278,409 matches
-
nenea Iancu face parte dintre creatorii privilegiați în care, uneori, coboară harul și care, atunci, cufundă în inconștientul textelor lor mesaje și revelații transestetice, transindividuale. (Dacă el nu știe de ce s-a sinucis Anghelache, textul său însă știe. În acest sens, Caragiale nu e autor, ci transmițător)”. Menirea hermeneutului va fi, prin urmare, să împărtășească, în momentele privilegiate de inspirație, ceva din revelația creatorului. În acest sens, hermeneutica literară își poate asocia cu îndreptățire “metafizica interpretării”, precum și “ceva din acea gratia
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
el nu știe de ce s-a sinucis Anghelache, textul său însă știe. În acest sens, Caragiale nu e autor, ci transmițător)”. Menirea hermeneutului va fi, prin urmare, să împărtășească, în momentele privilegiate de inspirație, ceva din revelația creatorului. În acest sens, hermeneutica literară își poate asocia cu îndreptățire “metafizica interpretării”, precum și “ceva din acea gratia interpretandi pe care o explică Moshe Idel, pornind de la Abélard, Gioacchino da Fiore și diverși cabaliști”. Polemizînd - cu o savuroasă vervă ironică, ce pare a-i
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
2000, Cioran naiv și sentimental - are afinități cu teza lui Matei Călinescu privind relectura hermeneutică de tip cvasidetectivist, menită să descopere secretele semantice pe care textul le ascunde abil în el însuși, uneori chiar împotriva intenției auctoriale de a face sens. Așa, de pildă, un “cifru”, ori, altfel spus, un criptonim, ar conține, în opinia lui Ion Vartic, numele personajului matein Gogu Nicolau. Aceeași hermeneutică a secretului îl aduce pe critic la revelația unui fel de ereditate cîtuși de puțin biologică
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
prin excelență Ion Vartic, nu numai operele scriitorilor, ci chiar viețile lor par construite în așa fel încît să pună în evidență adevărate rezonanțe destinale. Apropierea insolită pe care criticul o face între Caragiale și Thomas Mann devine, în acest sens, nu numai justificată, ci și profund semnificativă pentru evoluția tipologiei artistice a fiecăruia în parte. Pentru Caragiale arta este o “meserie necurată”, dar și pentru Thomas Mann (alias Tonio Kröger) ea evocă ceva fundamental echivoc. Numai că „în vreme ce artistul Caragiale
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
Viorica Bucur Se consideră, îndeobște, că un festival valorează atat cât valorează filmele din programul lui. În acest sens, putem spune că “Solothurner Filmtage“ - zis și “Journées de Soleures” sau “Giornate di Soletta” (căci are loc în Elveția, țară cu patru limbi oficiale!) - s-a impus și la ediția din acest an, a 39-a, prin documentarele sale. De
SOLOTHURN 2004: povești elvețiene și povești românești by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13170_a_14495]
-
să spun că îmi place să scriu. Îmi place să construiesc ceva care să aibă și o formă literară și care să aibă o logică, o coerență. Nu mă interesează numai să transmit informația, ci să îi dau și un sens. “Nu a existat niciodată o singură istorie” - Și să implicați cititorii. - Nu știu dacă o fac pentru cititor. Când scriu, nu mă gândesc la cititor, fiindcă nu am vreme. Nu mă mai gândesc nici la mine. Când scriu, scriu pur
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Aceeași realitate va naște mereu alte și alte interpretări” - Există, la ora actuală, două tendințe aparent opuse, dar care, de fapt, se hrănesc reciproc: unificarea instituțională, globalizarea economică și informațională, pe de o parte, și fărâmițarea culturală, diversificarea modelelor, relativizarea sensurilor, pe de alta. În acest context, istoricul continuă să încarce cu sens construcțiile sale. Nu și-a pierdut “foamea de sens”. - Asta e treaba istoricului. Din istoria mare, care este cam amestecată, din care cauză nici nu prea știi, la
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
actuală, două tendințe aparent opuse, dar care, de fapt, se hrănesc reciproc: unificarea instituțională, globalizarea economică și informațională, pe de o parte, și fărâmițarea culturală, diversificarea modelelor, relativizarea sensurilor, pe de alta. În acest context, istoricul continuă să încarce cu sens construcțiile sale. Nu și-a pierdut “foamea de sens”. - Asta e treaba istoricului. Din istoria mare, care este cam amestecată, din care cauză nici nu prea știi, la prima vedere, ce să alegi din ea, istoricul alege, filtrează, simplifică și
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
se hrănesc reciproc: unificarea instituțională, globalizarea economică și informațională, pe de o parte, și fărâmițarea culturală, diversificarea modelelor, relativizarea sensurilor, pe de alta. În acest context, istoricul continuă să încarce cu sens construcțiile sale. Nu și-a pierdut “foamea de sens”. - Asta e treaba istoricului. Din istoria mare, care este cam amestecată, din care cauză nici nu prea știi, la prima vedere, ce să alegi din ea, istoricul alege, filtrează, simplifică și construiește. Fiți sigur că aceste construcții ale noastre, ale
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
alege, filtrează, simplifică și construiește. Fiți sigur că aceste construcții ale noastre, ale istoricilor, nu sunt identice cu istoria adevărată. Nici nu au cum să fie. Sunt modele ideale, în care realitatea este rearanjată, în așa fel încât să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un exercițiu de coerență. Pentru asta, însă, trebuie să pui o doză de inteligență și trebuie să fii conștient tot timpul că
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
că aceste construcții ale noastre, ale istoricilor, nu sunt identice cu istoria adevărată. Nici nu au cum să fie. Sunt modele ideale, în care realitatea este rearanjată, în așa fel încât să capete sens. Cu siguranță, istoria capătă mai mult sens în construcțiile noastre, decât are în realitate. De fapt, istoria este un exercițiu de coerență. Pentru asta, însă, trebuie să pui o doză de inteligență și trebuie să fii conștient tot timpul că o anumită deformare față de realitate se petrece
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
mai complicate, cu atâtea națiuni, atâtea istorii, atâta diversitate culturală, religioasă. Mai e și distincția peste care trecem acum mai repede, dar în care eu cred, cea dintre Europa Occidentală și cea Răsăriteană. Noi când vorbim de Europa, inclusiv în sensul actualei construcții politice, vorbim de Occident. De Occident nu scapă nimeni și foarte bine că nu scapă, chiar dacă există și în civilizația occidentală lucruri care nu sunt întotdeauna foarte agreabile. Civilizația aceasta are de toate; e de departe cea mai
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
a încerca să mă autodefinesc. Bun, le-aș spune despre Lucian Boia că este un istoric neconvențional, un istoric de idei - bune sau rele ! - care a abordat o diversitate de teme și un istoric căruia îi place să dea un sens lucrurilor pe care le comunică și o formă literară, dacă nu e prea mult spus, scrierilor sale.
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
într-una, nu contează ce, dar să pulverizezi. Să rîcîi.“. Un astfel de crez artistic sugerează poate un grad înalt de conștientizare a realului. Paradoxal, absența acestuia definește proza lui Răzvan Petrescu. Experiența trăită, incidentul banal și lipsit de orice sens - acesta e subiectul prozelor sale. În povestiri nu se întîmplă nimic, nimic semnificativ cel puțin. Realitatea se dezvăluie necontenit sub formă de șoc, un șoc existențial, atenuat de percepția care, ținută tot timpul la nivel acut, își pierde noțiunea propriei
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Îmi agățasem însă walkman-ul de centură. Centura maro a tatălui meu mort. Pe care n-a purtat-o decît o singură dată, la Praga, acolo unde un celebru orologiu întoarce timpul, nu și iubitele, înapoi. Limbile se învîrt în sens invers, pare o iluzie optică, nu e. Un oraș frumos. Oprindu-mă puțin în cartierul Stáre Msto, mi-am adus aminte că era ziua mea de naștere. Probabil că din pricina asta mă duceam la sifoane.“ Aș fi putut cita orice
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Răzvan Petrescu e aici aproape de comportismul nuvelelor de început ale lui Preda. Farsa, a doua povestire din volumul Eclipsa, e o transpunere modernă a poveștii biblice a lui Cain și Abel. Umorul e negru, povestea se joacă cu lipsa de sens - finalul trimite mai degrabă la mitul lui Sisif și la absurda, necontenita repetare a aceleiași unice istorii. Jurnalul unui locatar e o istorie fantastică. A fost de altfel inclusă în antologia de nuvelă fantastică românească The Phantom Church. Dar pînă
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
pierd discursurile de lansare. Mașa mă liniștește, într-un fel, nici nu aveam cum să mai înaintez vreun pas, mărturisindu-și credința că discursurile se vor auzi de peste tot. Curg valuri de oameni, ne salutăm, legăm scurte conversații. Se schimbă sensul mișcării maselor. Am înțeles că s-a vorbit, am ratat - în fond, nu pentru discursuri mă găseam eu acolo - încerc aproape inutil să-mi încurajez colegii și prietenii de la “ Dilema veche”, reușesc vag să ajung la ei, dar mă gîndesc
După ziua de miercuri by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13195_a_14520]
-
populează galeria de portrete. Echivalența dintre model și reprezentare este exprimată explicit. Ba chiar se spune că Charles Surface e pe punctul de a-și vinde propria carne și propriul sînge, aidoma clientului lui Shylock. Deci orice ecuație funcționează în sens dublu. Nu doar copiii și nepoții sînt „carne din carnea” părinților și „sînge din sîngele” strămoșilor; retroactiv, și ascendenții sînt sau au fost (aceia care descendentului i-au furnizat) carne și sînge. Nimeni nu poate să se rupă vreodată de
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Aceste abordări sunt un paliativ care, în esență, aglomereză lectura producând dezordine și confuzie în sistemul labirintic al semnificațiilor. Cifrul cu care se poate pătrunde în universul fantastic eliadesc este furnizat de paradigma gnostică. Există chiar o tradiție în acest sens (veche de aproximativ două decenii) conturată la noi de Ioan Petru Culianu, Matei Călinescu, Gheorghe Glodeanu și Ion Neagoș. Secretul este simplu în aparență și constă în poziționarea inteligentă a lecturii pe cele două paliere narative, unul exoteric și altul
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
paliere narative, unul exoteric și altul ezoteric. Aceasta este de fapt teza eseului. Respectând schema dualismului clasic gnostic, Eliade creează un eșafodaj narativ care mimează semnificația profundă și poziționează centrifug lectura în marginalitate, în secund; sunt coduri care colportează înșelător sensuri de camuflaj înadins folosite pentru a îndepărta de miez, de esență. Acest eșafodaj se bazează pe... nimic, nu duce nicăieri și are rolul de a agrementa o pleură confecționată pentru a seduce atenția și inteligența cititorului la nivelul estetic, opacizând
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
neîncredere către această îndeletnicire, considerând că denotă de fapt o insuficiență. Ar fi un semn, până la urmă, de „incapacitate creatoare”. A spus deseori Breban aceste lucruri și acum le reia în Memorii unde chiar la început vorbește despre lipsa de sens a jurnalului, atunci când un scriitor are capacitatea, are forța de a încorpora biograficul în opera lui „ficțională”. El nu ar mai avea, în acest caz, de ce să recurgă la jurnal: „cel ce-și poate «deversa» biograficul în opera ficțională nu
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
mai angajant. „Nu, nu o biografie vreau să vă propun, ci un «pretext biografic» pentru atacarea unei teme care interesează și a interesat întotdeauna pe mulți, și căreia nu totdeauna Biserica - sau bisericile! - i-a dat un răspuns ultim, satisfăcător: sensul existenței! Sau filozofiile!”. Cele trei semne de exclamare puse în frază sunt o expresie, mă gândesc, a micului șoc lăuntric autoprovocat, resimțit, nu se putea altfel, de acela care, într-o clipă de semeție, își propune să elucideze inelucidabilul: problema
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
existenței! Sau filozofiile!”. Cele trei semne de exclamare puse în frază sunt o expresie, mă gândesc, a micului șoc lăuntric autoprovocat, resimțit, nu se putea altfel, de acela care, într-o clipă de semeție, își propune să elucideze inelucidabilul: problema sensului existenței. Ce să spun? Bine că totuși nu perseverează în această intenție, bine că se repliază, că se retrage la timp din competiția cu bisericile și cu filozofiile, mărginindu-se, până la urmă, să deslușească numai sensul propriei existențe și nu
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
să elucideze inelucidabilul: problema sensului existenței. Ce să spun? Bine că totuși nu perseverează în această intenție, bine că se repliază, că se retrage la timp din competiția cu bisericile și cu filozofiile, mărginindu-se, până la urmă, să deslușească numai sensul propriei existențe și nu, neapărat, pe acela al lumii, al lumilor. Iar acest sens al existenței proprii îl formulează memorialistul destul de simplu, încă de la începutul depoziției sale, atunci când vorbește despre „oarba credință în literatură, mai ales în subspecia numită roman
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]
-
în această intenție, bine că se repliază, că se retrage la timp din competiția cu bisericile și cu filozofiile, mărginindu-se, până la urmă, să deslușească numai sensul propriei existențe și nu, neapărat, pe acela al lumii, al lumilor. Iar acest sens al existenței proprii îl formulează memorialistul destul de simplu, încă de la începutul depoziției sale, atunci când vorbește despre „oarba credință în literatură, mai ales în subspecia numită roman”. Este punctul de convergență al unei vieți această „oarbă credință”, acest fanatism literar, ca să
Credința în literatură by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/13189_a_14514]