre fac alpinism, oglindesc Înălțimile, ploaia dăruie scoarțe oltenești pămîntului; și plugurile fac dragoste cu țărîna, o mușcă, iepurii se pitesc la marginea zilei ca dovleceii, soarele dă mălai vrăbiilor e o bucurie În argint a vocilor. Latura propriu-zis spectaculară, În sensul de Înscenare, e aici ca și
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]