1,780 matches
-
-mi este permis, cu siguranță, da! răspunse Eugen bucuros. Mulțumesc mult pentru invitație! În salonul destinat consultațiilor, exista aparatură tehnică modernă destinată investigațiilor și consultațiilor oftalmologice. Retrasă în apropierea ușii de acces, încărcată de puternice emoții, Iuliana privea tăcută și sfioasă toate acele aparate și dispozitive pe care nu le văzuse în clinicile la care fusese, cândva, examinat fratele său la Craiova. Sub privirea atentă a asistentei Mariana Neacșu, alte două asistente pregătiseră tot ceea ce era necesar și îl așezaseră pe
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
brațul stâng. - Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare, zise ea volubil, că aivenit. Eu sunt Otilia. Apoi, părîndu-i-se că tânărul nu reacționează destul de călduros, întrebă, întorcînd adânc fața spre el: -- Oare nu-ți pare bine? - Ba da! răspunse sfios Felix, contrariat că nu vine nimenisă-i ia valiza din mână. Condus de Otilia și urmat de bătrân, Felix intră într-o odaie foarte înaltă, încărcată de un fum des și înțepător de tutun ca o covertă de vapor pe Marea Nordului
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
întrebă Aglae. Când a muritmă-sa, era numai atât. De atunci nu l-am mai văzut. Tu ți-l amintești, Aurico? Rușinat de bruschețea expresiunii "mă-sa" și de familiaritatea cu care oameni aproape străini vorbeau de familia lui, Felix privi sfios la aceea pe care o chemau Aurica. Era o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenți ca și ai Aglaei, cu fața prelungă, sfârșind într-o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două șiruri de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu se putea scoate nimic. În schimb, câmpul nesfârșit era tăiat de ușă ca de rama unui tablou, încît priveliștea avea un aer de artificiu. Otilia vru cu orice chip să se urce într-un pod cu fân, spre veselia sfioasă a țăranilor. Nimerise scara tare, cu trepte de nuia groasă de alun, care se afla înăuntrul șopronului pentru căruțe, și se urcă repede, invitând și pe ceilalți: - Pascalopol, nu vii? Hai, te rog, vino! Pascalopol se arătă însă puțin contrariat
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ducă înspre dormitor, dar, când să pășească pragul, moș Costache mormăi destul de distinct: - Acolo! acolo! în sufragerie! În sufragerie era o canapea lată, cu margini, ca un pat. Pe ea, Felix așeză pe bătrân. Otilia își frângea încet mâinile privind sfioasă când la unul, când la altul, și tremura. Numai când bătrânul începu să mormăiască, zise stins: "Papa!" Bolnavul ședea pe spate ca un om care a luat un narcotic greu și nu G. Călinescu poate să se deștepte. Cu ochii
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oaselor bazinului placidei și insignifiantei Gala corespundea exact idealului de spiritualitate al căpcăunului catalan și că, din păcate, tocmai această prozaică deschidere l-a împins pe marele și ascunsul introvertit să trudească până la sfârșitul vieții ca un turbat?!... Și măcar sfiosul Dali, drept recunoștință, a pictat un tablou secret, amestecând un sfert din trăsăturile sale cu trei sferturi din cele ale lui Robin, numind capodopera, extrem de ciudată, în semn de merci, Salvatore. Cu Ulianov și cu domnul acela, cu nume ca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ea. Din câte îmi aminteam dyna era o unitate importantă a nu mai știu cărui sistem de măsuri. L-am executat. - Da?! Foarte interesant! Povestiți-mi... - Ne iubim de mult. Ne cunoaștem de mici. Arămas, într-un fel, aceeași ființă sfioasă și delicată... Vreme de șase ani am făcut casă bună... Ea nici nu poate să-și dea seama cât de înamorat sânt de ea... I-am cumpărat televizor, frigider, cățeluș... La serviciu, când îmi pregătea pachețelul, nu-l mâncam, ore
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în Grivița. Au străbătut mahalalele vecine, ocolind străzile neumblate, și când s-au dat jos, pe treptele de piatră, și-au potrivit hainele și-au intrat. Lina, în rochia albă, lungă, cu dantele la poale și mâneci strânse, abia călca, sfioasă, nevăzând pe nimeni, lângă Stere, îi urmau nașii: brutarul cu nevasta, ținând câte o luminare albă de spermanțet, ca o bâtă gătită cu flori de liliac. La urmă, socrii, meșterul, în pantofi de lac, fudul, purtîndu-și femeia de mână și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Mă duc să mă caut acolo unde se aude lumina..., căci de mi-aduc bine aminte, iubit-am altceva decât sonoritatea transparențelor? Cui nu i se pare că după fiece amărăciune luna a devenit mai palidă și razele soarelui mai sfioase și că devenirea își cere scuze, schilodindu-și ritmul, - aceluia îi lipsește baza cosmică a singurătății. Ruptura de ființă te face bolnav de tine însuți, încît este destul să pronunți cuvinte ca: uitare, nefericire, despărțire, pentru a te dizolva într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
E ciudat că ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții. Am intrat la o copilă înamorată de mine, pe care însă n-o iubesc... Am văzut-o roșie, sfioasă, turburată... Am zugrăvit în cartea mea această espresie. A-ngenuncheat lângă mine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-ți pot descrie espresia de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița mea. Poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
E ciudat că ochii mei atât de clari, pot să zic de-o cerească claritate, nu pot cuprinde nimic deodată. Mâzgălesc păreții. Am intrat la o copilă înamorată de mine, pe care însă, n-o iubesc... Am văzut-o roșie, sfioasă, turburată... Am zugrăvit în cartea mea această espresie. A-ngenunghiat lângă mine... m-a rugat să-i sufăr iubirea... nu-ți pot descrie espresia de nevinovăție, candoare și amor din fața ei... dar am schițat-o... E de sărutat schița. mea. Poate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alianțe. Critica raționalismului occidental a început să facă umbră - spre bucuria ultimilor slavofili - unui complex de vinovăție postcolonială. Revizionismul istoriografic se adapă astăzi din miturile vii ale utopiei egalitare. Dezavuarea elitelor invită acum la delirul suprematist al plebei. Ocupându-și sfios locul în vitrina rudimentară a nostalgicilor, religiile abia mai exemplifică niște sfruntate aspirații „totalitare”. Ipostazele senine de Antichitate clasică - toate acele lucruri cărora doctor Erasmus le-a făcut rezumatul într-un veac de încrâncenări - au ajuns niște umbre reacționare. Vector
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și la putere ca evitarea conflictului (vezi Lukesxe "„Lukes,Steven", 1974), la putere ca nondecizie, nu doar ca decizie (Bachrachxe "„Bachrach,Peter" și Baratzxe "„Baratz,Morton", 1970). Voi reveni în principal la „putereaxe "„putere"xe "„putereasupraputerii" asupra puterii”, chiar dacă abordările „sfioase” de tipul: a cere putere nu înseamnă să vrei să o iei de la unii, ci să o dai sunt deosebit de morale (vezi și tentativele de extindere a eticii grijii în politică - Trontoxe "„Tronto,Joan", 1993). Cred că o limitare a
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
în detalii asupra fiecăruia, împingîndu-i înainte spre a-i prezenta, lăudîndu-i. Gonzalv împărtăși lui Pomponescu că toți suferiseră de un ușor pojar și aveau nevoie de aer liber. Copiii erau foarte G. Călinescu corect îmbrăcați, aveau ținută rezervată, dar nu sfioasă și păreau excelent instruiți, căci atunci când Pomponescu pomeni în treacăt de Fântâna Mioriței, băiatul mai mare zise îndată: - Miorița, oaia păstorului omorât de alți doi păstori. Pe fața lui Gonzalv se citea o legitimă mândrie, semn că el era profesorul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și-imai întinse o bucată de plăcintă. - Și pe urmă avem o cafea faină, râșnită în casă, care, fiartă cu rom, are să facă o drojdie extraordinară pentru ghicit, adăugă băiatul mai mic. - Și mai are o surpriză, denunță ginerele, om mai sfios, pe Petrișor. - Ghici ce am aici? Întrebă ofițerul scoțând un șervetînvîrtit ca un sul. - Ce? se informă Hagienuș, curios și lacom ca un copil.- Șampanie, tată! clamă Petrișor. Hagienuș râmase cu gura căscată. - Da, scumpe tată! Vezi cât de mult
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
solemnă a interlocutorului, se crezu autorizată a intra definitiv în termenii mai vechi, scăzând glasul în complicitate: - Nu vrei să mai vii la mine? - Depinde de... (Pomponescu era să zică "tine.") - Vino mâine. Ministeriabilul consimți mutește. Era Pomponescu așa de sfios încît să nu îndrăznească a tutui pe Indolenta? Nu tocmai, în accepția strictă a cuvântului. Ministeriabilul, om cu prestanță și emfază, nu era la întîia sa relație extraconjugală. Suferind de amor propriu, se temea să nu cadă în cursă și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
n-am găsit decât rar o femeie care să pară insensibilă la prestigiul omului cunoscut, al ministrului (Pomponescu căuta să pună cât mai multă modestie în acești termeni, care de altfel îi umpleau gura). Atunci intervine o dificultate neprevăzută. Sunt sfios. Îmi zic că, dacă femeia în chestiune nu-i atrasă de condiția mea socială, va fi mai greu pentru mine s-o captez prin altceva. În realitate, ca simplu om, ce reprezint eu? De acum, nu pot să ascund, încep
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fiu ciocnit. Pomponescu râse mulțumit de propria lui imagine. Apoi urmă: - În schimb, am descoperit altă însușire pe care n-obănuiam. Ca copil abia deschideam gura, răspundeam corect la întrebări, însă nu eram limbut. În reuniunile restrânse eram mai degrabă taciturn, sfios la vorbă. Ca student ascultam admirativ pe vorbitori la întruniri, aveam sentimentul că n-aș putea deschide gura în fața unei mulțimi. Ei bine, cu prilejul unei comemorări la Ateneu am fost invitat să vorbesc, pe ne-pregătite. Sala era ticsită
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să nu scape din vedere în prealabil catedra. Madam Conțescu, sinceră, îi făcu portretul nepoatei: - Conțescu n-are idee ce este o femeie, sunt datoare să teprevin. Fata asta e bună, nu zic nu, însă așa cum o vezi, cuminte și sfioasă ca o învățătoare, să știi că e foarte temperamentoasă. Nu dezordonată. Este de o onestitate ireproșabilă. la toate lucrurile în serios și când îi intră ceva în cap, apoi cu greu o mai întorci din drum. A fugit de la părinți
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
său. Pomponescu semăna la umor cu o altă rudă, o mătușă dinspre mamă, care avea aceeași statură și purta decolteuri, preferând a sta în picioare, spre a-și expune întreaga siluetă. Pe cât era de solemnă corporal, pe atât era de sfioasă și de blândă. Mustața și-o mușca tatăl lui Pomponescu, care era însă foarte nervos și câteodată izbucnea în plâns. Infatuarea și ironia fuseseră în tinereță ale doamnei Pomponescu-maman. În somn, Pomponescu nu mai visa deloc evenimente și persoane recente
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
vino!", auzeam din camera de alături. Mă duceam, mă așezam pe marginea patului și îmi lua mâna. Mi-o strângea tare, în reprize, ca într-un joc între băieți care își încearcă forța. De sub demonstrația ludică de bărbăție răzbătea, pudică, sfioasă, travestită o fără de margini nevoie de iubire. Atunci îi descopeream splendoarea, sufletul șovăitor ca pașii speriați ai unei balerine, ființa învoaltă care se deschidea într-un evantai de întrebări uimite, toate adresate mie, izvorâte din credința că eu știu totul
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a făcut loc cu coatele, cerând să fie îngăduită între vilele de pe deal și clădirea cu 5-6 niveluri care o încadrează, arogantă, înălțîndu-se din josul străzii. Câți români din țară au bâjbâit prin Paris pentru a nimeri în locul acesta, mândri, sfioși, emoționați, duplicitari, calculați, resentimentari, iubitori, detestând în ascuns, aducând vești, cerând sfaturi, comentând, sperând, plecând, revenind. Și în mijlocul acestui balet, al acestei comedii umane întinse peste ani, cei doi, Monica și Virgil, spiritele acestui loc, cei prin fața cărora s-a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de vârstă a celor prezenți să tot fie de vreo 75 de ani. Între timp, Alteța Sa și-a încheiat discursul cu un "La mulți ani, Majestate!", sala aplaudă, Alteța Sa își reia locul, aplauzele continuă, Alteța Sa se ridică și se înclină sfios către sală, apoi se așază iar, în vreme ce Alteța Sa Regală îl învăluie cu o privire caldă, apăsîndu-i scurt mâna, care acum se odihnește pe genunchi, cu podul palmei sale. Adică: "Ai fost minunat!" Simt că la rândul meu se cuvine să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
între noi, care abia de ne pricepem să mânuim furca și fusul”188. De unde și rolul pe care ar trebui să-l joace femeile într-o societate masculină și pe care îl subliniază în ultima sa povestire: apariții serafice, încântătoare, sfioase, să farmece prin cântul lor, prin gingășie și prospețime, adică foarte aproape de niște simple obiecte estetice. Întâlnim așadar, în ceea ce ilustrează Fiammetta prin povestirile ei, concepții diferite, chiar antagonice privin rolul pe care o femeie trebuia să îl joace în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
nume ce amintește de eroinele unor romane medievale 470 , călătorește cu o adevărată suită, însoțită fiind de o altă călugăriță, „diaconiță-n cin”471 „și preuți trei”472, surâde permanent, într-o încercare certă de a atrage atenția asupra propriei persoane („Sfios zâmbea ea pururi, cu sfinție”473). Are manierele cizelate ale unei curtezane („Alene cunoștea să se compoarte,/ Cu farmec mult și cu mișcări învoalte” 474 ), știe să mănânce elegant, imită comportamentul nobiliar pentru a se impune, dând dovadă de snobism
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]