3,370 matches
-
dat o mână de ajutor, deși, când barca a atins apa, se uitau la ea cu suspiciune. Ca și când niciodată până atunci lemnul n-ar mai fi plutit pe apă. Ce-i chestia asta ? a întrebat bărbatul care făcuse comparația cu sicriul. O gabară, l-a lămurit Zach. Prima ambarcațiune cu care s-a coborât pe râul ăsta. Neîncrezători, vânătorii s-au uitat iar la barcă, ascunzându-se parcă și mai adânc în puloverele și vestele izolante de pe ei. La primul bolovan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în canion; alte ori vindea ambarcațiunea pe cât putea și primăvara se întorcea în Salmon City, gata s-o ia de la capăt. McKay a coborât râul de douăzeci de ori, ceea ce, pentru anul 1872 și ținând cont că mergea cu un sicriu, n-a fost puțin lucru. N-a fost puțin lucru pentru un om care nu purta niciodată vestă de salvare și care văzuse cum soția lui a murit strivită de moara pe care el însuși o construise. Apoi au venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
În el era un soi de tînguire pentru cel mort. Am avut impresia că Înțeleg și de ce n-a vărsat nici măcar o lacrimă cînd a vorbit despre fratele ei la poalele dîmbului, la interval de numai zece minute de la scoaterea sicriului. În camera de zi, plină doar de șoapte și gînduri de prisos nu era cazul să mai fii oficial chiar dacă un „mort” a intrat Într-o asociație. Același lucru era valabil și pentru El... — Cu mult timp În urmă, mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
niciodată: „clasa muncitoare”, „țărănimea”. Conceptele mi se tulburau de reprezentări. Epistemologii ar zice că psihologizam realitatea. Je m’en fiche et je m’en contre fiche. Când se discuta problema morții în perspectivă existențialistă (ființo-neantistă), eu vedeam trupurile bunicilor, capacul sicrielor, mai târziu am asistat trei oameni să moară și am spălat doi morți, că n-avea cine. Mi-am pus mereu întrebarea, da’ de ce fac filosofii atâta zgomot în jurul morții personale. Marea problemă cu care nu ne putem împăca e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
să aibă loc a doua zi și urma să stabilesc unde să ne întâlnim. Hotărâi să vin acolo, în chiar după amiaza acelei zile; nu mă cunoștea nimeni decât ea. După-masă m-am dus. Fosta stăpână a casei odihnea în sicriu, pe masa din sufragerie. Și cum amurgul inundă odaia într-o lumină caldă, defuncta semăna uimitor, câteva clipe - în veșnicia în care intrase -, cu Keti. Geneza era atât de imprimată în asemănarea ce mi se dezvăluia că nu putui suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un plic cu altele, pe care-l ținea în raftul de jos al șifonierului, și am avut noroc: am găsit-o. Uitați-o! - și mi-o înmână. În după-amiaza zilei următoare, intram pe poarta cimitirului căutând printre oamenii care însoțeau sicriul purtat pe umerii a patru bărbați, pe doamna... O văzui. Mergea în urma sicriului cu încă două femei alături. Trecui în spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pământ, începu slujba, la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
șifonierului, și am avut noroc: am găsit-o. Uitați-o! - și mi-o înmână. În după-amiaza zilei următoare, intram pe poarta cimitirului căutând printre oamenii care însoțeau sicriul purtat pe umerii a patru bărbați, pe doamna... O văzui. Mergea în urma sicriului cu încă două femei alături. Trecui în spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pământ, începu slujba, la care asistai descoperit în lumina molatică a după-amiezii. La sfârșit sicriul fu coborât în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe poarta cimitirului căutând printre oamenii care însoțeau sicriul purtat pe umerii a patru bărbați, pe doamna... O văzui. Mergea în urma sicriului cu încă două femei alături. Trecui în spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pământ, începu slujba, la care asistai descoperit în lumina molatică a după-amiezii. La sfârșit sicriul fu coborât în mormânt și se fixă crucea în pământul afânat. Alături mai era încă, scorojită, parte putrezită, crucea fiicei, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
văzui. Mergea în urma sicriului cu încă două femei alături. Trecui în spatele ei, străin printre cei prezenți. După ce ajunserăm la marginea gropii, iar sicriul fu pus pe pământ, începu slujba, la care asistai descoperit în lumina molatică a după-amiezii. La sfârșit sicriul fu coborât în mormânt și se fixă crucea în pământul afânat. Alături mai era încă, scorojită, parte putrezită, crucea fiicei, pe care se mai putea citi, vag: I.N.R.I. iar dedesubt, abia vizibil, numai unele litere, rămase din întregul „Ecaterina Perussi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
clar după șapte ani, ca o fantastică voință de supraviețuire - o simțeam anume pentru mine, un fel de strigăt - vopseaua ușor decolorată - numele din grădina publică, scris cu majuscule: KETI, iar mai jos: 1924 - 1941. Mâna de oameni care însoțise sicriul începu să părăsească locul îngropării, iar eu mă atașai doamnei, care, acum la întoarcere îmi spuse că va comanda un mic monument de marmură, de formă dreptunghiulară, la mijloc încrustată o cruce și numele celor trei în ordinea morții, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deschidea fruntea albă și dreaptă spre lumina zilei de primăvară, ușoara noblețe a stirpei ei. Îi sărutai mâna, rostii banalele cuvinte de rigoare, la fel celorlalte femei; soțul ei, albit, mă luă de braț, intrai în sufragerie, acum cameră funerară; sicriul cu trupul fără viață al învățătorului stătea pe masă cu dantelării și flori în juru-i. Mă închinai; ochii lui, sub pleoapele închise, priveau acum spre o lume necunoscută și fața-i palidă asemeni. Era cum îl știam, nimic schimbat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
cealaltă a mesei, în fața Anei și privirile noastre se întâlniră ca din alte timpuri; aceeași interferență se născu încă o dată, cât o fulgerare de clipă, după-amiază, în fața gropii deschise în care avea să fie coborât, la distanță de câteva minute, sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui ei. Îl privii pentru ultima dată: se încheia o lume. Seara, la masa de pomenire, Ana, care servea împreună cu fiica, trecând pe lângă mine, îmi spuse: - Îți mulțumesc c-ai venit! Vocea ei amintea o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
George Bacovia Poezii Volumul "Plumb" (1916) Plumb Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar vestmânt - Stam singur în cavou... și era vânt... Și scârțâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb... și-am început să-l strig - Stam singur lângă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
plouă, e moină, noroi - În murmure stranii semite M-adaug și eu la convoi. Și nimeni nu știe ce-i asta - M-afund într-o crâșmă să scriu, Sau râd și pornesc înspre casă, Ș-acolo mă-nchid ca-n sicriu. Și mereu delirând, Pe vreme de toamnă, M-adoarme un gând Ce mă îndeamnă: - Dispari mai curînd! Pălind Sunt solitarul pustiilor piețe Cu tristele becuri cu pală lumină - Când sună arama în noaptea deplină Sunt solitarul pustiilor piețe. Tovarăș mi
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
lampa - Te uită, zăpada-i cât gardul, Și-a prins promoroacă și clampa. Eu nu mă mai duc azi acasă... Potop e-napoi și nainte, Te uită cum ninge decembre... Nu râde... citește nainte. Negru Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru... Vibrau scântei de vis... noian de negru; Carbonizat, amorul fumega - Parfum de pene arse, și ploua... Negru, numai noian de negru... Nevroză Afară ninge prăpădind, Iubita cântă
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
toți cei din încăpere. Cineva o să plătească pentru asta. în curând. A dus trupul Vânătorului pe brațe până la ușă, apoi a vorbit din nou către cei dinăuntru: — Acum îl duc acasă. Puștiul De-Două-Ori . A murit în picioare. Nu existau nicăieri sicrie. Ignatius Gribb, Norbert Page și Puștiul De-Două-Ori fuseseră înfășurați în pături aspre de lână, luate de la magazin. Contele Aleksandr Cerkasov fusese învelit într-un cearșaf brodat cu blazonul său. Fiecare trup neînsuflețit era cărat într-un simplu hamac, întins între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Ne-a invitat să mergem în seara aceea la el acasă, ca să mai vorbim. Deja se părea că intraserăm într-o conspirație laolaltă cu acest om. S-a întors în cimitir în timp ce eu îmi încheiam treaba, folosindu-mă de un sicriu gol. Ajutându-ne de funii și bețe, am scos Trandafirul din pământ și l-am așezat în coșciug fără să-l atingem. Omul acela își aduse în pădure mașina lui nouă, de teren, și, cu ajutorul ei, am scos pe furiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
oricare dintre noi. Chiar dacă a continuat să refuze să-l mai folosească după prima vizită pe Thera. — Avem destule probleme și fără șmecheria asta, a spus el azi. însă continuă să vină. Vine în fiecare seară atunci când ne adunăm în jurul sicriului în camera de zi a lui Grimus, ca să pornim în Călătoriile Conceptuale pe care Dota ni le-a explicat. Vine ca să se așeze și să ne fulgere cu privirea în timp ce Grimus și cu mine ne vizităm cu rândul lumile. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fuga acolo pe cât de repede mi-a permis pântecul. Grimus era deja acolo, cu cămașa lui de noapte ridicolă și scufia la fel de caraghioasă, ca un spiriduș mare și furios, și evalua dezastrul. Trandafirul zăcea pe podea, cu tulpina ieșind din sicriu, care acum era răsturnat peste conținutul lui prețios! Și, amenințător aplecat deasupra lui, acolo stătea Deggle. Simțeam de o vreme că nu e totul în regulă cu Deggle și mă întrebam cât anume din antipatia crescândă a orașului față de Grimus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
a doua ușă secretă ducea către camera în care dormea Media. Această cămăruță, plasată chiar în mijlocul casei, se învecina cu majoritatea celorlalte încăperi. Grimus îcare era parțial Vultur-în-Zbor) o duse pe Media de mână până în locul unde mă aflam, lângă sicriul care conținea Trandafirul. — Rămâneți aici, a zis. Aveți grijă unul de celălalt. Voi veni în curând. însă nici măcar Prepelicarul nu știe de camera asta. Pe față i se citea frica. Am recunoscut-o, era frica mea. Era partea absorbită din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
să dureze o veșnicie, dar formele-gând se mișcă mai rapid decât orice lucru cunoscut vreodată, așa încât de fapt s-a terminat foarte repede. Stăteam în camera secretă cu Media, ce fusese cuprinsă de groază, și ne uitam în jos, spre sicriul Trandafirului de Piatră. Era gol. Trandafirul dispăruse, iar noi nu. Omul care fusese Vultur-în-Zbor și era acum parte Vultur, parte Grimus, făcea dragoste cu Media, care fusese curvă, iar acum era reazemul lui, și în acel moment gorful Koax, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o ușoară umbră de detașare ce arăta clar că înțelegea că nimeni nu îl plângea de fapt pe Charles de Groot. Era ceva inuman în abilitatea ei de a face față situațiilor dificile. Nu aveam încredere în asta. După coborârea sicriului, Sebastian și cu mine am mers să ne exprimăm condoleanțele și am fost imediat rugați să mergem la casa familiei Fine pentru o gustare. Nimeni nu folosea cuvântul „parastas“. Poate era considerat vulgar. Am fost surprinsă să văd că, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
toate în rest. Aș fi fost o Griffon - Grafin, cum s-o fi spunând. Și mă simțeam atât de bine gândindu-mă la un model de rochie de mireasă... Părea mult mai tristă de pierderea rochiei decât fusese când privise sicriul lui Charles coborât în groapă. Doctorul Jones a diagnosticat asta ca fiind un caz de schimbare de priorități. —Suki? strigă Sir Richard din casă. Vrei să vii puțin, dragă? Este o problemă cu florile. Vrei să îți aduc ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
căsuța din colțul străzii aveam să lucrez. Fereastra biroului meu dădea chiar spre Boteanu. Priveam uneori chenarul ferestrei de la subsol. Într-o zi, au scos un mort din blocul acela. Am coborât curios în stradă. Între cele câteva persoane din jurul sicriului, mi s-a părut că o zăresc chiar pe femeia aceea. Nu știam cum arată. Nu-i văzusem niciodată chipul. Dar mi s-a părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu-mi spunea nimic. Nu fusesem, probabil, niciodată acolo. Trec și pe lângă celălalt bloc, din care am scos-o pe Bătrâna cu trabucul. Ca dintr-o clipire a unui ochi fotografic țâșnește în mine imaginea ei când o așezam în sicriu. O coborâsem împachetată în pătură cu liftul și, acum, împreună cu dricarul, încercam s-o înghesuim în coșciug. Sicriul era puțin mai scurt, nici măcar cu un centimetru, dar Bătrâna se încăpățâna să nu intre. Dricarul, om versat, a cerut un ciocan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]