1,535 matches
-
departe...”, ceea ce-l determină să se oprească direct în mijlocul trotuarului, derutat. „Ah, nicidecum, prostii!, exclamă el, aproape sonor, peste foarte puține clipe, alungânduși repede gândul de mai înainte. Vreau s-o fac, trebuie să se întâmple și deloc nu mă sfiesc. Fiind viața mea, totul îmi este permis. În plus, se tot vorbește, la modul general, despre așanumitul liber-arbitru; ei bine, chiar vreau să se știe că și eu am unul, unul foarte solid, și că sunt în putere să mi
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
zice, cetății natale, adică Thebei, să-i reconstruiască pe cheltuiala ei zidurile împrejmuitoare, cu condiția să fie înscris în fortificații numele său. Theba a refuzat, socotind că nu-și putea îngădui să glorifice o hetairă, dar Praxitele nu s-a sfiit să facă iubitei sale o cinste și mai mare, imortalizînd-o în marmură. Cea mai romantică victorie a frumuseții am găsit-o, însă, unde mă așteptam mai puțin. La Pitagora. Și nu rezist să nu rememorez câteva date bine cunoscute. În
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
N-aș fi avut curajul - și mi-ar fi părut prea umil - să provoc o explicație sinceră. Ca să fiu drept, mă obișnuisem cu viața mea nouă și-mi era frică să nu rămân iar singur. Acum, Irina nu se mai sfia să rămână tot timpul cu mine, inventând amândoi minciunile cu care trebuia să-și explice întîrzierile acasă. Dar mereu nimic între noi. Rude, cunoștințe, profesori, examene... Câteodată, într-o aglomerație o strângeam puțin de mână, acesta îmi era tot curajul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
putea fi explicat simplu, numai prin dragostea prea mare. Îl aplica și alteori, când dintr-o dată o părere de a ei trebuia să fie luată în seamă. În general însă nu avea prea multe neînțelegeri cu familia (de străini se sfia), căci cu toții renunțau să o contrazică chiar de la început, iar Ioana uita curând ceea ce pretinsese vehement. Cu mine, însă, își susținea dorința până la sfârșit, iar eu întrebuințam toate șireteniile ca să mă ascund de dânsa. Și dacă îi arătam la urmă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
știință specială. Ne-am așezat pe pridvorul casei, eu și Ioana, în voia melancoliei orei, și Hacik, venit să ia informații despre Viky, a acceptat invitația și s-a instalat lângă noi. Îl simțim așa de apropiat, că nu mă sfiesc să-i spun: - Tare suntem necăjiți, Hacik! Această vorbă cuprinde multe dureri fără legături între ele și totuși împletite așa de bine, înlocuindu-se una pe alta, suprapunîndu-se. - Și eu sunt atât de supărat! Are curajul, umilul Hacik, să se
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și Visul văduvei stau mărturie pentru alegerile tematice predilecte. Mai puțin cunoscute sunt însă mărcile scriiturii sale, interesantă atât prin amalgamul de senzații și trăiri confuze, dar puternice pe care le generează, cât și prin acuitatea discursului care nu se sfiește să nu rămână însă îndatorat unui mesaj semnificativ unitar, emblematic, așa cum se întâmplă în cazul unor nume consacrate, dar criticabile prin prisma manierismului înnăscut al scrierilor lor, din generația sa. Deschizându-și volumul în chip dialogal, prin invocarea absurdului tipic
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
iar acum există lichele cu mutre de duri, huligani ai stadioanelor cu cap pătrat, negrotei vagabonzi, toți bătând străzile cu gânduri ucigașe, toți ciupind-o mai mult sau mai puțin constant de cur, sau atingându-i sânii, fără a se sfii să facă ce au ei chef. Trebuie să fie o senzație îngrozitoare să știi că jumătate din populația planetei, absolut toți bărbații, pot face din tine tot ce vrea mușchii lor. Și pentru o fată ca Selina, a cărei înfățișare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
el există. Sunt și file de care nu mă ating. Așezate lângă Erika, nu multe, îmi dau senzația de plin; sunt rodul legăturii noastre, nimic nu-mi este mai plăcut atunci. Trăiesc bucurii ce nu sunt sortite oricui. Nu mă sfiesc să afirm asta, sunt destul de vanitos. ...Dimineața, când mă trezesc, privesc spre Erika. Așa este, nu arată prea bine: scurgerea timpului e vizibilă. Când ea trecuse de zece ani, eu de-abia mă nășteam. Vine din Germania, eu nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
să spună ceva, să Întrebe, să se justifice, dar când a deschis ochii acel cineva se Îndepărtase deja. L-a zărit trecând pe sub becul chior din capătul podului și i-a remarcat trenciul, alura de om tânăr, care nu se sfiește să calce noaptea În picioare, mâna care Îl salvase și care flutura către el un salut viguros. Ar fi vrut să Îl strige, dar din gâtlej nu i-a ieșit decât un geamăt de om speriat, semn că, oricum, strigătul
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
locotenent Și nu i-l poate stinge Întregul regiment. Supermini O haină mai divină Cine-ar putea concepe: Piciorul se termină, Iar fusta nici nu-ncepe. Mironosița Fata asta te vrăjește, Dacă vrei ceva să-i spui; Într-atâta se sfiește Că cedează orișicui.G.L.U.P.I. Raiul și iadul Cu secretara mea frumoasă Ne mai reținem „la un ceai”, La sânul ei mă simt ca-n rai... Dar iadul mă așteaptă-acasă. Secvență din prima căsătorie I-am spus frumos, ca
ION DIVIZA by ION DIVIZA () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83938_a_85263]
-
Roll. Dacă Sașa Pană insistă asupra revoltei sociale a grefierului sufocat de convențiile meschine ale burgheziei, Geo Bogza accentuează dimensiunea poetului maudit, iar Voronca subliniază puritatea și singurătatea gestului său profetic și negator. În „Urmuz premergătorul”, Geo Bogza nu se sfiește să-l așeze pe Urmuz „alături de Eminescu” (dar și de Poe, Rimbaud, Chaplin și Buster Keaton), după ce în manifestul revistei Urmuz îl apropiase de Iisus... Necesitatea de legitimare internă a avangardei autohtone prin intermediul unui mit fondator devenise imperioasă. Cercul Contimporanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în timp, că poporul acesta s-a schimbat în vremurile moderne, deși a rămas tot numeros și acum, poate spune fără să greșească: sunt mulți, dar proști. Și bazându-se ferm, pe acest aspect definitoriu al poporului, nu s-a sfiit ca să-și facă auzite propriile legi, propria tălmăcire a Constituției, care totdeauna i se pare că nu este chiar după dorințele sale, dar poate fi ajustată la nevoie, după nevoile proprii, iar cei care ar fi putut să l trimită
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
la el. - Cred și eu că nu este de acord. Cum să scape el o fată așa ca tine, mai ales că acum am auzit că vrea să se facă și popă! Repet: când ai nevoie de ceva, nu te sfii să-mi ceri ajutorul. În timp ce discutau, Alexandru apăru în ușă cu un buchet de flori de câmp pe care îl ținea la spate. - Sărut mâna, Frusina, bună ziua, domnule primar! - Bună ziua domnule doctor, i se adresă primarul. Nu vam mai văzut
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
îndrepta spre capitală. Ținta lui era Gara de Nord iar șoferul va face un mic ocol să își lase noua cunoștință în preajma gării. Omul a fost încântat de veselia debordantă ce a întrezărit-o în tânărul acela drăguț, care nu s-a sfiit să-i dezvăluie că timpul irosit la lucrările de pe podul unde fusese repartizat să dea cu lopata, îl considera pierdut după cum trebuia să facă obligatoriu și în facultate multe materii inutile din programa școlară. Toate însă făceau parte din așa-
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
acolo. Două nemțoaice care se cunoșteau bine cu el, îi stăteau agățate de gât pe o banchetă. Gigi știa puțin cât să se descurce însă mai mult vorbeau ele cu taică-său. Erau încântate de tinerețea lor și nu se sfiau să o spună, dar să-i și atingă ușor, ca din întâmplare, cum ar adia peste ei un vânt fugar, răcoritor. În sfârșit ajung la cramă și coboară destul de multe trepte până jos. Din partea viei Murfatlar, un inginer le prezenta
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
dă încredere în tine și prin exprimarea ideilor mai amuzante, măiestrit construite și apoi împărtășite, poate naște zâmbete și poate alina durerile persoanelor apropiate. În concluzie, nu va încuiați imaginația într-un colț neexprimat al gândului vostru și nu vă sfiiți să o lăsați să se exprime! Dați-i frâu liber și lăsați-vă purtați de val, alături de ea, pe tărâmuri neexplorate și nemaiîntâlnite de voi până acum! Consider că imaginația este mult mai puternică și mai importantă decât cunoașterea. De ce
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nu degeaba îl însoțea căpetenia în ziua aceea și-i simțea încordarea. Mare Arus, este un lucru pe care vreau să ți-l împărtășesc de ceva vreme. Dacă mi-ai permite, ți l-aș spune acum... Vorbește, Lupino, nu te sfii, încuviință Arus, nepregătit încă să-i dea teribila veste. Întîi de toate, am a-ți mulțumi. N-am făcut-o niciodată prin viu grai și sper că nu-i tîrziu acum. Mare Arus, nu eram altceva decît un condamnat la
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
trecut, le țineau companie. Rîdeau împreună de isprăvile puiuților năbădăioși din haita în care crescuse Lupino, sau se întristau, deopotrivă, cînd își răscoleau sufletele rănite. Uneori, simțeau nevoia să tacă și să-și asculte propriile gînduri, și atunci nu se sfiau să înainteze în deplină liniște. Altă dată, Lupino se oprea extaziat la vederea unor peisaje de vis. Atunci, fără întîrziere, îi prezenta tatălui său, în culori cît mai sugestive, minunăția care-l fermecase, și se bucurau amîndoi de cadoul pe
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pot arăta ținutul nostru. Am luptat pentru el, Lupino. Aceasta e măsura forței tatălui tău! Și a fost o zi cu adevărat specială. Înțeleptul își amintea cu precizie fiecare colțișor. Lupino era curios să vadă, să cunoască, dar nu se sfii să exagereze puțin interesul pe care-l arăta, pentru a-i face părintelui său mai multă plăcere. Și acum ce urmează, tată? Se lăsase înserarea. Ce să urmeze, fiule? Dormim! O, nu asta am întrebat! se bosumflă, alintîndu-se ca un
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pot folosi la ceva și că ele îl vor îndemna să lucreze mai bine. Cei care veneau să-l mai vadă se purtau cu mai puțin respect, așa cum te porți cu un vechi prieten față de care n-ai a te sfii! Când voia să lucreze: "Ai tot timpul", îi spuneau. Jonas simțea că, într-un fel, ei îl anexau încă de pe acum propriului lor eșec. Dar, într-un anume sens, această nouă solidaritate îi'âncălzea parcă inima. Rateau ridica din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ea, așa cum privea acum în gol, ceva uman pe chip și că nu era, în ciuda nenumăraților pistrui, tocmai urâtă. Se vedea cât colo că era o femeie pe care te puteai baza, la o adică, femeie muncită, care nu se sfia, când era momentul, să pună mâna pe furcă, pe sapă sau pe topor și să-ți dea una-n cap dacă te apropiai prea mult. — Să facem câțiva pași... propuse timid comandantul. — Să nu se interpreteze... răspunse cu aceeași timiditate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
țârcovnicului să descopăr, odată cu gustul de a fi nelegiuit, o altă ciudățenie a oamenilor. Nimeni nu mă observa pe stradă câtă vreme eram cuminte, tăcut, în schimb cum deschideam gura și strigam câteva prostii, prin care arătam că nu mă sfiam nici de lucrurile sfinte, trecătorii întorceau capul ca să vadă cine era golanul, pușlamaua, păcătosul care își îngăduia să vorbească în gura mare și într-un chip atât de nerușinat despre lucruri în care unii credeau, alții nu, dar ascundeau asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
devenise mai arbitrar, ca un Dumnezeu ratat, silit să ispășească el însuși defectele creației sale și să constate că s-a însingurat în zadar deoarece n-a adus mai multă modestie pe lume, oricum nu în cazul meu... nu mă sfiisem să mă doresc un eretic, să-l înfrunt pe tata și apoi ambițiile cele mai nesocotite, fără să reușesc altceva decât să mă izbesc de mediocritatea mea ca de un zid și să mă smiorcăi ca o babă de dorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că nu toate fac rău oamenilor, nu te-ai dus să le vezi? Auta plecă ochii în jos, mușcîndu-și buzele. - Ți-a fost frică? - Nu, stăpâne. - Atunci de ce nu te-ai dus? Nu te-a lăsat Tefnaht? Spune, nu te sfii! - Da, stăpâne. Mi-a poruncit să nu îndrăznesc a mă depărta de tabără, dacă nu vreau să fiu ucis. Bătrânul începu să rîdă: - I-a fost frică să nu fugi! Când te-a trimis numai cu un soldat prin deșert
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și nemaiputând rosti nimic altceva, căzu cu fața la pământ și-i cuprinse fostului sclav genunchii în brațe. CAPITOLUL XXI După ce s-a mai dus o dată să aducă și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]