1,455 matches
-
o făclie de eternă speranță ce se stingea de pe suprafața pământului. Durerea nu a fost numai morală, ci aproape fizică, cu atât mai mare cu cât după cetatea luminii s-a prăbușit și Franța. Și într-adevăr, în urma acestor vești sfâșietoare o umbră deasă s-a întins asupra sufletului și minților celor care credeau în dreptate și libertate. Ultima licărire de speranță în inima celor mai mulți s-a stins. Pe acest fond regele Carol al II-lea s-a decis să modifice
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
exemplu, generalul Ion Antonescu, fost șef al Marelui Stat Major și ministrul apărării naționale, în iulie 1940, a trimis o scrisoare regelui Carol al IIlea, în care atrăgea atenția că „Țara se prăbușește, în Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare...Poporul și armata se lasă dezarmați fără luptă. Ion Antonescu a avut curajul să exprime o realitate și mai mult, arăta disponibilitatea de
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
prima oară, similar cu zgomotul de talangă de la noi și pe care l-am mai auzit în filmele sau muzica tibetană. Revin în realitatea imediată, zdruncinată de zgomotul făcut de cineva care vomită violent după care intră într-un plâns sfâșietor. Câțiva în jur se chinuie din plin, vomită și le simt suferința aproape palpabil. Încerc să mă deconectez de cei din jur și respir adânc de câteva ori. Apare o luminiță urmată de vocea lui Jorge care întreabă cine mai
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
Locotenentul Matei își pierde capul și uită că avea o prietenă (Diana Munteanu). Omologul lui basarabean, Vanușa (șerban Ionescu), își pierde capul și începe să bată la ușa lui Matei în toiul nopții, dîndu-se cu fundul de pămînt și zbierînd, sfîșietor, că vrea și el : Măcar o daaatăăă hhh-ho-ho-ho ! Mircea Mureșan își pierde capul și uită că locotenentul Matei avea o prietenă (Diana Munteanu) ; aceasta dispare din poveste fără nici o explicație. Asta da pasiune : nimic nu mai există pe lîngă ea
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
de asta-i tot ? care pare însuși postgustul experienței umane. Conducîndu-l acasă pe Boogie, în zori, Penescu și Iordache se opresc în fața vilei lui Ceaușescu de la Neptun și încep să cheme păunii imitîndu-le strigătele. Sînt foarte caraghioși, dar există ceva sfîșietor în caraghioșenia lor. Mi-a amintit de momentul acela din Iarna decanului, cînd eroul lui Bellow ascultă lătratul unui cîine și i se pare că aude în el un protest împotriva limitelor experienței canine : pentru Dumnezeu, deschideți universul un pic
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
trebuie să rănim sau să fim răniți. Deoarece biserica se presupune că este un loc al vindecării și al acceptării, nimeni nu se așteaptă să primească o lovitură în timp ce se află acolo, iar când se întâmplă acest lucru, durerea e sfâșietoare și resimțită adânc, iar rănile produse de foarte multe ori se vindecă greu, iar uneori nu se mai vindecă toată viața. De multe ori strigătul inimii după dreptate nu este auzit de nimeni. Un lucru pe care l-am învățat
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
cere să-i răspund în limba lui Voltaire, iar cel de matematică să calculez ceva, în alt mod decât învățasem până acum. Ce ne facem? Ce mă fac eu în această nedorită situație? Cu aceste prime rezultate, cu imensul și sfâșietorul dor de casă și de ai mei, cu acel teribil sentiment de înstrăinare, mă credeam la capătul lumii și nu pot descrie încă tot clocotul și zbuciumul din sufletul meu chinuit de atunci! Fusesem până atunci un răsfățat al plaiurilor
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Electra, În scena bocetului pentru fratele crezut mort, În loc de motivații psihologice, căutase inspirația În sunetul picăturilor de ploaie căzând pe lemn. Silabele grecești rostite de ea sunau ca lacrimile sau ca stropii de ploaie, transmițând În același timp o suferință sfâșietoare. În ziua În care am aflat vestea morții mamei ploua. Să fi fost o coincidență? După Electra am făcut două călătorii importante, În ambele fiind acompaniat de Priscilla. Prima a fost În Bali și Japonia, iar a doua În Brazilia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
forță tragică neatinsă În celelalte interpretări. Deși structural ea adera la interpretarea de la Chicago, ca un artist adevărat, a respectat concepția mea și a făcut eforturi uriașe să și-o Însușească. A ajuns să trăiască fiecare scenă cu o intensitate sfâșietoare, impresionând miile de spectatori care izbucneau În ovații nesfârșite În fiecare seară. Ea le primea mulțumind, dar rămânea cu certitudinea sinceră că nu a descoperit Încă adevărul ultim și Își continua căutarea. Îmi amintea de bunica mea, atunci când Îmi spunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
urechi. Uneori, la masă, noi, băieții, observam brusc două lacrimi mari prelingându-se pe obrajii plini ai Mademoiselleei. „Nu mă băgați În seamă“, spunea ea În șoaptă și continua să mănânce până ce lacrimile neșterse o orbeau; atunci, cu un sughiț sfâșietor, se ridica și ieșea Împleticindu-se, din sufragerie. Treptat, adevărul ieșea la iveală. Să zicem, de pildă, că se discuta la masă despre vasul de război comandat de unchiul meu și ea percepea toată povestea ca pe o Înțepătură răutăcioasă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna monstruos de rezistentă și de mobilă care refuza să fie supusă de picioarele mele. Îmi amintesc totuși cu o claritate sfâșietoare o anumită seară din vara anului 1917 când, după o iarnă În care n-am Înțeles de ce am fost despărțiți, am Întâlnit-o Întâmplător pe Tamara Într-un tren suburban. Timp de câteva minute, Între două opriri, pe coridorul unui
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Vae, boier Țamblac! Vae! Cerșesc milă! Dar lor le-a fost milă când mi-au secerat atâta tinerețe în floare?! Mă uit la plaiurile Moldovei 'nălbite cu vitejii mei ce stau cu țărna-n gură și mă cuprinde o jale sfâșietoare. Unde sunt flăcăii mei frumoși și veseli, și isteți, și viteji?... Să plătească! Să plătească! Ce-au cătat în țara mea?! se dezlănțuie Ștefan înverșunat. Noi n-am făcut alta decât să ne apărăm! Am luptat pentru dreptul nostru de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea prin moarte... Dar altfel nu se putea, că ce preț ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ferestrei aruncă pe dalele de piatră pete multicolore ce se răsfrâng destrămând dulcea semiobscuritate a paraclisului. Pe perete, Iisus, bătut în cuie pe o cruce mare de stejar, și umbrele pâlpâitoare ale lumânărilor ce-i joacă pe chip dau viață sfâșietoarei dureri că oamenii nu i-au înțeles jertfa. La picioarele Lui, îngenuncheat, Domnul Ștefan cufundat în rugăciune. Alături icoana aurită a Sfintei Fecioare și candela ce licăre nestinsă, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, alți sfinți întunecați, uscați, afumați: sfinți bizantini. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
m-aș fi aplecat un pic mai mult în afară l-aș fi putut atinge cu mâna când ar fi trecut, cu o majestuoasă lentoare, prin dreptul ferestrei mele. Într-o seară de la sfârșitul lui mai 1954, am simțit o sfâșietoare nevoie de fericire însoțită de convingerea că o voi întâlni, negreșit, curând. * Cum și când s-a format gustul meu ( cinematografic)? Pe la 18 ani, sub influența unui prieten clujean, intelectualicește mai evoluat decât mine, prin discuții și controverse. Ultima eroare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și faptul deshumării răzbunătoare a unui cadavru, „redat” în acest sinistru mod familiei, considerată, la rându-i, vinovată, apăsător, greu, ca pământul sub care se culcă, se ascund în disperare de cauză soții Barateli, acoperindu-se cu brazde până la gât, sfâșietor ca eșecul căutării unei „vești” în depozitul de lemne, înălțător, nu numai în finalul lui, în care, jucată de o mare actriță gruzină, Veriko Andjaparidze, apare o bătrână îmbrăcată bizar, cu un rucsac în spate, cu un geamantan într-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în poziția „gentuță”, de obicei pe hol sau în vreun colț mai ascuns de cameră, făcând pe orfelinii, pe victimele. Tocmai ei, care se bucură, în casa noastră, de toate drepturile! * Cel mare, mai inteligent, și-a confecționat un mieunat sfâșietor, care nu o dată reușește să ne impresioneze. Totuși, așa inteligent cum e, se trădează uneori, trăgând un căscat cât se poate de nepăsător în mijlocul lamentațiilor sale. * Simple coincidențe? Nu cred. Odată, culcându-mă împovărat de obligația de a da a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
nu l-ar fi alungat nimeni, unde există subsol, curte... altă dată, am fost, pur și simplu, terorizat, zile în șir, de o pisică nimerită parcă dinadins chiar sub fereastra dormitorului nostru... Cum se crăpa de ziuă, începea să miaune sfâșietor. Implora, ne implora pe noi, cele câteva sute de oameni, inimi împietrite, din cele două blocuri paralele ce formează între ele un soi de curte... Îmi trăgeam plapuma peste cap, să n-o mai aud... Dar auzeam... Le-am cerut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o rață prin acele locuri”. Dar pasărea a fost, existența ei, imensă, ca a oricărei făpturi create de Dumnezeu, a umplut tot orizontul narațiunii, respectiv lecturii. Cu atât mai tragică, incomensurabil mai tragică ni se pare moartea ei. Și ce sfâșietoare - șiretenia ei agonică, scufundarea în apă. Rața lui Șalamov e aproape un argument împotriva existenței lui Dumnezeu. * În 1915-1916, deci în plină desfășurare a primului război mondial, Serghei Esenin scrie câteva din poeziile sale despre animale: Vaca, Cântecul cățelei, Vulpea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
stradă, lângă Livada cu nuci, după lăsarea întunericului trec pe lângă două doamne în vârstă îmbrăcate în negru care însoțesc un băiețel foarte mic, de vreo trei-patru ani, exact în clipa în care un pui de pisică invizibil începe să miaune sfâșietor. Lamentația îl amuză însă pe copil, care râde înveselit, pare a se distra copios: „l-a părăsit mama lui”, ține să explice una dintre femei, cu vizibilă intenție de a corecta reacția surprinzătoare, „cinică” a omulețului de-o șchioapă. Care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
umană e failibilă, dar dragostea o redresează prin harul umilinței și al curajului. Egoismul e laș și orgolios, dragostea niciodată. Considerațiile acestea nu ne depărtează de Eugen Ionescu. Le-am dedus din opera lui. În Victimele datoriei, dragostea se revarsă sfâșietor, patetic, dureros. Dragostea și mila. Dragostea lui Choubert pentru Madeleine, mila lui pentru căderea ei sub dominația polițistului, nădejdea lui mereu amânată de a o regăsi ; dragostea Madeleinei pentru Choubert, regretele și remușcările ei, mila pentru interminabila și epuizanta lui
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și să se restaureze. Când, în sfârșit, femeia Marie Madeleine, ̀ împreună cu fetița, Marthe, ajung la poarta acelui loc (mănăstire ? închisoare ? falanster ?), ele nu pot intra, el, Jean, nu mai poate ieși ; vor reuși vreodată să mai fie împreună ? Speranță sfâșietoare, dar speranță ; „Ceux qui s’aiment et qui sont séparés peuvent vivre dans la douleur, mais ce n’est pas le désespoir ; ils savent que l’amour existe”, scrie Albert Camus (La mer au plus près, în L’été). În
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Rugați-vă pentru el ! De la Matei cetire... (Patru note) 1. „...un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptuos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică și sumbră fără sfârșit, o patimă așa sfâșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință” (M.I.C., Opere, București, 1936, pp. 65 și 188). Discutând cu prietenii, ne întrebam : ce vals o fi fost ăsta ? Întrebare perfect stupidă : ce vals să fie ? Un vals imaginat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
care ne înfiora. Aveam atunci 10-11 ani. Târziu, după ce am făcut muzică liniară și muzică bizantină la seminar, mi-am putut da seama de calitatea acelor coruri și de specificul lor rusesc, ce ne înfiora prin armonia disperării, prin armonia sfâșietoare a stepei rusești. Se vorbea în sat că la miezul nopții se duceau toate călugărițele la râu și în timp ce făceau baie cântau îngerește. FERMA „IEPURAȘI” La marginea satului Corbeni, satul în care locuiau părinții mamei mele, se afla ferma regală
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
flori, pentru a-mi ura viață lungă și fericită, de la instituții și de la prietenii care nu pot veni la petrecere. 16 august 1992. M-am trezit dis-de-dimineață, convinsă să fac față spectacolului împlinirii unei jumătăți de secol pline de dureri sfâșietoare, lupte acerbe, dar și înseninări datorate perplexității iubirii, dar mai ales marii prezențe a naturii, cea mai mare consolare a dureroasei „întâmplări de a fi”. Inger (Johansson) e cu mine, a dormit în camera oaspeților, muncind cu mine și Edith
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]