11,710 matches
-
Vai, Virgil, se arată foarte contrariată Ilinca, dar nu-i bine așa, zău! Mai gîndește-te. Dar m-am gîndit, Ilinca. Așa-mi place mie să spun. Pentru că aici cuvîntul "singurătate" reprezintă... Nu contează ce reprezintă. Eu vreau să spun că "singurătatea" nu poate fi un produs al salcîmilor, ci... Ba, în cazul ăsta, da! Vreau să zic... Bine... Dacă insiști... Dar mai gîndește-te. Virgil vru să continue o idee, dar se poticni în clipa cînd se uită în ochii Ilincăi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ar fi cîntat!... Se ducea și el în ziua următoare cu toată echipa din comună, în care era și Ilinca, să prezinte un program artistic pe scena Teatrului de vară din oraș. Dar așa?... Cu ce s-a ales?... Cu singurătatea și mofturile pe care nu și le mai putea suporta nici el... Iar acum trebuie să se ducă singur pînă în creierul munților să prindă păstrăvi... Ei, ei, cît sperase, sărmanul, că va merge și Ilinca în pădure cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cumplit de greu și de întortocheat, pe vîrful Pietrei Domniței. În acea sălbăticie totală, unde se părea că nu mai călcase picior de om de la începutul lumii, depărtările se deschiseră deodată ca niște oglinzi fantastice în care puteai privi măreția, singurătatea și tăcerea cea mai blîndă în tot ce au ele mai profund legat de sentimentele omenești... O pasăre neagră făcu ocolul unui țanc bătînd leneș din aripile lungi și terminate în unghi ascuțit, apoi se pierdu în marea de albastru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a apărut în univers conștiința de sine a omului, acesta a avut două reacții: pe de o parte, uimirea de a exista și fiorul cosmic în fața nemărginirii și a misterului; pe de altă parte, conștiința că este un străin, o singurătate exilată într-o lume pe care nu o cunoaște, iar destinul său este finitudinea, ignoranța și moartea. Pentru a depăși această realitate dramatică, pentru a-și contracara criza existențială, conștiința transmundană a omului a trebuit să găsească o soluție care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu putea fi decât imaginară: crearea unei alte versiuni a realității, a condiției ontice impuse. Așa s-au născut miturile, s-au născut idealitățile, reflexe ale mirării și ale întrebărilor. Astfel, conștiința umană este conștiință creatoare, este conștiință poietică. Conștiința singurătății unită cu cea a imperfecțiunii lumii unde se află ostracizat, "aruncat", temperate de încântarea de a fi oaspete al luminii, o singură dată în istoria eternității, au făcut ca în poezia creată să se îmbine melancolia cu elanul înălțării, extazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină în Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca în Povestea magului călător în stele (titlu mai adecvat Lume și geniu), față în față cu el însuși, Eminescu definește natura geniului ca fiind o entitate în afara planului Creației, încât nici Dumnezeu nu-i poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nemărginire a momentului poetic are rolul de a conferi acestuia valoare universală, și anume, de a ne induce fiorul eliberării radicale a spiritului. Astfel, luceafărul dezmărginește spațiul sufletesc al Cătălinei: "Dar un luceafăr răsărit/ Din liniștea uitării / Dă orizon nemărginit / Singurătății mării"; gândul în seninătate apolinică domină fuga timpilor: "Priveliștile sclipitoare/ Ce-n repezi șiruri se diștern/ Repaosă nestrămutate/ Sub raza gândului etern"; răsfrânte în ape și în suflet, înălțimile albastre dau măsura ceasului iubirii: "Înălțimile albastre / Pleacă zarea lor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
posesiune iluminată a existenței, proiectată cosmic și în răspundere față de esența ei divină. Natura a născut filozofii pentru a-i afla identitatea și pe poeți pentru a-i afla idealitatea sfântă. Filozofia reușește rareori, poezia întotdeauna. Poezia ne deschide monada singurătății noastre și ne dă aripi pentru a ajunge la noi înșine: un poem ne dă elementele din care să construim propria noastră interioritate ireductibilă la oricare alta: o stare existențială al cărei unic conținut este o veșnicie aflată în exil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ta, ca zi de zi Pe degetele tale fine Să pot să număr veșnicii. Alte hipostaze ale justiției poetice Există o justiție poetică a iubirii al cărei țel ultim este refacerea unității primordiale. Eminescu a trasat cel mai înalt parcursul singurătății în doi: restabilirea anteriorității absolute. Are loc mai întâi contopirea cu natura: Adormind de armonia Codrului bătut de gânduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri, rânduri. Mai sus are loc sacralizarea: Tu trebuia să te cuprinzi De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un anumit ceas a creat un anume poem. Întreg universul prin undele sale vectoriale conlucrează cu o anumită structura genetică rezultând acel poem. Ca atare, nu a fost un hazard că omul ancestral a scris o poezie sublimă: era necesitatea singurătății omului de a se deschide spre divinitate ca supremă complementaritate, astfel că poezia s-a născut cu necesitate din rugăciune; nu a fost întâmplător că apoi s-a scris o poezie clasică, a ordinei intelectuale aici pe pământ, eroismul Iliadei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de autoapărare spirituală. Dar ceea ce este sigur este că marele mântuitor va fi gândirea transneuronică. A geniilor. Sens și antisens în poezie Când omul a trecut de la homo faber la homo sapiens, aflat în fața marilor probleme ale unui univers necunoscut singurătatea, suferința, spectrul morții au deschis în mintea sa întrebările capitale: de unde venim ? ce suntem ? unde plecăm? Și, peste toate, marea nedumerire: care este sensul ? Și dacă oamenii și-au construit un "dincolo" unde s-ar afla răspunsurile misterul și întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
încărcat de promisiunea farmecului iubirii, magie întreținută de foșnetul vântului printre trestii și sunetul unduios al apei, două inconsistențe. Demiurgul, ducând la împlinire creația, s-a aflat între două suferințe: cea a unei așteptări din veșnicie să se vindece de singurătatea din Ajun creând lumea umană, urmată apoi de suferința unei realizări imperfecte, astfel că "doar el și-aude plânsu-și". Or, Eminescu optează pentru prima hipostază a demiurgului. Poezia Lacul se transformă în prezentul etern cosmic al neînceputului: apa, albastrul originar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
furnizează constituția ontologică originară a Dasein-ului". Sorge constituie esența abisală a omului. Este neliniștea morții, spaima faptului că omul este Sein zum Tode ființă întru moarte. Când homo faber a evoluat către homo cogitans, a apărut conștiința tragicului și a singurătății. A tragicului în fața morții, final funest condus implacabil de suferință și de răul imanent lumii, și neliniștea solitudinii în fața infinitului necunoscut din jur și din noi înșine. De observat că sentimentul cel mai purificat, mai profund al neliniștii existențiale aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un singur dor. După Poemele luminii, Lucian Blaga parcurge o perioadă intens întrebătoare în volumele Pașii profetului, In marea trecere și Lauda somnului, cu refuzul final al existenței. În Psalm apare neliniștea cunoașterii supreme: O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă. ...Între răsăritul și apusul de soare Sunt numai tină și rană ...O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viața mi-ai vorbi, din pământ ori din poveste mi-ai vorbi. În spinii de ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creației în orice schimbare: "E același, nu-i același./ E același unic soare/ inimă prin lumi bătând./ Să îngâne-n vreme rugul/ alte-amurguri vin la rând". George Bacovia a resimțit spaima existențială până la delir și nebunie în fața unei lumi a singurătății, a agoniei și a morții, abandonată de destin într-un peisaj haotic dezolant, răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orfică. Este Gânditorul lui Rodin, meditând asupra dramaticului destin uman, este Gândirea (model, Camille Claudel) a aceluiași sculptor, meditând la transcenderea suferinței prin impulsionarea la crearea unei ființări superioare prin artă. Creația lumii de către Demiurg a fost consecința unei suferințe: singurătatea. Lumea a fost încercarea sa de a-și vindeca rana unicității. Dar în mod fatal, multiplul creat, fragmentarea de sine a Unului, a născut o lume a durerii și a pieirii. Budismul religie filozofică a fost creația suferinței metafizice a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu a produs niciodată ceva inteligent, nici rațiunea ceva rezonabil"; este nevoie de frumsețea spiritului și a inimii de poezie, afirma Hölderlin. Metaforele Lumea este metafora lui Dumnezeu, iar poezia este metafora lumii ideale a omului. Metafora eliberează lucrurile de singurătatea și exclusivitatea sensului, dându-le sensuri noi, care nu mai sunt impuse de uzajul comun, ci sunt cele ale poetului. Este un prim mod de a ne asuma lumea din jur în viziunea noastră, în modelul nostru de a vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
ar strica să te mai auzim puțin. Mămica ta ar putea să-ți depisteze vocea și am avea mai multe șanse să vă regăsiți. Nu-nțelegi. Nu-nțelegi nici asta... Puiul n-avea de gînd acum să mai plîngă de singurătate. În compania lupului se simțea în siguranță. "Noroc" cu foamea, care nu-i lăsă cale de întoarcere. În scurt timp, micuțul căprior scîrțîia de foame. Asta e! Așa, voinicule, strigă cît poți tu de tare! Cheam-o pe mama, să vină
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ceartă ale cărei motive nici măcar nu și le mai aminteau), acceptaseră să participe împreună la întrunirea extraordinară a peștilor de pe rîu, alături de lipani, mrene și somni. Tot cu ocazia răscolirii pădurii, unicul triton din zonă, bătrîn și devenit irascibil din pricina singurătății în care-și petrecuse ultimii ani, aflase că undeva, spre miazănoapte, o numeroasă comunitate de șerpi asemenea lui ar fi fost fericită să-l cunoască. Spre munte, vulturii pleșuvi întîlniseră acvilele, la hotarul dintre teritorii, și schimbaseră saluturi protocolare. Vulpile
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
unul celuilalt cuvintele, flămînzi să asculte dar și să povestească. Recompuneau, bucată cu bucată, trecutul. Lupino fu, pe rînd, curios, uimit, înduioșat, mîndru, emoționat, fericit. Tatăl său îi răspundea la întrebările pe care și le pusese în dureroase clipe de singurătate. Era așa cum sperase să fie! Se trăgea din înaintași respectabili, de care nu-i era rușine. Un destin crud îl smulsese de lîngă părinții care-l adorau. Fusese iubit, și nu abandonat, și asta era, pe moment, chiar mai mult
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
este dovedit și, la drept vorbind, nedorit. Orice s-ar întâmpla, el nu va exista și nimeni nu o va regreta. Autorul a căutat o tovărășie într-o noapte de veghe și ce a dorit a găsit! Pentru că, vezi bine! singurătatea în veghea spiritului exclude de la sine orice tovărășie. Îmi detest slăbiciunea și promit că nici măcar nu voi mai visa la prezența unui martor. Declar că nu l-am văzut niciodată pe insul care era să fie în discuție. Declar că
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
umbră de ironie. Luminând mai bine capul lupului, am văzut furnicile plimbându-i-se pe pupile. Era mort de cel puțin o zi. Arăta destul de jigărit, cu blana cam smulsă. Tocmai năpârlea, pentru ultima oară. Murise de bătrânețe, ori de singurătate? Cine să ne spună? Singurul care ar fi avut un răspuns și de această dată se sfârșise cu mâinile în blana unei vechi întrebări... Punându-l pe o targă improvizată, l-am despărțit de lup (despre care fabulase atât!), ca să
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
însă pe plan mintal realizează operații de combinare și de sinteză între informațiile deja stocate și cele noi. c. Iluminarea: momentul central al creației, bazat pe etapele anterioare. Ideea, soluția apare brusc fiind facilitată de unele condiții(ambianța plăcută, liniște, singurătate). d. Verificarea: este o etapă de elaborare, revizuire și cizelare a ideilor, soluțiilor”(I. Plumb, S. Vișan, L. F. Botez, M. S. Florescu,A. Angelescu, 2007, p.21). “Trăsăturile definitorii pentru creativitate sunt noutatea și originalitatea răspunsurilor, ideilor, soluțiilor, comportamentelor
Modalități de dezvoltare a abilităților de întreprinzători la copiii preșcolari by Crivoi Mihaela () [Corola-publishinghouse/Administrative/91884_a_92364]
-
cruce în dreptul pieptului și ieși exact la și zece pe ușa apartamentului, așa cum făcea de opt ani. Ghinionul însă îl urmărea pas cu pas pe dom nul Avram. Deschizând ușa ascensorului, se trezi iar lovit în moalele capului de perspectiva singurătății călătorului cu metroul. Mama lui Răducu lipsea cu desăvârșire. Intră la idei. Să fi pățit ceva era exclus, ar fi vuit tot blocul încă de aseară. De mutat nici vorbă, îl văzuse pe fiu-său chiar ieri jucându se în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
construcții de piatră dură și rece. Îl privea adeseori cum stătea singur și trist și ar fi vrut să-i ofere mângâiere, dar zidurile o țineau la distanță. Căldura se pierdea la atingerea învelișului rece. Ar fi vrut să alunge singurătatea dărâmând tot ce-l îngrădea și uneori reușea, dar într-o clipă de neatenție zidurile se ridicau la loc, mai puternice, mai înalte. Poate că dacă i-ar fi oferit mai multă iubire ar fi reușit. Poate că va reuși
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]